Franța cere suspendarea normelor europene privind emisiile de CO2
• Franța cere suspendarea normelor europene privind emisiile de CO2 pentru producătorii auto.
• Trei miniștri din guvernul de la Paris spun că implementarea acestor norme “ar fi o eroare politică ce ar afecta credibilitatea Uniunii Europene și strategia sa industrială”.
• Într-un articol publicat de Les Echos, cei trei miniștri (Afaceri Externe pentru Europa, Industrie și Energie, respectiv Tranziție Ecologică și Mediu) argumentează că această “poziție rigidă” (n.a. a Comisiei Europene) va conduce la “transferul a miliarde de euro către producătorii chinezi sau către Tesla, al cărui CEO Elon Musk atacă în mod direct valorile și reglementările europene” (prin plata acelor credite de emisii).
• Producătorii auto din Europa au cerut în repetate rânduri ca normele privind emisiile de CO2 să fie “îmblânzite”. Estimările indică amenzi totale de 15 miliarde de euro la nivelul industriei în acest an, dacă producătorii nu vor respecta normele actuale.
• Până la finalul lui 2025, producătorii vor avea de atins un nivel de emisii de CO2 per flotă de 95 de grame pe kilometru (în 2023, nivelul a fost de 106,6 grame de CO2/kilometru).
• Franța cere ca aceste norme să fie suspendate temporar sau să fie amânate cu până la 3-5 ani, până în 2030.
• Via: Automotive News Europe
• Foto: Dreamstime