Hyundai Kona în Cars & Roads Greece by Michelin: raport de călătorie

Hyundai a schimbat rețeta folosită pentru dezvoltarea lui Kona, iar a doua generație pune în prim-plan atuuri noi. Iată impresiile celor care au condus SUV-ul hibrid în Cars & Roads Greece by Michelin.

Hyundai Kona e unul dintre acele SUV-uri tinere. Are abia două generații la activ, iar cea mai recentă a schimbat complet registrul: design exterior nonconformist, un interior preluat de la frații electrici Ioniq 5 și Ioniq 6, plus o suită de tehnologii care s-o poziționeze cât mai aproape de vârful lanțului trofic.

Dezvoltarea noii generații a fost făcută începând cu versiunea electrică (Kona Electric), iar mai apoi, inginerii și designerii au adaptat modelul pentru a putea fi echipat cu motoare cu ardere internă și cu sisteme hibrid de propulsie. Reverse engineering.

În road tripul Cars and Roads Greece by Michelin am condus varianta full-hybrid în echipare Premium. Să vedem ce au avut de spus invitații despre modelul asiatic.

Love it or hate it

Oficialii Hyundai au spus că au avut o abordare neconvențională atunci când au pus pe hârtia digitală designul celei de-a doua generații Kona. Iar rezultatul intră la categoria Love it or hate it.

Un atribut poate defini cu certitudine designul Kona și acesta este îndrăzneț. Fie că îți place sau nu (am auzit voci care susțineau că este cam ciudat… dar ciudată a părut, la început, orice descoperire sau inovație), nu poți să nu admiți că este curajos, mergând într-o zonă futuristă, care mie îmi place. Îmi plac rafinamentul și particularitatea ei. Sunt două elemente de design care mi-au captat (și captivat) atenția: semnătura luminoasă din partea frontală și jantele, ambele ducând cu gândul la un vehicul din viitor.

Laura Antonov (shedrives.ro).

Micuța m-a cucerit înainte să apăs pe accelerație. Mi-a plăcut design-ul: are grație. Linii blânde, rotunjite și, în același timp, futuriste. Am apreciat inclusiv acea linie orizontală luminoasă pe care producătorul o numește seamless horizon lamp – un mod inedit de a recunoaște imediat o Kona, chiar și pe întuneric. 

Nu în cele din urmă, am remarcat culoarea, un verde-gri care se numește Mirage Green. Mie îmi amintește de verdele salvie sau de cel al frunzelor de măslin, dar asta e mai puțin important. Mai degrabă e de apreciat că e o nuanță elegantă și rar întâlnită la o mașină. Bănuiesc că a fost aleasă tocmai pentru că cineva și-a dorit să evidențieze mașina asta și prin culoare.

Mara Coman (Creativ Digital).

Când am văzut noul Kona, primul gând a fost “ce norocoși sunt designerii că își pot pune ideile în practică.” Foarte sexy – finuț – elegant – futurist este desenat. Și exterior și interior. Cred că și cei care au ales culoarea oului de rață (sau cum ii mai spun băieții – verde, gri, bej) au făcut o treabă bună. Se potrivește perfect cu mașina, care este într-adevăr o apariție.

Andra Nistor (Creativ Digital).

Interior de Ioniq 5

Pentru interiorul lui Kona, designerii au optat pentru un upgrade major față de vechea generație. Dacă tot s-a pornit de la dezvoltarea versiunii electrice, s-a optat și pentru o planșă de bord care a debutat pe o electrică: Ioniq 5, mai precis. Sigur, restul elementelor au fost redimensionate pentu gabaritul lui Kona.

Interiorul este modern și a crescut mult în calitate comparativ cu modelul precedent. Este la jumătatea drumului între digitalizare și tradițional, pentru că, pe lângă deja clasicul display central tactil, găsim și destule butoane la baza lui – un buton de volum cât se poate de normal, ceea ce este excelent. Deși gabaritul mașinii e printre cele mai mici din grup (doar Duster este cu 7 mm mai scurt), spațiul interior este suficient, inclusiv pe locurile din spate. Scaunul șoferului este confortabil însă, personal, aș fi preferat o poziție mai joasă la volan. Este adevărat, la 1,93 m înălțime, nu sunt chiar un reper. La fel, selectorul de viteze, poziționat în dreapta coloanei de direcție, da’ destul de jos, poate jena genunchiul drept al șoferului dacă se alege o poziție mai avansată de condus. Pe de altă parte, lipsa lui de pe consola centrală a eliberat un spațiu transformat în zone de depozitare.

Dan Scarlat (TopGear).

Interiorul mi s-a părut foarte bine aliniat cu exteriorul. Instrumentarul de bord digital și ecranul central sunt unite sub același element, iar combinația dintre butoane și tactil este în proporție perfectă. Sistemul infotainment este foarte intuitiv și nu cred că ai nevoie de mai mult de 5 minute să înveți mașina.

Andra Nistor.

Interiorul e prietenos și plin de electronică, dar ergonomia este una decentă, nu cauți prin bord să pornești ceva când pleci de la București, ca s-o găsești de-abia la taxare la Fetești. Spațiu la interior e destul, cu toate că nu pot spune că acest trup pe care-l port prin lume s-a lăfăit exagerat de tare. Dar postul de conducere este eficient și plăcut, cu vizibilitate bună.

Cabral Ibacka (TV Personality).

Sisteme de siguranță extrem de bine stabilite, posibil enervante dacă nu-ți plac bipăielile asidue. Adică, de îți dorești să renunți la atenționarea auditivă vizavi de depășirea vitezei legale, trebuie să alegi treaba asta la fiecare start. Ușor enervant.

Plastic bun, dacă mă-nțelegi. Nu bate, nu scârțâie. Materiale fine, meniuri intuitive. Jucărie de privit noaptea, mai ales când pleoapa centrală luminează frumos de la un capăt la altul și pune în evidență designul futurist. Nici culoarea “ou de rață” nu mi-a displăcut.

Cosmin Tudoran (Creativ Digital).

Miza pe eficiență

Noua generație Kona e disponibilă cu motoare termice sau în versiuni full-hybrid și electric. După cum v-am zis deja, în Cars and Roads Greece by Michelin am testat hibridul: 141 de cai-putere puși în scenă de o automată cu șase trepte.

Motorizarea? Aici aș putea avea ceva de comentat dacă am vorbi despre mașini care trebuie să smulgă carnea de pe gume, dar noi vorbim despre hibrid, despre eficiență în consumul de carburant și despre eco. Așa că nu am nimic de comentat, consumul de 6,4 litri la suta de km este unul bun. Se poate mai bine? Posibil. Mi se pare bun la viteza și la ritmul cu care am mers? Da. Reprizele sunt bune, mașina trage eficient și mișcă atunci când îi ceri.

Cabral Ibacka.

Pentru propulsie, Kona-ul nostru se bazează pe un sistem full-hybrid de 141 CP, care îi asigură performanțe relativ modeste. La fel de modest este însă și consumul de combustibil, care a fost în cea de-a cincea zi, una cu multă autostradă, de 5,6 l/100 km. Kona include și o picanterie care poate bucura șoferul în funcție de modul de condus selectat: în „Eco”, padelele din spatele volanului permit varierea forței de frânare regenerativă a motorului electric; în „Sport”, aceleași padele controlează cele șase trepte ale transmisiei automate. E ca și cum ar avea dublă-personalitate, ceea ce nu poate decât să fie pe placul oricărui pasionat. Mai ales că ținuta de drum este și ea foarte agreabilă.

Dan Scarlat.

La volan, nu mi-a pus nici un fel de probleme. Am condus-o ușor, relaxat, iar ea a fost blândă și-a răspuns, cuminte, la toate comenzile. M-a mustrat doar când am depășit ușor viteza legală: un semnal vizual și sonor de pe bord m-a anunțat discret că ar fi bine să frânez. OK, știu că sunt multe mașini care fac asta, dar e ceva ce pe mine mă ajută să nu stau cu ochii bord. Unii ar zice că e lentă, dar stilul meu de condus e calm, n-am nevoie de mașini îndrăznețe, cu tupeu. Dovadă că nu-mi place să conduc în modul sport. 

Mara Coman.

Noul Kona se conduce extrem de ușor și mi s-a părut foarte stabilă. Nu știu dacă am avut norocul sau ghinionul să-mi vină rândul la ea într-o zi ploioasă, pe serpentine și autostradă, dar trebuie să recunosc că mi-a plăcut de micuță. Spun micuță pentru că deși are peste 4 metri, este atât de ușoară (1.4 tone) și agilă, că aș incadra-o mai mult la crossover. Nu e cea mai nebună, dar e tare așezată la drum. Ceea ce cred că e foarte important pentru a avea încredere în ea. Noi avem in tur varianta hibridă de 1.6 litri benzină, cu 141 CP, ceea ce cred că ar putea fi suficienți dacă ești o fire la fel de așezată ca mașina și nu vrei să pleci cu scârț de la semafor. Pentru că ea livrează constant și slilențios fără să te bruscheze.

Andra Nistor.

Cât consumă?

Am zis câteva paragrafe mai sus că hibridul e gândit pentru eficiență. Sau spus într-un alt mod: consum cât mai mic de carburant. Ceea ce se și vede pe cifrele pe care le-am adunat după cei aproape 2.500 de kilometri parcurși prin Grecia și Bulgaria.

Consumul mediu mixt la finalul Cars and Roads Greece by Michelin a fost de 6,1 l/100 km.

TraseuConsum mediu/zi
[l/100 km]
București – Zornitza, Bulgaria (Zornitza Family Estate)6,8
Zornitza – Halkidiki, Grecia (Acrotel Athena Pallas)5,9
Halkidiki – Glyfa (Del Mare Suites)5,4
Glyfa – Anavyssos (Vincci Ever Eden)5,6
Anavyssos – Salonic (Vanoro)6,4
Salonic – Sofia (Cinecitta Osteria Italiana)5,5
Consum mediu mixt [medie ponderată; l/100 km]6,1

Fișa mașinii care ne-a însoțit în Cars & Roads Greece by Michelin

Logo Hyundai

Hyundai Kona

1.6 GDI HEV 141HP PREMIUM DCT

de la 29.393 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Hybrid
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
141 CP
Cuplu maxim sistem
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
6
Tracțiune
fata
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1580 cmc
Putere maximă
105/77 CP/kW
Cuplu maxim
147 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
1
Putere maximă electric
44 CP
Cuplu maxim electric
170 Nm
Baterie
Capacitate brută
1.60 kWh
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
11.2 s
Viteză maximă
165 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4350 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1825 mm
Înălțime
1580 mm
Ampatament
2600 mm
Volum portbagaj
407 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
Masa proprie
1485 kg
Siguranță
Rezultat
4 stele
Preț
Preț de pornire model
29.393
Preț mașină testată
35.105 €


by

Green Partner
BT Leasing

Assistance Partner
9695

Presented by
PPC blue
DKV
Server Config