Vremurile se exprimă dintotdeauna prin lucrurile care ne înconjoară. Când denumim epoca bronzului după materialul esențial în tehnologia acelei perioade sau când decretăm că mersul grăbit al lumii a intrat în secolul vitezei, nu facem decât să recunoaștem că vârstele omenirii sunt direct legate de obiceiurile, normele, evoluțiile tehnologice și toate celelalte ițe care alcătuiesc timpul în care trăim la un moment dat.
Drept urmare, nu este de mirare că vestea apariției în 1974 a unei mașini deosebite a stârnit imaginația publicului din Statele Unite. Promitea să fie o creație revoluționară, construită cu materiale utilizate în programul spațial american, pe baza unui concept centrat pe obținerea unui consum redus și pe costuri mici de producție și achiziție. Mai mult, compania californiană care avea să producă această mașină era condusă de o femeie energică, Elizabeth Geraldine Carmichael, care își afirma ambiția de a distruge supremația Marii Triade – General Motors, Ford și Chrysler.
Țesătura acelei epoci explică în bună parte impactul unui asemenea produs. Deși Programul Apollo se încheiase în 1972, fascinația față de tot ce însemna explorarea spațiului nu scăzuse în intensitate. În schimb, mândria americanilor față de realizările lor tehnologice nu putea compensa umilința din benzinării. Criza petrolieră declanșată în urma războiului arabo-israelian din 1973 a generat nu doar creșterea de patru ori a prețului petrolului, ci și impunerea de către OAPEC (Organizația Țărilor Arabe Exportatoare de Petrol) a unui embargou care a determinat în Statele Unite scumpirea carburanților și raționalizarea alimentării la pompă. Apoi, pe plan politic și social, mișcarea pentru drepturile femeilor din SUA înregistrase o victorie importantă prin adoptarea de către Camera Reprezentanților (în 1971) și Senat (în 1972) a Amendamentului pentru drepturi egale. Acesta putea fi introdus în Constituția americană după ratificarea de către cel puțin trei sferturi dintre statele Uniunii.
Într-un asemenea context, mașina promovată de Elizabeth Carmichael părea că va schimba lumea. Asta s-a și întâmplat într-o anumită măsură. Dar nu în sensul dorit de actorii acestei povești.
Mașina care nu a mai fost
Ceea ce pe Bătrânul Continent era un concept bine-cunoscut, explorat pe toate părțile, peste ocean apărea drept un produs nemaivăzut. Prin comparație cu pacheboturile pe patru roți și sportivele dezlănțuite pe care le preferau americanii înainte de criza petrolieră, mașinuța anunțată de Elizabeth Carmichael era o năstrușnicie liliputană cu trei roți și două locuri, cu un consum anunțat de circa 3,5 litri/100 km, aproape de 10 ori mai puțin decât mastodonții vremii.
Numele mașinii, Dale, dezvăluia o parte din gestația proiectului. Ideea a pornit de la Dale Leon Clifft, un inginer talentat și inventiv, angajat la Litton Industries, unul dintre contractorii importanți ai guvernului american din domeniul apărării. Motociclist pasionat, Dale a vrut să păstreze cât mai multe dintre avantajele deplasării cu motocicleta chiar și în condiții meteo neprietenoase: a construit un cadru tubular ușor, cu două roți directoare în față și o roată motoare în spate, totul îmbrăcat într-un material sintetic, Naughahyde. Creația lui Dale Clifft reproducea, de fapt, un concept pus în practică cu destul succes în anii 1940 de doi frați din Cehoslovacia, părinții modelului Velorex Oskar.
Cum mașinăria asta atipică apărea des pe șoselele californiene, până la urmă a atras atenția unei persoane care i-a făcut cunoștință lui Dale cu Elizabeth Carmichael.
Angajată a unei companii de consultanță în domeniul afacerilor, Liz, cum îi spuneau apropiații, a recunoscut potențialul mașinii în contextul penuriei de carburanți, a încheiat un contract cu Dale Clifft și a înființat o companie care să producă versiunea de serie a mașinii, Twentieth Century Motor Car Corporation.
Planuri de basm
Viitorul era luminos. Comunicarea oficială vorbea despre o producție de 88.000 de unități în primul an de activitate, iar mașina Dale era un adevărat automobil al erei spațiale, aproape indestructibil, grație unui material structural mai ușor și mai rezistent decât oțelul, putea atinge 135 km/h, avea un consum redus și stabilitate exemplară. Prototipul prezentat la salonul auto de la Los Angeles anunța un preț de 1.969 de dolari, fiind asemuit în presă cu Ferrari și Corvette. Din câte se pare, în acel moment eșecul companiei californiene Davis de a produce mașini cu trei roți la sfârșitul anilor 1940 nu figura proeminent în conștiința americană.
Până la debutul producției de serie, eveniment programat pentru jumătatea anului 1975, compania a demarat procesul de dezvoltare a produsului final, aducându-l ca inginer-șef pe Frank McGuinness, care ar fi lucrat timp de șapte ani în programul rachetei-lansatoare Saturn. Fiul său de 19 ani, Gerry McGuinness, a devenit designerul companiei. În afară de prototipul prezentat la salonul auto, a fost fabricat încă unul, mult mai simplist, pentru a fi expus la sediul companiei, în timp ce în atelierul mecanic a început lucrul la cel puțin încă un prototip, destinat testelor dinamice.
Basmul cu zâne nu avea să dureze mult. Confruntată cu presiuni crescânde din partea autorităților – vindea acțiuni fără autorizare, încasa avansuri ilegal, nu avea toate avizele necesare unui constructor de automobile –, Liz Carmichael a forțat nota și a organizat la sfârșitul anului 1974 un test cu unul dintre prototipuri în fața unui grup de potențiali investitori japonezi. A fost un dezastru total, cu mașina dezechilibrată pe două roți, punând în pericol viața celor doi ingineri de la bord.
Odată pornit bulgărele decăderii, nimic bun nu a mai urmat. În ianuarie 1975, unul dintre colaboratorii lui Liz a fost omorât la sediul companiei de un coleg. La scurt timp după aceea, a eșuat și încercarea de a reporni proiectul în Texas. În aprilie, Elizabeth Carmichael era arestată în Florida, unde încercase să fugă împreună cu familia, iar prototipurile Dale au devenit doar exponate folosite de procurori într-un proces de fraudă și înșelăciune. În timp, aveau să își găsească fiecare o nouă casă: caroseria simplistă din sediul companiei a ajuns la Speedway Motors Museum of American Speed (Nebraska) și prototipul de la salonul auto și-a găsit un loc în Petersen Automotive Museum (California). Exemplarul funcțional folosit pentru testul-catastrofă ar intrat într-o colecție privată (se pare că ar fi tot în California).
Implicat inițial în dezvoltarea mașinii care îi purta numele, Dale Clifft a rămas din tot proiectul doar cu 1.001 dolari, după cum povestește prietenul său, Richard Smith, care a scris o carte despre mașina Dale. Un cec de 2.000 de dolari nu a fost onorat, la fel cum promisiunea lui Liz Carmichael legată de un posibil beneficiu de trei milioane de dolari s-a destrămat în cele patru zări. Clifft nu a revenit asupra creației lui, dar a înființat după ceva timp o firmă, Dale Development Company, care a înregistrat câteva brevete de invenție. S-a stins timpuriu, în noiembrie 1981, la doar 49 de ani.
Omul care a fost bărbat și a devenit femeie
Dezvăluirea făcută în 1975 de reporterul TV Richard (Dick) Carlson – că Elizabeth Carmichael era de fapt un escroc urmărit de poliție pentru falsificare de bani – nu ar fi trebuit să fie o surpriză foarte mare. Chiar și materialele elogioase de presă menționau statura impunătoare a lui Liz, iar modul de operare al companiei ei, Twentieth Century Motor Car Corporation, dovedea o lipsă de considerație față de reglementări, restricții și norme legale, reflectând o personalitate asumată public de liderul suprem:
„Aceasta este o operațiune condusă de un singur om. Eu iau toate deciziile importante: dacă sunt bune, meritul îmi aparține, dacă sunt rele, trebuie să îmi asum vina.”
LIZ CARMICHAEL
Pe cât de curajoasă părea această atitudine din partea unei femei care declara fără rezerve că organizația condusă de ea urma să devină în decursul a cinci ani cel mai mare fabricant de automobile din lume, pe atât de irelevante au devenit toate spusele ei îmbibate în minciună și înșelătorie. Adio fetiței crescută la o fermă din Indiana, interesată mai degrabă să demonteze motoare decât să se joace cu păpușile, rămas bun tinerei absolvente de inginerie mecanică, devenită soția unui specialist NASA, gata cu povestea văduvei cu cinci copii care vrea să revoluționeze lumea automobilului! Din ruinele unei personalități inventate nu a rămas decât numele unui bărbat aflat mereu pe fugă, Jerry Dean Michael, și concluzia naturală că totul fusese o fraudă, de la un capăt la celălalt, în toate privințele.
Iar povestea lui Jerry Dean Michael, așa cum a fost documentată de FBI, nu era deloc măgulitoare. Da, se născuse în Indiana și într-una dintre slujbele lui demonstrase cunoștințe tehnice bune legate de modul de funcționare al aspiratoarelor și mașinilor de cusut, dar în egală măsură dovedise o apetență deosebită în a-și însuși banii altora, dublată de o înclinație nestăpânită către orice metodă de îmbogățire rapidă și facilă.
După trei mariaje eșuate, cu copii părăsiți în voia sorții și soții excedate de un stil de viață aventuros, Jerry Dean Michael a întâlnit-o pe Vivian Barrett, de 16 ani, cu care a fugit în California pentru a se căsători. Viața lor de familie nu avea să fie sub nicio formă convențională. Cei cinci copii ai familiei Michael nu au avut parte de o educație formală și nici de un cămin stabil. „N-am locuit niciodată mai mult de două luni într-un singur loc”, își amintește Candi, fiica lui Jerry Dean Michael.
Slujbele, afacerile și învârtelile lui Jerry Dean se schimbau odată cu identitățile false pe care și le asuma. Jerry Barrett, Mike Moran, Mike Morgan, William Tracy Parker. Crescător de pești exotici, proprietar de ziar, comis-voiajor, inventator de dispozitive casnice, contrabandist de arme. Acuzația că Jerry Dean a participat la falsificarea unor bancnote și la punerea lor în circulație nu a făcut decât să întrețină stilul de viață nomad al familiei, însă cea mai mare schimbare a venit din cauza apropierii periculoase de structuri mafiote: Jerry Dean și-a înscenat moartea, iar familia și-a ascuns mai abitir urmele. Apoi a venit schimbarea.
Când nu mai ești cine ai fost
Când Jerry Dean Michael a hotărât să se identifice drept femeie, decizia lui nu a fost acceptată de Vivian, care s-a refugiat la rude pentru a-și pune ordine în gânduri și sentimente. Până la urmă, dovedind o putere de convingere deosebită, Jerry Dean a determinat-o pe Vivian să revină în familie și, mai mult, să îl ajute în procesul îndelungat de tranziție. Dincolo de exercițiile de voce înregistrate cu reportofonul, de injecțiile auto-administrate cu hormoni și de scenetele publice puse la cale între copii și „mama”, Jerry Dean a făcut și primul pas pe calea transformării totale în femeie, supunându-se unei intervenții chirurgicale în 1969, în Tijuana, Mexic.
Astfel a apărut Elizabeth.
Numele reflecta faima, averea, dar și grația la care tânjea Jerry Dean/Liz, toate întruchipate de celebra actriță Elizabeth Taylor. Cât privește faima, proiectoarele s-au îndreptat pentru o vreme înspre Elizabeth Carmichael, când a devenit promotoarea mașinuței Dale, dar spectacolul cu sclipici și strălucire a devenit rapid o dramă întortocheată și sumbră.
Publicul nu a avut răbdare cu Liz, nuanțele transformării ei nu și-au găsit locul în răbufnirea păgubiților și vehemența justițiarilor media. Pentru ei, identitatea lui Liz nu era decât o mască, un fals dinainte pregătit pentru a comite o fraudă. Soluția lui Liz de a o păstra alături pe Vivian, adevărata mamă a celor cinci copii, în rolul de cumnată și secretară la Twentieth Century Motor Car Corporation era un subterfugiu jalnic, degradant. Identitatea asumată de Liz a fost luată în derâdere, astfel că în perioada arestului preventiv, ea a fost închisă într-o închisoare pentru bărbați, unde a fost agresată fizic. Nu e de mirare că în momentul când a avut ocazia, Liz a reacționat cum știa mai bine. A fugit.
Condamnată la capătul unui proces împănat cu controverse, Elizabeth Carmichael a profitat de eliberarea pe cauțiune (plătită de un post TV în schimbul drepturilor de reproducere a poveștii) pentru a se face nevăzută împreună cu familia ei. De fapt, doar cu o parte a familiei de până atunci, fiindcă Vivian a divorțat și a căutat un alt drum în viață, fără să piardă totuși legătura cu Liz.
Timp de aproape un deceniu, umbrela de liniște a rămas deschisă deasupra familiei lui Liz, permițându-le tuturor să se implice într-o afacere cu flori. Dar în 1989, o emisiune TV dedicată misterelor nerezolvate a readus în atenția publică detaliile scandalului Dale și în mai puțin de o săptămână, poliția a arestat-o pe Liz. Nu a mai fugit, nu a protestat, și-a ispășit pedeapsa, apoi s-a întors la familie și la afacerea cu flori.
Păcatele trecutului au bolborosit din nou în anul 2000, când investigația unui reporter asupra rețelei lui Liz de vânzători ambulanți de flori a readus la suprafață povestea mașinii Dale cu toate ițele ei încâlcite. După acest episod, revenirea la o aparentă normalitate a vieții a pus în scenă o confruntare pe care Elizabeth nu avea cum să o câștige. A pierdut lupta cu diabetul și cancerul în 2004.
Documentarul care aduce pacea. Sau nu
Lansat pe platformele HBO la începutul acestui an, documentarul „Doamna și mașina Dale” a fost realizat în ultimii doi ani, dar munca pentru acest proiect a început în 2011, când regizorul Nick Cammilleri a început să strângă informații despre Elizabeth Carmichael. Ideea unui documentar dedicat poveștii lui Liz și a mașinii Dale a fost promovată inițial printr-o ofertă publică de atragere de fonduri, dar s-a concretizat până la urmă odată cu implicarea fraților Mark și Jay Duplass în calitate de producători și a activistei transgender Zackary Drucker, ca membră a echipei de regie.
Gestația îndelungată a proiectului a asigurat două beneficii importante, accesul la membrii familiei lui Liz și turnarea unei fundații solide, bazată pe informații nepublicate anterior. Dacă încrederea câștigată din partea familiei a oferit o perspectivă intimă asupra tranziției lui Elizabeth și a vieții neconvenționale trăită de un grup restrâns aflat mereu pe fugă, partea de documentare nu a încetat să ofere surprize până în ultimul moment.
Într-un interviu online acordat pentru Autocritica, Zackary Drucker a descris revelația generată de lectura recentă a unor documente FBI din care reiese că Vivian a fost urmărită de agenți după divorț și că pentru o perioadă de timp lipsa de imaginație a autorităților a împiedicat stabilirea unei legături directe între Elizabeth Carmichael și Jerry Dean Michael.
Controverse la alegere
În ceea ce privește modul de realizare a documentarului, există două aspecte care merită detaliate. Primul, cel mai facil, se referă la alegerea regizorilor de a folosi colaje animate pentru ilustrarea majorității momentelor importante din viața lui Liz, o opțiune care poate părea obositoare, poate chiar infantilă. În afară de faptul că a fost o soluție determinată de lipsa de material video din epoca respectivă, Zackary Drucker a explicat funcția simbolică a acestei tehnici:
„Am vrut să folosim un stil de animație care să reproducă felul în care Liz și-ar fi spus povestea. Fragmentat, cu marginile tăiate aspru, ca un bilet de răscumpărare, ceva care să evoce o lume analogică, fără trăsături digitale. Folosind acest tip de animație prin colaje am putut să dăm contur imaginației debordante a lui Liz.”
Zackary Drucker
Al doilea aspect ține de unghiul de abordare și nu are cum să nu fie ceva controversat. În primul rând, viața și particularitățile comunităților care se identifică diferit față de normele predominante se vor confrunta mereu cu limitele de înțelegere și acceptare ale majorității. Cu toate că mijloacele de exprimare ale minorităților sexuale au evoluat semnificativ față de ce se întâmpla în urmă cu patru-cinci decenii, temele de discuție rămân un subiect dezbătut intens și cu șanse reduse pentru consens.
Situația este cu atât mai evidentă pe fundalul poveștii lui Elizabeth Carmichael în condițiile în care atitudinea de respingere a diversității de destine umane este moștenită de la o generație la alta. Reporterul Dick Carlson, care a considerat că Liz nu era decât un bărbat deghizat în femeie, este tatăl comentatorului TV Tucker Carlson, vedetă a canalului american de știri Fox News, unde exprimă frecvent opinii tranșante, lipsite de nuanțe, față de minorități de tot felul.
La un nivel mai înalt, acel generos dar controversat Amendament pentru drepturi egale adoptat la începutul anilor 1970 nu a fost introdus în Constituția Statelor Unite nici până astăzi.
În al doilea rând, legat tot de unghiul de abordare, intenției de a descrie un segment atipic de populație i se atașează de cele mai multe ori nevoia de a găsi un erou, un personaj neprihănit care să poarte stindardul comunității sale. Fără erou nu ai credibilitate, fără perfecțiune nu ai voie să ridici pretenții. Iar Elizabeth Carmichael nu este nici pe departe un personaj perfect, un erou-model.
Un personaj unidimensional nu are nimic eroic în sine. Să ai acest gen de așteptare din partea femeilor, a comunității transgender, a persoanelor aflate de obicei în poziții marginale, să le ceri să fie un recipient perfect pentru comunitățile pe care le reprezintă este nerealist și nedrept, șubrezind de fapt întreaga natura umană cu toate complexitățile ei. Din această perspectivă, consider că documentarul nostru este un nou punct de referință, deoarece spune povestea bogată și complicată a unei persoane imperfecte, adică exact ceea ce oferă textură naturii umane a lui Liz.”
ZACKARY DRUCKER
Ce a rămas din ce a fost
Lăsând deoparte aspectele controversate, rămân câteva certitudini. Una dintre ele poate părea superficială, dar ne oferă o posibilă cale de înțelegere pentru Liz. Spre deosebire de numele aleatorii de împrumut pe care le-a luat Jerry Dean Michael de-a lungul existenței acestei identități, Liz a găsit o cale de a împăca cele două laturi ale vieții sale, punând laolaltă numele personalității feminine pe care o admira și amintirea fonetică a persoanei lăsate în urmă: Geraldine / Jerry Dean.
Apoi, constatarea cea mai simplă este și cea mai puternică. După trei mariaje eșuate, Liz a găsit în Vivian persoana care să îi accepte tranziția către o altă identitate, cu o familie stabilă de care s-a preocupat așa cum Jerry Dean Michael nu a făcut-o niciodată. La fel cum povestea mașinii Dale nu poate exista fără Elizabeth Carmichael, nici existența lui Liz nu poate fi luată în calcul fără sprijinul discret și înțelegerea lui Vivian.
A avut mașina Dale vreo șansă să existe cu adevărat? Documentarul HBO nu se grăbește să dea o sentință în acest sens, dar istoria nu are astfel de rețineri. Multe inițiative asemănătoare au eșuat în faze mult mai avansate.
Preston Tucker a intrat în faliment după doar 51 de mașini produse, fiind “faultat” din câte se pare de Marea Triadă, un scenariu pe care și l-a însușit și Liz pentru a explica eșecul lui Dale, deși nu există dovezi în acest sens. Alți antreprenori cu ambiție au căzut de la înălțimi mult mai mari, cu consecințe economice mult mai grave: Malcolm Bricklin, afaceristul care a adus marca Subaru în Statele Unite și importatorul mașinuței Yugo, a vrut să construiască propria mașină sportivă cu portiere fluture, Bricklin SV-1, dar a sfârșit prin a da peste cap economia provinciei New Brunswick, Canada; John DeLorean a făcut o mașină pentru istorie grație trilogiei „Înapoi în viitor”, dar a lăsat în urmă oameni fără slujbe în Irlanda de Nord, unde își construise fabrica. Niciunul nu a fost urmărit în justiție, așa cum a fost Liz.
La mijlocul anilor 1960, fotograful de culoare Cliff Hall a construit o mașinuță cu motor central, Corwin Getaway, care prefigura un model viabil cum a fost prima generație Toyota MR-2, dar nu a reușit să atragă finanțare pentru proiectul său. Mai aproape de zilele noastre, Elio Motors a anunțat lansarea unei mașinuțe cu trei roți, un Dale contemporan, dar producția unui model de serie trenează de mai bine de zece ani.
Fără acces la exemplarul Dale funcțional adăpostit în colecția privată nu vom ști clar cât de avansat a fost Dale din punct de vedere tehnic. Cei care au încercat să învie proiectul pe baza prototipurilor din muzee s-au lăsat rapid păgubași. Cel de la Speedway Motors Museum of American Speed este doar o carcasă, iar cel de la Petersen Automotive Museum este de fapt o structură din lemn care nu are nici măcar direcție funcțională, iar în loc de motorul BMW de motocicletă anunțat în pliantele de prezentare are în spate un bicilindru de la un generator electric.
Există însă un Dale poate mai valoros decât toate, epilog neașteptat al poveștii lui Elizabeth Carmichael. Informațiile strânse cu tenacitate de Nick Cammilleri pentru documentar au condus la descoperirea unui al patrulea exemplar, o caroserie esențială, fără componente tehnice. Regizorul a dăruit acest Dale apărut de niciunde familiei lui Liz.