Toți avem acele numere de telefon în agendă. Un nume și un număr la care nu mai răspunde nimeni, rămășiță nefuncțională a unei amintiri la care nu vrem să renunțăm. Cifre scrijelite pe hârtie sau iluminate pe un ecran, lăsate să trăiască într-o lume a lor, care nu mai face parte din lumea noastră. Știm să nu le căutăm, dar uneori dăm peste ele din întâmplare și ne fac să zâmbim, să lăcrimăm, să ne oprim pentru o clipă din mersul vieții pentru un popas în trecut, alături de cineva care nu mai este.

Oare câți dintre jurnaliștii din România au în agendele lor numărul lui Constantin Stroe? Mulți, foarte mulți, fără îndoială, pentru că atât timp cât a condus destinele mărcii Dacia și a cârmit soarta industriei auto românești a păstrat mereu ușa deschisă pentru orice întrebare, indiferent cine o rostea. Și au fost multe întrebări: despre Dacia, despre privatizarea ei, despre planuri și strategii, despre industrie și furnizori, când a condus Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). A răspuns de fiecare dată cu detalii și povești, cu umor sau cu tristețe, cu vocea lui pătrunzătoare, inconfundabilă.

Dar de aproape patru ani și jumătate, Constantin Stroe nu mai răspunde la telefon.

Și totuși răspunsurile lui sunt în continuare aici, în noi, în lucrurile care ne înconjoară și în planurile pe care ni le facem. Pentru că el nu s-a stins în acea zi tristă de 17 decembrie 2016, ci a rămas să ne aducă aminte cine am fost și ce putem deveni. Iar acum, numele său dobândește puterea de a deschide un drum mai bun pentru cei aflați în pragul maturității.

„Cea mai importantă bogăție pe care a lăsat-o Dumnezeu este materia primă «creierul», comportamentul uman. Pe urmă putem discuta de bază, de materii prime, de oțeluri, textile.”

Constantin Stroe

Bursele de Educație Constantin Stroe

Sunt multe feluri în care alegem să ne amintim de cei care nu mai sunt alături de noi. Avem ritualuri religioase și evenimente publice, clădim socluri pentru monumente și creăm obiecte aniversare. Dintre toate, poate cea mai vie expresie a memoriei comune este cea aleasă de Fundația Groupe Renault România, în parteneriat cu Dacia, pentru a onora amintirea lui Constantin Stroe: lansarea începând din acest an a unui program educațional care îi poartă numele.

Integrate în seria de inițiative Dacia pentru a susține societatea românească pe paliere diverse, Bursele de Educație Constantin Stroe se concentrează deopotrivă pe efortul de incluziune socială și încurajarea performanței.

Programul cuprinde 10 burse de performanță și 50 de burse sociale, iar fiecare secțiune are obiective distincte care urmăresc în esență sprijinirea tinerilor în funcție de profilul lor pentru a le oferi o șansă în plus pentru un viitor mai bun.

Bursele de performanță își propun să identifice 10 elevi și studenți din anii terminali – 5 elevi din învățământul liceal și 5 studenți – care au demonstrat că au potențial să schimbe lumea din jurul lor prin rezultate foarte bune, prin pasiunea față de domeniul de studiu ales, prin proiecte extrașcolare și implicarea în acțiuni de voluntariat.

În acord cu identitatea mărcii Dacia și zona în care s-a remarcat personalitatea lui Constantin Stroe, aceste burse au în vedere profilul de învățământ real, de la automatică și calculatoare până la cibernetică, telecomunicații și inteligență artificială, adică acele domenii care delimitează traiectoria concretă, pragmatică a viitorului. Înscrierea candidaților pentru bursele de performanță va avea loc între 1 iulie și 1 august (pe o secțiune dedicată a site-ului https://www.gruprenault.ro/), urmând ca procesul de selecție să se încheie în luna octombrie, cu anunțarea celor 10 beneficiari. 

Direcționate către elevii din învățământul primar și gimnazial care provin din medii și zone rurale sau urbane defavorizate, din Argeș și Dâmbovița, cele 50 de burse sociale își propun să acopere suportul pedagogic necesar reluării școlii, în condițiile în care recentele restricții sanitare au generat dezechilibre majore în ceea ce privește accesul copiilor la cursurile școlare. Aceste burse continuă campaniile derulate de Dacia în 2020 și în această primăvară, când au fost donate tablete copiilor care aveau nevoie de acces la școala online.

La fel ca în cazul campaniilor de donații susținute de Fundația Groupe Renault România și de angajații Dacia și Renault, Bursele Constantin Stroe pot fi sprijinite de orice persoană din România care crede în performanță prin educație și care alege să redirecționeze către fundație 3,5% din impozitul pe venit și/sau pensie. Astfel, prin completarea formularului 230 și depunerea lui până pe 25 mai, fiecare are șansa de a contribui la programul educațional care poartă numele celui pe care revista franceză „Le point” l-a numit “Figură istorică a Dacia”.

„Bursele Constantin Stroe readuc în memorie contribuția remarcabilă a unui fost coleg care a reușit în toate etapele sale profesionale și a cărui viață s-a confundat cu industria auto a României, cu marca și uzina Dacia. Constantin Stroe poate servi drept sursă de inspirație noilor generații care vor să performeze într-un domeniu al viitorului.”

Mihai Bordeanu, președinte director general Dacia

Omul

Orice inițiativă de celebrare a unei personalități ar trebui să reflecte orizontul de spirit și acțiune al omului pe care îl evocă, iar Bursele Constantin Stroe plasează fără îndoială jaloanele potrivite în direcția corectă. Tot ce a realizat în viață a venit cu muncă, cu dăruire. Nu a sărit trepte, nu a ars etape. Iar când i s-a pus la încercare integritatea a știut să și-o apere cu încăpățânare, indiferent de consecințe.

I-au plăcut automobilele de mic, iar când a terminat facultatea și a fost întrebat într-o emisiune radio unde vrea să lucreze, a răspuns fără ezitare: în industria auto.

Într-un spațiu în care mulți știu de toate dinainte de a le cunoaște, Constantin Stroe s-a lăsat impresionat și călăuzit de lucrurile făcute bine. În timpul facultății, a trecut prin mai multe uzine din țară, dar la tânăra uzină Dacia a găsit altceva, mai bine, mai „altfel”. Atmosfera, procedurile, chiar și mirosul. „Nu era un miros de ulei ars”, avea să își aducă aminte peste ani. Recunoștea fără reținere că în uzină a absolvit Politehnica pentru a doua oară. Politehnica Renault, îi spunea el.

A asistat neputincios la derogările de la calitate venite pe linie de partid după încetarea colaborării cu Renault la sfârșitul anilor 1970, dar a continuat să își facă datoria cât putea de bine. „Eu am făcut treaba asta cu pasiune.”

Pasiunea și munca l-au urcat tot mai sus, dar l-au și expus la presiuni. În 1987, era Director Tehnic la Pitești, iar după revolta muncitorilor de la fabrica de autocamioane din Brașov i s-a cerut să preia conducerea unității rebele. A intuit că mandatul venea cu sarcina de menține cu orice preț situația sub control, așa că a refuzat. De cinci ori într-o singură zi. A confirmat refuzul chiar și în fața lui Nicolae Ceaușescu, drept urmare a fost exilat să lucreze o vreme în Oltenia, după care a ajuns la Timișoara, unde a pus pe picioare fabricația Lăstunului.

A revenit la Dacia în februarie 1990 și a rămas la cârmă până în septembrie 2002, navigând printr-o tranziție sălbatică, cu furnizori capricioși, inflație galopantă, invazie de mașini de ocazie, investitori de pripas și autorități depășite de implicațiile deciziilor cu care se confruntau.

Nu a încetat să învețe. Și-a desăvârșit studiile tehnice cu un doctorat în Inginerie Industrială (1980), dar mai importante au fost probabil lecțiile de franceză, ajutat de soție – profesoară de limba franceză – și instruit temeinic în cadrul cursului pe care l-a urmat la Pitești. „Când am intrat la Dacia, în 1968, nu știam franceză de nicio culoare, pentru că eu am făcut rusă în școală, în liceu și în facultate. Am început să învăț franceză după prima mea deplasare la Paris, din 7 martie 1990, când am mers în echipă cu 4-5 colegi și unul singur știa limba franceză. Am avut o trăire dură: să ai în cap și să nu poți să scoți pe gură.”

A fost coautor a mai multe cărți și a semnat cartea „Managementul Întreprinderii, Teorie și Aplicații” (2002), iar de-a lungul timpului a înregistrat și aplicat trei invenții și șapte inovații.

Recunoașterea experienței și meritelor din alte țări nu l-a împiedicat să aprecieze ce avea în propria ogradă. Despre decizia înființării uzinei de la Pitești spunea că a fost absolut remarcabilă, cu efecte benefice pentru toată industria românească. Considera că „media inteligenței românești este peste media europeană, din păcate nu știm să o punem în valoare.”

Cât privește recunoașterea meritelor lui Constantin Stroe, acestea au venit din două locuri: în anul 2000 a fost decorat de Statul Român cu Ordinul Național “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, pentru ca patru ani mai târziu să primească din partea Statului Francez distincția „Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare”.

„Am o calitate printre multe alte defecte. Nu am vizat niciodată prioritar să câștig bani. Banul trebuie să fie o rezultantă a acțiunii omului. Dacă dorești tot timpul doar să câștigi bani înseamnă că ești un om bolnav.”

Constantin Stroe

Faptele

Deplasarea aceea mută la Paris la începutul anului 1990 a făcut parte din strategia îndărătnică a lui Constantin Stroe de a readuce Dacia în familia Renault, ca soluție fiabilă pentru supraviețuirea mărcii. Când avea ocazia, își expunea fără rezerve alegerea, singura opțiune reală: între un investitor doldora de bani, dar fără experiență industrială, și unul cu o ofertă financiară mai modestă, dar cu tradiție bine înrădăcinată în construcția de automobile, el îl prefera pe cel din urmă.

Și-a urmărit consecvent ținta – să păstreze și să adauge valoare mărcii Dacia – iar în acest scop a luat decizii pe care le considera el însuși hazardate, cum a fost lansarea modelului Nova în 1995, un produs integral românesc cu o gestație îndelungată, dar necopt din perspectiva calității. O altă mișcare curajoasă a fost să asigure creșterea producției până la un nivel care să poată fi considerat profitabil de un potențial investitor. A încurajat exportul pe orice piață care accepta produsele Dacia așa cum erau ele, iar dacă nu corespundeau cerințelor locale, le adapta – așa cum a făcut cu Dacia 1310 Break transformată în pick-up cu patru uși pentru clienții din China.   

Revenirea Renault din 1999 a fost un succes personal, fără îndoială, dar i-a iscat și revelația tristă a drumului lung care mai trebuia parcurs. „Am simțit pe viu o durere teribilă când am făcut greșeala să mă duc să văd OYAK [fabrica Renault din Turcia] la începutul anului 2000. După ce am văzut OYAK și știam ce este la mine, am suferit cumplit. OYAK era o uzină de top Renault, iar Dacia era relicva, cu aproape toate utilajele cu dosarele de casare făcute. Acum aveam în mână dosarul de privatizare, veniseră colegii francezi, dar stresul meu cel mai mare era dacă vreodată vom putea ajunge cu Dacia la nivelul Renault.”

Răspunsul a venit treptat. „Primul exercițiu de schimbare de mentalitate făcut pe viu pe românii de la Dacia a fost transformarea Daciei Nova în SuperNova și apoi etapa finală, în Solenza. Cu același efectiv salarial – e adevărat, cu o injecție de know-how de la Renault – saltul de la Nova la Solenza a fost absolut uluitor. Trecerea Nova-SuperNova-Solenza i-a convins pe francezi că la Dacia sunt români care sunt capabili să facă lucruri de o constanță a calității fabricației aidoma unui robot.”

Ce a urmat se știe: lansarea Loganului, a Loganului MCV, deschiderea piețelor occidentale pentru Dacia, surpriza Sandero, care a introdus în ecuația automobilului accesibil o sofisticare a designului care nu putea fi anticipată pe baza aspectului primei generații Logan. „Marele câștig față de uzina de la Bursa [OYAK] este că noi fabricăm automobile sub marca Dacia, ca a doua marcă a grupului Renault, nu ca a doua calitate. Referitor la uzina de la Bursa, cu toate că suntem în aceeași familie, poate că acesta este avantajul rupturii de 20 de ani de Renault. Probabil că Dumnezeu a gândit că trebuie să fie un echilibru: «La cât au suferit ăștia, acum hai să le dau ceva în plus».”

S-ar fi putut retrage în culise după 2002, când a devenit Vicepreședinte al Consiliului de Administrație Automobile Dacia, dar a ales să meargă mai departe. S-a implicat direct în selectarea amplasamentului pentru Centrul Tehnic de la Titu (au fost luate în considerare șase alte locuri pentru această investiție), iar ca Președinte – Director General al ACAROM (din 2004) a mobilizat resurse pentru susținerea și dezvoltarea industriei auto, de la constructori până la furnizori. „Eu fac treaba asta cu tot sufletul pentru Dacia, pentru români. Lui [Louis] Schweitzer [a condus Renault între 1992 și 2005] i-am spus că nu lucrez pentru el, eu lucrez pentru Dacia.”

A crezut cu tărie în viitorul mărcii Dacia, iar în 2009, când își depăna poveștile pentru un interviu, evalua cu convingere potențialul imens al unui model nou, dezvăluit la sfârșitul acelui an sub numele Duster: „Apariția în 2010 a SUV-ului 4×4 va fi demonstrația indubitabilă pentru orice cârcotaș că aici s-a făcut o strategie trainică, de invidiat.”

Bineînțeles că Dacia înseamnă mai mult decât un singur om și că succesul său depinde de o multitudine de factori, dar nu este nicio îndoială că dintre toți cei care au contribuit de-a lungul timpului la afirmarea mărcii noastre Constantin Stroe rămâne părintele de suflet. Cel pe care nu îl mai putem suna, dar care ne răspunde întotdeauna când îl căutăm în noi înșine.  

„Aș fi un egoist dacă nu aș recunoaște că eu sunt un caz fericit, eu și generația mea, că am apucat după suferință să trăim și aceste satisfacții.”

Constantin Stroe