Prețuri în România: Leapmotor C10, de la 39.800 de euro

• Marca chineză Leapmotor a debutat recent în România în cadrul unui eveniment de lansare organizat de importatorul Autogreen Motors, parte din grupul Autoitalia.

• După prezentarea lui Leapmotor T03, un alt model electric al chinezilor își face apariția pe piața locală.

• SUV-ul Leapmotor C10 a fost prezentat oficial în cadrul Salonului Auto București, eveniment ce se desfășoară în perioada 1-5 octombrie.

• Leapmotor C10 are un preț de pornire de 39.805 euro (TVA inclus) pentru versiunea Style, respectiv 41.705 euro pentru versiunea Design.

• Date tehnice pe scurt: 4.739 mm lungime, 1.900 mm lățime, 1.680 mm înălțime, 2.825 mm ampatament, motor electric de 218 CP, 320 Nm, baterie de 69,9 kWh, autonomie maximă comunicată de 420 de kilometri (WLTP).

• Încărcare AC la 6,6 kW. Puterea maximă de încărcare DC nu a fost menționată.

• Selectorul transmisiei este montat pe coloana de direcție. Instrumentar de bord de 10,25 inchi. Sistem multimedia cu ecran de 14,6 inchi.

• Portbagaj de 435 de litri (poate fi extins la 1.410 litri prin rabatarea scaunelor din spate).

• Via: Leapmotor