Curierii fac parte din viața noastră. Nu cred că există vreun cititor al acestui articol care să nu poată spune o poveste interesantă cu un curier, în sens pozitiv sau în sens negativ. De la curierul amabil care te-a așteptat “5 minute” să ajungi acasă până la celebrul “Te aștept acum jos să-ți iei coletul, că mă grăbesc”.
Ne place sau nu, curierii sunt în prezent esențiali în orice domeniu care implică un transport de produse fizice. Singura problemă este că livrarea unui produs de la depozitul firmei de curierat la clientul final este cea mai scumpă componentă a întregului proces de livrare.
Bucurie la cutie. Cu multe costuri
Ai cumpărat un produs de 200 de lei fabricat în China, transportat cu vaporul până în Portul Constanța și apoi până la centrul logistic al magazinului online. Desigur, prețul acestui transport este deja inclus în prețul de vânzare. Chiar și așa, de cele mai multe ori, livrarea prin curier de la centrul logistic la tine acasă costă alți 15-20 lei.
Ai comandat o pizza de 30 de lei de la pizzeria ta preferată, aflată la numai 2 kilometri de casă. Cu toate acestea, de multe ori plătești undeva la 5 lei pentru livrare, iar compania care îți livrează efectiv mâncarea își oprește un comision de peste 30% din valoarea comenzii.
Transportul de colete este, într-adevăr, un business sănătos. Gândește-te doar că Fan Courier, liderul pieței de curierat din România, a avut în 2020 venituri totale de un miliard de lei.
Explicațiile pentru costurile uriașe de transport sunt, în mare parte, logice. Produsele sunt transportate în general cu utilitare cu un volum limitat de marfă sau, în cazul alimentelor proaspete pentru consum imediat, cu bicicleta sau scuterul. Iar fiecare vehicul de acest tip are un șofer care trebuie plătit la finalul fiecărei luni.
În plus, nu vorbim doar despre costuri de transport. În marile orașe, utilitarele contribuie la aglomerarea traficului, la dificultatea de a găsi locuri de parcare și la poluare, mai ales că tranziția spre utilitare electrice va fi una destul de lungă ca urmare a costurilor inițiale de achiziție mai mari.
O serie de companii din întreaga lume, în frunte cu Amazon, lucrează însă deja la soluții concrete. Iar cuvântul cheie în acest sens este “dronă”.
Viziunea lui Bezos
Jeff Bezos este considerat unul dintre vizionarii planetei. A fost numit “nebun” când a început să vândă cărți pe internet pe un site obscur ca Amazon. Se zbate să cucerească spațiul cu Blue Origin și, între timp, și-a construit o avere decentă de circa 200 de miliarde de dolari, suficient de mare încât să nu-i pese dacă transportul unui colet este mai scump decât produsul în sine.
Și totuși, în timp ce românii priveau entuziasmați defilarea unor tancuri ruginite la Arcul de Triumf, Bezos anunța în 1 decembrie 2013 că Amazon își propune să livreze colete în 30 de minute de la plasarea comenzii cu ajutorul unor drone. “Știu că sună science fiction. Nu este. Dar avem mulți ani de muncă în față din acest punct”, explica Bezos în cadrul unui interviu acordat postul american CBS.
Viziunea lui Bezos a primit numele comercial Amazon Prime Air, iar pe hârtie video totul arată minunat:
Prima problemă era însă că zborul dronelor nu era încă pe deplin reglementat.
Reglementări de utilizare pentru drone
Ca multe alte tehnologii, dronele au fost dezvoltate inițial în scopuri strict militare. Pentru că, nu-i așa, este mai ușor să trimiți o dronă să lanseze un atac asupra unei ținte decât să riști viața unui pilot într-un avion de luptă.
Drona este un termen popular pentru vehiculele aeriene fără pilot, cunoscute tehnic drept UAV. Adică Unmanned Aerial Vehicle. În cazul dronelor comerciale, cea mai întâlnită formă de prezentare este cea a unui quadcopter, adică un elicoper ridicat și propulsat de patru rotoare. Un astfel de UAV utilizează două perechi de elice fixe orizontale, dintre care una se învârte în sens orar și alta în sens invers acelor de ceasornic. Unele drone pot fi controlate manual printr-un controller, în timp ce altele au diverse sisteme autonome pentru a nu necesita intervenția umană.
Dronele civile sunt folosite frecvent la realizarea unor imagini și clipuri video aeriene spectaculoase, dar și în domeniul transportului de bunuri de mici dimensiuni.
În Statele Unite, Administrația Aviatică Federală (FAA) a publicat primele reglementări pentru utilizarea dronelor în 2012, însă legislația era foarte restrictivă în privința dronelor comerciale pentru livrări. Pentru a evita o adoptare rapidă într-un domeniu încă incipient, FAA a relaxat treptat restricțiile de utilizare pentru drone cu o serie de amendamente introduse aproape anual. De altfel, cele mai recente modificări au fost operate în decembrie 2020, iar producătorii de drone au la dispoziție 18 luni pentru a se conforma.
De exemplu, în prezent, identificarea unei drone se face printr-un număr serial inscripționat pe dronă, însă noile reglementări prevăd înregistrarea unui ID unic care să poată fi ușor identificat de la distanță de către FAA. De asemenea, noile reguli vor permite în premieră utilizarea dronelor în scop comercial atât deasupra oamenilor, cât și pe timp de noapte.
Uniunea Europeană încearcă să țină pasul cu Statele Unite în această privință. În 1 ianuarie 2021 a intrat în vigoare noul regulament 2019/947, care se aplică în toate țările Uniunii și, implicit, în România. Acest regulament este totuși mai restrictiv decât cel anunțat recent de americani: dronele cu o masă de până în 250 de grame pot fi folosite la o altitudine maximă de 120 de metri și la minim 30 de metri în plan orizontal de clădiri și persoane, în timp ce pentru dronele mai grele utilizatorii au nevoie de o certificare de pilot care se obține gratuit online.
Prin urmare, pe baza acestor modificări legislative periodice, visul lui Bezos de a livra colete cu drone se apropie mai mult de realitate.
Amazon Prime Air: cu drona pe gazonul casei
Anunțat inițial în 2013, proiectul Amazon Prime Air a evoluat lent, în ton cu schimbările legislative. Și asta pentru că planul prevede inclusiv o schimbare din temelii în privința modului în care sunt transportate bunurile de când sosesc în posesia companiei și până ajung la clienți.
Pentru ca un astfel de sistem de transport cu drone să fie eficient și viabil, Amazon vrea să înlocuiască clasicele depozite de mari dimensiuni care stochează produsele pentru a fi livrate ulterior clienților din regiune. În locul lor, Amazon intenționează să aibă centre de mici dimensiuni în orașe, acolo unde vor fi depozitate doar anumite tipuri de produse, pretabile pentru a fi livrate cu dronele. Tot aici există și o “armată” de drone pregătite să călătorească rapid la destinație.
Poate pare surprinzător, dar primul test real cu o dronă pentru serviciul Amazon Prime Air a avut loc în Marea Britanie. S-a întâmplat în decembrie 2016, la numai trei ani de la anunțul inițial, iar livrarea s-a efectuat de la un centru din regiunea Cambridge către un destinatar “norocos” inclus în programul de testare.
Practic, după ce un angajat a pregătit comanda efectuată de clienți, coletul a ajuns pe banda de colete și a fost preluat de dronă. Drona este complet autonomă, astfel că, după ce a primit datele de livrare, a utilizat sistemul GPS pentru a se orienta spre destinatar pe traseul cel mai scurt. Amazon menționează că drona este echipată cu numeroase sisteme pentru a respecta reglementările și pentru a evita producerea unor accidente. Desigur, vehiculul este conectat la internet și, în viitor, va putea schimba date cu alte drone din apropiere pentru un “trafic aerian” cât mai lejer.
Ulterior, Amazon a continuat să lucreze la îmbunătățirea proiectului, iar la sfârșitul anului 2019 a anunțat un nou design pentru dronele utilizate. Acestea sunt capabile să transporte colete de până la 2.25 kilograme pe o distanță de cel mult 25 de kilometri, adică suficient de mult pentru un traseu care să traverseze Bucureștiul dus-întors.
“Acest design include îmbunătățiri pentru eficiență, stabilitate și, cel mai important, siguranță. Poate decola și ateriza vertical, la fel ca un elicopter, dar este eficientă și aerodinamică precum un avion. Este ușor să faci tranziția între aceste două moduri”, spune Jeff Wilke, fost CEO la divizia Worldwide Customer de la Amazon.
Evident, există numeroase provocări și probabil că ai deja câteva întrebări cu privire la siguranța unui astfel de zbor.
“Dronele noastre trebuie să identifice obiectele statice și în mișcare din orice direcție. Avem senzori și algoritmi avansați pentru a detecta obiecte statice. Pentru obiecte în mișcare precum elicopeterele folosim algoritmi proprietari de Machine Learning”, adaugă Wilke.
Probabil te întrebi însă cum îți vei primi coletul cu drona dacă stai într-un cartier rezidențial de blocuri la etajul 7. Pentru moment, dronele dezvoltate de Amazon au nevoie de un spațiu liber generos pentru a ateriza, astfel că sunt folosite doar în zone cu case. Oricum, slabe șanse ca Amazon să dezvolte cândva o dronă capabilă să se strecoare prin spațiul îngust dintre cele 5-7-9 blocuri ale unui ansamblu rezidențial ridicat de “dezvoltatorii imobiliari” care au obținut autorizații de construcție prin “metode tradiționale”. În fond, în marile orașe din România este o adevărată aventură să găsești un loc de parcare printre blocuri. Ca să nu mai vorbim inutil despre spații verzi.
“Avem nevoie de o mică zonă fără oameni, animale sau obstacole în jurul adresei de livrare. Determinăm acest lucru prin imagini digitale 3D, în paralel cu algoritmi sofisticați de inteligență artificială antrenați să detecteze oameni și animale de la înălțime”, mai spune Wilke.
Și asta nu este tot, prieteni. “Detecția cablurilor aeriene este cea mai mare provocare pentru zborurile la altitudine joasă. Prin modelele de imagini digitale 3D pe care le-am inventat, dronele noastre pot recunoaște și evita cablurile pe parcursul coborârii”, încheie Wilke. Aham. Aș propune ca Amazon să facă astfel de teste în marile aglomerări urbane din România, unde cablurile atârnă nestingherite pe stâlpi și, ocazional, ajung pe trotuar sau pe șosele.
Planurile inițiale prevedeau o lansare mai largă a serviciului Amazon Prime Air pentru finalul anului 2019, însă tehnologia nu este încă suficient de matură, iar compania lui Bezos continuă pregătirile. Pe lângă Marea Britanie, Amazon are centre de dezvoltare pentru serviciul cu drone în Statele Unite, Franța, Austria și Israel.
Google Wing: aripa din umbră
Amazon nu este însă nici pe departe singura companie care încearcă să dezvolte drone pentru livrări. În august 2014, la numai 8 luni după Amazon, Google făcea o dezvăluire interesantă: lucra deja de doi ani la un proiect asemănător în îndepărtata Australie.
Proiectul celor de la Google se numește Wing și a funcționat în faza inițială în incubatorul Google X, o companie de cercetare și dezvoltare semi-secretă înființată în 2010. Ideea era în esență simplă: revoluționarea livrărilor. “Sistemul de livrări de a doua zi realizat de (n.r – compania americană de curierat) FedEx a schimbat lumea. Acum începem să vedem că livrările de colete în aceeași zi schimbă lumea. De ce am crede că următoarea inovație de 10 ori mai bună, și anume să primești un colet într-un minut sau două, nu va schimba lumea?”, se întreabă Eric “Astro” Teller, directorul Google X.
Când spune “inovație de 10 ori mai bună”, Teller se referă la conceptul de a stabili un obiectiv prin care să obții o îmbunătățire de 10 ori a unui produs deja existent, despre care poți citi mai multe în cartea “Measure What Matters”, scrisă de John Doerr.
Departe de ochii curioși ai americanilor, Nick Roy, un specialist în robotică de la Institutul de Tehnologie MIT, își luase doi ani de “vacanță” de la jobul obișnuit pentru a pune pe picioare proiectul Wing. Cei doi ani reprezentau intervalul de timp pe care îl primise de la Google pentru a descoperi răspunsul la o întrebare aparent simplă: “Merită să investim într-un serviciu de livrări cu drone?”
În acel an 2014, la finalul perioadei de doi ani, Google a livrat pentru prima oară un colet cu o dronă într-un cadru exclusivist, undeva în Australia. “(Co-fondatorul Google) Sergey Brin m-a întrebat dacă a fost o experiență interesantă să primesc un colet cu drona. I-am spus că habar nu am, pentru că mă uitam pe ecran (n.r – în aplicația de mobil pentru serviciul de livrări cu drona)”, afirmă Roy în cadrul unui interviu acordat publicației The Atlantic.
Drona concepută de Wing are atât aripi fixe cu lungimea de un metru, cât și elice “plutitoare” pentru a combina funcțiile unui avion cu cele ale unui elicopter. Totuși, spre deosebire de dronele Amazon, Wing nu aterizează pentru a prelua coletul. În schimb, acesta preia pachetul de la înălțime prin intermediul unui cârlig, iar predarea coletului la destinație se face în același mod: prin plasarea coletului pe pământ cu ajutorul cârligului.
Drona are o autonomie suficientă pentru a parcurge o distanță de 20 de kilometri și poate transporta colete cu o masă de până la 1.5 kilograme. Viteza maximă atinsă este de 113 km/h. Într-o astfel de configurație, cea mai rapidă livrare realizată de Wing a durat doar 2 minute și 47 de secunde, însă compania nu a oferit detalii suplimentare despre distanța parcursă de dronă de la centrul de colectare la destinatar.
Serviciul Wing poate fi utilizat în mod experimental de câțiva clienți din Australia prin intermediul unui parteneriat cu Kickstart Expresso, un furnizor local de cafea gata preparată. Pare ciudat, dar unii oameni au reale dificultăți să-și prepare singuri cafeaua acasă, astfel că livrarea unei cafele la temperatura optimă este esențială.
“Sunt surprins că așa ceva este posibil. Sincer, este ridicol să comanzi o cafea și să o primești în mai puțin de trei minute”, spune Paul Davis, directorul executiv al Kickstart Expresso.
În 2019, Wing a lansat serviciul într-o versiune limitată și în statul american Virginia, prin intermediul unui parteneriat cu magazinul Sugar Magnolia. De asemenea, în cadrul proiectului este implicat și serviciul de curierat FedEx.
Pe lângă giganții Amazon și Google, există și alte companii care dezvoltă în prezent servicii de livrare cu drona. În China, Alibaba a livrat ceai cu drone către 450 de clienți din Beijing, în timp ce DJ.com livrează de asemenea colete cu drona în diverse zone rurale. Astfel de experimente au avut loc și în Japonia, în timp ce compania americană de curierat UPS a livrat deja peste 3.700 de colete cu produse medicale la Spitalul WakeMed din Carolina de Nord.
Între timp, în Irlanda, Manna Drone Delivery are licență pentru livrări cu drone în perimetrul orășelului Oranmore cu 5.000 de locuitori de pe coasta Oceanului Atlantic. Compania livrează medicamente, alimente și cărți, iar în curând va începe un parteneriat cu Samsung pentru livrarea de telefoane și tablete din seria Galaxy.
Pentru asta, Manna folosește drone care ajung la 60 km/h și au nevoie de 2-3 minute pentru a ajunge la destinație, datorită distanței mici dintre centrul de distribuție și locuitori.
Dronele salvează vieți. La propriu
Departe de viața aparent simplă și pe alocuri extravagantă din Statele Unite, Europa sau Australia, în alte zone ale globului oamenii simpli continuă să lupte în fiecare zi pentru supraviețuire. În timp ce unele familii australiene sunt entuzismate să primească o cafea cu drona, milioane de oameni din Africa pierd lupta cu viața în absența transfuziilor de sânge.
Să luăm ca exemplu Rwanda. Un stat din centrul Africii, foarte aproape de ecuator, cu o populație de circa 12 milioane de locuitori. Aici există 14.000 de kilometri de drumuri, însă numai 2.600 de kilometri de drumuri sunt pavate. Pune la socoteală geografia montană și sezonul ploios de lungă durată și ai rețeta perfectă pentru drumuri aproape impracticabile în cea mai mare parte a anului.
Datele statistice arată că un transport de sânge pentru o transfuzie durează în medie 3 ore din cauza drumurilor dificile, un interval de timp prea lung în care există riscul ca persoanele care au nevoie urgent de sânge să nu supraviețuiască.
Cu excepția unei mici comunități din regiunea Muhanga. Aici, un sistem de livrare cu drona face minuni. Începând din 2016, compania americană Zipline operează în Muhanga un serviciu care transportă sânge de la un centru de recoltare din localitate la toate spitalele din regiune.
Spre deosebire de Amazon Prime Air sau Wing, dronele Zipline au nevoie de un timp de răspuns mult mai rapid, de o autonomie mai mare și să evite suprafețele dificile de decolare și aterizare. Din acest motive, dronele au un design mai apropiat de cel al avioanelor, cu aripi fixe și cu un sistem GPS integrat în bateria Li-Ion cu capacitatea de 1.25 kWh. Acest ultim aspect permite dronei să “încarce” rapid în sistem destinația, fără să aștepte câteva minute prețioase pentru conectarea la sateliți. Masa totală a dronei este de numai 6 kilograme, și asta datorită unei caroserii din fibră de carbon învelită într-un material ieftin și ușor de înlocuit în cazul unor coliziuni.
“Decolarea” dronei poate părea cu adevărat rudimentară: compania folosește un soi de “trambulină”, avantajul principal fiind că drona ajunge de la 0 la 100 km/h în numai 0.3 secunde. Beat this, Rimac C_Two!
Autonomia maximă a dronei este de 180 de kilometri, astfel că aceasta acționează pe o rază de 80 de kilometri în jurul centrului de colectare a sângelui. La destinație, drona eliberează coletul împreună cu o parașută, pentru ca sângele să ajungă în siguranță și nealterat la sol. Ulterior, la revenirea la bază, drona ajunge într-o zonă prestabilită și eliberează un fel de cârlig pentru a fi prinsă într-o “plasă”.
Până la sfârșitul anului trecut, Zipline a livrat peste 70.000 de colete medicale în Rwanda, iar între timp a deschis un centru suplimentar în Rwanda și încă unul în Ghana. De asemenea, la începutul acestui an, Zipline a semnat un parteneriat cu Nigeria pentru furnizarea în siguranță a vaccinurilor pentru Covid-19 produse de Pfizer-BioNTech, care au nevoie de condiții de depozitare speciale la temperaturi foarte scăzute.
Ești curier? E timpul să mergi la cursuri!
Aflate încă în stadiu mai degrabă incipient de dezvoltare, serviciile de livrare cu drona propun câteva schimbări fundamentale în industria serviciilor de curierat, pe lângă cele deja menționate legate de trafic sau reducerea poluării.
Într-un studiu realizat la jumătatea anului 2020 de câțiva antreprenori cu afaceri în acest domeniu a fost analizat impactul dronelor asupra serviciilor de curierat. Deloc surprinzător, studiul a concluzionat că dronele vor fi potrivite în special în spații deschise din zone greu accesibile pentru mașinile obișnuite. “Dronele pot călători de la punctul A în punctul B în linie dreaptă. Pot ajunge în zone rurale, unde pentru mașini ar fi dificil. Clienții obișnuiți vor recunoaște aceste avantaje”, explică Milind Garland, cercetător la Universitatea din Texas implicat în acest studiu.
Aproape orice “revoluție” tehnologică a produs însă și efecte majore asupra pieței locurilor de muncă. Inevitabil, introducerea dronelor pe scară largă implică faptul că marile companii de curierat vor avea nevoie de mai puțini curieri, chiar dacă serviciile clasice de transport nu vor dispărea. Iar acest lucru este evidențiat și de studiul realizat de Garland. “La fel ca orice inovație tehnologică, unele locuri de muncă convenționale vor fi eliminate. Dar vor fi generate altele, cum ar fi mentenanța dronelor sau monitorizarea personalului”, afirmă Garland.
Prin urmare, dacă lucrezi pe post de curier, știi deja ce ai de făcut: în loc să te plângi că dronele îți vor fura jobul, anticipează un pic viitorul și învață cum funcționează aceste vehicule. În România poți face asta la Școala de Pilotaj Drone, care oferă inclusiv un curs de operare și mententanță pentru drone. Iar dacă lucrezi în management de trafic aerian, n-ar fi rău să te documentezi mai mult despre ce presupune Unmanned Traffic Management (UTM), sistemul care gestionează traficul vehiculelor aeriene autonome. O să-mi mulțumești mai târziu.