Test Drive: Hyundai Bayon

Cel mai mic SUV de la Hyundai vine să te convingă că este cât se poate de serios, chiar dacă arată ca o jucărie.

Cine este și ce vrea Hyundai Bayon de la noi?

Este răspunsul Hyundai la cererea din piață pentru SUV-uri subcompacte. „Păi cum, Kona nu este subcompact?” Ba da, ai dreptate, dar nu e interzis prin lege să ai mai mult de un SUV subcompact în gamă. Plus: Bayon este mai mic decât Kona, în cazul în care dimensiunile celui din urmă erau o problemă pentru tine.  

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Bayon este primul SUV atât de mic de la Hyundai, deci nu are predecesor. Dar are 4.18 metri lungime, 1.77 metri lățime și 1.49 metri înălțime, deci este cu 2 centimetri mai scurt, cu 2 centimetri mai lat și cu 7 centimetri mai scund decât Kona.

Cu cine se bate pe piața din România?

Evident, cu alte SUV-uri în miniatură, că e plină piața de ele: Ford Puma, Nissan Juke, Opel Mokka, Peugeot 2008, Renault Captur, Skoda Kamiq, asta ca să menționez câțiva dintre ei.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Modelul testat a avut fost în echiparea de top, iar motorizarea de sub capotă a fost, și ea, vârf-de-gamă: un mild hybrid de 1 litru, supraalimentat, cu 100 cai-putere și automată DCT cu șapte rapoarte. Acest motor primește și cutie manuală inteligentă, cu șase trepte și cu ambreiaj electronic. (Pedala e la locul ei, doar că nu mai este operată prin cabluri tensionate.)

Alternativa inferioară este motorul de 1.2 litri aspirat, cu 84 CP, oferit doar cu transmisie manuală cu cinci rapoarte. Nu există transmisie integrală, ci doar punte față motrică, indiferent de versiunea aleasă.

Recomand, din motive evidente, motorizarea mai mică – care este, totodată, și mai puternică.

Cât consumă pe bune?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Hyundai spune că Bayon consumă, în regim mixt, 5.3 l/100 km. Eu l-am condus 370 de kilometri și a consumat 6.9 l/100 km, fiind purtat, în preponderență, pe drumurile naționale. Cel mai probabil prin oraș va consuma simțitor mai mult de atât. Rezervorul are 40 de litri.

Cum se simte la drum lung? Dar în afara lui? Dar în oraș?

Dacă-ți dă mâna să cumperi versiunea cu automată, te vei putea bucura de drumuri confortabile nu doar în oraș, ci și în escapadele extraurbane, pentru că atunci când ai șapte trepte ești ferit de sunetul motorului – la 110 km/h, turometrul abia dacă ajunge la 3.000 rpm.

Hyundai Bayon are, ca mai toate mașinile moderne, moduri de rulare presetate. Niciunul dintre ele n-o să te dea pe spate, nici măcar sistemul de rev-matching (!), însă există diferențe notabile în comportament – în special în modul Eco, unde observi cu surprindere că Bayon are mod de coasting, prin care mașina decuplează roțile de la transmisie cât timp simte că nu există solicitare la pedala de accelerație.

100 de cai-putere nu sună mult, sau măcar suficient, până nu iei în calcul masa mașinii, de circa 1.2 tone. 0-100 km/h se întâmplă în 11.4 secunde în cazul DCT-ului. Cu transmisia manuală inteligentă este mai sprintenă (10.7 secunde), dar dacă-ți cumperi Bayon cu manuală doar pentru că e cu 0.7 secunde mai rapid, cred că ai o problemă.

Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?

Sunt confotabile. În sensul bun.

Cum ți se pare designul exterior?

Designerii Hyundai par să fie inspirați de cyborgi, pentru că noul limbaj de design al producătorului dă naștere unor frumoase ciudățenii; sau, în cazul unora dintre privitori, doar unor ciudățenii. Bayon – care, apropo, se pronunță beion, ca englezii, nu baion cu n nazal, ca-n Franța – se încadrează, la rândul său, în această nouă direcție de design. Mie-mi place. Îmi place mai mult decât i20, sincer; mai ales în partea din spate.

Cum sunt materialele la interior?

Așa cum te-ai aștepta să găsești într-o mașină care te îmbie prin prețul de listă. Plastice tari, frumos colorate. Și, ce-i drept, sunt chiar frumos colorate, pentru că până să începi să pipăi interiorul, ai senzația că te uiți la o mașină mai scumpă. În cazul în care ai senzația că Bayon este leit la interior cu i20, nu e doar o senzație.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Patru adulți înalți o să-și găsească fără probleme loc în Bayon. Forma doldora de la exterior se traduce foarte bine, în cazul lui Bayon, la spațiu interior. Portbagajul are și el spațiu mulțumitor: 411 de litri, care se înmulțesc la peste 1100 dacă rabatezi bancheta spate.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Nu, Bayon încă nu a ajuns la Euro NCAP, însă vine cu o listă largă de dotări de siguranță, care începe cu șase airbaguri (frontale față, laterale față, cortină) și continuă cu sisteme de avertizare la coliziune frontală, de menținere a benzii de rulare, de atenționare de oboseală și de asistență la frânarea de urgență.

Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Pe una deja am menționat-o mai sus: funcția de coasting în cazul versiunii cu transmisie automată, care nu este neapărat cea mai fină, însă e surprinzător că există pe o mașină din segmentul acesta.

Altfel, nu pot spune că experiența cu Bayon a fost revelatoare în vreun fel. Este genul de mașină care poate face multe și mărunte, dar care nu excelează în ceva anume. Știu doar că m-am surprins gândindu-mă că ar fi păcat să nu dai 700 € în plus (față de versiunea cu 100 CP și manuală inteligentă) pentru transmisia cu dublu-ambreiaj.

Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?

Nu chiar. După cum ziceam, Bayon intră foarte bine pregătit în arena SUV-urilor subcompacte. Are până și Apple CarPlay și Android Auto wireless.

Cât mă costă toată afacerea?

Prețurile pentru Bayon pornesc de la 17300 €. Versiunea cea-mai-cea ajunge la 22.400 €, și nu prea ai ce să-i mai pui extra, că deja are de toate. Sigur, aici vorbim de prețuri de listă, însă Hyundai are o coloană dedicată promoțiilor. Asta, plus achiziția prin programul Rabla, poate să taie până la 6000 € din prețul de listă. Merită să faci o vizită la dealer dacă te bate gândul să-ți cumperi un Hyundai.

Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?

Există două niveluri de echipare pentru Bayon: Comfort și Led Line. În Comfort, ți-l poți lua cu o singură motorizare: cea de 84 CP. Pachetul include jante de oțel, de 15 inch, oglinzi electrice, aer condiționat manual, conectivitate prin Bluetooth, geamuri electrice, pilot automat, volan și schimbător îmbrăcate în piele, plus pachetul de siguranță menționat mai sus. Led Line vine cu bunătățile. 

Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?

Raportul preț/dotări.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Că e plictisitoare la interior, chiar și în echiparea de top.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Arunc niscaiva culoare la interior. E păcat ca o mașină cu look exterior îndrăzneț și tineresc să se strofoace să fie atât de sobră în habitaclu. Și pun și un buton Home pentru sistemul de infotainment.

Cumpără-ți mașina asta dacă…

… vrei mult și ieftin accesibil.

Nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

… vrei să fii răsfățat cu calitate și finisaje.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Da, ca alternativă la i20 eventual. Pentru design, în primul rând. Apoi pentru extra spațiu.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Un SUV mic burdușit cu dotări, dar care nu atentează la buzunar.

Logo Hyundai

Hyundai Bayon

1.0 100HP LED LINE DCT

de la 21.420 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Motor Termic (Combustie)
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
100 CP
Cuplu maxim sistem
200 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
7
Tracțiune
fata
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/3
Capacitate cilindrică
998 cmc
Putere maximă
100/74 CP/kW
Cuplu maxim
200 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
Putere maximă electric
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
12.4 s
Viteză maximă
176 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
5.3 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4180 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1775 mm
Înălțime
1500 mm
Ampatament
2580 mm
Volum portbagaj
411 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1205 litri
Masa proprie
1175 kg
Siguranță
Rezultat
4 stele
Preț
Preț de pornire model
21.420
Preț mașină testată
22.384 €