Electricele din China: record pe piața europeană în iunie
• Brandurile din China au stabilit un record în dreptul cotei de piață pe segmentul vehiculelor electrice din Europa.
• În luna iunie, 11% dintre electricele înmatriculate la nivel european au aparținut constructorilor chinezi (peste 23.000 de unități), potrivit datelor analizate de Dataforce.
• Înmatriculările electricelor din China au fost cu 72% mai mari comparativ cu luna mai 2024, la nivel european. Creșterea înregistrată de “electricele chinezilor” a fost de două ori mai mare decât media pieței în luna iunie.
• Brandul chinez cu cea mai mare popularitate în rândul clienților europeni de electrice este MG (peste 13.000 de unități), urmat de BYD (circa 4.000 de exemplare). Companii precum Great Wall, Xpeng, Hongqi, NIO și Zeekr se înscriu pe listă cu câteva sute de unități fiecare.
• Până în luna iulie, electricele “Made in China” au putut fi vândute către clienții europeni fără taxele suplimentare introduse de Comisia Europeană.
• În contextul actual, producătorii chinezi se grăbesc să deschidă cât mai multe fabrici europene și cât mai repede, astfel încât să limiteze impactul noilor taxe.
• Via: Automotive News Europe
• Foto: MG