Stejarul de plută – sau Quercus Suber, pentru cei cu adevărat pasionați – este singurul arbore care își regenerează scoarța. Pluta naturală folosită la dopurile sticlelor de vin și mai nou, în interiorul Mazdei MX-30, este prelucrată din această scoarță.

Există însă câteva aspecte. Avantajul clar aici este că pluta în sine este un material sustenabil. Practic, nu e nevoie să execuți o cascadorie marca Ilie Moromete și să tai copacul. Tot ce trebuie să faci e să-i folosești scoarța, care la un moment dat va reveni și va putea fi din nou recoltată.

Dezavantajul ar fi că pentru a obține pluta de primă mână, prima recoltare a scoarței unui stejar de plută se face abia după 25-30 de ani de la plantarea arborelui, iar apoi o dată la 9-12 ani și doar din luna mai până prin luna august. Și da, ați ghicit, probabil, că stejarii de plută sunt și foarte longevivi. Durata medie de viață a unui arbore e undeva la 200 de ani, adică vreo trei generații în context uman.

De ce vă spun toate astea? Fiți fără grijă, Autocritica nu s-a transformat peste noapte într-un blog de grădinărit și silvicultură. Din contră. Pluta, doamnelor și domnilor, a stat la baza companiei pe care astăzi o cunoaștem drept Mazda.

Sigur, japonezii au o listă lungă cu bullet points când vine vorba de vehicule motorizate produse de-a lungul timpului, ba chiar unele capabile să îndrepte multe fire de păr odată conduse cum trebuie. Ceea ce probabil n-ar fi fost posibil fără plută.

Bine, dar de ce plută?

Bun, știm deja că Mazda MX-30, prima electrică a mărcii, primește pluta, un material cu farmec aparte, așa cum veți descoperi până la finalul acestui articol, drept decor pentru câteva zone aflate pe tunelul median.

O parte din logica din spatele acestei alegeri poate fi găsită chiar în cuvintele lui Tomiko Takeuchi, project manager pe tot ce înseamnă Mazda MX-30, care spune ceva ce am mai auzit și pe la alte case japoneze, în speță Nissan:

„Automobilele nu mai sunt folosite doar pentru a muta pasageri din punctul A în punctul B. Este, deci, vital să oferim un plus de plăcere călătoriei. Cu alte cuvinte, să ne asigurăm că oamenii chiar se bucură de timpul petrecut în mașină.”

Cealăltă parte a raționamentului din culisele mariajului dintre Mazda MX-30 și plută are mai degrabă tente simbolice. MX-30 începe o nouă eră pentru Mazda, așa cum pluta, acum 101 ani, a dat naștere întregii ere Mazda.

Dar Mazda, cum probabil bine știți, nu s-a numit Mazda de la început. Compania fondată pe 30 ianuarie 1920 în Hiroshima a fost botezată Toyo Cork Kogyo. Unde „cork” înseamnă plută, în limba engleză, pentru că acesta era obiectul de activitate al companiei: Toyo Cork Kogyo producea plută.

Există surse – inclusiv oficiale, recte Mazda – care spun că în zona Hiroshima, stejarul de plută caracterizat mai sus creștea din abundență. Așadar, bazele companiei au fost literalmente puse pentru a exploata această resursă, pe fondul unui boom resimțit la nivel local de sectorul construcțiilor navale.

Printre altele, pluta prevenea condensul în încăperile navelor maritime, dar în același timp ușura întreaga structură. Astfel, la începturi, Toyo Cork Kogyo ar fi lucrat cu plută naturală, pentru simplul motiv că acel material era la îndemână și aștepta, cu ghilimele de rigoare, să fie valorificat.

În alte surse, pluta sintetică este mai degrabă asociată cu activitatea companiei Toyo Cork Kogyo. Dar pluta sintetică, un material foarte fidel plutei naturale din punct de vedere vizual și tactil, este derivat din plastic și nu prezintă aceleași proprietăți. În documentarea mea, n-am reușit să găsesc o sursă care să elucideze misterul. Cert este că la un an de la înființare, Toyo Cork Kogyo nu o ducea prea bine, financiar vorbind.

Jujiro Matsuda

Shinhachi Kaizuka a fost inițial președintele noii-fondate Toyo Cork Koygo. Însă nici istoria și nici Google nu s-au sinchisit să-l țină minte foarte bine: Kaizuka-san a fost înlocuit în funcție după numai un an de Jujiro Matsuda. Care, aparent, știa mult mai bine ce are de făcut. E drept, Matsuda avea și un CV destul de… pestriț.

Domnul Matsuda și-a făcut ucenicia, de la vârsta de 14 ani, într-ale metalurgiei, în atelierul unui fierar din Osaka. După ce a împlinit 30 de ani, și-a înființat propria fabrică, în care producea armament pentru forțele armate japoneze – mai exact, pușca Arisaka model 99.

La 46 de ani se întoarce în Hiroshima și este ales președinte al Toyo Cork Kogyo. Dacă Toyo Cork Kogyo producea într-adevăr plută naturală la începuturi, se prea poate ca Matsuda să fi parafat trecerea la plută sintetică, deși nu am găsit surse care să menționeze acest lucru.

În schimb, se vorbește despre o revigorare a companiei, în special pe urma ideii lui Matsuda de a produce plăci de plută presată, care mai târziu vor fi derivate în diverse soluții de izolare și amortizare (cele din urmă, folosite în special pentru a proteja obiectele fragile pe timpul transportului).

Având în vedere volumul necesar producerii unor astfel de materiale, este foarte probabil ca stocul de plută naturală să nu fi făcut față – de aici și presupusa decizie a lui Matsuda de a adopta versiunea artificială.

În orice caz, Toyo Cork Kogyo a mai existat până în 1927, când compania este redenumită în Toyo Kogyo. Dispariția cuvântului „cork” din nume marchează și cedarea afacerii cu plută către o altă companie de profil, Uchiyama, care ulterior avea să devină Toyo Cork.

Matsuda decide să meargă pe drumul lui – care se suprapune cu cel al companiei care avea să devină Mazda din ziua de azi – după ce Toyo Kogyo lansează în 1931 un triciclu motorizat echipat cu o mini-benă.

Mazda-go, numele primului vehicul produs de companie, avea să fie aprobat chiar de Matsuda, inspirat de Ahura Mazda, zeu al armoniei, al inteligenței și al înțelepciunii în cultura veche vest-asiatică.

Restul e o istorie care încă se scrie. Inclusiv prin MX-30 și pluta din habitaclul său.