Nico Hulkenberg va concura pentru Audi în Formula 1 începând din 2026
• Nico Hulkenberg a semnat un contract pe termen lung cu Kick Sauber, care va deveni echipa de uzină a constructorului german Audi începând din sezonul 2026.
• Pilotul german va părăsi Haas la sfârșitul acestui sezon și va concura pentru echipa cu sediul în localitatea elvețiană Hinwil în 2025, cu scopul de a se acomoda înainte de sosirea oficială a celor de la Audi un an mai târziu.
• „Este ceva foarte special să concurez pentru Audi. Este o oportunitate unică atunci când un producător german intră în Formula 1 cu o astfel de determinare. Este o onoare pentru mine să reprezint echipa de uzină a unui brand cu motor produs în Germania”, a declarat Hulkenberg.
• Germanul a mai concurat pentru echipa cu sediul la Hinwil în 2013 și a revenit în Formula 1 la Haas în 2023 după o pauză de trei ani. În acest sezon, Hulkenberg a obținut patru puncte și ocupă locul 13 în clasamentul general.