Volvo EX40, test pe 9000 de km: consum, autonomie reală, costuri de încărcare

The Safest Safety Car, acesta a fost rolul lui Volvo EX40 în EUROCHARGE, dar asta nu ne-a împiedicat să ținem condica și să-i observăm comportamentul în cei 9.000 de kilometri parcurși pe ruta București - Lisabona și retur. Iată datele despre autonomie, consum și costuri de încărcare.

Recent, Volvo a decis să facă și mai multă lumină în gama de electrice, motiv pentru care XC40 Recharge și C40 Recharge au primit nume noi: EX40, respectiv EC40. Mutarea pare una potrivită dacă iei în calcul și celelalte două electrice noi ale mărcii: EX30 și EX90.

În EUROCHARGE by Schaeffler, un exemplar EX40 a avut rol de Safety Car (The Safest Safety Car, dacă ar fi să vă uitați și la celalalte roadtrip-uri în care un Volvo a fost ajutor al echipei de organizare). Și chiar dacă n-a ajuns pe mâinile jurnaliștilor și invitaților, asta nu ne-a împiedicat să ținem un jurnal și să facem un raport final cu modul în care s-a descurcat în cei aproape 9.000 de kilometri parcurși pe ruta București – Lisabona și retur. Despre autonomia reală, consumul real, timpii de încărcare și costurile de încărcare, în rândurile de mai jos.

Volvo EX40: consum, autonomie reală, costuri de încărcare

Costul mediu per kWh este cuprins între 0,39 – 1 EUR, iar costul mediu per kilometru este cuprins între 0,09 – 0,19 EUR. Costurile sunt menționate ca interval întrucât acestea variază în funcție de aplicația folosită/de abonamentul fiecărui utilizator.

Impresii de conducere la finalul celor 16 zile de EUROCHARGE

Volvo EX40 a avut rol de Safety Car, iar la volanul SUV-ului suedez s-au aflat doar oameni din organizare. De raportul de la finalul zilelor s-a ocupat Berti Panaiot (AUTOCRITICA, urbanadventures.ro), iar mai jos vei găsi un fel de jurnal de bord.

Segmentul 1: București – Brașov

Nici nu am clipit bine de două ori că a și trecut vara. Parcă acum eram în mai și plecăm cu Volvo EX30 prin Grecia. Mai mersesem prin oraș cu o mașină electrică, dar acesta a fost primul road trip din viața mea în care nu am trecut deloc printr-o benzinărie.

Acum a venit timpul pentru o altă aventură epică. E vorba de vreo 9.000 de kilometri de la București la Lisabona și înapoi. Și, desigur, tot cu o mașină electrică. Și tot cu Volvo, doar că de data aceasta cu fratele mai mare, Volvo EX40 în versiunea sa cea cu cea mai mare autonomie. 

Dacă nu știi care-i treaba cu Volvo EX40 să știi că inițial numele acestui model a fost Volvo XC40 Recharge Pure Electric. Un nume la fel de lung ca cel al unui membru al familiei regale suedeze. 

Dar cum suedezii sunt renumiți pentru faptul că adoră lucrurile simple și eficiente, o dată cu extinderea familiei de modele electrice, XC40 s-a transformat în EX40 și gata. Și pot deja să-ți spun un lucru care mi-a plăcut din prima, comparativ cu modelul cu care am mers până în Grecia: portbagajul mai mare decât la EX30. 

Nu trebuie să-ți spun ce înseamnă să pleci de acasă pentru 16 zile, dar ține cont că am băgat în bagaje niște haine de vară, unele mai de toamnă – iarnă, plus o grămadă de alte lucruri necesare într-un astfel de road trip. Dar, pe scurt, au încăput toate bagajele în portbagaj.

Pentru că nu sunt la prima experiență cu o mașină electrică nu m-am mai agitat deloc să o încarc înainte de plecare, așa că am ieșit din București cu bateria la 80%. Desigur, a contat și faptul că am mers doar până la Brașov, dar să știi că pe măsură ce faci câteva drumuri cu o astfel de mașină îți dispar rând pe rând toate fricile pe care crezi că le ai. 

Și tocmai despre asta îți voi povesti în aceste 16 zile de EUROCHARGE împreună cu Volvo EX40.

Segmentul 2: Brașov – Kesztely (HU) – Fusch (AT)

După primul contact, în care am fost mulțumit că ne-au încăput toate bagajele pentru cele 16 zile de tur în portbagaj, acum, după 2.000 de kilometri am descoperit mult mai multe lucruri care-mi plac la Volvo EX40.

Să încep cu designul: îmi plac lucrurile simple, cu accent pe funcționalitate și la acest capitol Volvo EX40 bifează toate criteriile de care am nevoie acum. Am urcat în Volvo EX40 și m-am simțit ca acasă. Toate butoanele și manetele erau acolo unde trebuie să fie, sistemul de infotainment super intuitiv, mi-am conectat rapid telefonul și am plecat la drum. 

Probabil au suedezii un al nu știu câtelea simț prin care reușesc să simplifice mult unele lucruri, dar fără ca ele să devină banale. Pentru că poți să spui orice despre Volvo EX40, dar nu că este banal. Nici la exterior și nici la interior. 

Îmi place mult de tot instrumentarul de bord, iar ecranul central amplasat vertical mi se pare mult mai bine integrat decât la EX30, de exemplu. EX40 vine cu sistemul de operare Android Automotive, adică ai toate aplicațiile Google deja instalate, dar funcționează fără probleme și Apple Car Play, dacă îți place mai mult sistemul iOS. Iar faptul că are deja Spotify instalat și m-a conectat rapid cu contul meu,  e cum ar spune englezul „music for my ears”.

Pentru partea legată de încărcare, consum, costuri sau la orice altceva te mai gândești va trebui să mai aștepți puțin. Pentru că voi merge cu Volvo EX40 în toate cele 16 zile, așa că avem timp să ne împrietenim din ce în ce mai bine. Și oricum poți să-ți cam dai seama cum a fost și din fișa „tehnică” a fiecărei zile.  

Segmentul 3: Fusch (AT) – Commezzadura (IT) – Clermont-Ferrand (FR) – Boltana (ES)

Am parcurs deja peste 3.000 de kilometri cu Volvo EX40 Single Motor Extended Range în echiparea Plus. Asta înseamnă un motor de 252 CP și un cuplu de 420 Nm. Adică de la 0 la 100 km/h în 7,3 secunde. Nu este cel mai sportiv SUV, asta e clar, dar ținând cont că are 2,1 tone nici nu cred că te așteptai la asta. În schimb este foarte confortabil și asta cred că e mai important după un drum de 800 – 1.000 de kilometri. 

Știi vorba aia „scandinavian living”?  Ei bine, o simți perfect la volanul acestui model. Totul este simplu, funcțional, nu e nimic obositor în jurul tău. 

Desigur, foarte importante mai sunt și consumul și viteza de încărcare, dar despre asta după ce ajungem în Portugalia.

Segmentul 4: Boltana (ES) – Obidos (PT)

4439. Nu, nu e pinul de la cardul meu, e numărul de kilometri pe care l-am parcurs din București până în Portugalia, mai exact în Peniche, undeva la malul Atlanticului, cu Volvo EX40. 

Au fost câteva zile „electrice” așa că e momentul să facem primul bilanț. Suntem la jumătatea drumului, am traversat România, Ungaria, Austria, Italia, Franța, Spania și Portugalia, și mai avem, desigur drumul de întoarcere. 

Dar cred că sunt deja suficienți kilometri și experiențe pentru un prim bilanț în Eurocharge by Schaeffler. 

Așadar, să începem cu autonomia, pentru că acesta este subiectul care interesează sigur pe toată lumea. În condiții ideale, mașina ar putea parcurge între 520 și 576 de kilometri (WLTP). Dar, na, tot în condiții ideale eu aș avea acum căsuța mea, pe malul mării, pe o insulă din Grecia. 

Autonomia mașinii este influențată de tipul drumului, temperatura ambientală și, am aflat acum, vânt. Într-una din zile am avut, de exemplu, o autonomie de 479 de kilometri pe drumurile dintre Austria și Italia. A fost un drum de 430 de kilometri, din care doar o treime pe autostradă, pe o vreme parțial ploioasă, cu temperaturi de până în 10 grade Celsius. Adică mult mai aproape de cifrele oficiale, decât sunt eu de căsuța din Grecia.  

Dar am avut și o zi cu o autonomie de 345 de kilometri, atunci când vântul ne-a încurcat puțin socotelile și a bătut în rafale cu viteze aproape la fel de mari cât am avut noi limita de mers pe autostradă. 

Să trecem acum la timpul petrecut la stațiile de încărcare. Dar, mai întâi să îți spun ce am învățat acum. Recomandarea este ca, la drum lung, să nu încarci niciodată peste 80% pentru că-ți prelungești inutil timpul petrecut la stație, iar în aceste condiții am stat între 15 și 30 de minute, în funcție de nivelul de energie cu care am ajuns în baterie. Mașina trage cu până la 205 kW, așa că am ales doar stații rapide de peste 150 kW. Adică fix cât e nevoie pentru un pit stop revigorant pe autostradă. 

Mi-a plăcut maxim că toate stațiile erau în benzinării și am putut sta la o cafea și, cel mai tare lucru, niciodată nu am stat să aștept după o altă mașină la încărcare nici atunci când am ajuns într-un loc cu doar două stații, de exemplu, și nici atunci când am ajuns în hub-uri cu peste 10 stații. Asta în cazul în care-ți făceai griji că nu există o infrastructură viabilă pentru mașinile electrice pe drumurile din Europa. 

Pe scurt, cei 4439 km cu Volvo EX40 au fost la fel de zen ca o cină în ținuturile nordice savurând un glogg la căldura unui foc de tabără.

Segmentul 5: Obidos (PT) – Valladolid (ES) – Dijon (FR) Salzburg (AT)

Suntem pe drumul de întoarcere și nu au mai rămas mulți kilometri de parcurs cu Volvo EX40, dar aceste zile au fost testul suprem. Și asta pentru că am mers aproape exclusiv pe autostradă.

Au fost peste 1.200 de kilometri parcurși într-o zi, de la Valladolid (Spania) și până la Dijon (în Franța). De fapt , au fost câteva zile în care am mers constant 800 – 900 de kilometri și cei mai mulți au fost pe autostradă.

Nu e prima oară când fac 1.200 de kilometri dintr-o bucată, dar e prima oară când îi fac cu o electrică. Și în mod normal, pe o astfel de distanță opream sigur de 5 – 6 ori. De câte ori, crezi că am oprit cu Volvo EX40? Ei bine, de fix 6 ori, iar fiecare din opriri a fost de vreo 20 – 22 de minute.

Am plecat de la hotel cu 30% baterie pentru că ne-a fost lene să mai stăm să încarce mașina, iar hotelul nu avea stații. Și, da, am ales un hotel care nu avea stații de încărcare într-un tur cu mașini electrice. Și cred că asta spune deja multe.

Opririle au fost din aproximativ 200 de kilometri în 200 de kilometri și au durat cam 20 de minute fiecare. La una din opriri chiar am mâncat pe fugă pentru că ne-am propus să nu stăm mai mult la încărcare.

La acest capitol, Volvo EX40 face ce promite. Se încarcă repejor, mai ales dacă ajungi la stație cu sub 20% în baterie (am văzut 207 kW la o stație Ionity), și consumă puțin (21-22 kWh la 100 km în condiții de mers pe autostradă respectând viteza legală).

Și ne-a ieșit. Am ajuns fără stres, fără să stăm după alte mașini la stațiile de încărcare și fără să mi se pară că e foarte complicat să ai o electrică. Ba dimpotrivă.

Segmentul 6: Salzburg (AT) – Timișoara – București

Și am ajuns înapoi în București. După 8661 de kilometri parcurși cu Volvo EX40 este momentul pentru un scurt bilanț. Și, sincer, nici măcar ora aia imens de lungă, petrecută fără sens în vama Nădlac, așteptând să intru în România, nu a reușit să-mi schimbe „zenul” după acest road trip electric.  

Încep cu ce mi-a plăcut. Din punct de vedere al designului poate nu este o mașină după care să întorci capul pe stradă, dar cred că tocmai de aceea mi-a plăcut. Este ceva clasic cu care m-as putea vedea ieșind la plimbare în fiecare zi. 

Am avut suficient spațiu pentru bagaje și pentru tot ce s-a mai adunat de pe drum în aceste peste două săptămâni, iar la interior nu m-am încurcat în niciun buton sau vreo comandă de pe ecranul tactil. 

Mi-a plăcut și cum stă pe viraje și mai ales cum se comportă la drum lung, iar faptul că nu m-am dus direct la masaj după o zi cu peste 1.000 de kilometri parcurși cred că spune totul.

Am lăsat ce e mai important la o mașină electrică pentru final. Chiar dacă nu este echipat cu o tehnologie de ultimă generație, Volvo EX40 a stat bine atât când a fost vorba de timpul de încărcare, cât și în ceea ce privește autonomia. Și, da, am constatat că 20 de minute nu sunt suficiente pentru o masă și că uneori am oprit mai repede pentru o a merge la baie, decât mai avea autonomie mașina. Și nu, nu am oprit din 50 în 50 de kilometri pe autostradă. 

Chiar dacă inițial am fost încântat de sistemul Apple Car Play, după primele zile de utilizare mi-am dat seama că încă nu funcționează așa cum mi-ar plăcea. Dar să șii că sistemul Android Automotive a salvat în final situația. Sigur asta nu înseamnă că o să renunț la iPhone. 

Ce am învățat din tur? În primul rând că nu mai ești excentric și nici masochist dacă ai o mașină electrică. Infrastructura se dezvoltă permanent, iar faptul că am avut zero timpi de așteptare în tot acest tur la stații spune, cred, absolut totul. 

Cea mai bună concluzie după această experiență? A spus-o deja Mircea Meșter: „Nu e obligatoriu să-ți placă mașinile electrice și nici să-ți cumperi una. Dar dacă te gândești să o faci, aici găsești toate cifrele care te ajută să iei cea mai bună decizie.”



Volvo EX40 poate fi contractat în regim de închiriere pe termen lung pentru persoane juridice (Leasing Operațional) prin serviciul Autonom Business Green.

Costul lunar al închirierii mașinii testate de noi în EUROCHARGE este de 970 euro/lună plus TVA (fără avans) și include utilizarea mașinii (10.000 de kilometri pe an), RCA, CASCO, rovinietă, revizii, anvelope de vară și de iarnă, mașină la schimb 15 zile/an, asistență națională rutieră nelimitată.

Fișa tehnică a mașinii care ne-a însoțit în EUROCHARGE by Schaeffler

Logo Volvo

Volvo EX40

BEV 82KWH EXTENDED RANGE PLUS AUTO

de la 58.310 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Electric (BEV)
Sursă principală energie
Electric
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
252 CP
Cuplu maxim sistem
420 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
1
Tracțiune
spate
Motor termic
Configurație / nr cilindri
Capacitate cilindrică
Putere maximă
Cuplu maxim
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
1
Putere maximă electric
252 CP
Cuplu maxim electric
420 Nm
Baterie
Capacitate brută
82.00 kWh
Putere maximă încărcare AC
11.0 kW
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
7.3 s
Viteză maximă
180 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
16,7 kWh/100 km
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
572 km
Dimensiuni și mase
Lungime
4440 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1873 mm
Înălțime
1651 mm
Ampatament
2702 mm
Volum portbagaj
410 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1400 litri
Masa proprie
2105 kg
Siguranță
Rezultat
Netestat
Preț
Preț de pornire model
58.310



este un proiect susținut de SCHAEFFLER

Încărcat de
OMV eMotion și Renovatio e-charge

Green Partner
Autonom

Stații de încărcare
MOON România

Pus pe șosea de
Michelin

Tehnologizat de
Server Config