Am fost acolo. În primele rânduri.
Anul era 2020. Mi-l amintesc bine. Locul? Nu prea. Dar știu un lucru: Mazda mă invitase (nu doar pe mine, evident) să văd în premieră noul MX-30. Prima electrică de volum a mărcii. Și-atunci am asistat la un moment pe care mi-e greu să-l uit. Unul dintre oficialii Mazda a explicat, cu grafice și toate cele, de ce ideea unei electrice cu baterie de 35,5 kWh e bună. Pe calculele producătorului japonez intrau absolut toate emisiile generate de un MX-30 din punctul de start în fabrică și până la încheierea ciclului de viață. Iar bateria aia minusculă (chiar și după standardele de acum 4-5 ani) avea logică în tot acel proces elaborat. Doar că oficialii Mazda au uitat un lucru. Sau cel puțin așa se vede astăzi. Publicul. La el mă refer. Pentru că publicul a penalizat MX-30, din motive care țin fix de autonomia oferită de acea baterie. Vânzările au cam lipsit, motiv pentru care, constructorul a reinventat modelul într-o versiune plug-in hybrid.
Acum, Mazda revine (între ghilimele, întrucât MX-30 e încă prezent în ofertă) în lumea electricelor. Și la prima vedere, japonezii s-au lepădat de o parte dintre greșelile vechi.
Noua electrică Mazda se numește 6e. Intuiesc că ai văzut poza de deschidere înainte să dai click pe articol, deci e lesne de înțeles care-i faza cu numele.
Vârful de lance
Ani la rând, Mazda 6 a reprezentat vârful de lance al producătorului japonez în Europa. A ținut steagul sus chiar și în era în care SUV-urile au început să dicteze direcția pieței. Și totuși, din 2023 încoace, Mazda 6 a început să dispară ușor, ușor de prin configuratoarele piețelor europene. Spune drept, când ai verificat ultima oară dacă modelul de clasă medie mai poate fi comandat?
În locul familiei 6 (sedan și break) au fost aduse CX-60 și CX-80, SUV-uri care nu doar că vin să joace într-o zonă de preț în care publicul pune accent serios și pe logoul de pe capotă, dar aspiră spre zona premium, acolo unde există câteva modele care și-au luat statutul de vedetă și pe care e greu să le bați umăr la umăr.
În condițiile date, prima mea opțiune pentru o nouă electrică Mazda ar fi fost tot un crossover/SUV. Doar că, încă o dată, japonezii merg cumva împotriva curentului din piață și aduc în fața publicului un sedan electric. Ca să contorizăm lucrurile corect, ce vezi tu în pozele de aici e a patra generație Mazda 6. Doar că de-acum e oferită exclusiv în versiune electrică.
Tête-à-tête
Pe unul dintre indicatoarele rutiere văd scris Bad Homburg. Oh, Monte Carlo Historique memories. Dar sistemul de navigație al mașinii nu-i de înduplecat, iar punctul final al călătoriei mele e în Oberursel, o localitate nu foarte departe de punctul de start al unui raliu cu clasice pe care nu l-aș refuza niciodată. Îmi temperez gândurile și mă liniștesc odată ce intru pe poarta Centrului de Cercetare și Dezvoltare Mazda Motor Europe.
Atmosfera e relaxată, oamenii știu ce au de făcut și în doar câteva minute trecem direct la subiectul principal: noua generație Mazda 6e. O scurtă conferință de presă trece în revistă elementele de bază, iar mai apoi urmează un tête-à-tête cu mașina.
O să fac o paranteză aici și-o să vă spun că mașina pe care am văzut-o era un mix între un prototip funcțional și varianta de serie. A existat (sau încă există, nu știu ce s-a întâmplat cu el) un singur exemplar care s-a tot plimbat prin lume și a stat la baza unor evenimente similare. Am fost rugat să manevrez cu grijă orice elemente mobile de exterior, nu de alta, dar urmau și alte grupe de jurnaliști după vizita mea. Protectivi. Un pic prea protectivi, dacă e să mă întrebi pe mine.
Miza pe Kodo
Nu te gândi că o să fac acum o lucrare de diplomă în ceea ce privește designul. Ai o galerie foto cuprinzătoare cu toate detaliile, iar aspectul exterior rămâne un lucru subiectiv.
Mazda 6e mizează pe aceeași filozofie Kodo – Soul of Motion (mi se pare normal să nu schimbi rețeta câștigătoare), iar conceptul adoptat se numește Authentic Modern. În ceea ce privește structura, noua electrică e un liftback (două volume, cu deschiderea portbagajului cu tot cu lunetă).
Grila frontală e specifică modelelor Mazda, cu mențiunea că odată cu apariția lui 6e, niponii au integrat și un sistem de iluminare, un contur care să sublinieze și mai mult proporțiile. De asemenea, LED-urile laterale din zona grilei vor indica și nivelul de încărcare în momentul în care mașina e conectată la o sursă exterioară.
Partea aerodinamică nu putea fi omisă: de la mânerele integrate în portiere și până la jantele de 19 inchi cu formă specială. În partea din spate, Mazda a pregătit câteva surpriza. Prima ar fi că în locul logoului a fost scrisă denumirea producătorului, stopurile sunt unite cu un element iluminat, iar aripa spate integrată în hayon e acționată electric (Porsche Panamera vibes). Poate fi ridicată sau coborâtă manual (pentru momentele în care vrei tu să te lauzi în fața prietenilor), dar ea acționează în mod automat: se ridică de la 90 km/h în sus și coboară odată ce viteza scade sub 50 km/h. Desigur, oficialii mărcii spun că totul are un rol aerodinamic bine calculat.
Și-acum să vorbim puțin și despre dimensiuni.
Noua Mazda 6e are 4921 de mm lungime, 1890 de mm lățime, 1485 de mm înălțime și un ampatament de 2895 de mm. Cu dimensiunile astea nu mi-ar fi rușine s-o parchez lateral lângă un BMW Seria 5 sau un Mercedes-Benz Clasa E, iar dacă e s-o luăm pe centimetri, Mazda 6e joacă mai degrabă în segmentul mare, nu mediu. La prima vedere, punctul nevralgic se numește portbagaj: doar 330 de litri. Da, și eu ridicat sprâncenele și am ținut să-i întreb pe oficialii prezenți la eveniment dacă nu cumva e o greșeală de tipar. După întâlnirea față în față cu mașina, aș aștepta omologarea oficială pentru piața din Europa. Nu de alta, dar cei 330 de litri din Mazda 6e nu arată deloc a portbagaj de Volkswagen Polo.
În partea din față, inginerii au proiectat un frunk cu un volum util de 70 de litri. Fix cât trebuie pentru setul de cabluri de încărcare.
O primă impresie personală? Atractiv și în același timp cuminte. Poate prea cuminte. Și nu înțeleg de ce japonezii au ales să joace la sigur, în condițiile în care ultimele produse cu adevărat noi și-au atins ținta din punct de vedere estetic. Mi-a plăcut foarte mult profilul mașinii: sleek, cum zic englezii. În schimb, partea din spate e puțin prea încărcată pentru gustul meu și nu știu dacă aripa spate mobilă e de vină. V-am zis și la început: designul e subiectiv.
Simplitate sofisticată
Nu eu am venit cu ideea asta, ci oficialii Mazda. Așa s-au gândit să descrie interiorul noii electrice: simplitate sofisticată.
Deschid portiera cu atenție (doar am băgat la cap indicațiile celor prezenți) și descopăr un interior care nu seamănă cu niciun altul din gamă. Primul lucru pe care îl observ e combinația de culori: mult coniac condimentat cu porțiuni negre și mici accente argintii. Ei bine, dacă ar fi să comand un 6e, fix în versiunea asta l-aș lua. Să revin. Volanul are o formă nouă, teșită în partea de jos, butoanele nu mai sunt la fel de multe, iar micile porțiuni argintii arată bine în tot acest ecosistem. Apoi, de sub un cozoroc bine proporționat răsare instrumentarul digital de bord. Are 10,2 inchi și e completat de un sistem head-up display cu realitate augmentată care proiectează informația la 7,5 metri în fața șoferului. S-au luat în calcul niște lucruri complexe până s-a ajuns aici.
Apoi, zona centrală e dominată de un ecran cu o diagonală de 14,6 inchi. Cum spuneam și câteva rânduri mai sus, mașina pe care am văzut-o a fost blocată într-un mod demonstrativ, deci n-am avut cum să văd cât de bine reacționează sistemul de infotainment pregătit de japonezi.
Pot, totuși, să vă spun că acesta va avea o interfață asemănătoare cu cea a unui smartphone (sistemul de operare e unul dezvoltat in-house). Layout-ul va fi unul similar cu ce am tot văzut recent prin industrie: o bandă orizontală în partea de jos a ecranului cu funcții pentru sistemul de climatizare și un meniu cu setări generale prin care vei descoperi absolut toate detaliile despre mașină. În premieră pentru Mazda, anumite funcții vor fi controlate prin gesturi. Da, da, japonezii introduc un astfel de sistem. Vă las mai jos o fotografie din timpul conferinței de presă cu gesturile pe care modelul le recunoaște.
Ca să închei cu ecranele din Mazda 6e: pasagerii din spate au și ei acces la un mini-display cu ajutorul căruia vor controla temperatura, vor putea acționa “jaluzeaua” plafonului panoramic și vor putea controla scaunul pasagerului din dreapta (doar atunci când mașina e parcată).
În plus, vor exista șase Smart Modes cu setări predefinite pentru anumite activități: Leaving Mode, Rest Mode, Relax Mode, Car Wash Mode, Private Call Mode și Fresh Air Mode. Spre exemplu, Leaving Mode va menține temperatura în habitaclu și va afișa pe ecranul central un mesaj prin care îi anunță pe ceilalți că șoferul se va întoarce în curând (Tesla vibes). Tot Tesla Vibes și în pentru Car Wash Mode, care va rabata oglinzile laterale, va dezactiva ștergătoarele, va închide geamurile și va repoziționa aripa spate mobilă. Totodată, prin activarea Fresh Air Mode, mașina deschide automat geamul șoferului și activează funcția Purification Mode a sistemului de climatizare.
În ceea ce privește materialele, Mazda continuă pe direcția începută acum câțiva ani: finisaje foarte bune (chiar și pe acel demo car) și materiale de calitate. Nu știu cum s-o spun, dar producătorii germani ar putea arunca un ochi peste cum a gândit Mazda noua electrică în materie de finisaje.
Cât despre spațiul interior, lucrurile mi s-au părut aerisite. Nu cred că mi-aș da coate nici cu pasagerul de pe locul din dreapta, dar nici dacă aș merge 200 de kilometri pe locul central al banchetei.
Una caldă, una rece
Am spus la început că Mazda a învățat din propriile greșeli și a aplicat know-how-ul acumulat de la MX-30 încoace. Prin urmare, Mazda 6e schimbă puțin rețeta pachetului motoare-baterii.
Liftback-ul japonez va fi disponibil în două configurații, ambele cu propulsie (roți motrice spate): un motor electric cu 258 de cai-putere și baterie de 68,8 kWh sau un motor electric cu 245 CP și baterie de 80 kWh (Long Range). Indiferent de opțiunea aleasă, cuplul motor va fi de 320 Nm.
Și-acum să intru puțin în detalii. Versiunea de bază, cea cu baterie de 68,8 kWh, va avea o autonomie maximă WLTP de 479 de kilometri, consumul mediu declarat fiind de 16,6 kWh/100 de kilometri. De cealaltă parte, varianta Long Range ar urma să asigure o autonomie maximă WLTP de 552 de kilometri (consum mediu de 16,7 kWh/100 km).
La surse AC, ambele baterii se pot încărca cu 11 kW, în timp ce la stații DC, bateria mai mică (chimie LFP) se încarcă cu puteri de 200 kW (good job, Mazda), în timp ce bateria mai mare (chimie NMC) suportă doar 95 kW. Una caldă, una rece.
Sigur, am fost curios de ce diferența e atât de mare, iar unul dintre oficialii Mazda mi-a răspuns la întrebare.
“Avem chimii diferite pentru cele două baterii, prin urmare avem și sisteme de control diferite în ceea ce privește procesul de încărcare. Știm că nu suntem la același nivel cu concurența (n.r. vizavi de puterea de încărcare a bateriei mari), dar am discutat cu inginerii și aceștia spun că, per total, curba de încărcare e una stabilă. […] A trebuit să găsim un echilibru între costuri și performanțe. Întotdeauna trebuie să ai un echilibru. Scopul nostru este să venim cu un preț foarte competitiv, iar în final, aceasta a fost configurația aleasă”, a declarat Uwe Mandel, Manager Technology Research & Technology Communication R&D Centre.
Și dacă tot am amintit mai sus prețul, un alt oficial Mazda ne-a comunicat ca valoare de pornire suma de 45.000 de euro, cu mențiunea că aceasta o să difere în funcție de piață. Părerea mea? Eu zic să aștepți până la debutul comercial din vară, când și aspectul acesta va fi clarificat.
Ca să închei cu bateriile și încărcarea, Mazda mai menționează următoarele: pentru versiunea standard, timpul de încărcare de la 10 la 80% este de circa 22 de minute, iar pentru varianta Long Range, timpul de încărcare de la 10 la 80% este de aproximativ 45 de minute.
Pentru iubitorii de cifre pot să adaug și următoarele:viteza de top va fi limitată la 170 km/h (175 km/h pentru Long Range), în timp ce sprintul 0-100 km/h se desfășoară în 7,6 secunde (7,8 secunde pentru Long Range).
Platforma folosită de Mazda 6e e una nouă, dezvoltată special pentru electrice și realizată în colaborare cu partenerii chinezi Changan (o companie cu care Mazda colaborează de 20 de ani și cu care niponii au un joint-venture).
Înainte să închei aș vrea să mai adaug câteva lucruri. Mazda a fost întotdeauna un producător care a pus accent pe comportamentul dinamic al mașinilor, pe modul în care șoferul simte fiecare vibrație, pe stilul în care vehiculul comunică de la exterior spre interior. În aceste momente n-am cum să vorbesc despre cum se conduce 6e – e evident de ce – dar pot să amintesc câteva lucruri care să ne ajute (pe mine și pe tine) să ne facem o idee despre comportamentul dinamic. Pe lângă platforma dedicată, Mazda 6e e echipată cu o punte spate multi-link, iar distribuția maselor e de 50:50 cu un centru de greutate așezat aproape de sol. Iar toate aceste elemente îmi dau impresia că liftback-ul nipon va fi unul plăcut la condus. Din vară, vedem cum stă treaba.