Când spui Continental, mintea face legături rapide, deschide sertare, transmite impulsuri și-ți afișează rezultatul găsit. Pentru marea majoritate, rezultatul afișat la interogarea cuvântului Continental e sinonim cu anvelope. Și totuși, în cei 150 de ani de la debut, grupul german și-a diversificat activitatea în multe din ramurile sectorului auto.
În România, Continental e o adevărată corporație care cercetează, dezvoltă, testează și produce în sectorul auto: de la banalele furtunuri din cauciuc la cele mai noi sisteme de siguranță care fac din mașina ta un gadget conectat. Și ele se nasc sub mâinile celor peste 20.000 de oameni din România care activează în centrele Continental.
Pentru a descoperi ce fac românii în sediile Continental din țară am pornit într-un road trip: 2.000 de kilometri, 10 jurnaliști auto, 6 uzine și centre de cercetare și dezvoltare și 5 mașini.
Probabil că am fi putut zbura din București la Iași, iar de acolo la Timișoara și Sibiu, dar am ales mașinile: pentru că una e să-ți vorbească cineva despre o componentă și alta e să te urci la volan și s-o testezi sau să-i observi comportamentul la câteva minute după ce ai încheiat o discuție cu specialiștii.
Pornind de la hastagul #MadeinRomania, din gașca pe care am luat-o cu noi nu puteau lipsi Dacia Duster și Ford Puma ST. Cele două modele exprimă cu exactitate ideea de fabricat în România. Apoi, am adăugat un BMW Seria 5, un Volkswagen ID.4 și un Renault Koleos, toate fiind echipate cu cel puțin un element gândit, dezvoltat, testat sau fabricat de Continental în România.
Și nu a fost un test drive clasic pe care l-am făcut în cele 8 zile, așa că în rândurile următoare vei găsi informații și despre modul în care oamenii din centrele Continental din România și-au pus amprenta asupra tehnologiilor din mașini. Iau modelele în ordine alfabetică și vă las impresiile colegilor mei.
BMW Seria 5 în Made in Romania by Continental
Sedanul BMW Seria 5 a fost singurul model din segmentul premium pe care l-am avut în road trip. Modelul constructorului bavarez a venit în versiunea M550i xDrive, adică acea variantă menită să facă trecerea între sportivul M5 și restul motorizărilor existente.
Sub capota lui M550i xDrive încă se află un V8, motor pe care iubitorii de electrice probabil îl văd ca pe un anticrist. Sunt 530 de cai putere livrați de cei 8 cilindri printr-o cutie automată cu 8 trepte și un sistem de tracțiune integrală.
Și am apreciat, nu doar forța brută a sedanului bavarez, ci și comportamentul dinamic pus în valoare pe drumurile virajate pe care le-am întâlnit de-a lungul celor 8 zile. Dar o mică parte a incisivității lui Seria 5 se datorează și românilor care lucrează pentru Continental.
Un sleeper adevărat, BMW M550i este un automobil pe cale de dispariție. Un sedan incredibil de puternic, inima sa V8 de 4.4 litri fiind grefată direct din lumea coupe-urilor gran tourer ca Seria 8. Este cel mai puternic Seria 5 în afara sportivului M5, iar privit de afara, doar un ochi bine format va observa cele câteva detalii specifice. 530 CP și 750 Nm îi permit sedanului german să tragă din orice poziție, fiind necesară doar o mică apăsare a pedalei de accelerație pentru ca modelul să se lanseze fără efort într-o depășire. Cu o suspensie aproape perfect reglată, un interior perfect finisat și un motor extrem de puternic, M550i este definiția mașinii pentru distanțe lungi. Iar unitatea care gestionează setup-ul suspensiei adaptive pentru modelul BMW M550i a fost dezvoltată de Continental în centrul de la Iași.
Dragoș Băltățeanu, jurnalist AutoExpert și Auto Test.
Am ajuns și la „executivul” grupului nostru, modelul care a reprezentat un mix de exclusivitate, sportivitate și aer nobil. Un automobil special în primul rând prin atuul de sub capotă, o motorizare V8 care ne-a amintit de farmecul automobilelor care nu erau constrânse de felurite norme să-și tempereze apucăturile sportive evidente. La Iași am avut un bun punct de plecare pentru a studia cât de cât sistemul de control al suspensiei adaptive, conceput de la zero de inginerii din orașul moldav, care contribuie decisiv la caracterul sportiv pronunțat al unui model care este poziționat la granița teritoriului BMW M.
Radu Gurămultă, jurnalist EcoWheels și Turbomag.ro
WHAT A MACHINE! Asta am zis tot drumul, din 5 în 5 minute, spre disperarea colegului meu de suferință. Vestea cea mai bună legată de această mașină este ce nu mi-o permit. WHAT A MACHINE! Ca și în cazul Dusterului, airbagul stătea la pândă sub controlul unui sistem proiectat în România la Continental. WHAT A MACHINE! Și NFC readerul tot din vina lu’ Continental este. WHAT A MACHINE!
Răzvan Baciu, tech blogger razvanbb.ro
Dacia Duster în Made in Romania by Continental
Dacia Duster este unul dintre produsele de succes fabricate în România. Europenii văd în Duster un produs accesibil cu performanțe corecte atât on-road, cât și off-road. Vânzările subliniază caracteristicile lui Duster, SUV-ul de la Mioveni fiind prezent în topurile europene atât la nivel general, cât și în segmentul în care activează.
Sectorul auto este unul care exprimă clar ideea de globalizare. Chiar dacă Duster este asamblat în România, nu toate componentele sunt dezvoltate sau realizate aici. Și în era în care trăim, e un lucru normal. Iar la forma finală a lui Duster au contribuit și echipele Continental care activează în centrele din România.
În road trip, SUV-ul de la Mioveni a venit într-o versiune echipată cu motorul de 1.33 litri cu 150 de cai putere și 250 Nm. Iar peste asta s-a plusat și cu transmisia automată EDC cu 6 trepte.
Cel mai românesc automobil din #MadeinRomania, Dacia Duster, nu doar că este construit la Mioveni, dar este și încălțat în echiparea de uzină cu anvelope Continental produse la Timișoara. Și asta nu e tot. Piesa centrală a sistemului de siguranță pasivă, controllerul care declanșează airbagurile în caz de impact, este produs de Continental Automotive la Timișoara, iar tot acolo este produs și instrumentarul de bord. Reperele Continental sunt și o garanție a calității, pentru că alături de produsele pentru Duster sunt realizate și alte piese pentru automobile premium, la cele mai înalte standarde.
Alin Ionescu, Auto Motor și Sport / Mașinistul
Instrumentarul de bord al SUV-ului Duster și sistemul său keyless mi-au plăcut din prima, de când s-a lansat a doua generație a modelului. Abia la niște ani distanță aveam să aflu, iată, că ele poartă eticheta #MadeinRomania by Continental. Concret, fabrica de componente electronice a Continental din Timișoara realizează instrumentarul de bord – ceasurile, cum li se mai zice – pentru noul Duster. Iar software-ul pentru sistemul keyless este scris tot la Continental, în Timișoara. Pentru cine nu-i familiar cu acest sistem keyless, el funcționează simplu: cu cheia asupra ta, mașina se încuie când te depărtezi la mai mult de 2 metri de ea (aproximativ) și se descuie când te apropii la 2 metri (aproximativ). Fără să apeși vreun buton de pe mâner sau să atingi vreun senzor. E un sistem extrem de simplu și de eficient în funcționare, iată, cu linii de cod scrise într-o clădire Continental din Timișoara.
Adrian Mitrea, jurnalist 0-100.ro
Dacia Duster își menține statutul de mașină de cursă lungă, bună pentru drumurile din România indiferent de cât de minunate sau dificile sunt, la un preț rezonabil pentru un SUV. Evoluție excelentă în cei 10 ani de când nu ne-am mai întâlnit. O evoluție românească excelentă. Și ca să-l punem în context, la drum a vegheat într-un colț un sistem electronic de declanșare al airbag-ului ce s-a născut la Timișoara la Continental.
Răzvan Baciu.
Ford Puma ST în Made in Romania by Continental
Ford Puma a dat puțin peste cap calculele constructorilor care activau de ceva vreme în segmentul SUV-urilor de oraș. Și asta pentru că noul Puma (denumirea a mai existat în portfoliul constructorului) a convins europenii: peste 116.000, doar în primele 9 luni din 2021, o valoare a vânzărilor care poziționează Puma pe primul loc în topul celor mai comercializate modele Ford (cu excepția vehiculelor utilitare) din Europa.
În road tripul Made in Romania by Continental, am avut cu noi versiunea ST. Puma ST este primul SUV Ford Performance produs de americani într-o uzină europeană. E fabricat în Bănie, la fabrica din Craiova, alături de suratele sale “civile”.
Sub caroseria vopsită în culoarea Mean Green se află un motor EcoBoost cu doar trei cilindri. Dar cei 200 de cai putere, transmisia manuală și setarea rigidă a suspensiilor, transformă Puma ST într-un hot-crossover.
Cel mai performant model asamblat vreodată în România, Ford Puma ST, pune la dispoziția șoferului 200 CP și 320 Nm. Cu astfel de valori, micul SUV produs la Craiova asigură un comportament rutier aproape fără reproș în orice situație. Gândit pentru deplasarea pe șosea, în ciuda titulaturii de SUV, Ford Puma ST are un sistem de suspensie care, în combinație cu greutatea și dimensiunile reduse ale mașinii, îți dă încredere chiar și atunci când virajele sunt abordate sportiv. În contrapartidă, pe drumurile cu asfalt imperfect, aceeași suspensie transmite către ocupanții din habitaclu orice denivelare.
Robert Stan, jurnalist LifeNews.ro.
Versiunea mai sportivă a unui crossover bazat pe o subcompactă, Ford Puma ST oferă mai multă sare și piper față de un Puma obișnuit prin patru piloni: motorul de 1,5 litri cu 200 CP, transmisia manuală cu 6 trepte și setarea mai fermă de care se „bucură” direcția și suspensia. Cu alte cuvinte, comportamentul dinamic al Pumei ST este unul foarte bine pus la punct și mai important, repartizat simbiotic și fluid între cvartetul menționat mai sus, cvartet care este potențat de anvelopele de iarnă Continental WinterContact TS 860 S. Construite special pentru vehicule sportive care au nevoie, pe lângă aderență și control, de distanțe de frânare cât mai scurte care să domolească reprizele de condus sportiv în condiții de iarnă.
Tudor Rus, jurnalist douălocuri.ro
Porbagajul cu acționare electrică e deja o funcție de confort aproape indispensabilă la orice mașină care se vrea cochetă. Este Ford Puma o mașină cochetă? Aș zice că DA. Interesant e că testarea pentru sistemul electric al portbagajului se face la Continental Iași – un oraș care a devenit și el tot mai cochet, cu tot cu clădirea principală a Continental, care găzduiește oameni cu o creativitate fără margini, dispuși să arate că mințile românilor au un cuvânt greu de spus în industria auto.
Adrian Mitrea.
Renault Koleos in Made in Romania by Continental
Renault este unul dintre constructorii cu care Continental are o colaborare lungă. Oamenii centrelor din țară dezvoltă, testează și produc o serie de accesorii pe care le poți intâlni pe multe dintre produsele constructorului francez. Spre exemplu, tubulatura pentru sistemul de aer condiționat este produsă la Timișoara, și tot în orașul din inima Banatului sunt concepuți senzorii și unitățile de control care intră în componența sistemelor de siguranță pasivă.
Totuși, Koleos nu-i atât de european, cel mai mare SUV din gama francezilor fiind asamblat în Coreea de Sud la uzina Renault-Samsung de la Busan. Drept urmare, am decis să-l facem noi un pic #MadeinRomania, așa că i-am montat anvelope Continental fabricate în Timișoara.
Renault Koleos este cel mai „neromânesc” model din acest tur, singurele piese #MadeinRomania de pe mașină fiind anvelopele de iarnă Continental WinterContact TS 850 P. Explicația pentru care Koleos este mai sărac decât alte modele Renault în componente Continental dezvoltate și produse în România ține de originile acestui SUV de clasă medie, construit în Coreea de Sud în uzina Renault-Samsung de la Busan. Și cum Continental are 544 de locații în 60 de țări din întreaga lume, cel mai probabil s-au ales furnizori aflați în proximitatea uzinei.
Alin Ionescu.
Dacă vrei ca Renault Koleos să aibă cât mai mult din România în el, atunci îi poți pune anvelope de iarnă Continental WinterContact TS 850 P. Încă nu le-am putut testa în regim de iarnă în călătoria #MadeinRomania by Continental, însă tehnologii precum ContiSeal, ContiSilent, ActiveBand, PowerSipes și PrecisionPlus arată cât de departe au ajuns și anvelopele, care și-au depășit statutul de „chestii negre pe care le schimbăm când ne aducem aminte”. Anvelopele moderne sunt „cool”, iar din uzina Continental Anvelope din Timișoara iese un pneu la fiecare două secunde. 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Cu pauze de sărbători și cu ocazia reviziilor tehnice.
Adrian Mitrea.
Renault Koleos: o sufragerie pe roți comodă ce te transportă pe distanțe lungi. Vagonul ăla de lux pe care-l pui pe șine și te duce la destinație fără aventuri, fără peripeții. Nimic special de raportat. Speciale au fost pneurile cu Contiseal (se etanșează singure dacă-s înțepate) și ContiSilent, pneuri prezente și pe celalte mașini, desigur.
Radu Gurămultă.
Volkswagen ID.4 GTX în Made in Romania by Continental
Volkswagen ID.4 GTX nu a fost doar singurul model electric al road tripului. El reprezintă și vârful actual în materie de performanțe livrate de un vehicul electric produs de Volkswagen.
ID.4 GTX este primul SUV electric pe care constructorul german l-a echipat cu două motoare electrice. E câte unul pe fiecare punte, iar în total, sunt disponibili 299 de cai putere și 460 Nm.
Nici bateria nu-i de trecut cu vederea: 77 de kWh net care se traduc printr-o autonomie maximă de 482 de kilometri. În Made in Romania by Continental n-am făcut teste de consum să vedem cât de mult mergi cu un ID.4 GTX doar cu un plin al bateriei. L-am pus în convoi și a mers la fel ca oricare dintre celelalte mașini cu motoare cu ardere internă. N-a avut condiții speciale de exploatare.
Volkswagen are o relație specială cu Continental, multe dintre unitățile electronice de control din ID.4 GTX fiind produse sau dezvoltate de grupul german cu centre și în România. Dar nu doar SUV-ul electric folosește sistemele și unitățile de control, ci și ID.3, hatchback-ul realizat pe aceeași platformă.
Volkswagen ID.4 GTX este singura mașină electrică din acest tur și cel mai performant Volkswagen electric de până acum. Cele două motoare livrează 299 CP tuturor celor patru roți, iar accelerația de la 0 la 100 km/h se realizează în 6,2 secunde – mașină fiind a doua cea mai rapidă din grup, din acest punct de vedere, după BMW. Pentru ca are o baterie generoasa cu capacitatea netă de 77 kWh, ID.4 vine “la pachet” și cu o masa proprie deloc neglijabilă, de peste 2,2 tone. Nu-i nimic, în cazul unei frânări de urgență, radarul de distanță care sprijină acest sistem de siguranță este produs în România.
Dan Scarlat, jurnalist Top Gear.
Deși unii nu împărtășesc această părere, și electricele sunt tot mașini. Și deși folosesc altă sursă de energie pentru a-și învârti roțile, ele trebuie să ofere exact aceleași beneficii ca un automobil cu motor termic. Inclusiv siguranță. Pe lângă șasiul care îmbineă cu mare finețe setări de sportivitate și confort cu ajutorul unei unități de control (ECU) testată de Continental Iași, ID.4 GTX folosește și un ECU pentru gestionarea airbag-urilor, dezvoltat tot la Continental.
Tudor Rus.
Este versiunea cea mai performantă a noului ID.4, potentul GTX cu 299 CP și două motoare electrice pentru tracțiune integrală. Dacă la RoCharge am putut vedea ce face un ID.4 de 204 CP și bateria de 77 kWh, model ce ne-a uimit cu autonomia pe care o poate obține, GTX este mai performant și doar o idee mai gurmand. Cu o medie de aproximativ 350 km cu un plin de baterie, consumul mediu înregistrat este undeva la 19 kWh/100 km, pentru condiții de toamnă rece. Climatizarea funcționează, la fel și scaunele încălzite, iar la plecarea de la Colibița am avut nevoie și de degivrare. Dar, ID4 GTX te cucerește la drum lung. Este confortabil, precis, iar liniștea care te înconjoară este cumva reconfortantă. Este practic, portbagajul este mare, spațiul interior este pe măsură, iar pentru pornire este suficient să ai cheia în buzunar și să pui piciorul pe pedala de frână. ID.4 are multe elemente produse în România de Continental, inclusiv tubulatura pentru sistemul de climatizare, care este fabricată la Timișoara de către ContiTech, sau sistemul ICAS, un puternic computer care gestionează sistemele mașinii. ICAS a fost dezvoltate de Continental Automotive Iași.
Dragoș Băltățeanu.
Anvelope Continental fabricate în Timișoara pentru toate cele 5 mașini din road trip
Chiar dacă pe tot parcursul road tripului n-am văzut fulg de zăpadă pe asfalt, în marea majoritate a timpului, temperaturile au fost sub 7 grade Celsius. Altfel spus, valori potrivite pentru anvelope de iarnă.
Toate cele 5 mașini pe care le-am avut în media proiectul Made in Romania by Continental au fost echipate cu anvelope de iarnă produse la uzina din Timișoara. Fabrică în care o dată la aproape 2 secunde se naște o anvelopă nouă.
Pe Duster l-am încălțat cu anvelope Continental WinterContact TS870P, unul dintre cele mai noi modele lansate pe piață care utilizează o nouă compoziție a compusului CoolChili ce permite performanțe optimizate pe carosabil umed, o rezistență scăzută la rulare și autonomie ridicată.
Pe Ford Puma ST l-am tratat puțin diferit datorită caracteristicilor atletice: anvelope Continental WinterContact TS860S, un model din gama Ultra High Performance gândit special pentru modelele sport.
Cu BMW Seria 5, Renault Koleos și Volkswagen ID.4 GTX am mers pe Continental WinterContact 850P. Profilul S-Grip și tehnologia PrecisionPlus se traduc prin tracțiune și manevrabilitate mai bune pe zăpadă, în timp ce ActiveBend ajută la frânarea pe suprafețe ude și uscate.