Există câteva semne care indică schimbarea vremii. Și aici nu mă refer la paiul din gura porcului, care anunță că o să plouă mâine, ci la climele Pământului, în termeni generali.
Pe de o parte sunt experții, oamenii care-și dedică viața studiind un singur lucru, care ne spun alarmați că Pământul s-a încălzit cu 0.7 grade Celsius în ultima sută de ani. Cum să fii speriat de așa veste? Nici măcar nu vorbim de o unitate de măsură întreagă. Cică 0.7 grade, auzi! Tot ei ne mai spun că această încălzire este de 10 ori mai rapidă decât înainte. Cică înainte Pământul se încălzea cu maximum un grad Celsius la 1000 de ani.
Pe de altă parte, avem situații pe care doar religios le putem explica. Cum ar fi o tornadă în Cehia, locul despre care știam că face bere, nu tornade. Sau iernile uscate în care te dai cu sania pe nisip de Sahara, tu fiind în București. Sau, de ce nu, grindina care căsăpește tot ce prinde în cale – practic, Mama Natură încercând să-ți arate că e nemulțumită spărgându-ți capul cu gheață. Vara.
Vremea se schimbă, clar. Am început și noi să facem demersuri pentru a diminua creșterea accelerată a temperaturii, pentru că, spun alarmații de care-ți ziceam la începutul articolului, este absolut necesar.
Una (cât se poate de) bună la toate
Schimbarea climatică a schimbat și modul în care ne pregătim mașina pentru anotimpuri. Pentru că, vorba aia, care anotimpuri? Vara este vară și iarna este iarnă doar calendaristic, pentru că niciodată nu știi când va trebui să mergi vara pe gheață proaspăt căzută sau când ieși iarna în tricou din casă, să mergi la mare, rulând pe asfalt cald, dacă nu fierbinte. Așa că anvelopele all-season s-au transformat într-o soluție viabilă. Din ce în ce mai căutată, de fapt.
Conform analizei de piață făcută de Michelin, cererea pentru anvelopele all-season a înregistrat, în ultimii șase ani, o creștere anuală de mai bine de 19%. Un segment care nu a fost afectat nici măcar de pandemie. Și unul care va crește anual, conform estimărilor, cu circa 16% în următorii ani.
Privind retrospectiv, lansarea lui CrossClimate din 2015 a fost de bun augur. În cinci ani, Michelin CrossClimate a devenit bestseller în segmentul all-season, cu aproape 23 de milioane de bucăți vândute. Producătorul francez a diversificat gama astfel încât să răspundă tuturor tipuri de cerințe; adică autovehicule. După CrossClimate a apărut CrossClimate+, apoi CrossClimate SUV și chiar și o versiune pentru autoutilitare, Agilis CrossClimate.
CrossClimate 2: hibrid versiunea 2.0
Pe de o parte, Michelin s-a bucurat de rețeta de succes pe care a reprezentat-o hibridul CrossClimate – în definitiv, anvelopele all-season sunt hibrizi între cele de vară și cele de iarnă. Pe de altă parte, a trebuit să facă, pentru a doua generație, o anvelopă mai bună decât prima. Și ei jură că le-a ieșit.
„Mulțumită tehnologiei de care dispune, anvelopa Michelin CrossClimate 2 are toată ambiția de a apăra poziția de lider, de etalon în segmentul all-season obținută de succesorul său, și vrea să facă asta fără a afecta performanța. Mai sigură, mai durabilă și mai economică, Michelin CrossClimate 2 este ilustrarea elocventă a eforturilor Grupului pentru dezvoltare sustenabilă.”
Scott Clark, membru în comitetul executiv al Grupului Michelin
Dar nu e nicio surpriză că un produs nou este mai bun decât cel pe care-l înlocuiește, nu? Și Michelin știe asta, așa că în evenimentul de lansare online a prezentat teste comparative – organizate de TÜV SÜD – cu principalii rivali. A obținut locul 1 la frânare pe uscat, la frânare pe ud (anvelope uzate) și pe zăpadă (anvelope noi, anvelope uzate). La restul s-a descurcat onorabil. Aici găsești toate rezultatele revelante din testele făcute de nemți.
Doar trei vorbe să-ți mai spun: EverGrip, EverWinterGrip, EverTread
Așa se numesc tehnologiile care se regăsesc în profilul anvelopei CrossClimate 2. Fiecare dintre ele sporește câte un atribut relevant al anvelopei. EverGrip urmărește să mențină la nivel ridicat drenarea apei atunci când rulezi pe suprafețe ude. Canelurile se deschid pe măsură ce profilul anvelopei se tocește, iar asta face ca anvelopa să fie eficientă pe ploaie până când profilul ajunge la 2 milimetri. Blocurile de pe banda de rulare sunt ușor teșite, astfel încât să optimizeze pata de contact, întru eficiență la frânarea pe uscat.
Prin EverWinterGrip, Michelin a urmărit să faciliteze contactul zăpadă-zăpadă – pentru că aderența cauciuc-zăpadă este, obiectiv, mai slabă – așa că a redesenat striurile de pe banda de rulare astfel încât să sporească această interacțiune. Flexibilitatea cauciucului la temperaturi scăzute este garantată de un nou compozit cu siliciu și negru de fum.
EverTread urmărește ca designul benzii de rulare și a umerilor să împiedice cât mai mult uzura anvelopei. Michelin spune că produsele sale sunt făcute pentru a fi folosite fără grijă, în siguranță, pe toată durata vieții lor.
Toate chestiile pe care le-am scris mai sus sunt obiective generaliste. Evident că un producător de anvelope vrea să facă un produs performant, dar și sigur, dar să fie și durabil și eventual să fie și silențios – apropo de asta, CrossClimate 2 promite să nu deranjeze la urechi mai mult decât o face o anvelopă de vară. Cifrele din teste vorbesc cel mai bine. Pe acelea le și așteptăm, de altfel.
Cea mai variată gamă de până acum
Anticipând creșterea solicitării din piață, Michelin vine în întâmpinarea clienților cu nu mai puțin de 105 dimensiuni pentru CrossClimate 2, care vor putea îmbrăca jante cu dimensiuni cuprinse între 15 și 20 de inch. Le găsești pe site-ul Michelin, cu tot cu prețuri.
Și în timp ce depozitele de anvelope își vor îmbogăți gama cu CrossClimate 2 SUV și Agilis CrossClimate 2, la tine în balcon nu vor mai exista anvelope deloc. Pentru că trebuie, totuși, să vorbim și despre asta: confortul utilizatorului. Gândul că nu trebuie să-ți umpli mașina cu anvelope de două ori pe an, ca să mergi să faci schimbul, este îmbietor.
Practic, Michelin s-a gândit că dacă tot nu-ți place să faci rocade cu anvelope, măcar să-ți ofere una pe cu care să nu simți că faci un compromis în aspectele care contează. Și a făcut asta și în mod sustenabil. Să le dea cineva o bere băieților de la Cercetare și Dezvoltare!