Orice călătorie lungă începe cu verificarea stării mașinii. Iar printre elementele vitale care trebuie verificate înainte de a pleca la drum se numără, bineînțeles, anvelopele. Fie că analizezi starea generală a anvelopelor sau dacă verifici încă o dată presiunea, lista de bifat dinaintea unui road trip trebuie să conțină fără excepție o „vizită” de curtoazie la cele patru roți. Pentru că singura legătură dintre mașină și asfalt este realizată de cele patru pete de contact care au grijă ca mașina și familia ta să fie în siguranță.
În cazul road trip-ului Cars & Roads, în cadrul căruia 14 jurnaliști vor testa 7 SUV-uri recent lansate în România pe parcursul unei săptămâni prin țară, misiunea noastră este ceva mai ușoară: Michelin este partener principal al evenimentului, așa că specialiștii mărcii franceze se vor ocupa înainte de plecare în locul nostru de partea de anvelope.
Dar Cars & Roads by Michelin nu este doar despre anvelope și despre avantajele de aderență și durabilitate, ci și despre un element care în contextul conștientizării încălzirii globale contează din ce în ce mai mult în economia companiilor mari: sustenabilitatea. Iar Michelin este vârful industriei la acest capitol: pe lângă anvelope recent lansate construite special pentru a economisi carburant și emisii de dioxid de carbon – așa cum este noua anvelopă Michelin e.Primacy, compania franceză are un plan pe termen lung care vizează o țintă cât se poate de „verde”: să devină o companie cu amprentă neutră de carbon până în 2050. Cu pași mici, dar bine planificați în fiecare deceniu până în acel punct.
Misiunea 2050
Istoria Michelin a început în 1889. Inițial, francezii fabricau pneuri pentru biciclete, însă odată cu apariția în masă a mașinilor, producătorul a evoluat și a dezvoltat o gamă de produse care astăzi se adresează tuturor vehiculelor: de la biciclete la avioane, de la mașini de stradă la modele de competiții.
Odată cu transformările industriale, și mediu înconjurător s-a schimbat, iar în ultimii ani, o serie de organizații și autorități au introdus proiecte și legi care să ducă la un viitor mai curat. Industria auto a reacționat, mulți producători anunțând deja planuri pe termen lung care au ca scop principal transformarea în companii cu amprente neutre de carbon.
Michelin a aderat la această mișcare și a prezentat viziunea “Totul sustenabil”, o strategie prin care francezii vor continua să îmbunătățească performanțele anvelopelor concomitent cu reducerea amprentei de carbon.
Conform planurilor, Michelin vrea ca până în 2030, emisiile de CO2 de la toate unitățile sale de producție să scadă cu 50%, iar anvelopele sale să fie cu 20% mai eficiente din punct de vedere energetic. Diferențele procentuale vizează nivelul atins de companie în 2010.
În același timp, oficialii Michelin spun că scopul final, acela de a deveni o companie cu o amprentă neutră de carbon, va fi atins până în 2050.
Cum produci o anvelopă prin procese de dezvoltare durabilă
În 2017, Michelin a prezentat conceptul unei anvelope fără aer, conectată și produsă printr-un proces de dezvoltare durabilă. Pneul s-a numit Vision Concept, iar ideea din spatele lui stă la baza unui proiect pe termen lung: Michelin îți propune ca până în 2050, materia primă folosită în fabricarea anvelopelor să fie obținută pe baza proceselor de dezvoltare durabilă.
În prezent, 28% dintre ingredientele folosite pentru fabricarea unei anvelope a Grupului Michelin provin din surse naturale, reciclate sau obținute prin procese de dezvoltare durabilă, iar ca pas intermediar, până în 2030, procentul ar urma să crească la 40%.
O anvelopă are peste 200 de elemente în compoziție. Principalul elemente este cauciucul natural, însă alături de acesta, producătorii folosesc cauciuc sintetic, metal, fibre și alte componente (siliciu, rășine, negru de fum) pentru a întări structura pneului. Mixate după rețete bine stabilite, aceste materiale transformă anvelopa într-un produs care oferă echilibru între performanță și siguranță, și totodată, poate reduce impactul asupra mediului.
6.000 de oameni lucrează în cele șapte centre de cercetare și dezvoltare Michelin, iar până astăzi, grupul a depus 10.000 de pantente privind designul și fabricarea unui pneu. Pentru a înțelege cât mai simplu cum poate fi produsă o anvelopă prin procese sustenabile, Michelin a creat și un clip video în care explică rețeta folosită. Nu-i la fel de simplu ca în clipurile gastronomice de pe TikTok, dar așa vei înțelege detaliile care stau în spatele dezvoltării unei anvelope sustenabile.
Michelin e.Primacy, prima anvelopă cu amprentă neutră de carbon la momentul achiziției
Prima anvelopă “verde” din lume a fost introdusă de Michelin în 1992, însă tehnologia a evoluat, iar francezii au reușit să obțină rezultate și mai bune. Pornind de la strategia “Totul sustenabil” și mizând pe cunoștințele acumulate în tot acest timp, în 2021, Michelin a lansat noua anvelopă e.Primacy.
Este prima anvelopă pentru care s-a publicat o Declarație de mediu privind produsele și prima anvelopă proiectată să fie neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2 în momentul achiziției. Astfel, pentru emisiile de dioxid de carbon generate la obținerea materiei prime, în producție și la transportul anvelopelor, Michelin investește în programele Livelihoods Carbon Fund, proiecte gândite să neutralizeze emisiile rezultate inițial (proiectele prevăd plantarea de copaci sau instalarea de sobe mai puțin consumatoare de energie în mai multe țări din întreaga lume).
Cea mai mică rezistență la rulare
Michelin e.Primacy oferă o reducere cu 27% a rezistenței la rulare. Anvelopa a fost inclusă în clasa A de eficiență și a primit calificativul B pentru performanțe pe drum umed (mai puțin de 1% dintre pneuri obțin această combinație de calificative).
Noua anvelopă este disponibilă în 56 de versiuni, de la 15 la 20 de inch, pentru toate tipurile de vehicule, inclusiv hibride și electrice.
În cazul mașinilor echipate cu motoare cu ardere internă, noua anvelopă e.Primacy poate reduce consumul cu 0.21 de litri/100 de kilometri (valoare calculată pentru un Volkswgen Golf 7 echipat cu motor pe benzină de 1.5 litri). Oficialii Michelin au făcut și calculele complicate și ne spun că pe durata de viață a anvelopei (35.000 de kilometri) vei economisi circa 80 de euro. Odată cu reducerea consumului de combustibil, scad și emisiile. Tot Michelin a făcut calculele și ne spune că există un câștig de 174 de kilograme de CO2 pe toată durata de viață a anvelopei, ceea ce corespunde unor emisiile generate de un vehicul care parcurge mai mult de 1.600 de kilometri.
În cazul vehiculelor electrice, rezistența redusă la rulare face ca autonomia să crească cu până la 7% (aproximativ 30 de kilometri în plus în cazul unei mașini electrice cu o autonomie de 400 de kilometri).
Pilot Sport EV, anvelopa dedicată modelelor electrice sport
Motorsportul a stat întotdeauna la baza dezvoltării tehnologiilor pentru mașinile de stradă. Michelin s-a implicat activ în sporturile cu motor, iar odată cu creșterea popularității mașinilor electrice, FIA (organismul care guvernează motorsportul la nivel internațional) a pavat drumul către o nouă eră a curselor. Se numește Formula E și reprezintă cel mai înalt nivel al sportului cu motoare electrice. Michelin a devenit partner fondator al competiției cu monoposturi electrice și, implicit, furnizor de pneuri.
Cunoștințele acumulate în Formula E au dus la nașterea unei anvelope gândită special pentru modelele electrice sport. Se numește Michelin Pilot Sport EV și abia a fost lansată. Anvelopa va deveni una globală (lansarea în Europa este programată pentru a doua parte a anului) și va fi disponibilă în 16 versiuni, de la 18 la 22 de inch.
Tehnologia dezvoltată pe parcursul celor șase sezoane de Formula E a fost acum transferată către anvelopele de stradă. Se numește ElectricGrip Compund și introduce o zonă centrală a căii de rulare din compoziție dură (Hard) pentru a oferi aderența necesară și pentru a rezista caracteristicilor de cuplu motor ridicat specific mașinilor electrice.
Aderența bună pe carosabil uscat și ud va fi completată de o rezistență la uzură calculată pe baza noilor caracteristici ale mașinilor electrice. În același timp, rezistența scăzută la rulare poate crește autonomia mașinii cu până la 60 de kilometri.
Zgomotul produs de o mașină electrică este mai redus decât cel al unei mașini cu motor cu ardere internă. La viteze mari, anvelopele sunt cele care cauzează o parte dintre sunetele nedorite, iar pentru a înclina balanța, francezii au folosit pe noile Pilot Sport EV tehnologia denumită Michelin Acoustic. Mulțumită unei spume poliuretanice, zgomotul la rulare a fost redus cu până la 20%.