All-in

Într-o industrie adesea marcată de teasere, schițe oficiale și alte trucuri de marketing pentru a prefața viitoare modele, Toyota decide să pună toate cărțile pe masă. Un exercițiu de transparență din Japonia.

Electrificarea este unul dintre cuvintele-cheie care nu trebuie să lipsească din vocabularul unui constructor auto din zilele noastre. Fie că vorbim despre vehicule 100% electrice sau despre cele hibride, cei mai mulți producători și-au anunțat deja strategiile pe termen lung privind drumul către un viitor cu cât mai puține emisii. Planurile mai multor constructori au fost sintetizate deja de colegul Cornel. Dacă nu ai apucat să citești articolul, e bine s-o faci.

Poate te-ai întrebat de unde vine toată această avalanșă de strategii cu mașini electrice și companii ce anunță că vor să atingă “neutralitatea” din punctul de vedere al emisiilor de carbon. O explicație poate fi găsită în “Fit for 55”, un plan amplu prin care Uniunea Europeană își propune să adopte o serie de măsuri radicale prin care să scadă emisiile de dioxid de carbon. 

Evident, industria auto este și ea vizată de un plan de măsuri ce sunt detaliate într-un document cu peste 200 de pagini. Ce trebuie să reții este această propunere a Comisiei Europene care a umplut sălile de ședințe ale producătorilor auto: începând din 2035, în Europa nu vor mai putea fi vândute mașini noi cu motoare diesel sau pe benzină, iar în această categorie sunt incluse și mașinile hibride de orice fel, pentru că și acestea au la bază un motor termic. 

Așadar, dacă propunerea devine obligație (și cel mai probabil așa va fi), producătorii vor putea să vândă doar mașini electrice în Europa din 2035 încolo. De aici și pleiada de strategii de care vorbeam mai sus.

Producătorii auto s-au înscris, astfel, in turneul neoficial „Cine anunță cele mai multe mașini electrice și cine le aduce primul pe piață”. De întrecere se bucură „spectatorii” din tribune, în acest caz clienții care doresc să cumpere mașini electrice la prețuri competitive.

Iar că în orice competiție majoră, fanii își doresc ca sportivii lor preferați sau echipele favorite să participe și să câștige.

Revenind la electricele noastre, trebuie spus că unii producători auto au fost “certați” pentru că nu și-au făcut temele și nu au venit și ei în fața clasei cu o strategie care să vorbească despre vehiculele cu emisii zero.

Vorbim în acest caz despre Toyota, considerat promotorul sistemelor hibrid de propulsie la nivel global.

Salut, Prius!

Primul Prius în 1997, Foto: Toyota

Niponii au fost admonestați și pentru că nu au semnat acea declarație de la COP26 cu privire la angajamentul constructorilor auto de a comercializa doar mașini fără emisii de dioxid de carbon.

Hibrizi vs. Electrice. Faza pe cifre.

Oficialii Toyota s-au apărat atunci spunând că oferă vehiculele potrivite, inclusiv cu emisii zero, în funcție de piață și regiune și în funcție de stadiul infrastructurii de încărcare din fiecare stat. Pe scurt, Toyota s-a concentrat pe hibrizi.

De altfel, nu mai departe de luna septembrie a acestui an, oficialii Toyota explicau într-o conferință cu presa din japonia și investitorii globali că, la nivelul emisiilor de dioxid de carbon și în contextul țintei de neutralitate CO2, trei mașini hibride clasice (HEV, așa numite self-charging hybrids) economisesc la fel de mult dioxid de carbon ca una electrică. În traducere directă, faptul că Toyota a vândut până acum 18.1 milioane de hibrizi a ajutat Planeta în aceeași măsură în care ar fi ajutat-o 5.5 milioane de electrice pe baterii.

Știți ce producător auto a vândut până acum 5.5 milioane de electrice pe baterii? Niciunul.

Avantaj (deocamdată) Toyota.

De ce a așteptat, totuși, compania japoneză până acum să-și lanseze planul serios de transformare a gamei într-una electrică? Printre altele, pentru că japonezii dezvoltă „un nou tip de baterie Litiu-Ion care va fi introdus pe piață în a doua jumătate a acestui deceniu”.

Akio Toyoda, președintele companiei japoneze. Foto: Toyota

Pe de altă parte, explicațiile sunt ceva mai complexe: de la faptul că inginerii japonezi dezvoltă baterii care să-și păstreze capacitatea pentru mai mult timp la cel legat de dezvoltarea bateriilor solid-state, care sunt testate pe prototipuri în Japonia astăzi și care-și vor face loc pe mașinile mărcii în prima fază pe hibrizi. „Acest lucru ne va permite să aduce pe piață mult mai repede bateriile solid-state pe de o parte și să îmbunătățim constant tehnologia din acestea pe de altă parte”.

În studiile japonezilor, performanțele oferite de bateriile solid-state sunt net superioare celor clasice Litiu-Ion sau Nichel-Metal, dar acestea suferă încă la nivelul durabilității.

Dezvoltăm baterii solid-state pentru a vedea dacă acestea pot să ofere beneficii precum putere mai mare, autonomie mai lungă și timpi de încărcare mai mici.

Toyota

Dar să nu uităm și că Toyota a înființat o divizie de mașini electrice în 1992, iar în 1996 a prezentat un RAV4 electric. În paralel, constructorul a dezvoltat și tehnologia pilelor de combustie pe bază de hidrogen (FCEV), dovada fiind Toyota FCHV în 2002. Ulterior, prima generație a modelului Mirai a apărut în 2014.

Ploaia electrică

Cu acest background în minte și motivați de criticile din exterior, japonezii au dovedit că sunt echipă mare și au dat răspunsul pe teren, ca să rămânem în lexicul sportiv.

Toyota nu a ieșit la tablă cu o strategie, ci cu un adevărat “program de guvernare” și a anunțat că vrea să aibă o gamă de 30 de modele electrice în 2030.

Dar altceva a atras atenția în cadrul conferinței de prezentare a noului plan Toyota: constructorul a dezvăluit încă de pe acum TOATE electricele (sub formă de concepte) pe care le vor scoate pe piață mărcile Toyota și Lexus până în 2030.

Fotografia cu Akio Toyoda (președintele Toyota Motor Corporation) și zecile de mașini din jurul său este o adevărată declarație de forță ce a fost preluată pe larg în presa internațională.

Foto: Toyota

Să spunem că primul model din această nouă gamă de vehicule electrice de la Toyota este SUV-ul bZ4X (stânga jos în poză), care a fost deja lansat pe piață. Dezvoltat în parteneriat cu Subaru, Toyota bZ4X va intra în producție din 2022 și va ajunge la primii clienți tot de anul viitor.

Toyota pregătește și alte modele electrice în seria bZ (acronim provenind din metafora Beyond Zero): un SUV de oraș, un SUV compact, un SUV mare, dar și un sedan. La acestea se adaugă o sportivă cu emisii zero, un pick-up electric, dar și alte două crossovere electrice.

La capitolul vehicule „exotice”, putem menționa conceptele Compact Cruiser, E-Palette, Mid Box sau Micro Box, cele trei din urmă fiind gândite, cel mai probabil, pentru serviciile de ride-hailing.

Lexus, 100% electric în Europa

Conform noului plan Toyota, marca Lexus va oferi doar modele electrice începând din 2030 în Europa, America de Nord și China.

Primul produs al acestei ofensive electrice este viitorul Lexus RZ, pe care îl vom vedea anul viitor în versiune de serie. Deocamdată, ne mulțumim cu prototipul dezvăluit de japonezi.

Conceptul viitorului Lexus RZ, Foto: Lexus

Pe lista Lexus se află alte 3 modele electrice, pe care le vom vedea lansate în acest deceniu. O sportivă electrică Lexus pe baterii promite o accelerație 0-100 km/h în mai puțin de 2.5 secunde și o autonomie de 700 de kilometri.

“Lexus Electrified Sport”, Foto: Lexus

Un sedan și un SUV mare se mai află în planurile Lexus, modele ce vor împărtăși cel mai probabil aceleași caracteristici tehnice cu “frații” de la Toyota.

Multe dintre conceptele Toyota și Lexus menționate aici vor îmbrăca “hainele de serie” în anii imediat următori, promit oficialii japonezi. În procesul premergător lansării pe piață, constructorul își propune o reducere a costurilor cu 50% per vehicul, în comparație cu nivelul actual.

Cum va fi atins acest obiectiv? Revenim la conferința de mai sus și ne aducem aminte că Toyota vrea să progreseze “prin dezvoltarea integrată a modelelor și bateriilor”. Acest lucru înseamnă arhitectură, baterii, sisteme de propulsie și alte componente puse la comun pentru modelele Toyota și Lexus. În plus, constructorul estimează o scădere cu 50% a costului bateriilor litiu-ion după 2025.

Compania japoneză vrea să atingă o țintă de vânzări de 3.5 milioane de mașini electrice pe an, la nivelul lui 2030. Ca reper, vânzările au fost de aproape 2 milioane de electrificate (electrice + hibride) în 2030.

În pregătirea terenului pentru bornele 2030 și 2035 (cine știe câte grozăvii se mai pot întâmpla până atunci), Toyota menționează că va fi pregătită să răspundă cererii de mașini electrice în funcție de regiune și de context.