Facelift pentru Tesla Model Y

• Tesla a introdus Model Y facelift (Juniper) pe site-urile comerciale din China și Australia.

• Noutăți estetice: parte frontală redesenată (include acum faruri cu o formă nouă și o bandă LED care le unește, și prize de aer modificate) și o zonă posterioară cu difuzor restilizat și cu stopuri noi pe toată lățimea mașinii. De asemenea, producătorul american lansează și o nouă nuanță de caroserie: Glacier Blue.

• La interior, Model Y facelift preia elementele introduse în urmă cu un an pe Model 3 facelift: tapițerie nouă, scaune ventilate, sistem nou de iluminare ambientală, ecran pentru pasagerii din spate. Totodată, funcțiile selectorului transmisiei au fost integrate în ecranul central, iar scaunele banchetei din spate pot fi rabatate electric.

• Suspensia a fost modificată, direcția recalibrată, iar suprafețele vitrate îmbunătățite (comparativ cu vechiul Model Y).

• Pentru moment, Tesla anunță două versiuni de motorizare:

– RWD (autonomie 466 km)
– AWD Long Range (autonomie 551 km)
Valorile de autonomie sunt cele comunicate în configuratorul pentru piața din Australia. Revenim cu cele europene în momentul lansării de pe Bătrânul Continent.

• De asemenea, Tesla introduce și o versiune de lansare (Launch Series) care va fi echipată cu următoarele: logoul ediției speciale pe portbagaj, lumini de întâmpinare montate în oglinzile laterale, rama consolei centrale și praguri inscripționate cu denumirea ediției speciale și elemente de bord negre.

• Foto: Tesla Australia