Cine este și ce vrea Fiat 500e de la noi?
Fiat 500 rămâne unul dintre cele mai iubite modele de oraș din Europa. De-a lungul anilor, micuțul hatchback (sau cabrio) a respectat cu sfințenie tradiția “La dolce vita”, iar odată cu noua generație trece la era electrică.
Noul Fiat 500e a fost prezentat la finalul anului trecut, iar grupul Stellantis l-a promovat drept primul model electric al Fiat-Chrysler Automobiles. Dar nu-i nevoie să citești comunicatele de presă ale grupului ca să înțelegi că și noul Fiat 500e păstrează caracterul special care i-a adus succesul de-a lungul timpului.
Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?
În noiembrie 2012, Fiat prezenta la Salonul Auto de la Los Angeles o versiune electrică a lui 500. Din păcate pentru publicul european, citadinul cu baterii a fost o iubire interzisă, acesta fiind comercializat exclusiv în SUA. Cu toate acestea, au existat și europeni care nu au rezistat tentației și au făcut tot posibilul să aducă modelul electric de peste Ocean.
Spre deosebire de varianta destinată publicului din SUA, noul Fiat 500e poate fi comandat în două versiuni de putere. În același timp, bateria are o capacitate de stocare aproape dublă, iar puterea de încărcare a fost mult îmbunătățită.
Încă nu sunt convins că ar trebui să pun în paralel cele două “generații” Fiat 500 electric, în condițiile în care cea de acum a fost proiectată încă de la început ca model electric și nu ca o conversie a unui produs deja existent în gamă.
Oficialii Fiat spun că inginerii companiei au pornit de la o coală albă de hârtie atunci când au proiectat noul 500e, dar nu sunt atât de convins că în spatele acelei foi n-au așezat schița vechiului model de oraș. Și spun asta, pentru că noul model nu se îndepărtează prea mult de la caracteristicile cu care eram deja obișnuiți.
Cu cine se bate pe piața din România?
Fiat 500 rămâne un model de segment mic, însă lista rivalilor s-a subțiat mult de-a lungul timpului. Iar dacă mă raportez doar la versiuni electrice, chiar nu am un rival direct.
Dar asta nu înseamnă că îl lăsăm pe micuțul 500e să semenze autografe în stânga și-n dreapta și să se bucure de exclusivitate. Dacă ești dispus să iei în calcul încă două portiere, atunci poți să calci pragul unui dealer Smart și să arunci un ochi peste specificațiile lui EQ ForFour. O s-o spun tare și apăsat că și Dacia Spring poate să împungă 500-le electric, mai ales că diferența de preț dintre cele două se poate traduce și printr-un sejur prelungit în Sicilia în plin sezon.
Tot prin aceleași ape se învârt și Renault Zoe, Honda e și Mini Cooper SE, versiunea electrică a hatchback-ului britanic. Totuși, trebuie să țineți cont că aceste modele sunt mai mari și, în mod natural, mai scumpe decât 500-le electric.
Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?
V-am spus la început că spre deosebire de versiunea veche, disponibilă doar în SUA, noul 500e aliniază la start două motorizări. Varianta de bază va fi echipată cu un motor de 95 de cai putere și 220 Nm, în timp ce motorul electric al vârfului de gamă a fost “descătușat” și dezvoltă 118 cai putere, dar tot 220 Nm.
În funcție de motorizarea aleasă, Fiat pune pe masă două baterii: 23.8 kWh pentru motorul mai domol, respectiv 42 kWh pentru varianta de 118 cai putere.
Pentru moment, versiunea Cabrio, cea testată de mine, poate fi comandată doar cu motorul de 118 cai putere. Resursele citadinului italian sunt mai mult decât suficiente pentru traficul urban, iar în afara orașului nu-ți vor pune probleme atunci când vrei să depășești sau să ajungi rapid la limita maximă de viteză a unui drum național.
Cât consumă pe bune și ce autonomie are?
Pentru că nu am mers cu varianta de bază a lui Fiat 500e, pot doar să vă domolesc setea de cunoaștere cu câteva informații tehnice pe care trebuie să le luați ca atare. Conform producătorului, cu bateria de 23.8 kWh (21.3 kWh net) vei putea parcurge până la 190 de kilometri cu o singură încărcare, consumul mediu fiind de 13 kWh/100 de kilometri.
În varianta cu baterie de 42 kWh (37.3 kWh net), Fiat 500e poate parcurge, conform testelor efectuate de italieni, până la 314 kilometri. În cazul versiunii Cabrio, valoarea maximă a autonomiei scade până la 303 kilometri.
Așa cum am tot văzut în ultima perioadă, producătorii de mașini electrice nu se sfiesc să așeze în fața publicului gurmand după informații și valoarea autonomiei calculată doar în ciclul urban WLTP. În cazul lui 500e Cabrio, producătorul italian anunță până la 437 de kilometri cu un “plin” al bateriei.
Pe parcursul testului am rulat atât în oraș, cât și în afara mediului urban. Au existat porțiuni în care am adoptat și un stil de rulare ceva mai sportiv, dar și zone în care m-am lăsat dus de trafic. La final, consumul mediu mixt a fost de 13.3 kWh/100 de kilometri, ceea ce înseamnă că aș fi putut parcurge 280 de kilometri cu bateria încărcată în procent de 100%. N-aș fi fost departe de promisiunile din hârtii. În oraș m-am bucurat de beneficiile condusului cu o singură pedală, în timp ce în afara lui am optat pentru o rulare fără intervenția agresivă a sistemului de recuperare a energiei.
În funcție de nevoi și de stilul de conducere pe care vrei să-l abordezi, Fiat 500e își poate schimba starea de sprit în trei moduri: Normal, Range și Sherpa. Treci prin ele cu ușurință prin intermediul comutatorului amplasat în zona fostului tunel median.
În modul Normal, Fiat 500e va beneficia de toți cei 118 cai putere și va țâșni ca o săgeată de la fiecare semafor imediat cum mângâi mai apăsat pedala de accelerație. Recuperarea energiei la frânare în acest mod este mult prea blândă și mi s-a părut la fel de eficientă ca frâna de motor a unui 0.9 turbo.
În modul Range, cel pe care ți-l recomand să-l folosești în oraș, modelul italian activează sistemul one-pedal: accelerezi apăsând pedala, frânezi ridicând piciorul de pe accelerație. Sistemul de recuperare a energiei funcționează fără sincope, iar în momentul în care mașina se oprește complet (dacă ești atent la trafic poți face asta fără să calci vreun pic pedala de frână) este activată în mod automat funcția Auto-Hold. Este confortabil de folosit în oraș și astfel te vei bucura și de o autonomie mai bună. Tot în modul Range, pedala de accelerație va răspunde la comenzi mai ferme, însă resursele oferite de motor sunt acolo și te vor ajuta indiferent de situația din trafic.
Modul Sherpa este unul extrem: climatizarea se oprește, scaunele încălzite (dacă le-ai comandat) nu-ți vor mai mângâia cu căldură mușchii spatelui, iar viteza maximă va fi limitată la 80 km/h. De asemenea, funcția one-pedal este activă, iar răspunsul accelerației este mult anesteziat. Fiat a gândit acest mod pentru acele momente în care se intalează panica și sentimentul de range anxiety pune stăpânire pe gândurile tale.
Cât de repede se încarcă la prize AC și DC?
Spre deosebire de frații din același segment, Fiat 500e are un sistem de încărcare rapidă la 85 kW. Este cel mai puternic sistem DC din clasa mini. La o astfel de priză, vei avea nevoie de doar 35 de minute pentru a încărca bateria de la 0 la 80%. Pe versiunea de echipare de bază (Action) disponibilă doar cu motorul de 95 CP, Fiat introduce un sistem de încărcare rapidă la 50 kW. În acest caz, italienii încă nu au comunicat un timp pentru reîncărcarea de la 0 la 80%.
În cazul în care nu găsești o priză rapidă în apropiere, Fiat 500e poate să tragă curent și de la stațiile AC. În acest caz, puterea maximă va fi 11 kW, iar timpul de încărcare (de la 0 la 100%) va fi de 4 ore și 15 minute.
Modelul electric italian poate fi încărcat și la prize casnice, însă pentru a umple acumulatorul va avea nevoie de 15 ore și 15 minute .
Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?
E mic, e agil și se strecoară cu ușurință prin spațiile libere lăsate de SUV-urile care au împânzit străzile orașelor. Îți oferă o poziție bună la volan (nu că ți-ar fi greu să observi traficul dintr-o mașină de 3.6 metri), dar mai presus de toate, păstrează calitățile care l-au făcut faimos. În varianta cabrio dispune și de un plafon din material textil. N-am fost niciodată un fan al modelelor cabrio, și nici n-am ajuns la vârsta la care studiile spun că e momentul să-mi cumpăr o mașina cu plafon retractabil. În cazul de față, dacă aș fi avut de ales, aș fi mers pe clasicul hatchback dintr-un singur motiv: plafonul textil lasă prea mult zgomot ambiental să pătrundă în habitaclu.
Resursele motorului electric fac din 500e Cabrio un model vioi. Are nevoie de doar 3.1 secunde pentru a accelera de la 0 la 50 km/h și de încă 5.9 secunde pentru a ajunge la 100 km/h. Viteza de top este limitată la 150 km/h.
În afara orașului, 500e Cabrio nu se transformă într-un model obositor. Scaunele sunt confortabile, poate accelera cu rapiditate la viteze de drum național, iar resursele sunt suficiente pentru ca tu să poți efectua depășiri în siguranță. Dacă în oraș, direcția lui 500e se potrivește perfect cu dimensiunile și agilitatea modelului italian, pe drumurile virajate vei aplica mici corecturi.
Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?
Nu mă așteptam ca Fiat 500e să fabrice un tren de rulare atât de “bățos”. Este foarte apropiat de senzația pe care ți-o oferă un Mini, iar comparația cu modelul britanic este una cât se poate de sinceră.
Mi-a plăcut că modelul italian este ușor rigid și parcă te îndeamnă să-l conduci ceva mai agresiv pe drumurile virajate (asta dacă te obișnuiești cu feedback-ul nu foarte generos al direcției). Ampatamentul mic și setarea ușor rigidă complică puțin lucrurile pentru cei care sunt în căutarea confortului suprem în clasa mini.
Cum ți se pare designul exterior?
Să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic: cam așa e și cu noul Fiat 500e. Designerii italieni au venit cu artificii estetice care să întinerească modelul italian, însă linia generală rămâne una ușor de recunoscut.
N-o să mă feresc să spun că mereu mi-au plăcut mașinile din clasele mini și mică, și asta pentru că m-au fascinat designerii care au reușit să înghesuie detalii de esență într-un spațiu mic. Îmi place noul 500e, iar privirile trecătorilor sunt hipotizate de micuțul model italian.
Exemplarul testat a fost vopsit în nunața Rose Gold. Utilizatorii de iPhone s-au obișnuit cu această culoare, însă la o scară atât de mare parcă mi-ar fi plăcut să-l văd pe 500e îmbrăcat în haine mai puțin stridente.
Cum sunt materialele la interior?
Cam pe oriunde întinzi mâna, descoperi materiale plastice dure. Nu sunt atât de rele la atingere, însă n-o să-ți poți afunda buricele degetelor în ele. Mai sunt și regiuni unde finisajele puteau fi mai bune, însă nu trebuie să uităm că aveam în față un model Fiat, un brand care nu s-a înscris niciodată într-un concurs al celor mai bune interioare auto.
Un lucru pe care l-am apreciat este acela că italienii vor să ne reamintească constant că Fiat 500e vine din Italia. Pe protecțiile din interiorul mânerelor a fost aplicată schița unui 500 clasic împreună cu fraza “Made in Torino”, în timp ce pe suprafața suportului pentru încărcarea wireless a telefonului mobil a fost desenată panorama orașului Torino.
Tot la interior am apreciat și suportul de pahare rabatabil (îl găsești ascuns în zona frontală a fostului tunel median), dar și butoanele mari (aproape la fel de mari ca cele dintr-un Honda CR-V) pentru controlul transmisiei.
Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?
Deși Fiat a montat scaune și în partea din spate a lui 500e Cabrio, pot spune că acolo vei putea transporta, în deplină siguranță, doar cumpărăturile făcute la final de săptămână.
E greu să intri în spate, e greu să găsești loc și e la fel de greu să ieși. Deci, 500e rămâne un model care oferă ce are mai bun doar șoferului și pasagerului din dreapta.
Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?
Euro NCAP încă nu a pus mâna pe noul 500e, însă ne așteptăm ca testul de siguranță să vină în următoarele luni. Până vom avea rezultatele Euro NCAP, pot doar să vă spun care sunt sistemele moderne pe care italienii le-au introdus odată cu noul 500e. Modelul electric va fi echipat standard cu sistem de frânare automată de urgență capabil să recunoască pietonii și bicicliștii, cu un sistem pentru monitorizarea șoferului, cu o tehnologie pentru recunoașterea semenlor de circulație, dar și cu un sistem care te avertizează și te trage de mânecă atunci când treci peste liniile care delimitează banda de rulare.
Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?
Chiar dacă designul exterior este unul cu tușe retro, nu același lucru s-a aplicat și la interior. După cele 3 zile în compania lui 500e Cabrio mi-a rămas în minte instrumentarul digital de bord. Are 7 inch, e frumos colorat, iar informațiile sunt afișate simplu și pot fi citite cu ușurință. Există și un meniu pe care îl controlezi cu butoanele fizice amplasate pe volan.
Noul sistem de infotainment pregătit de italieni are o grafică excepțională. E simplu de utilizat (asta și pentru că meniul seamănă cu cel al unui telefon mobil), poate fi comandat și la pachet cu un ecran de 10.25 inch, însă mai apar și mici întârzieri. Sistemul dispune de Android Auto și Apple CarPlay și în variantă wireless.
Sistemul de control one-pedal mi se pare unul dintre cele mai bune de până acum. Este ușor de intuit și nu ai nevoie de mult timp pentru a te acomoda cu reacțiile acestuia și cu modul în care energia este recuperată în momentul în care ridici piciorul de pe accelerație. Iar sistemul Auto-Hold, care intervine odată ce mașina s-a oprit, completează perfect pachetul pregătit de italieni.
Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?
M-am zvârcolit să găsesc ceva ce mi-a lipsit pe parcursul testului. Telefonul se conectează ușor, încărcarea la stații DC este rapidă, plafonul soft-top poți să-l operezi și în mers, consumul a fost unul sub media anunțată de producător, resursele sunt livrate într-un mod plăcut, iar pachetul de sisteme de siguranță și asistare include chiar și un sistem cruise control capabil să țină mașina pe jumătatea benzii.
Poate singurul lucru pe care mi l-aș fi dorit ar fi fost un sistem de recuperare mai eficient în modul de rulare Normal, diferența dintre modurile Normal șI Range fiind mult prea mare în ceea ce privește comportamentul acestui sistem.
Cât mă costă toată afacerea?
Dacă vrei o mașină strict pentru oraș, sunt convins că poți opta pentru varianta de bază. Ai un motor cu 95 CP și 220 Nm, și o baterie care ar trebui să-ți ajungă pentru toate drumurile săptămânale pe care le faci prin traficul urban.
Versiunea cu motorul de 95 de cai putere este cea mai accesibilă și poate fi comandată doar în varianta de echipare Action. Prețul de pornire este de 27.223 de euro.
Pentru varianta Icon (echiparea mașinii testate), prețul de pornire este de 31.878 de euro în cazul hatchback-ului, respectiv 34.914 euro în cazul variantei Cabrio, iar prețul exemplarului testat a fost de 38.143 de euro.
Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?
Echiparea standard pregătită de Fiat este una generoasă. Versiunea de bază Action va fi echipată, printre altele, cu următoarele: aer condiționat, instrumentar digital de bord de 7 inch, 3 moduri de rulare, lumini de zi și stopuri cu LED, geamuri acționate electric, oglinzi reglabile electric, modul de fast charging la 50 kW, sistem de frânare automată de urgență, sistem pentru monitorizarea șoferului, sistem pentru avertizare cu privire la părăsirea benzii de rulare și tehnologie pentru identificarea semnelor de circulație.
Pe lista nivelurilor de echipare, Fiat a trecut și versiunile Icon și La Prima.
Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?
O să spun din start că nu am doar un singur lucru de menționat. Mi-aș cumpăra un Fiat 500e (fără Cabrio) doar pentru sistemul de recuperare a energiei la frânare și pentru modul eficient în care funcționează întreg ansamblul motor-baterie.
Și pentru că sunt unul dintre fanii stilului de viață italian, Fiat a reușit să mă cucerească cu un lucru despre care sunt convins că n-o să intereseaze nici măcar un procent din viitorii clienți: Fiat 500e cântă. Și nu glumesc când o spun. Știți cu toții că producătorii mașinilor electrice au fost obligați să “inventeze” diverse sunete care să anunțe prezența acestor modele la viteze mici. Motivul este simplu: siguranța pietonilor și a bicicliștilor.
Doar că italienii au gândit acest sistem într-un alt mod. În locul clasicului zumzăit electric, ei au venit cu partea de început a lui Amarcord. Vă las mai jos un clip cu ideea italienilor și cu sunetul lui Fiat 500e pentru că 5 secunde audio sunt mult mai bune decât orice explicație transpusă în cuvinte.
În momentul lansării, Fiat a anunțat că sistemul nu va fi disponibil încă de la început. Totuși, el este prezent pe mașină și funcționează. Dar nu tot timpul. Acordurile se vor auzi în afara lui Fiat 500e doar o singură dată după ce pornești motorul și treci de 25 km/h. Ulterior, mașina va alerta trecătorii cu același zumăzit clasic pe care îl știm de la alte modele electrice. Probabil că sistemul va fi pus la punct ulterior și va putea fi activat/dezactivat din sistemul multimedia.
Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?
Prețul. Și spun asta pentru că în segmentul mic vei găsi trei modele cu performanțe apropiate (atât la nivel de autonomie, cât și în ceea ce privește resursele motorului electric) ceva mai ieftine. Opel Corsa-e, Peugeot e-208 și Renault Zoe sunt cele trei hatchback-uri subcompacte care oferă mai mult spațiu pentru mai puțini bani.
Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…
…ești un fan adevărat al mărcii Fiat și ești pregătit să te lași dus de valul electrificării.
Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…
…ai nevoie de spațiu și dacă ești obligat să mergi mult extraurban, eventual pe autostrăzi.
Tu ți-ai cumpăra-o?
Da, doar că aș merge pe hatchback-ul clasic, nu pe varianta Cabrio.
La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.
Un simbol al italienilor ajuns la maturitate.