Știi momentul acela când descoperi un brand și îți place și decizi ca din acel moment încolo să nu-ți cumperi decât produse de la acel brand? Normal că știi! Ei bine, povestea următoare este oarecum similară, cu mențiunea că fanul despre care vorbim acum a ajuns să fie cel mai bun vânzător al mărcii. Și chiar să și boteze brandul preferat după numele fiicei sale, pe care l-a folosit pentru mașina sa, apoi pentru barca sa, apoi pentru casa în care locuia; într-un final, și-a completat numele de familie cu prenumele fiicei sale. Prea complicat? Să o luăm din aproape în aproape atunci!
Omul este Emil Jellinek. Emil avea o fată, Mercédès o chema. Mercédès Adrienne Ramona Manuela Jellinek, pe numele său întreg. Era singura lui fată, rodul mariajului cu Rachel Goggman Cenrobert. Mercédès avea să-și piardă mama la doar patru ani și să trăiască cu tatăl său, când în Vienna, când pe Coasta de Azur. Emil era tare nestatornic. Ca mai orice corp diplomatic și, totodată, om de afaceri.
Cum a intrat Daimler în viața lui Jellinek?
La finalul secolului XIX, Emil Jellinek se folosea de cunoștințele sale lingvistice — vorbea franceză și spaniolă, pe lângă limba sa nativă, austro-bavareza‚ și de atributele sale sociale pentru a face un ban cinstit ca agent pentru o firmă de asigurări franceză cu activitate în Algeria. Înainte să-și încerce norocul cu comerțul, Jellinek a fost vice-consul austro-ungar în Algeria. Și înainte de asta, ofițer în cadrul Căilor Ferate Imperiale Austrieci (căile ferate de stat, doar că botezate mai cool). Încă un lucru relevant despre Emil, nu că ar mai trebui menționat: îi plăceau mașinile.
Primul autovehicul cu combustie internă a fost un Benz Victoria, însă primul automobil de care s-a îndrăgostit a fost Daimler Phoenix. Jellinek a aflat despre Daimler dintr-o reclamă din ziar, spune povestea. Aceeași poveste care spune și că în 1897, viitorul fan numero uno al Daimler face o vizită la fabrica DMG din Cannstatt, Germania, și până să ajungă la fabrică deja face o achiziție: cumpără mașina care l-a preluat de la gară. Oamenii bogați și excentricitățile lor.
Mașina în cauză era, cel mai probabil, un Daimler Phoenix cu motor în doi cilindri. Însă ce a aflat la fabrica DMG l-a încântat și mai tare: un Phoenix (așa au botezat Daimler și Maybach motorul creat de ei) cu patru cilindri! Prima iterație a avut 6 cai-putere, însă Maybach l-a îmbunătățit mult și repede: în 1898, DMG îi livrează lui Jellinek două bucăți — primele două exemplare de stradă, mai precis — de Phoenix, fiecare cu câte 8 cai-putere. Secretul lui Maybach: radiatorul tubular, montat în față, care facilita răcirea motorului.
Omul Daimler de pe Riviera Franceză
Jellinek nu cumpăra mașini doar pentru că nu se putea abține și le voia pe toate pentru el: experiența de până acum l-a învățat că dacă iei trebuie să și dai, eventual pe bani. Așa că a luat, dar a și dat: în 1898 a comandat trei mașini, dintr-o producție anuală de 57. Un an mai târziu, a cumpărat 10, dintr-un total de 108. Iar în 1900, 28 dintre cele 96 de unități produse au ajuns la Emil.
De la el, mașinile plecau repede, pentru că Riviera Franceză nu este de ieri, de azi cuibul bogaților: și atunci se adunau acolo oameni din înalta societate. Și, când plecau, plecau în câte un Phoenix.
Emil la curse. Prima înscriere ca Mercédès
La începutul secolului, oamenii care erau atât de bogați încât să cumpere mașinile înainte să ajungă la raft nu le ascundeau prin garaje și se lăudau doar prietenilor cu achiziția făcută. Nu, nu. Le duceau la curse. Până să se înscrie în prima sa cursă (Nisa-Magagnone-Nisa, 1899), Phoenixul lui Jellinek avea deja 12 CP. Nu l-a condus el, ci pilotul de teste de la DMG, Wilhelm Bauer. Însă amândoi s-au bucurat în mod egal de victorie.
Cât despre prima înscriere cu pseudonimul Mercédès, există două ipoteze. Una dintre ele spune că Jellinek, inspirat de fiica sa și conștientizând că Daimler nu sună bine pentru posibilii clienți, se înscrie încă din 1899 ca echipaj Mercédès. Cealaltă spune că în 1900, la a doua sa înscriere în evenimentul Nice Week, Jellinek a fost împiedicat — de către organizatori, ale căror mâini au fost forțate de concurenții urâcioși, precum Panhard — să mai concureze cu numele Daimler. Așa că a botezat, pe loc, cele două mașini: Mercédès I și Mercédès II.
Însă în contextul tragediei care s-a întâmplat imediat după, istoria primei înscrieri ca Mercédès nu mai contează atât de mult: Wilhelm Bauer, care mâna unul dintre Phoenixuri pe traseul de hill climb La Turbie, iese violent în decor. Acesta a fost primul accident fatal înregistrat într-o cursă de hill climb. Ce-i drept, Phoenixurile ajunseseră periculos de puternice: dacă arunci 23 de cai-putere în ecuația centru de greutate ridicat + 320 de kilograme pe față (cât avea motorul) + ampatament scurt, nu prea dă bine la calcul.
Emil și prima mașină modernă: Mercédès 35 HP
Pentru DMG, incidentul a declanșat instantaneu intenția de a se retrage din motorsport. Jellinek a tras cu totul alte concluzii: trebuie o mașină mai puternică; dar care să aibă ampatament mai mare și centru de greutate mai jos. L-a convins pe Maybach să nu abandoneze acum. Așa apărut, în 1900, Mercedes 35 HP.
Da, exact, mașina nu se mai numea DMG sau Daimler, ci Mercedes. Dacă e să ne uităm la cum s-a desfășurat istorioara până acum, putem să revenim la cele două scenarii. Unul ar fi că Mercedes sună mai atrăgător decât Daimler, pentru că te duce cu gândul la o fată, nu la un mustăcios. Celălalt scenariu este la fel de fezabil. Jellinek a vrut să facă uitat evenimentul tragic asociat cu DMG, așa că a dus mai departe produsul, dar cu alt nume: Daimler-Mercedes.
Un nume de care s-a îndrăgostit într-atât încât în 1903 se botează singur cu el: își schimbă numele de familie în Jellinek-Mercédès. Vila era deja botezată Mercédès, la fel și iahturile sale. Pe fiică deja o chema Mercédès, deci doar numele îi rămăsese neschimbat. Măcar e un nume frumos, așa cum și posesoarea lui, Mercédès Adrienne Ramona Manuela Jellinek-Mercédès, ar fi putut confirma. Probabil.
Cert este că 35 HP a fost o bestie pentru timpul său. În ediția 1901 a Nice Week, cele cinci mașini Mercedes înscrise doboară recorduri pe proba Nice-La Turbie și usucă instantaneu croissantele jurnaliștilor francezi.
„Mercedesul domnului Pascal (Henri de Rothschild) a reușit cel mai bun timp. Mașina germană cu 35 CP a fost condusă de mecanicul Werner, care a câștigat totodată și cursa principală, de luni. Cu un timp de 18 minute și 49 de secunde, a doborât totodată și recordul lui Levegh. Inginerii francezi clar nu au nimic care să concureze cu așa ceva.”
Articol din La Presse, 30 martie 1901
„N-a trecut un an de la vizita la Cannstatt, la atelierele Daimler, în urma căreia am avertizat în privința acestui rival redutabil: garda sus, ni se pregătește concurență serioasă! […] Și totuși, la acea vreme, nu cunoșteam decât acei mastodonți enormi ale căror boturi inestetice ne șocau ochii rafinați, obișnuiți deja cu mașini ușoare, joase, bine așezate și rapide. Dar a fost un domn, care ține neapărat să-l numim nu altcumva decât Mercedes și care și-a pus în minte să fie mai ușor, mai jos și mai rapid decât mașinile noastre și care va câștiga într-o zi o cursă mare din Franța. […] Cu acest scop a fost proiectată noua mașină care, în ciuda dificultății traseului Esterel, unde nu ai cum să mergi cu viteza maximă, a avut o viteză medie de 59 km/h pe o distanță de 450 de kilometri, luând în calcul și cele circa 30 de sate, unde viteza este limitată la 12 km/h. Nu spun asta ca să laud Mercedes. […] A doua zi după victorie, domnul Mercedes mi-a spus: «Ce vedeți acolo e nimic în comparație cu ce veți vedea la anul.» Și domnul Mercedes este încăpățânat.”
Articol în La France Automobile, 30 martie 1901
Da, domnul Mercedes, în încăpățânarea sa, a fost imboldul care a învățat Mercedes să meargă. Iar Mercedes a tot mers, onorându-i numele de-a lungul decadelor, până în zilele noastre.
Aceasta a fost povestea lui Emil, om încăpățânat.
