Când Jacob William Earl s-a mutat din Kansas City în Los Angeles, prețul unui bilet de tren între cele două orașe costa mai puțin de un dolar. Era anul 1886. Trei ani mai târziu, J.W., în vârstă de doar 23 de ani, își pune pe picioare propria afacere: un mic atelier care se ocupa cu întreținerea și construcția de trăsuri. Era anul 1889 și populația orașului nu trecea de 50.000 de locuitori. Împreună cu Abbie Taft, J.W. Earl a avut patru copii, o fată și trei băieți, printre care și Harley.

Harley s-a născut în reședința Earl din Hollywood (da, atât de bine mergea afacerea tatălui) în 1893, în 22 noiembrie. Un an mai devreme, în Los Angeles se descoperiseră zăcăminte uriașe de petrol, ceea ce duce la 1) o explozie demografică și 2) o creștere a economiei locale. Mai târziu, aceasta avea să amplifice interesul populației pentru automobile. Ajută și faptul că în 1903, Henry Ford și al său Ford Motor Co. lansau așa-numitul Model A.

Noua paradigmă îi dă de gândit lui J.W. Earl, care schimbă profilul afacerii: Earl Carriage Works se transformă în Earl Automobile Works, fiindcă tot mai mulți oameni își cumpărau o mașină și aveau nevoie de reparații și întreținere. La scurt timp, J.W. Earl se va reprofila și își va lărgi portofoliul. Acesta includea acum și construcția/modificarea de caroserii la comandă, pentru cei mai bogați cetățeni din Los Angeles care erau dispuși să plătească.

Harley avea să petreacă mult timp pe lângă tatăl său, în cultura automobilistică din Los Angeles aflată în plină ascensiune. Și va rămâne bine ancorat aici, cel puțin pentru o perioadă.

În 1919, Don Lee, proprietarul unicului dealer Cadillac din Los Angeles, cumpără Earl Automobile Works și îl ține lângă el pe Harley. J.W. Earl, semi-retras din lumea afacerilor, se orientează spre alte industrii, unde își va investi o parte din avere. Harley, în schimb, era ceea ce americanii ar numi un „asset” pentru Don Lee: din perspectiva ochiului său pentru design, dar și al clienților bogați menționați mai sus, care-i deveniseră loiali tatălui său.

Pe repede înainte, fiindcă povestea de viață a lui Harley Earl este lungă și complexă cât pentru paginile unui compendiu, sărim în 1925, când Harley este angajat de Cadillac pe postul de inginer consultant. La doi ani distanță, desenează primul său automobil – un LaSalle, bazat pe șasiu General Motors, cu motor V8 de Cadillac. De fapt, LaSalle se dorea o sub-divizie (și mai) luxoasă a mărcii Cadillac, dar n-a avut viață lungă.

De acum încolo putem vorbi de punctul în care Harley Earl devine, oficial, primul designer în adevăratul sens al cuvântului din industria auto. Și nu avea să fie doar o întâmplare, un strop de noroc sau o favoare a sorții: în 1938, Buick lansează conceptul Y-Job – primul concept auto din istorie, creație – ați ghicit – a lui Harley Earl, care își reconfirmă statutul de vizionar.

Așadar, Earl a creat și a dezvoltat o nișă în industria auto din Detroit, o breaslă chiar: cea de designer de automobile. Până la creațiile sale, partea care ținea de aspectul unei mașini pica în sarcina inginerilor, iar funcționalitatea dicta esteticul după bunul plac al acestora. Tot Earl a introdus folosirea machetelor de lut în dezvoltarea caroseriilor și prin munca sa, estetica unui automobil a devenit la fel de importată ca ingineria de dincolo de forme.

Nici cel mai grațios automobil din lume nu s-ar vinde bine an după an dacă n-ar fi perfect din punct de vedere mecanic. La rândul său, un automobil foarte bine construit, dar cu un design anost ar avea mari probleme pe o piață competitivă.

Harley J. Earl

Ajuns în fruntea departamentului de design de la GM (și mai apoi Vice President of Styling – GM Design astăzi), Earl a căutat să transmită mai departe tainele meseriei de designer prin diverse programe, concursuri și burse sponsorizate de General Motors. Un exemplu aici este FBCG, sau Fisher Body Craftsman’s Guild, care încuraja tinerii între 11 și 20 de ani din toată America să proiecteze și să-și construiască propriile machete de automobile. 

Cu toate că majoritatea anunțurilor îndemnau în general băieții pe calea designului, Harley Earl a fost și un susținător al femeilor designer și un militat pentru drepturile lor în peisajul industriei auto. Unul extrem de inegal în anii ’50.

Boom postbelic

Puțin context despre societatea americană de după război și la începutul anilor ’50.

După stingerea celui de-al Doilea Război Mondial, America stătea „în vârful lumii”, vorba lui Winston Churchill. Statele Unite traversau o perioadă prosperă, economia creștea și tot creștea, natalitatea la fel, tot mai multe familii se stabileau în suburbii, iar femeia devenea nucleul gospodăriei americane. Vorbim de anii 1946-1950.

Tot mai multe femei erau sfătuite să renunțe la un loc de muncă și încurajate să devină mame și soții de tinere și foarte tinere, iar cele care rezistau presiunii nu erau luate în serios de colegi și societate în general.

Odată cu venirea anilor ’50, tendințele au început să se schimbe. E celebru răspunsul generalului Eisenhower, întrebat în timpul campaniei electorale, dacă, odată ales președinte, intenționează să numească femei în cabinet său: „Puteți fi siguri că dacă destinul va dori să devin Președinte, voi folosi din plin abilitățile femeilor extraordinare din această țară, pe cât posibil”.

Această direcție dată din vârful societății și al politicii s-a propagat inclusiv în industria auto. Acum, să fim înțeleși de la bun început, e greu de stabilit cu exactitate dacă Harley Earl s-a gândit doar la femei, la abilitățile lor și la statutul acestora la locul de muncă în momentul în care a decis să înființeze o secție formată doar din doamne și domnișoare în departamentul de design pe care îl conducea la General Motors.

Cel mai probabil, decizia a fost una cu dublu tăiș, țintindu-se și o campanie de publicitate benefică imaginii companiei, în contextul ilustrat mai sus. În orice caz, e clar că una din rațiunile lui Earl vizavi de angajarea mai multor femei designer era aceea că în contextul prezentat mai sus, multe familii își permiteau și câte două mașini, iar una era condusă de femei. 

Iar din moment ce femeile aveau un cuvânt de spus în achiziția unei mașini noi, era clar că automobilele trebuiau să devină cât mai atrăgătoare pentru ele. Deci, în faza de dezvoltare, era nevoie și de aportul unor femei, de punctul lor de vedere și de preferințele lor.

Acum intră în scenă grupul numit Damsels of Design.

Doamnele de la Design

Doamnele de la design, aduse în 1955 de Harley Earl în departamentul pe care-l conducea în General Motors, au fost zece la număr:

• Suzanne Vanderbilt
• Jeanette Linder
• Ruth Glennie
• Sandra Longyear
• Marjorie Ford Pohlman
• Peggy Sauer
• Gere Kavanaugh
• Jan Krebs
• Dagmar Arnold
• Jayne Van Alstyne

Și e bine de menționat de la bun început că supranumele de Damsels of Design, inventat de departamentul de PR de la GM, nu le-a fost pe plac, fiindcă le limita contribuția și avea tente sexiste. 

Nu mi-a plăcut niciodată numele [Damsels of Design], niciuneia dintre noi nu i-a plăcut. Dar ne amuzam când eram numite așa și ne-am văzut mai departe de treabă. Știam cu toții că e doar o campanie de publicitate.

Gere Kavanaugh, într-un interviu pentru Architectural Digest

Cele zece Damsels of Design n-au fost primele femei care au desenat mașini (la interior sau la exterior) pentru General Motors – titlul de prima femeie designer îi aparține lui Helene Rother, angajată în 1943 pentru a se ocupa de tapițerii. Rother nu a stat decât patru ani la GM, apoi s-a concentrat pe propriul ei studio.

Dintre Damsels of Design, de departe cea mai cunoscută a fost Suzanne Vanderbilt. Poate și fiindcă a fost singura care a rămas în companie după dizolvarea grupului, ba mai mult, a și reușit să-și construiască o carieră de peste 23 de ani în General Motors.

Suzanne Vanderbilt a lucrat mult pe design interior în perioada Damsels of Design – de fapt, interiorul primei generații Chevrolet Corvette este creația ei. Apoi, în 1956, a fost transferată la Cadillac.

În celelalte proiecte, Vanderbilt s-a axat pe chestiuni mai practice, cum ar fi optimizarea spațiilor de stocare, dar și de confort. Suzanne Vanderbilt deține și două patente: primul e pentru un sistem de centură de siguranță retractabilă, al doilea e pentru o consolă de depozitare implementată pe Corvette.

Chiar și așa, doamnele de la design aveau acces limitat la resursele studioului de design, în sensul că în secția de design exterior lucrau exclusiv bărbați. Mai mult, Suzanne Vanderbilt și celelalte Damsels of Design aveau de luptat contra ideii că doar bărbații erau designeri în adevăratul sens al cuvântului, iar femeile se ocupau de munca din spate – selectarea de materiale, de texturi și de cusături.

Cred că de prea multe ori a existat această impresie eronată despre designerii de interior, în sensul că tot ce facem este să alegem materiale și să coasem lucruri, dar în realitate, un designer de interior înseamnă mai mult decât asta. Și asta am încercat să transmitem în presă în repetate rânduri. Din păcate, proiectele la care lucram și care erau făcute publice ulterior se axau exclusiv pe decorațiuni. N-am avut ocazia să redesenăm un instrumentar de bord, de exemplu. Îi puteam sugera doar culoarea.

Suzanne Vanderbilt într-un interviu din 1985.

Acestea fiind spune, trebuie menționat că nu toate cele zece Damsels of Design au lucrat în divizia de automobile GM. De fapt, patru dintre ele – Gere Kavanaugh, Jan Krebs, Dagmar Arnold și Jayne Van Alstyne au fost angajate de Frigidaire, o companie subsidiară GM producătoare de aparate electrocasnice, printre care și frigidere (acum știți și de unde vine numele „frigider” în limba română) și mobilier de bucătărie.

În încercarea de a promova cât mai mult grupul Damsels of Design și inițiativa (implicit și imaginea) companiei, General Motors le-a organizat propriul salon auto – The Feminine Auto Show – în 1958. Pentru eveniment, fiecare din cele șase femei care lucrau deja în departamentul de design auto au personalizat și decorat interiorul noii game de modele GM.

Din nou, se putea problema limitării și a delimitării muncii realizate de Damsels of Design, în sensul că se crea impresia că sunt doar un grup de designeri femei care decorează mașini pentru alte femei, pe când munca bărbaților designeri avea caracter universal.

În același an, Harley Earl s-a retras din activitate. General Motors l-a înlocuit cu William „Bill” Leroy Mitchell, dar acesta n-a mai avut ochi pentru abilitățile femeilor designer, deși avea să devină o legendă pentru GM și designul auto american în general, recunoscut pentru modele ca Riviera, Corvette, Camaro și Toronado.

Fără sprijinul lui Harley Earl, grupul Damsels of Design a fost dizolvat, iar cele mai multe doamne de la design au părăsit compania. Peste ani, contribuțiile lor din acea perioadă aveau să ajungă în producția de serie, pe automobile moderne: portiere cu protecție pentru copii, spații de stocare inteligente sau centuri de siguranță retractabile.