Test Drive: Renault Koleos Initiale Paris

Este cel mai mare, mai bine dotat și, implicit, mai scump Renault din istorie. L-am luat la test ca să răspundem la întrebarea cea mai importantă: își merită banii?

Cine este și ce vrea Renault Koleos de la noi?

Koleos a apărut ca model în gama Renault în 2006, la circa șase ani după ce francezii au prezentat un concept de SUV mare. Zic „mare” pentru că este cel mai mare SUV oferit de Renault. Conform standardelor din industrie, Koleos se încadrează în clasa medie.

După Scenic RX4 și Kangoo 4×4, Renault și-a exprimat intenția să intre și în segmentul SUV cu un model 4×4. Vorbim de începutul anilor 2000, când ideea unui SUV cu o sigură punte motrică era privită ca o glumă. Fix la începutul mileniului, francezii au prezentat un concept de SUV numai așa cum francezii știu să deseneze concepte; era de-a dreptul fascinant.

Cum a ajuns, șase ani mai târziu, Koleosul de producție să fie atât de urât, nu știu. Din fericire, acum, la a treia generație, SUV-ul mediu de la Renault a scăpat de urâțenie și a îmbrățișat lookul actual al producătorului.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Koleos al treilea a debutat în 2016, așa că a primit deja un facelift de mijloc de generație și, la un an după, a primit încă un set de actualizări. Lista celor mai recente modificări include blocuri optice redesenate, o nouă culoare de caroserie (un gri-argintiu) și inserții noi la interior, plus sistemul Hill Descent Control.

Cu cine se bate pe piața din România?

Cu Ford Edge, Hyundai Santa Fe, Kia Sorento, Nissan X-Trail (cu care împarte platforma CMF-CD, de altfel), Škoda Kodiaq.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Koleos a redus treptat lista de motorizări la doar una: dCi 190 X-Tronic, un patru-în-linie diesel de doi litri care are – ai ghicit! – 184 CP. Cei 380 Nm de cuplu ajung la toate patru roțile printr-o transmisie CVT. În cifre de performanță, Koleos se prezintă cu un sprint 0-100 km/h în 10.2 secunde și cu o viteză maximă de 198 km/h.

La fel s-a întâmplat și cu liniile de echipare: Koleos este oferit în doar două versiuni, Intens și Initiale Paris, ambele burdușite cu dotări. Pe astea o să le detaliez ceva mai jos. Dar, ca să-ți răspund la întrebare: îți recomand versiunea de top, Initiale Paris – un upgrade de vreo 3500 € față de Intens.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Consumul mediu mixt declarat de producător este de 6.7 l/100 km, eu am obținut 6.9 l/100 km după aproape 500 de kilometri parcurși cu el, pe autostradă și drum național în cea mai mare parte a timpului. Judecând după scorul obținut în analizatorul eco al mașinii – două stele din cinci la accelerație, 3.5 din 5 la anticipare –, aș spune că se poate mai bine.

Chiar și cu acest consum mediu, autonomia estimată după 488 de kilometri era de 490 de kilometri. Rezervorul lui Koleos are 60 de litri.

Mașinile din testele Autocritica sunt alimentate exclusiv cu gama de carburanți MOL EVO Plus (benzină și diesel), care conțin o concentrație superioară de aditivi EVOTECH. Datorită formulei inteligente EVOTECH, carburanții MOL curăță motorul, îi prelungesc durata de viață și oferă un consum optimizat de carburant, astfel că sunt recomandați mașinilor de orice vârstă.

Indiferent dacă ai o mașină pe benzină sau diesel, carburanții MOL EVO Plus au efect pozitiv asupra motorului. 50% dintre șoferii din România folosesc carburanți speciali de iarnă în sezonul rece.

- Benzina EVO 100 Plus îndepărtează depunerile din sistemele de injecție cu până la 55%.

- EVO Diesel Plus asigură pornirea ușoară a motorului chiar și în condiții de frig extrem, până la -40 de grade Celsius. Mașina ta pornește întotdeauna la prima cheie, indiferent de gradele din termometru.

Cum se simte la drum lung? Dar în afara lui? Dar în oraș?

Este o plăcere să te întinzi la drum cu Renault Koleos, pentru că mașina e făcută fix pentru asta. Dacă ești genul care nu se poate abține de la a depăși tot ce-i apare în față, o să te enerveze strofocarea zgomotoasă a CVT-ului atunci când calci puternic accelerația. Caii-putere sunt acolo, deci n-o să ai emoții în a depăși, ci o să ai parte de un pic mai multă dramă din partea motorului.

În afara asfaltului nu am pășit în testul meu cu Koleos, însă e bine să știi că are tracțiune integrală și Hill Descent Control, așa că dacă ajungi pe drumuri alunecoase, combinația aceasta plus un set de anvelope bune o să fie adjuvanți de seamă. Garda la sol are 21 de centimetri la gol și circa 14 centimetri în sarcină. Nu sunt cifre rele, însă consolele față și spate n-o să te încurajeze să te aventurezi în off-road.

Prin oraș se descurcă la fel ca oricare alt SUV de 4.7 metri lungime. Din fericire, ai senzori față și spate, plus cameră de marșarier, care să-ți facă manevrarea în spații înguste mai ușoară.

Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?

Sunt așa cum te-ai aștepta să aibă un SUV de 1.8 tone construit să fie confortabil. Nu are suspensii adaptive, deci în cazul unui stil de condus dinamic, vei avea parte de ruliu și tangaj. Nimic de speriat, însă. Cu toate că nivelul de confort este unul bun – Koleos te poartă peste denivelări cu oareșce ușurință – suspensiile sunt destul de zgomotoase, iar asta face notă discordantă cu valențele premium cu care-și propune să te încânte SUV-ul francezilor.

Cum ți se pare designul exterior?

Comparativ cu generațiile anterioare, Koleos s-a metamorforzat din dovleac în trăsura Cenușăresei. Noua generație este chipeșă chiar și în contextul designului actual din industria auto, iar unii (printre care mă număr și eu) îi vor aprecia formele și proporțiile de SUV clasic. Fără plonjoane agresive și tăieturi inutile. Mai mult de atât, Koleos exprimă acum și prin designul exterior faptul că este modelul vârf-de-gamă al producătorului.

Cum sunt materialele la interior?

Pe scurt: sunt cele mai bune materiale și finisaje pe care le oferă Renault în acest moment. Primești materiale moi nu doar pentru pasagerii din față, dar și pe ușile din spate, de exemplu. Initiale Paris vine și cu inserții care imită lemnul, pentru un plus de prestanță. Ce-i drept, nu arată rău, însă nici nu te fac să te simți special. Nu o fi având cel mai bine finisat interior de SUV de clasă medie de pe piață acum, dar se vede că Renault și-a dat toată silința în cazul lui Koleos.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Cinci. Doar cinci, pentru că Renault Koleos nu oferă și versiune cu șapte locuri, așa cum face fratele său de platformă, Nissan X-Trail. Pentru unii, acesta va fi un puternic argument împotriva achiziției. Pentru majoritatea, nu va conta deloc. Ce va conta este portbagajul de aproape 500 de litri, o cifră care-l plasează în urma multora dintre competitorii săi direcți. Dacă rabatezi bancheta, volumul de încărcare crește până la 1800 de litri. La capitolul spații de depozitare, Koleos nu are lipsuri.

Decizia de a oferi doar cinci locuri vine, însă, cu beneficii: chiar și echipat cu plafon panoramic, Renault Koleos poate găzdui în spate și pasageri mașcați, spațiul pentru genunchi și pentru cap fiind generoase. Koleos poate fi echipat opțional cu scaune încălzite și pentru pasagerii de pe locurile din spate, dar aceștia se vor putea bucura de această funcție doar dacă nu stă cineva pe mijloc: butoanele pentru încălzirea scaunelor sunt pe cotiera din spate. Pe muchia ei, mai precis. Nu mă întreba de ce.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Koleos a fost testat de Euro NCAP în 2017, când a debutat generația actuală, și a obținut scorul maxim: 5 stele. Defalcat pe capitole, ratingul de siguranță a fost de 90% pentru pasagerii adulți, 79% pentru copii, 62% pentru participanții la trafic vulnerabili și 75% pentru tehnologii electronice de siguranță.

La capitolul siguranță, Koleos vine echipat cu sistem de detectare a oboselii, senzor de avertizare pentru unghiul mort, pilot automat, sistem de frânare automată de urgență în cazul unei coliziuni iminente, avertizare la coliziune frontală, sistem de avertizare la depășirea benzii de rulare. Airbaguri are peste tot: frontale pentru șofer și pasager, laterale atât în față cât și în spate, și airbaguri cortină.

Pachetul de siguranță este completat de camera de marșarier, senzorii de parcare față și spate, de sistemul de asistență la parcare (tu controlezi pedalele, de direcție se ocupă mașina) și, în cazul echipării Initiale Paris, de sistemul de comutare automată între faza scurtă și cea lungă (sau, mă rog, între luminile de întâlnire și cele de drum, dacă vrei).

Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Două chestii mi-au rămas în minte după testul cu Koleos. Una dintre ele este funcția de masaj din scaunul șoferului; nu face minuni, dar face bine la spate. A doua este indicatorul de distanță față de vehiculul din față, măsurat în secunde. Este o semnătură tehnologică Renault pe care o găsesc foarte utilă: dacă te lași purtat de val și te apropii la mai puțin de două secunde față de mașina din fața ta, indicatorul capătă culoarea roșie, iar roșu înseamnă pericol. Această funcție este opțională (200 €), dar, dacă e să mă întrebi pe mine, merită toți banii.

Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?

Da, din punct de vedere tehnologic, Koleos îți reamintește că este din 2017, totuși. Nu are, de exemplu, pilot automat adaptiv, sau asistent de menținere pe bandă.

Cât mă costă toată afacerea?

Prețurile pentru Koleos pornesc de la un pic peste 40000 €, în versiunea Intens. Echiparea de top Initiale Paris se apropie de 44000 €.

Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?

Echiparea standard, după cum deja am zis, este Intens, adică una dintre echipările superioare de la Renault. Koleos primește cu jante de 19 inch, instrumentar de bord digital (7 inch), climatizare pe două zone, sistem Easy Entry, oglinzi retrovizoare electrice cu încălzire, geamuri electrice față și spate, infotainment R-Link 2 de 7 inch, faruri Eco LED (adică au LED doar pentru faza scurtă), inserții de imitație de lemn, tapițerie mixtă cu material textil și piele artificială, lumini și ștergătoare automate plus tot ce am enumerat la capitolul siguranță.

Initiale Paris plusează cu asistentul de fază lungă, tapițerie din piele Nappa, scaune față cu reglaj electic, încălzire, ventilație și funcție de memorie, infotainment de 8.7 inch, sistem audio Bose, geamuri laterale laminate și jante de 19 inch cu design special.

Pe lista de opționale găsești, după caz, pilot automat adaptiv, hayon operat electric, plafon panoramic, încălzire în parbriz, în locurile din spate, în volan și în spălătoarele de faruri, tapițerie din piele Nappa albă și vopseaua metalizată.

Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?

Pentru că te tratează regește fără să-ți ceară o mână și un picior la schimb.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Trenul de rulare, care face o treabă minunată în amortizare, dar pe care îl auzi troncănind mai des decât ți-ai dori.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Îi adun toate butoanele de cruise control la un loc, pentru că cele pentru activarea pilotului automat (sau a limitatorului de viteză) sunt pe tunelul median, iar cele pentru suspendarea, reluarea sau reglarea vitezei pilotului automat sunt pe volan. Dacă ai avut Renault până acum, probabil că ești obișnuit cu asta.

Cumpără-ți mașina asta dacă…

… ești fan oferte all-inclusive.

Nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

… spațiul se măsoară mai degrabă în număr de locuri decât în confort și ambient.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Nu, dar asta pentru că nu sunt fan SUV-uri decât dacă sunt, într-un fel sau altul, ridicole. Iar Koleos este cât se poate de articulat ca automobil.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Un Renault care te tratează boierește.

Fișa tehnică a mașinii:

Logo Renault

Renault Koleos facelift

2.0 DCI 184HP INITIALE PARIS CVT 4WD

de la 46.950 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Motor Termic (Combustie)
Sursă principală energie
Diesel
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
184 CP
Cuplu maxim sistem
380 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
1 (CVT)
Tracțiune
4×4
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1997 cmc
Putere maximă
184/135 CP/kW
Cuplu maxim
380 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
Putere maximă electric
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
10.2 s
Viteză maximă
198 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
6.7 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4673 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1843 mm
Înălțime
1678 mm
Ampatament
2705 mm
Volum portbagaj
493 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1807 litri
Masa proprie
1773 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
46.950
Preț mașină testată
46.800 €