Ai putea să vezi Huta Slavia ca un simplu popas în drumul tău. Un restaurant cu estetic rustic din Șinteu, Bihor, așezat într-un ac de păr, pe drumul care leagă Cluj-Napoca de Oradea. Pe aici ai ajunge fie dacă ai avea treabă în nord-vestul județului, fie dacă preferi o rută de condus alternativă. Dacă nu ești din zonă, s-ar putea nici să nu-ți dai seama că tocmai ai intrat în enclava slovacă: cea mai mare comunitate de slovaci din România. Poți să-i spui „mica Slovacie din România”, n-o să pățești nimic, pentru că poliția originalității încă nu s-a inventat.
În cazul în care nu știi zona, vei fi plăcut impresionat să o descoperi. Drumul bun începe odată ce treci de Zalău și intri în Panic. Localitatea, nu starea. Starea o ai înainte, atunci când dai de asfaltul din Zalău. Pe DN 1H în schimb, asfaltul este de calitate, turnat astfel încât să te îmbie la condus: este sărac în aliniamente. Am găsit cu toții în această rută un bun prilej să dezmorțim anvelopele Michelin de pe mașinile noastre, așa, ca înainte de masă. Probabil că a fost o idee bună, pentru că după ce am plecat de la masă, anvelopele au trebuit să preia o greutate ceva mai mare asupra lor. La Huta Slavia s-a mâncat mult.
Totul a început cu o farfurie cu ceva ce aduceau a clătite rumenite. Dar parcă erau prea rumenite să fie clătite. Plăcinte? Să fie chiar plăcinte? La aperitiv?! Hm. Am aflat că se numesc poleniak și da, sunt plăcinte; cu cartofi. Nu mi-e frică să mănânc, mă lupt eroic dacă e cazul, dar după două din cele patru plăcinte din farfurie am început să mă îndoiesc de capacitățile mele. La Huta Slavia porțiile sunt, pe cât de gustoase, pe atât de generoase.
„Cartoful este pâinea slovacului”, spune o expresie locală, care m-a făcut să înțeleg mai ușor prezența tigăii cu habar-n-am-ce apărută ca din senin pe masă. Găluște cu varză sunt. Și au și niscaiva bucăți de cârnați printre ele. Merg bine cu poleniakul. Prima tigaie a fost înghesuită pe masă de o a doua, care părea că are aceeași compoziție ca prima, doar că pe alb. Aproape că am ghicit: sunt găluște cu brânză! N-aș putea spune care mi-au plăcut mai mult, știu doar că toate au intrat nemaipomenit de bine în combinația brânză-poleniak-varză-poleniak-brânză etc.
„A fost un festin pe cinste” am conchis cu colegii de la masă, bucuroși că am putut cinsti corespunzător specialitățile slovace mâncând tot din farfurie. Și din tigăiță. Și din cealaltă tigăiță. Am sărbătorit înainte de vreme, ca niște amatori, pentru că acesta a fost doar aperitivul. Au urmat un burger sănătos de bizon crescut pe imaș și apoi un papanaș atât de dolofan încât eu i-aș fi zis mai degrabă papan. Că era baban. Daniel Popescu, om cu impresionantă stăpânire de sine, a pus la treabă camera foto de pe Nokia 8.3 5G pentru a exemplifica în clar bucatele.
Indiferent dacă ajungi întâmplător aici sau dacă este destinație în călătoria ta, de la Huta Slavia ți-e greu să pleci. Și nu zic asta doar literalmente. Pentru că Huta Slavia nu este doar un restaurant, este cartea de vizită a slovacilor din zonă. Una cu peste 220 de ani vechime și una pe care nu ai cum să o mai pierzi odată ce ți-a fost înmânată.
Slovacii au ajuns aici încă din 1800, atrași de bogăția zonei, în special în contextul nefast al secetei din Slovacia care le decima resursele. Faptul că au ajuns aici nu este întâmplător: slovacii erau renumiți pentru cunoștințele în prelucrarea sticlei și a lemnului, iar în zonă tocmai se pusese în funcțiune prima fabrică de sticlă din România (care pe atunci încă nu știa că e România). Ulterior, familiile stabilite aici au fost împroprietărite, punându-se astfel bazele primei — și acum celei mai mari — comunități de slovaci de la noi din țară, numărând circa 400 de familii. Între timp am aflat că slovacii știu să și gătească.
Între reprizele de degustare ne-am plimbat în jurul lacului și pe dealul de lângă restaurant, ca să ne păcălim corpurile să mai facă loc. La începutul articolului m-am referit la Huta Slavia ca fiind un restaurant, însă este mai mult de atât. Este un complex, amenajat cu zone de promenadă și cu loc de joacă pentru copii. Spațiul total numără 150 de hectare, multe dintre ele folosite pentru creșterea animalelor și plantelor. Mai totul este bio aici. Iar oferta slovacă nu se rezumă doar la acestea: aici poți să încerci cola slovacă „kofola”, sau Vinea, care este fie un suc de struguri, fie un must slab, depinde cum îl vezi tu; important este că nu are alcool. Ar fi deplasat să spun că am plecat de aici cu regretul că n-am încercat clătitele slovace? Tura viitoare vin la țintă.
Într-un final ne-am urnit din loc, cu destinația DoubleTree by Hilton Oradea, unde știam că ne așteaptă perne pufoase și paturi confortabile, numai bune de siestă. Și un gin tonic cu castravete, sau orice vrei tu să bei, pentru că personalul hotelului este pregătit să îți rezolve orice doleanță.
În drumul nostru către Oradea, am trecut prin Aleșd. Am conchis împreună cu colegii de mașină că indiferent ce rută alegeam, treceam prin Aleșd. De fapt, dacă e să ducem asta mai departe, orice drum, fie el și metaforic, trece prin Aleșd, în special pentru cei în căutare de echipamente IT profesionale, pentru că aici își au sediul prietenii noștri de la Server Config. Acuma nu zic că toate drumurile ar trebui să treacă prin Aleșd, sau pe la Server Config, dar dacă ești în căutare de laptop sau PC cu care să faci treabă, la ei le găsești la preț mai bun. Atât de simplu e.
Înainte să ajungem la hotel, am oprit să umplem cu combustibil și mașinile — că noi eram deja. Am aflat că benzinăria MOL la care am făcut pit stop este prima stație MOL din România. Ceea ce a început în 1995 ca un punct pe harta României a devenit o rețea care acum numără 243 de stații la noi în țară și care este în plină expansiune. Am aflat, de la domnul care dă de mâncare mașinii tale, și că spațiul verde din incinta stației se mândrește cu cei mai frumoși trandafiri. Acum erau tunși, dar a spus că în august o să fie din nou crescuți. A rămas că ne vom revedea în septembrie, să văd trandafirii. Și că poate bem și o țuică. Nici nu i-am mai zis că pentru un moldovean asta e o cerere oficială de prietenie. Accept!
La final, îi invit pe colegii mei să povestească impresiile despre cele 7 SUV-uri din caravana #CarsAndRoads.
Radu Gurămultă (4x4Wheels & EcoWheels) despre BMW X7 xDrive40d
Mai sunt câteva zile în programul excursiei noastre, însă îndrăznesc să afirm că astăzi s-a consumat cea mai intrigantă, din punct de vedere automobilistic. Deși avem mai mulți soldați bravi în garnizoană, azi l-am exploatat pe cel mai iscusit. Toată lumea spune despre X7 că este mare; asta pentru că este… mare; foarte mare! Simpatic e că, deși poate că un așa gabarit te-ar timora nițel, după ce te așezi mai mult decât confortabil la volan și bați câțiva kilometri vei constata că manevrabilitatea este excelentă. Vizibilitatea asemenea, iar comportamentul dinamic pare împrumutat de la un vehicul considerabil mai compact.
Cea mai simplă caracterizare a sa ar fi că e un Seria 7 mai puțin aerodinamic, mai ales pentru pasagerii de pe banchetă. De pe prima banchetă, corect spus, pentru că avem trei rânduri de scaune, ca într-un microbuz mai mic. Glumind puțin, BMW X7 îi dă șansa proprietarului să poată plusa până la cinci copii și să nu fie stresat că trebuie să-i transporte separat.
Posibilitățile de configurare sunt multiple și pot accesa foarte ușor latura ta creativă. Ar fi chiar trist să-ți permiți și să duci lipsă de imaginație, mai ales că BMW oferă o paletă largă de opțiuni Individual. Deși 340 CP și 700 Nm sună bine, personal aș miza pe o motorizare alimentată cu benzină (concret, versiunea 50i – V8). I se potrivește mult mai bine caracterului X7. Prețul de bază este irelevant atunci când opțiunile fac, realmente, diferența. În cazul de față, exact așa cum am călătorit noi, experiența costă 119.197 de euro.
Alin Ionescu (Mașinistul & Auto, Motor și Sport) despre DS 7 Crossback E-Tense
DS 7 Crossback E-Tense 4×4 ar putea să fie dat exemplu de „așa nu” la multe capitole. Ergonomia este unul dintre ele. Serios, în mașina asta trebuie să înveți unde să cauți comenzile. Nici ținuta de drum nu este tocmai adaptată unui stil se condus mai dinamic, mai ales că modelul francez are putere. Multă putere. Un sistem plug-in hibrid de 300 CP, mai exact. Care îl face să fie cel mai rapid pe accelerația 0-100 km/h dintre toate cele șapte modele din tur. 5,9 secunde, atât declară producătorul. Este parte din magia electrificării, pentru că pe lângă capacitatea de a rula electric și de recupera energia de frânare, un automobil hibrid care combină puterea celor două surse de propulsie reușește și performanțe dinamice spectaculoase.
Doar că DS 7 nu prea recuperează energia. Pe coborârile lungi pe care le-am avut azi pe traseu, autonomia electrică a rămas constant la 0 km. Măcar consumul mediu poate fi de 6-7 l/100 km în cazul unui stil de condus normal, ceea ce reprezintă o valoare foarte bună pentru un SUV cu dimensiuni comparabile.
O altă problemă a lui DS7 este că, încercând să fie diferit, pare că încearcă prea mult. Este o mașină încărcată de detalii pe dinafară și pe dinăuntru, nici măcar fonturile folosite pentru inscripționări nu sunt din aceeași familie sau stil. Așa că în loc să fie relaxantă, devine apăsătoare. Iar trenul de rulare, deși moale pe denivelările lungi, preia toate asperitățile asfaltului și le transmite ocupanților. Ceea ce la o mașină de peste 50.000 de euro este cam greu de acceptat.
DS 7 are multe detalii lucrate frumos, finisaje prețioase în interior, materiale fine și un șarm pe care alte mașini de lux nu-l au. Iar când este călcat pe coadă, trage tare. Depășirile se consumă rapid, răspunsul la accelerație este savuros. Dar la nivel de integrare și funcționare a sistemului hibrid, Suzuki Across îi dă clasă. Și din această perspectivă, am să revin asupra celor spuse acum două zile, pentru că după ce am condus DS 7, Across nu mai pare atât de scump…
Dragoș Băltățeanu (AutoExpert) despre Hyundai Tucson Hybrid
Cea mai nouă generație a SUV-ului Hyundai Tucson a reușit să ia industria auto prin surprindere. Cu noul stil de design ce înglobează luminile de zi în grila frontală, a patra generație Tucson este un succes al mărcii din Coreea. Tucson a evoluat incredibil de mult de la prima generație și până astăzi, iar pasul făcut înainte de la generația anterioară este unul uriaș. Noul model este disponibil în verisuni cu motoare termice, mild-hybrid, hybrid și chiar plug-in hybrid.
În Cars & Roads avem la dispoziție varianta Hybrid ce folosește motorul 1.6 T-GDI pe benzină de oferă 180 CP și un motor electric ce adaugă 60 CP. Puterea totală a sistemului este de 230 CP, iar cuplul oferit are valoarea de 350 Nm. Sistemul funcționează ca un hybrid clasic neavând încărcare la priză, bateria de 1.49 kWh fiind încărcată prin decelerare sau cu ajutorul motorului termic. Motorul electric susține lungi perioade de rulare în mod fără emisii, chiar și la viteze constante de 80 km/oră, iar ajutorul adus motorului termic este substanțial. Astăzi, pe traseul Cluj-Napoca – Zalău – Oradea, consumul mediu a fost de 6.0 litri/100 km. Sistemul hybrid a devenit o alternativă perfectă pentru motorizarea diesel.
Hyundai a reușit să rafineze feeling-ul la volan, încât te simți perfect la volan cu încă de la primul contact. Noul Tucson Hybrid rulează fin, singurul minus fiind retrogradările uneori stângace ale cutiei de viteze automate cu șase trepte și poate lipsa unei accelerații mai explozive în modul sport.
Tucson este plin de gadget-uri noi, ca Blind Spot Assist, ce îți oferă imagini din unghiul mort al oglinzilor retrovizoare direct pe ecranul din fața celui de la volan atunci când semnalizăm schimbarea direcției. Sistemul multimedia are acum un ecran generos care răspunde foarte rapid la comenzi, iar integrarea Apple CarPlay este perfectă. Iar spațiul la interior este generos și suficient pentru o familie cu patru sau cinci membri.
Adrian Mitrea (0-100.ro) despre Kia Sorento hibrid
KIA Sorento HEV (hibrid) poate merge peste 900 km cu un plin, dacă nu-l scoți de pe drumurile naționale.
E un SUV-MPV de familie confortabil, elegant și tehnologizat, din care se remarcă în mod special sistemul de monitorizare video a unghiurilor moarte (vederea afișată pe cadranul din bord stâng sau drept, în funcție de direcția în care semnalizezi).
Punctează bine la toate capitolele importante: e bine proiectat și robust construit, este eficient, sigur și economic. A consumat între 6.5-7.5 l/100 km indiferent de cum l-am condus.
Transmisia automată cu 6 trepte ar fi meritat însă un software calibrat mai bine, fiindcă din cauza acestuia poți avea uneori senzația că trebuie să tragi tare de mașină ca să meargă bine. Apare senzația de submotorizare, deși puterea e destulă.
Robert Stan (lifenews.ro) despre Mazda CX-30
Cel mai mic vehicul dintre cele șapte prezente în turul Cars & Roads, Mazda CX-30, își onorează postura de vehicul aniversar al celor 100 de ani trecuți de la fondarea companiei prin prestații (aproape) desăvărșite. Dotată cu motorul de 2.0 litri care dezvoltă 186 CP și 240 Nm, mașina zburdă pe șosele abia după ce turația urcă la peste 2.500 rpm. Până atunci totul pare gândit strict pentru reducerea consumului. Grație timoneriei exacte, faptul că, spre deosebire de toate celelelate mașini participante la Cars & Roads, are cutie de viteze manuală, este un plus. Și, dacă vă place să auziți „gâlgâitul” amenințător al motorului, nu trebuie decât să retrogradați o treaptă, moment în care micul crossover se transformă, păstrând propoțiile, în celebrul Taz, diavolul tazmanian.
Comportamentul rutier este cât se poate de plăcut, cu reacții rapide la cea mai mică mișcare a volanului și cu o exactitate care îți dă încredere în abordarea rapidă a virajelor. Sigur, la asta are un aport important și înălțimea redusă a vehiculului. Și, dacă tot vorbim despre înălțime, dimensiunile din haitaclu sunt dezarmant de mici, mai ales atunci când, cu doar o zi în urmă, ai condus masivul Kia Sorento. Cu o lungime de doar 4.395 mm și un ampatament de 2.655 mm, Mazda CX-30 pare mai degrabă un hatchback cu o gardă la sol înălțată decât un SUV cu dimenisuni reduse.
În privința prețului, Mazda CX-30 Skyactive X186 GT Plus 100 Edition poate părea o achiziție scumpă, însă în acest preț intră o mulțime de dotări speciale care scot mașina din mulțime.
Laura Antonov (Lachicboutique) despre Mercedes-Benz GLB 250 4Matic
Am așteptat cu nerăbdare să urc la volanul modelului Mercedes-Benz GLB 250 4MATIC, fără îndoială, cel mai elegant SUV prezent în Cars & Roads by Michelin. Și am avut și șansa de a-i testa calitățile pe niște superbe drumuri virajate, printre dealuri înverzite, în Sălaj, în prima parte a drumului, și apoi străjuite de păduri, în Bihor, în a doua parte a zilei.
În ciuda dimensiunilor – din exterior pare mare, impunător – GLB se așază perfect pe viraje, exact și stabil, fără urmă de ezitare. Și fără emoții pentru șofer sau pasager.
Motorul pe benzină de 2 litri dezvoltând 224 CP mi s-a părut ideal, dar puțin cam „însetat”, după porțiunea de viraje prin pădure abordate sportiv (și în modul Sport) de „colega” mea pilot afișând un consum mediu de 10.7 l / 100 km, mult superior modelelor testate în zilele precedente.
Și interiorul este la fel de impresionant precum exteriorul, cu cele 2 ecrane montate unul în continuarea celuilalt (instrumentarul de bord și infotainment-ul), absolut fascinante, completate de gurile de ventilație circulare.
Și totuși, nu designul aș zice că este atuul său principal, ci senzațiile, confortul și liniștea pe care ți le inspiră.
Cornel Șocariciu (Autocritica) despre Suzuki Across plug-in hybrid
Așteptarea a luat sfârșit: astăzi am condus Suzuki Across, primul plug-in hybrid al companiei nipone. Este rodul zămislit în urma colaborării dintre Suzuki și Toyota, iar asta ar trebui să se traducă simplu prin fiabilitate.
Across este cel mai mare model Suzuki, iar spațiul oferit (atât cel dedicat pasagerilor, cât și cel din portbagaj) este suficient pentru nevoile unei familii cu copii.
Sistemul plug-in hybrid este unul dintre cele mai interesante. Două motoare electrice și un motor termic de 2.5 litri pun pe masă 306 cai putere care trimit SUV-ul de peste 2 tone în teritoriul hot hatch-urilor. Nu vă grăbiți cu critica, că nu fac referire la comportamentul dinamic, ci la sprintul 0-100 km/h (asta dacă vrei să te lauzi în fața celorlați familiști cu cele 6 secunde pentru sprintul 0-100 km/h). Dar punctul forte îl reprezintă eficiența: am plecat de la Sun Garden cu bateria goală, iar pentru cei 195 de kilometri parcuși astăzi, computerul de bord a afișat o medie de 6.2 litri/100 de kilometri. În modul Auto HV/EV, sistemul alternează tot timpul motoarele folosite, astfel încât eficiența să fie maximă.
Transmisia automată CVT mai taie din elanul celor care se gândesc că Across poate fi condus sportiv. Asta, dar și setarea moale a suspensiilor. Și ca să spun lucrurilor pe lume, Across e un SUV pentru familie, nu pentru egoiștii care își doresc să lege apex după apex.
Interiorul excelează la capitole precum spații de depozitare și ergonomie, însă n-ar strica să vedem pe viitorul facelift un afișat de bord și un sistem de infotainment mai apropiate de cele ale anului în care trăim.
Across poate fi comandat doar în versiunea de top Luxus, iar asta face ca prețul, 50.150 de euro, să fie în contrast puternic cu ce știai tu până acum că poți găsi în galantarele niponilor.
