Cine este și ce vrea Porsche 911 Carrera Cabriolet facelift de la noi?
V-am scutit de un scurt istoric de dragul pragmatismului, pe de o parte. Pe de altă parte, mă aștept ca toți cei care ajung aici știu cine e și de unde vine Porsche 911.
Legat de subiectul testului, Porsche îi spune noul 911, dar nu e chiar nou, deși s-a bibilit ceva la el. 911 a primit recent un facelift (911 992.2 pentru fanii hardcore), care schimbă date importante din ecuație pentru 911 GTS, care devine, în premieră absolută pentru 911, hibrid (sub numele de T-Hybrid).
Mașina despre care voi bate în taste în cele ce urmează nu-i un GTS. Ba din contră, e acel 911 de la baza gamei, Carrera simplu. Fără S, fără 4, fără giumbușlucuri (de fapt, e și cel pe care eu mi l-aș cumpăra, ajungem și acolo). În același timp, am tras paiul decapotabilei, deci un nume complet al subiectului ar fi Porsche 911 Carrera Cabriolet.
Trei lucruri importante față de modelul dinainte de facelift?
Hai să vedem.
Cea mai de seamă schimbare, în opinia mea, e trecerea, pentru prima dată de când există 911, la un instrumentar de bord complet digital (un ecran curbat de 12,65 de inchi).
Apoi vin modificările de ordin tehnic, mai mult sau mai puțin subtile. Transmisia PDK e perfecționată (ce cusur o fi avut doar Porsche știe), motorul a fost și el rafinat, cele două turbine sunt de la modelul GTS de dinainte de facelift, iar intercooler-ul vine de la 911 Turbo.
Acestea fiind spuse, îmi permit un al doilea răspuns: singurul lucru important la 911 992.2, fie el și Cabriolet, e că a rămas la fel de bun ca întotdeauna.
Ce concurenți are pe piața din România?
Cu motor amplasat în spate nu mai e nimeni și nici cu boxer-6. Dar pe listă ar putea intra Jaguar F-Type 75 Convertible, BMW M4 Cabriolet și Mercedes-AMG SL.
Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?
911 Carrera, indiferent de tipul de plafon, are sub posterior clasicul motor boxer cu șase cilindri, benzină (dacă mai era nevoie de mențiune), trei litri (2.981 de centimetri cubi), twin-turbo. Cu 394 de cai-putere la 6.500 rot/min și 450 Nm între 2.000 și 5.000 rot/min, direcționați exclusiv către puntea spate de o automată (PDK, 8 trepte). Totul pe spate, vorba aia.
Personal, sunt un fan al lucrurilor necomplicate, deci pentru mine, un 911 Carrera simplu ar fi suficient (ceea ce vă recomand din suflet). Legat de tipul de caroserie, 90% aș merge pe un Cabriolet (sorry, Coupé și Targa), dar asta-i altă poveste.
Evident, Porsche are grijă de egoul și doleanțele fiecărui client, așa că te poți duce spre Carrera GTS, Carrera 4 GTS, 911 Turbo 50 Years (cel mai probabil disponibil doar în 2024, la 50 de ani de la primul Porsche turbo) sau 911 GT3 RS.
Cât consumă pe bune și ce autonomie are?
Irelevant*.
*OK, am să răspund la întrebare. Am încercat să duc mașina pe toate drumurile posibile (autostradă, DN, DJ), cât să variez regimul de viteză. În oraș am stat puțin, poate de aceea am scos și o valoare bună pentru caracterul mașinii: 12,3 l/100 km. Dar. Există și un dar. M-am jucat prin computerul de bord și am găsit consumul pentru ultimii 3.000 de kilometri, care era un 16,3 l/100 km.
Pentru 911 Carrera Cabriolet, Porsche specifică un consum mediu de 10,3-10,6 l/100 km. Rezervorul de benzină are 63 de litri standard, dar opțional poate fi mărit la 84 de litri. Să luăm varianta standard: cu cei 12,3 l/100 km obținuți de mine, o autonomie reală ar fi undeva la 512 kilometri. Cu rezervorul mare, deja s-ar duce pe la 680 de kilometri.
Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?
În oraș te deplasezi relativ confortabil într-un 911 Carrera Cabriolet, chiar dacă agregatul va fi chinuit prin acest mediu.
Există, normal, rigiditățile de rigoare, venite, unu la mână, din plusul de ranforsări pe care le primește o decapotabilă în general, doi la mână, din suspensia care trebuie să te țină lipit de șosea când ți-o iei în cap. Nu știu cât de bună e descrierea asta, dar prin denivelările urbane, suspensia se simte ca atunci când mesteci o rapană.
Ce mi s-a părut foarte util e sistemul care ridică puntea față peste varii obstacole, ca limitatoarele de viteză mai înalte sau la trecere de cale ferată lăsate de izbeliște (nu și borduri, aviz amatorilor).
Probabil intuiți că 911, în general, strălucește dincolo de blocuri, parcări, intersecții și pasaje. Dacă pliezi plafonul (apropo, operațiunea se face automat, din buton și durează 12 secunde la viteze de cel mult 50 km/h), autostrada te va întâmpina cu un vâjâit puternic. El începe pe la 100-110 km/h, deci pentru cruising optim cu pletele în vânt, rămâi pe drumuri naționale sau județene.
Pe genul ăsta de drumuri (cu cât mai șerpuite, cu atât mai bine) poți scoate tot ce-i mai bun din direcție, echivalentul automobilistic al unui Barrett M107A1 (da, asta-i o pușcă cu lunetă), dar și din evacuare și motor. Cel din urmă e mai cuminte pe timpane decât cel al unui Boxster/Cayman, fiindcă nu-ți suflă chiar în ceafă.
Chiar și așa, are vocea la el mai tot timpul, la fel cum șoldurile care ocupă o bună parte din retrovizoarele laterale sunt clădite cu proteină de calitate, de unde și masa proprie la gol – 1.600 de kilograme fix.
Despre dinamică, pot relua ceea ce-i valabil în cazul oricărei mașini sport de calibrul ăsta – nivelul mașinii e peste cel al piesei dintre volan și scaun, în cam 90-95% din cazuri. Inclusiv al meu. Cei aproape 400 de cai-putere nu-s de colo și îi simți în detentă, pe de o parte, pe de altă parte, nu-s nici de speriat, chiar dacă ajung doar la grăsanele roți spate, împreună cu cei 450 Nm.
E impresionantă aderența chiar și atunci când anvelopele și dădacele electronice o lasă, preț de câteva milisecunde, să le alunece printre degete, până să intervină exigent. În continuare îmi e imposibil să-mi închipui ce mai era de finisat la PDK, pentru mine cea mai bună transmisie de pe piață din zona asta de preț și performanțe. Change my mind.
Și să nu vă uitați chiorâș, fiindcă urmează să laud frânele, care efectiv îngheață mașină pe loc la nevoie, prin discuri cu diametrul de 350 mm față/spate – singura diferență e grosimea, 34 m față, 28 mm spate.
P.S.: Un 911 Carrera nu te-ar face de râs nici pe circuit, iar configurat ca-n imaginile adiacente, sucește vertebre și posibil minți inclusiv când stă.
Cum ți se pare designul exterior?
E un Porsche 911. Eu sunt unul din cei cu vertebrele sucite.
Bine, fie, am și un noduleț în papură: cu plafonul textil ridicat, silueta poate fi ciudățică din unele unghiuri.
Cum sunt materialele la interior?
Impecabile. Orice aș spune în sens negativ ar fi o minciună gogonată.
Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.
Ca orice sportivă care se respectă, 911 e discret când vine vorba de latura practică a unui automobil. Ai un spațiu de depozitare central, cât pentru cheie și telefon, în timp ce bagajele mai voluminoase vor trebui chibzuite în așa fel încât să încapă în portbagajul din față, de sub capotă, cu volum de 135 de litri.
Te încurajez să folosești locurile din spate (sau mai bine zis, scobiturile din spate) pentru bagaje – oricum, acolo nu încap ființe umane, dar ai un volum folosibil de 163 de litri.
Nu te aștepta nici la prea multe de la buzunarele din portiere – poți să înghesui o doză de Red Bull, dar nu și una de Cola, de exemplu. Deci rezumă-te (nu că ai avea încotro) la portofele, carduri, cabluri de încărcare, ai prins ideea.
Notă? Un 6, să zicem.
Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?
Ei, câți? Doi. Cum spuneam, locurile din spate sunt pentru bagaje sau animale de companie mici.
Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?
Porsche 911 n-a trecut pe la Euro NCAP, dar e normal, fiindcă sportivele de genul ăsta, produse în serie mică, zic pas testelor de siguranță. E cazul multor modele, inclusiv al rivalilor. Altfel spus, nu m-am simțit o secundă în nesiguranță la volan. Ai atât de mult control în vârful degetelor încât trebuie să calci mâța pe coadă cu bocancii de armată dacă vrei să fii luat la palme.
Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?
Mi-a rămas în cap o chestie și anume că Porsche trage cât poate de latura analog a lui 911. Sigur că mă puteți contra prin prezența instrumentarului de bord digital, dar la altceva mă refer aici: ecranul central e mic, parcă pitit în consola centrală, deși grafica e bună și totul se mișcă și arată așa cum te-ai aștepta.
Au rămas în peisaj și butoanele fizice, destule la număr, iar toate acestea adunate duc la senzația că încă te mai afli într-o mașină, să nu-i spun veche, dar ca pe vremuri, care știe să-ți comunice lucruri și pe alte căi, nu doar digital. Tot ce pot să spun e „la mai mare” sau măcar „țineți-o tot așa”.
Ai simțit că-i lipsește ceva?
Nimic.
Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?
Dacă vrei musai 911 Cabriolet, Carrera e cel mai accesibil, cu pornire de la 149.465 de euro. Evident, nu te vei opri la strictul necesar – ca reper, prețul acestei mașini e de 194.336 de euro.
Ce echipare alegi ține foarte multe de stilul și personalitatea ta. Dacă 394 de cai-putere îți sunt de ajuns, atunci recitește cele două propoziții de mai sus. Dacă nu, ai următoarele opțiuni, pe trepte superioare:
911 Carrera GTS Cabriolet, cu 541 de cai-putere, de la 192.158 de euro. Sau 911 Carrera 4 GTS Cabriolet, la fel ca GTS-ul simplu, dar cu tracțiune integrală, pentru care mai plătești 8.000 de euro extra, deci pleci de la 200.611 euro. De la același preț pornește și 911 Targa 4 GTS, apropo.
Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?
Merită cumpărată pentru că e un Porsche 911, iar asta include foarte multe atribute – și nici măcar nu fac referire la emblema și prestanța intrinsecă.
Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?
Încă n-am înnebunit.
Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?
Încep să muncesc mai aplicat, poate apuc să mi-o permit la un moment dat.
Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…
…1) ți-o permiți și 2) apreciezi automobilul sport în formă pură, învelită în confort și tehnologie.
Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…
…știi că n-ai ocazia s-o conduci cât și cum merită.
Tu ți-ai cumpăra-o?
Cât ai zice Neunelfer.
Clientul perfect al mașinii?
E limpede că vorbim de persoane cu posibilități financiare mult peste medie. Aș spune neapărat iubitor de automobile, cu sau fără abilități de pilot. O categorie de vârstă n-am exact, că mi-e clar că 911 fascinează și atrage interes din tot spectrul. Însă un atribut important al celui care alege un 911 e că are siguranța banilor (câștigați cu greu sau nu) cheltuiți pe un lucru foarte bine făcut. Și aici mă refer la toate planurile, de la mecanic la senzorial și calitativ.
La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.
Tot ce-ar trebui să fie o mașină sport.