Am dat play la Titane cu mintea goală, mai goală decât de obicei. Este a doua oară când mă apuc de un lucru (cultural, să-i zic) fără să mă fi pregătit deloc înainte.
Prima dată a fost vorba de o carte, scrisă de un motociclist român, în care acesta își declara dragostea pentru motocicleta sa. Cartea a fost o suită de întâmplări care se succed în același mod în care se succed treptele de viteză într-o cutie robotizată: ești înfrânat la finalul fiecărui capitol, dar treci la următorul în speranța că de aici lucrurile o să capete cursivitate. Am înțeles-o încă de pe la sfert, însă, din respect pentru munca autorului, am citit-o până la capăt.
În cazul lui Titane, m-am uitat la tot filmul și nu sunt convins că am înțeles jumătate din el. Mi-am dat seama că nici dacă mă pregăteam înainte, tot nu eram pregătit să-l văd. Titane e genul de film pe care-l povestești prietenilor printr-unul dintre cele două moduri: 1) „E greu de explicat, trebuie să-l vezi tu mai degrabă.” și 2) „Filmul ăsta n-are niciun sens, n-am ce să-ți povestesc, totul e la întâmplare acolo, lasă-mă-n pace și hai să nu mai vorbim niciodată despre asta!”
Oricum ai răspunde, un lucru e cert: nu ești convins că l-ai înțeles.
Copil din Cadillac
Partea bună la filmele care nu sunt construite în stil denotativ este că, chiar și dacă ți-l povestesc scenă cu scenă, tot poți să mergi să-l vezi în liniște, pentru că fiecare vede și înțelege altceva din el.
În Titane, personajul principal este Alexa (Agathe Rousselle), o tipă care s-a ales cu o placă de titan în cap după un accident suferit în copilărie. Un accident pe care, dacă stai bine să te gândești, l-a provocat chiar ea. Ajunsă la maturitate, Alexa devine întruchiparea impulsurilor nefiltrate, așa că n-o să te surprindă când o să o vezi dansând lasciv pe la întâlnirile auto underground. Sau omorând cu nesaț. Sau făcând știi-tu-ce cu o mașină. Da, ai citit bine, cu o mașină. Nu orice mașină, ci un Cadillac DeVille Coupe.
Stilul său de viață creează repercursiuni, însă nu (doar) așa cum te-ai aștepta. De fapt, nimic din tot ce se întâmplă în filmul acesta nu e cum te-ai aștepta. Spre exemplu, în partea a doua a filmului – atunci când facem cunoștință cu celălalt protagonist al poveștii, comandantul Vincent (interpretat de Vincent Lindon) –, Alexa fugara pretinde a fi bărbat, asta în timp ce-și ascunde o sarcină specială. Cum de nu se prinde nimeni? Păi pentru că fiecare dintre personajele cu care intră în contact își trăiește propriul delir. Cine a lăsat-o însărcinată pe Alexa, mă întrebi? Spoiler alert: Cadillacul! Zic spoiler alert nu pentru c-ar conta: orice ți-aș spune despre filmul ăsta, crede-mă pe cuvânt: nu ți-am spus nimic.
Deznodământul e cu happy end, cumva. Spoiler alert din nou: Alexa moare, ce-i drept, însă comandantul care se încăpățâna în a-l vedea în Alexa pe fiul său dispărut de zeci de ani se pricopsește cu un fiu. Fiul Alexăi. Cum arată copilul? Are titan în freză. Păi ce credeai că va avea, ceapă verde?
Haute couture, dar pe peliculă
Titane este echivalentul cinematografic al unui catwalk pe care se perindă creații haute couture ale marilor creatori de modă. De acolo, lumea reține câteva chestii: bărbații nu mai sunt cum erau odată, femeile nu mai sunt cum erau odată, lumea se duce pe râpă pentru că bărbații poartă fustă, maică!
La fel s-ar putea să pățești și dacă te pui să vizionezi Titane cu gândul că o să te binedispună. Că nu pentru asta a muncit regizoarea Julia Ducornau: ca tu să ieși mulțumit din sală, un pic înfometat, cu gândul la aripioare picante. Nu. Filmul lui Ducornau tratează într-un mod foarte neconvențional teme convenționale, precum relația om-mașină, paternitatea sau identitatea de gen.
Titane se promovează ca fiind cel mai șocant film al acestui an. În timpul difuzării din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, mai mulți spectatori și-ar fi pierdut cunoștința. Dacă e să mă întrebi pe mine, un moldovean, dacă filmul ăsta te face să-ți pierzi cunoștința, eu zic că nu. Dar pot să înțeleg ce anume ți-ar crea puternice stări de discomfort.
Până la urmă, Titane este un „thriller psycho-sexy”, unde corpul este doar un recipient – deci, practic, o invitație la abuz. Aici, transformarea din femeie în bărbat nu se face cu operații estetice, ci folosind o foarfecă, bandă elastică și o muchie de chiuvetă de baie. Și nu doar scenele de violență te pun pe vârfuri; toate secvențele au măcar un element perturbator în ele, fie că e vorba de contraste cromatice, de muzică, sau pur și simplu de interacțiune între persoane.
Nu sunt genul care să pășească des în afara convenționalului, fie că e vorba de muzică, film, vestimentație sau orice altceva, iar ce mi-a plăcut la Titane a fost asta: că m-a dus într-un loc în care mintea mea n-ar fi știut să ajungă de una singură. S-ar putea să nu te lovească vreo revelație după ce-l vizionezi, însă este un exercițiu inedit pentru minte.
Cei care înțeleg mai bine decât mine arta filmului, cum ar fi cei din juriul de la Festivalul de la Cannes, au văzut în Titane o capodoperă modernă, una demnă de prestigiosul trofeu Palme D’Or.
Titane va fi difuzat în cinematografele de la noi din țară începând cu data de 3 decembrie.
