Povestea lui Otto Mathé începe ca multe altele: născut pe 31 iulie 1907 în Zillertal și crescut în Innsbruck este atins, devreme, de virusul vitezei, al motoarelor, al mecanicii pe roți. 

În copilărie, puștiul Mathé fură piese din mașina de cusut a mamei, de meserie croitoreasă, fiindcă avea de terminat un proiect personal extrem de important: propria sa trotinetă, construită cu mâinile lui.

Eram obsedat de viteză de pe la nouă ani. Pe atunci, trotinetele începuseră să devină o modă. Nu-mi permiteam una nouă, așa că mi-am construit-o singur. Roțile s-au dovedit cea mai mare problemă, dar am rezolvat-o: am luat roțile de la mașina de cusut a mamei și le-am montat pe trotineta mea. De bucurie, am început să dau ture frenetic prin curte – trotineta funcționa impecabil. Atrași de hărmălaie, vecinii au venit să vadă care e sursa, apoi au început să mă aplaude. Până și mama a ieșit din casă și m-a lăudat în fața tuturor. „Băiatul meu e un geniu!”. Bucuria n-a durat mult, fiindcă odată întoarsă la treabă, mama și-a dat seama că mașina ei de cusut nu mai era întreagă. Cam atunci s-a terminat momentul meu de geniu, cu o palmă. Dar dădusem primele ture din viața mea!

Otto Mathé

De la trotinetă trece la bicicletă și mai apoi la competiții de ciclism, pe care le și câștigă. Pasiunea prinde viteză și Otto Mathé trece pragul sporturilor cu motor. Mai întâi, pe motociclete, cu motoare pe care și le construiește singur, începând de la cilindri și pistoane. Talentul îi este răsplătit de rezultate foarte bune, inclusiv victorii. La începutul anilor ’30, numele Otto Mathé e tot mai prezent în lumea sportului cu motor pe două roți, dar și în paginile presei locale.

Apoi, destinul își bagă coada.

O amărâtă de groapă

Otto Mathé și-a întâlnit macazul vieții pe 30 septembrie 1934, în timpul unei curse, când motocicleta de sub el mușcă o groapă mai adâncă. Nefericitul cumul de forțe îl catapultează efectiv într-un stâlp de oțel de pe marginea pistei.

Ecran negru.

Se trezește trei zile mai târziu, în camera de spital, stabil. Pericolul trecuse, dar accidentul își colectează tributul: din toată dinamica impactului cu stâlpul, mâna dreaptă îi rămâne paralizată permanent.

Pentru alții, groapa ar fi schimbat macazul pe un alt drum. Nu și pentru Otto Mathé.

Revenirea

Intertitlul e ușor mincinos, fiindcă Mathé n-a mai revenit niciodată la motociclete, dar a reușit să-și repună viața pe roate – la figurat și la propriu. De data asta, numărul de roți a urcat la patru.

După accident, Otto Mathé n-a fost singur – un aspect definitoriu în imaginea de ansamblu a refacerii sale. Din toate punctele de vedere.

Când starea de sănătate i-a permis, Mathé și-a găsit un loc de muncă, ajutat de un prieten care l-a recomandat pentru un post de reprezentant de vânzări pentru o companie care vindea pistoane. Ajutor a primit și din partea consiliului local din Innsbruck, care i-a facilitat deschiderea unei benzinării.

În timpul liber, își concentrează energia și pasiunea într-un atelier de alezat și rectificat cilindri, unde își demonstrează că o mână paralizată nu e capăt de drum: Otto Mathé își pava, încet dar sigur, noua direcție post-accident.

Conexiunea Porsche

La 14 ani de la accident, Otto Mathé revine pe circuit. De data asta, la volanului unui automobil: un Fiat 508 S Balilla, echipat cu un carburator invenție proprie. Termină pe locul al doilea în cursa Innsbruck Hofgarten și atrage, încă o dată, atenția asupra sa. Nu prin victorie, cum și-ar fi dorit, ci prin felul în care schimbă treptele de viteză: introducând mâna stângă, cea funcțională, printre spițele volanului, fără să piardă controlul direcției.

La acea cursă s-a mai întâmplat ceva. Porsche expunea, cu scopuri publicitare, un 356 alături de un exemplar dintre cele trei Typ 64 construite vreodată, așa-numitul coupé „Berlin-Roma”, un automobil de curse aerodinamic imaginat de Ferdinand Porsche.

Typ 64 avea un motor de 1,1 litri, 50 de cai-putere și putea atinge o viteză maximă de 145 km/h. Dar nu asta l-a impresionat pe Mathé, care a rămas fixat pe caroseria formată din aproximativ 50 de panouri subțiri, fabricate din aluminiu.

De fapt, Otto Mathé a și concurat la volanul unui Typ 64 Berlin-Roma, iar mai apoi la volanul unui 356 Gmünd Coupé. Porsche 356 Gmünd Coupé, cu nume de cod 356/2, era, de fapt, evoluția produsă în serie (44 de coupé-uri, opt decapotabile) a prototipului 356/1. Numele Gmünd provenea de la locul în care Porsche asambla mașinile – orașul Gmünd din Austria.

Legătura dintre Mathé și Porsche avea să devină specială – chiar unică – în 1952. Cuprins de febra curselor pe patru roți și încurajat de rezultatele bune în varii curse, Mathé decide să-și construiască propriul automobil de curse. Așa cum o făcea la nouă ani, cu roți improvizate din piese furate din mașina de cusut a mamei. Doar că saltul era de la trotinetă la… monopost.

Fetzenflieger

Invenția lui Otto Mathé e croită cu exactitate după nevoile sale. Schimbătorul de viteze e montat în lateral, pe partea stângă, cea a mâinii bune. Dacă era nevoie de o înlocuire rapidă de bujii, accesul la motorul amplasat central se făcea prin laterale, prin desprinderea unor huse din material textil subțire, de culoare albă. Acestea aveau și rolul de filtru de aer. Rezervorul de combustibil era amplasat imediat în spatele pilotului.

Singurele componente luate de-a gata și montate pe monopost erau suspensia și motorul, ambele de proveniență Porsche. În rest, totul, de la șasiu la caroserie la transmisie a fost proiectat și construit de Mathé.

Inițial, motorul a fost unul de 1,5 litri, apoi Mathé a trecut la ceva mai puternic, de la un 356 A Carrera GT, cu 120 de cai-putere (unele surse spun 130 de cai-putere). În contextul celor 395 de kilograme ale monopostului, puterea permitea o viteză maximă de 200 km/h. Pentru a face față noilor performanțe, Mathé își îmbunătățește monopostul cu frâne mai bune. Ați ghicit, tot de Porsche.

În timpul curselor, motorul dădea uneori rateuri și aprindea prelatele improvizate. Din cauza vitezei, bucăți arse sau aprinse de material textil erau aruncate în spatele monopostului. De aici vine numele Fetzenflieger: o traducere aproximativă în română ar însemna „aruncător de zdrențe” (tatter flinger în engleză) sau „zdrențe zburătoare”.

Cu Fetzenflieger, Otto Mathé a devenit rapid o figură importantă în lumea sportului cu motor. Nu doar mașina era unică. Poziția la volan în viraje, cu mâna stângă pe schimbător și pieptul apăsat pe volan, a devenit o carte de vizită pentru pilotul austriac. La fel ca victoriile pe linie.

În 1952, Otto Mathé ia parte la 20 de curse la volanul aruncătorului de zdrențe. Le câștigă pe toate.

Poate cel mai memorabil moment din cariera austriacului are loc în 1956 (unele surse spun 1959), la o cursă care-l sărbătorea pe marele Ferdinand Porsche în Zell am See.

Cu al său Fetzenflieger, Mathé parcurge traseul de patru kilometri acoperit cu gheață în două minute și 37 de secunde (2:36.80, mai exact) și lasă în urma sa doi mari piloți care concurau pentru Porsche – Richard von Frankenberg și Huschke von Hanstein.

Cel din urmă a fost un pilot titrat, cu victorie în Mille Miglia și vreme de două decenii, șeful departamentului de PR de la Porsche.

După cursă, Mathé a fost supranumit „Regele Gheții”.

Otto Mathé s-a retras din cariera competițională cu peste 100 de victorii naționale. Înainte, dar mai ales după Al Doilea Război Mondial, a fost unul dintre cei mai renumiți piloți din lume. Și a reușit să inspire un puști de 10 ani, Niki, care avea să devină campion mondial de Formula 1.

L-am adulat pe Otto Mathé de mic copil. I-am admirat întotdeauna mașinile și felul în care pilota în curse, cu o singură mână.

Niki Lauda

Monopostul Fetzenflieger a fost păstrat în stare impecabilă până în ziua de azi și poate fi admirat în colecția muzeului Automuseum PROTOTYP din Hamburg, alături de alte legende ale automobilismului.

Cu această ocazie, țin să le mulțumesc celor care se ocupă de arhiva muzeului pentru ajutorul acordat, cu informații cât mai exacte despre Otto Mathé și imagini care să-i ilustreze povestea.