Cine este și ce vrea Dacia Duster de la noi?
Chiar dacă ai fi petrecut ultimul deceniu ascuns sub o piatră undeva prin munți, sunt șase mari ca o Dacia Duster să fi trecut la un moment dat pe-acolo. Pentru că da, SUV-ul românesc poate să meargă și dincolo de șoselele asfaltate și să se aventureze mai departe decât majoritatea crossoverelor care au inundat piața.
Noutatea este că Dacia Duster a primit un facelift în acest an, menit să-l aducă în linie cu noile modele Logan, Sandero și Sandero Stepway prezentate anul trecut. Însă pentru că este doar o actualizare tehnică și nu o schimbare de generație, platforma de pe dedesubt rămâne neschimbată la Duster. Și poate că n-ar fi fost neapărat o problemă, însă pe sub caroseria redesenată în 2017, odată cu lansarea celei de-a doua generații, se ascunde aceeași mecanică de la primul Duster, născut în 2010. Și asta nu e tot. Pentru că Dacia a lucrat atunci cu ce mai avea prin casă, iar platforma primului Duster a fost, în fond, o evoluție a platformei B2 de la Logan, introdusă în 2004. Cri-cri-cri…
Însă, pe principiul „nu schimba ce merge bine”, Dacia a rafinat încă o dată rețeta consacrată de care s-au îndrăgostit milioane de clienți în ultimul deceniu – venind, ca de fiecare dată, doar cu completările cerute și nimic mai mult, pentru a putea păstra argumentul prețului redus care a consacrat marca românească.
Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul de dinainte de facelift?
În sfârșit: faruri LED! La fel ca modelele Dacia lansate anul trecut, Duster a primit faruri cu tehnologie LED (pentru faza scurtă), rezolvând unul dintre aspectele cele mai criticate în trecut: vizibilitatea pe timpul nopții. Pentru că dacă la faza de drum becurile halogen sunt suficiente în majoritatea situațiilor, lumina de întâlnire era foarte „chioară” la Dacia. În schimb, farurile LED oferă o temperatură de culoare mai apropiată de lumina zilei și asigură o acoperire mai puternică și mai uniformă. Bonus: blocurile optice posterioare nu se mai aseamănă cu cele de la Jeep Renegade, „X”-ul fiind înlocuit cu un „Y”, noua semnătură luminoasă Dacia, regăsită și la luminile de zi frontale.
Faceliftul lui Duster a readus în gamă și transmisia automată EDC cu șase rapoarte. Însă, în timp ce în trecut era oferită doar pentru dieselul de 1,5 litri, acum poate fi împerecheată exclusiv cu motorul pe benzină de 1,3 litri și 150 CP. Un lucru a rămas, însă, neschimbat: poți alege fie cutie automată, fie tracțiune integrală, însă niciodată ambele opțiuni. Este o limitare tehnică bine-cunoscută și din gama Renault, singurul SUV cu tracțiune integrală și cutie automată fiind Koleos, care folosește o transmisie CVT și este într-un alt segment preț decât Duster.
Și interiorul lui Duster a fost vizat de această restilizare, principala noutate fiind sistemul de infotainment Media Nav cu display de 8 inci, care permite conectarea wireless a telefoanelor prin protocoalele Apple CarPlay și Android Auto. Scaunele au primit tapițerie nouă și tetiere noi, cu formă mai ergonomică, similare celor de la Clio și Captur. Între scaunele din față a apărut și o cotieră centrală reglabilă în lungime, sub care se găsește un compartiment util. Și mulțumită aceleiași cotiere, pasagerii din spate au primit două USB-uri, crescând astfel numărul total din mașină la patru, cum oferă mai toate mașinile respectabile din zilele noastre.
Cu cine se bate pe piața din România?
Cu românii și cu mentalitatea lor. Pentru că nu există nicio altă marcă care să trezească atât de multe reacții din partea conaționalilor. „Aceleași conserve ca pe vremea lui Nea Nicu, Passat-ul meu din 2006 mai îngroapă 10 Dacii”. Asta în timp ce Duster a fost cel mai bine vândut SUV din Europa, iar Dacia Sandero tocmai a devenit cea mai vândută mașină europeană în 2021.
Revenind la rivalii adevărați ai lui Duster, dacă este să o spunem pe-aia dreaptă, ei nu prea există. Adică niciun alt model de pe piață nu oferă aceleași capabilități on și off-road, un spațiu interior comparabil și aceleași dotări la un preț similar. Însă, luând în calcul segmentul din care face parte, SsangYong Tivoli și Suzuki Vitara sunt doi concurenți direcți. Așa cum poate fi orice alt SUV de clasă mică de la producătorii de volum, precum conaționalul Ford Puma, Hyundai Kona sau Kia Stronic.
Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?
La testul internațional desfășurat în Franța (unde jurnaliștii români au fost invitați să testeze primii noutatea de la Dacia) au fost disponibile trei versiuni de motorizare. Propulsorul de 1,3 litri cu 150 CP și cutie automată, respectiv cel 1.0 ECO-G de 100 CP, alimentat cu benzină și GPL, ambele disponibile doar cu tracțiune față, au fost puse la dispoziția participanților pentru testele pe șosea. Francezii au organizat și un spectaculos traseu pentru testele off-road, unde a strălucit redutabilul diesel de 1.5 litri și 115 CP, echipat cu tracțiune integrală.
Cât despre recomandări, totul ține de regimul de utilizare a mașinii. Cei care vor conduce preponderent în oraș, pot opta pentru versiunea 1.0 ECO-G – care, cu ocazia faceliftului, a primit și o transmisie în șase trepte, rezervor de GPL mai mare (62 de litri volum total / 50 de litri utili) și computer de bord ce afișează consumul pentru ambele tipuri de combustibil. În schimb, pentru cei care își doresc performanțe mai bune în regim extraurban și cutie automată, există motorizarea de 1.3 litri cu transmisie EDC. Aceasta este și cea mai rapidă mașină din întregul portofoliu Dacia, cu o accelerație 0-100 km/h în 9.7 secunde și o viteză maximă de 199 km/h. Motorul de 150 CP poate fi echipat și cu transmisie integrală, însă pentru cei care încă păstrează o afinitate pentru motoarele diesel, mai ales când vine vorba de off-road, redutabilul motor Blue dCi de 1.5 litri este în continuare la datorie, oferind 115 CP și 260 Nm.
Cât consumă pe bune și ce autonomie are?
Înainte de toate, un pont pentru cei care vor să facă economie la combustibil: motorul cel mai mic nu este neapărat și cel mai economic. Pentru că în regim extraurban, pe un traseu care a avut inclusiv porțiuni de autostradă, motorizarea de un litru s-a dovedit a fi mai gurmandă decât cea de 1.3 litri, consumând cu circa 1 litru/100 km mai mult (6.2 l/100 vs. 7.0 l/100 km). Desigur, acest rezultat poate varia în funcție de stilul de condus al fiecăruia, însă, ca idee, motoarele mici muncite din greu vor consuma mereu mai mult decât promite fișa tehnică.
Oricum, versiunea cu alimentare duală, având două rezervoare, rămâne campioana absolută a autonomiei. Mai ales acum, după facelift, când rezervorul de gaz a câștigat 16,2 litri în volum, crescând astfel distanța care poate fi parcursă între alimentări cu circa 250 km. Iar cu plinurile făcute un Duster 1.0 Eco-G promite o autonomie de până la 1235 de kilometri!
Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?
Aici revine în discuție platforma „matură” a lui Duster. Numeroasele îmbunătățiri pe care SUV-ul le-a primit de-a lungul celor două generații nu pot face minuni în ceea ce privește, de exemplu, zgomotul de vânt la viteze mari. Așa că la drum lung vei asculta multă muzică în Duster. Din fericire, sistemul audio se aude chiar decent.
Cu motorizarea de 150 CP și cutie automată, Duster este chiar fâșneț în depășiri. Transmisia EDC mai are niște „bâlbe” din când în când, neștiind ce treaptă să aleagă, dar retrogradările la accelerații sunt prompte, iar schimbările treptelor sunt line.
Duster se simte în elementul său și în oraș, mulțumită dimensiunilor compacte, a direcției foarte ușoare și, bineînțeles, a suspensiei elastice care înghite aproape orice crater care apare brusc în cale. Iar pentru cei care vor opta pentru un exemplar din seria limitată Urban, produsă în 1000 de exemplare, Dacia oferă și o soluție de avarie pentru blocajele în trafic: o trotinetă electrică Xiaomi, inclusă în prețul mașinii.
Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?
Trenul de rulare a lui Duster înghite orice, fără a face însă mașina să comporte în viraje ca un castron plin cu marmeladă. Ajută și faptul că Dacia nu s-a grăbit să introducă jante de 18-19 inchi în ecuație, iar anvelopele cărnoase asigură un plus de confort, inclusiv la nivel psihologic.
Duster nu este o mașină de alergat pe viraje, însă se comportă cinstit și poate menține un ritm alert atunci când te grăbești. Dar ar trebui să ai un motiv foarte întemeiat ca să te grăbești la volanul unei Dacii.
Cum ți se pare designul exterior?
Dacia este pe un trend bun în ceea ce privește designul, iar de anul viitor vom începe să vedem și noua siglă „DC” pe modelele sale. Detractorii mărcii au sesizat deja că noile faruri au lumini de zi care amintesc de cele ale unui Lamborghini, însă clienții se vor bucura de uniformitatea stilistică a gamei. Iar pentru prima dată, un model Dacia dispune de semnalizări frontale cu tehnologie LED.
Mereu am considerat Dacia Duster un automobil a cărui frumusețe stă în simplitatea și utilitatea designului său. Pentru că nimic nu se găsește acolo doar pentru a da bine – până și inserțiile de plastic din spatele pasajelor evazate ale roților frontale à la Type R aflându-se acolo pentru a face sparring cu noroiul și murdăria aruncată de roți.
Faceliftul aduce în gamă noi culori exterioare (Arizona Orange, Slate Gray și Iron Blue fiind nuanțele de prezentare) și modele de jante, dar și un eleron proiectat după o serie de teste în tunelul aerodinamic. Iar calandrul a primit detalii comate pentru a se alinia la designul introdus de Sandero și Logan.
Deși nu a fost încă stabilită disponibilitatea acesteia în România, la evenimentul de lansare din Franța am avut ocazia de a vedea și versiunea limitată Duster Extreme, care va produsă începând cu anul viitor. Aceasta va avea o echipare de top, va oferi culori speciale (o notă aparte făcând-o nuanța exclusivă Urban Grey) și va avea detalii de culoare portocalie atât pe-afară, cât și în interior.
Cum sunt materialele la interior?
Cu excepția tapițeriei de pe scaune, faceliftul nu aduce schimbări ale materialelor din interior, ceea ce înseamnă că planșa de bord, tunelul median și zona inferioară a portierelor rămân acoperite cu același plastic dur specific unei mașini accesibile. Iar după ce Sandero și Logan au venit anul trecut cu interior complet redesenate, superioare calitativ, care în versiunile superioare au chiar și inserții textile pe planșa de bord, Duster parcă a cam rămas în urmă.
Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?
Depinde cât de lung este drumul. Duster are cinci locuri în acte și chiar poate transporta cinci persoane, însă la drumuri mai lungi, totuși ar fi indicat ca pe banchetă să nu stea decât doi pasageri. Portbagajul de 445 de litri este suficient pentru această configurație, iar pentru cei care au de transportat o mașină de spălat sau o canapea, bancheta poate fi oricând rabatată, eliberând un volum util de până la 1.478 de litri.
CUM STĂ LA CAPITOLUL SIGURANȚĂ?
Ei bine, aici e buba. Pentru că politica low-cost și platforma veche nu pot oferi o siguranță în caz de accident la nivelul standardelor actuale. Evident, Dacia este depunctată și de lipsa sistemelor de asistență (oferind doar monitorizare pentru unghiul mort), și chiar dacă Duster s-a comportat decent în testele de impact, rezultatul final este de 3 stele din 5 posibile.
Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?
Dacia a reușit încă de la prima generație de MediaNav să facă de rușine sisteme multimedia de pe mașini mult mai scumpe, iar povestea continuă și după ultima actualizare. Grafica este plăcută, răspunsul la comenzi este rapid, iar conectarea telefoanelor se face foarte simplu, wireless. În condițiile în care încă mai există producători premium care nu au în ofertă această opțiune.
Pe ecranul de 8 inchi al MediaNav-ului poate fi afișată și aplicația 4×4 monitor dedicată rulării pe teren accidentat. Acesta afișează înclinație longitudinală/transversală, busola și un altimetru, făcând traversarea zonelor dificile mai interactivă.
Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?
Nu, nu-i lipsește nimic, în afară de… tehnologie. Platforma tehnică și-a cam atins limitele, așa că această generație a lui Duster nu va dispune de frânare autonomă în caz de impact, pilot automat adaptiv sau versiuni de motorizare hibride. Iar când le va adopta, nu va mai costa atât de puțin. Păi chiar așa, n-am spus nimic de prețuri!
Cât mă costă toată afacerea?
Un Duster cu echiparea de bază Essential și cu motorizarea TCe de 1,0 litri și 90 CP pornește de la 14.100 de euro. Cine vrea GPL și o echipare mai bună (Comfort), scoate din buzunar cel puțin 15.750 de euro cu TVA inclusă. Versiune cu transmisie automată costă 19.200 de euro, iar cea TCe 4×4 în echiparea de top, Prestige, ajunge la 21.350 de euro.
Fanii diesel au la dispoziție versiunea Comfort cu tracțiune 4×2 începând de la 17.000 de euro, în timp ce vârful de gamă Prestige cu tracțiune 4×4 costă 20.800 de euro.
Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?
Dintre cele trei niveluri de echipare amintit anterior, cel mai bun echilibru îl oferă cea de mijloc, Comfort. Aceasta are senzori de parcare spate, aer condiționat, jante de aliaj, faruri cu aprindere automată, pilot automat, computer automat, patru geamuri electrice și sistemul MediaDisplay (adică același sistem multimedia cu ecran de 8 inchi, dar fără navigație). Versiunea de top Prestige aduce aer condiționat automat și navigație inclusă, însă dotări precum USB-urile din spate sau scaunele încălzite pentru șofer și pasager sunt dotări opționale care trebuie adăugate ulterior.
Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?
Raportul dintre preț și ceea ce oferă. Și pentru imagine, pentru că îmi place să-l privesc, dar și să fiu văzut conducând un Duster. Nu în ultimul rând, pentru că îmi place să conduc relaxat pe orice drum, fără teama de a face pană la fiecare groapă care apare subit de sub mașina care rulează înaintea mea. Acum trebuie să mă decid pe care dintre acestea îl consider argumentul principal.
Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?
Că vântul fâlfâie enervant peste oglinzi începând de pe la 90 km/h.
Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?
În trecut aș fi zis că-i pun faruri LED. Acum nu-mi rămâne decât să o antifonez.
Cumpără-ți mașina asta dacă…
…vrei un Duster. Pentru că, statistic vorbind, cine vrea un Duster, se duce hotărât să-l cumpere.
Nu-ți cumpăra mașina asta dacă…
…ai un X5 din 2002 care va mai îngropa 10 Dacii. Stai liniștit și caută-ți piese din dezmembrări pentru mașina ta nemțească, chiar nu am vrut să te deranjez.
Tu ți-ai cumpăra-o?
Eu sunt mai special în ceea ce privește subiectul achiziții, pentru că îmi place să cumpăr mașinile abia după ce împlinesc minimum 30 de ani vechime. Dar recunosc că mă împac bine cu un Duster, așa că nu se știe niciodată, poate mi se vor schimba prioritățile.
La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.
Un SUV accesibil, onest și bun (aproape) la toate.