Continental: nou laborator de testare la Timișoara
• Continental a inaugurat la Timișoara un nou laborator de testare.
• Noul laborator, proiectat de la zero, este unul dintre cele mai mari din rețeaua europeană a ContiTech și conține spații de testare, birouri noi și facilități pentru angajați.
• “Acest nou laborator de testare reprezintă o realizare semnificativă pentru echipa noastră și pentru întreaga comunitate ContiTech. Ne propunem să continuăm să dezvoltăm și să inovăm, asigurându-ne că rămânem în vârful industriei și că îndeplinim cu succes cerințele și specificațiile clienților noștri din întreaga lume”, a declarat Marius Todoran, Head of Project Management al departamentului Segment Thermal Solutions, în cadrul ContiTech Timișoara.
• Cu o suprafață utilă de peste 800 de metri pătrați și utilitățile necesare, noul centru de testare va găzdui 23 de ingineri și tehnicieni.
• Printre testele ce vor fi desfășurate aici se numără încercări termice și mecanice, tomografie computerizată, microscopie și macroscopie metalografică de precizie, solicitări de impuls presiune precum și teste de vibrații și verificarea tehnică a curățeniei produselor.
• ContiTech Timișoara produce aproximativ 18 milioane de curele de transmisie pentru autoturisme, mașini industriale, vehicule comerciale și aplicații industriale și aproximativ 10 milioane de linii de aer condiționat pe an.
• Via: Continental