Oamenii au fost fascinați de călătoria în timp din cele mai vechi timpuri, iar mirajul de a putea corecta greșelile comise în trecut pentru a avea un prezent și un viitor mai bun este exploatat la maxim inclusiv în cultura americană.
Seria de producții science-fiction “Star Trek” este poate cel mai bun exemplu în acest sens. Dar pentru că suntem totuși pe un site care are la bază mașinile, nu pot trece cu vederea seria de filme “Back to the Future”, care a făcut celebru modelul DMC DeLorean proiectat de inginerul american John DeLorean.
Cel puțin până în prezent, călătoria în timp – așa cum este ea imaginată de către noi – nu a fost demonstrată. Iar celebrul fizician Stephen Hawking explica în cuvinte extrem de simple de ce călătoria în timp nu este posibilă.
Cea mai bună dovadă pe care o avem că acest concept de călătorie în timp nu este posibil și nu va fi niciodată posibil este că nu am fost invadați de hoarde de turiști din viitor.
Stephen Hawking în cartea “Black Holes and Baby Universes” publicată în 1994.
Cu toate acestea, oamenii de știință au reușit, de-a lungul timpului, să dezvolte diverse dispozitive care să ne permită să călătorim în trecut. Nu să călătorim în trecut din punct de vedere fizic, nu pentru a schimba trecutul și cu atât mai puțin pentru a ne vedea în viitor, ci pentru a înțelege mai bine cine suntem în Univers.
Un exemplu este inclusiv rover-ul Perseverance aflat în prezent pe Marte, cu ajutorul căruia oamenii de știință descoperă periodic informații noi despre trecutul Planetei Roșii.
Iar cel mai recent exemplu este telescopul spațial James Webb, cu care astronomii din întreaga lume speră să detecteze primele galaxii care s-au format acum peste 13 miliarde de ani. O adevărată mașină a timpului, așa cum ar fi fost caracterizat telescopul de către scriitorul H.G. Wells, autorul nuvelei The Time Machine publicată în 1895 (!) și cel creditat cu popularizarea conceptului de călătorie în timp.
James Webb: principalele obiective
O să încep cu o explicație cât se poate de sumară pentru a înțelege ce este și ce vrea telescopul spațial James Webb.
Vorbim despre un telescop spațial dezvoltat ca succesor pentru actualul telescop spațial Hubble, aflat pe orbita joasă a Pământului din 1990. Scopul său este să detecteze unele dintre cele mai vechi și îndepărtate evenimente și obiecte din Univers, cum ar fi primele stele sau formarea primelor galaxii. În plus, telescopul va permite analize detaliate ale atmosferei unor exoplanete (planete din afara Sistemului Solar în care se află Pământul).
Cum va reuși să facă toate aceste lucruri? Pentru o explicație cât mai științifică și în același timp cât mai simplă de înțeles, l-am rugat să-mi răspundă la această întrebare pe Claudiu Tănăselia, cercetător la Institutul de Cercetări pentru Instrumentație Analitică din Cluj-Napoca și fondator al proiectului editorial Parsec.ro și al newsletter-ului Buletin Cosmic, care include știri și analize despre spațiul cosmic.
Obiectele astronomice vechi (primele galaxii și primele stele) sunt obiecte îndepărtate de noi, care manifestă așa numita deplasare spre roșu, adică sunt vizibile în lungimi de undă mai mari decât spectrul vizibil folosit de ochii noștri. Aceste lungimi de undă sunt caracteristice radiației infraroșii, exact domeniul pentru care James Webb a fost construit.
Claudiu Tănăselia
Bun, dar poate te întrebi, totuși, care-i treaba cu radiația infraroșie și de ce este ea atât de importantă în lumea astronomiei. Pentru a lămuri și acest aspect delicat, am întrebat-o pe Dani Petrache, o programatoare pe care este foarte posibil să o cunoști de pe rețeaua de socializare TikTok, acolo unde promovează știința și tehnologia pe canalul @daniverss (apropo, dacă vrei conținut de calitate pe TikTok poți urmări și contul Autocritica).
De ce lumină infraroșie? Toate obiectele din Univers emit un anumit nivel de radiație infraroșie, inclusiv cele mai îndepărtate stele și galaxii de la începuturile Universului. Cu cât un obiect luminos se îndepărtează mai mult de noi, lumina de la acesta este “întinsă” în unde din ce în ce mai lungi și, prin urmare, devine din ce în ce mai roșie. Astronomul Edwin Hubble a studiat acest fenomen și a observat că galaxiile se îndepărtează de noi și, prin urmare, că Universul este în expansiune. În acest mod, noul telescop are capacitatea de a observa mult mai clar primele stele, găuri negre și galaxii ale Universului, de a studia exo-planete și chiar de a căuta indicii pentru prezența apei în atmosfera acestora.
Dani Petrache, Video Creator la @daniverss
Pentru a înțelege și mai bine acest lucru, revin la Claudiu, care face o paralelă excelentă cu un eveniment cu care noi toți ne confruntăm zilnic în această perioadă, indiferent că suntem în trafic în propriile mașini sau simpli pietoni.
Practic, când o salvare cu sirena pornită trece pe lângă noi, auzim cum sunetul este distorsionat când vehiculul se îndepărtează de noi. Acesta este așa numitul efect Doppler, care se aplică atât la unde sonore (pe care le auzim), cât și la unde electromagnetice (pe care le vedem, noi sau senzorii construiți de noi).
Claudiu Tănăselia, cercetător la Institutul de Cercetări pentru Instrumentație Analitică din Cluj-Napoca
Scurt istoric al dezvoltării telescopului
În industria auto, dezvoltarea unui model de serie poate dura lejer 6-7 ani de la primele idei și schițe pe hârtie până la versiunea finală pe care potențialii clienți o admiră în showroom înainte de achiziție.
Prin urmare, nu ar trebui să te surprindă că, deși James Webb a fost lansat în spațiu la sfârșitul anului 2021, munca la dezvoltarea unui succesor pentru Hubble a început încă din 1989. Ideile au început să fie puse în practică abia în 2004, când a debutat construcția efectivă a noului telescop.
Componentele principale au fost produse până în 2011, piesele individuale au fost realizate în 2012-2013, iar până în 2016 au fost realizate și instrumentele științifice ale dispozitivului. Au urmat 5 ani de asamblare a tuturor componetelor, iar testele finale au fost efectuate la sfârșitul anului 2021.
Oglindă, oglinjoară
Dacă te-aș întreba care sunt principalele componente ale unei mașini oarecare de pe stradă, probabil ți-ar fi extrem de simplu să enumeri elemente majore precum șasiul, motorul sau cutia de viteze, dar și elemente precum aerul condiționat, geamurile electrice sau sistemul audio.
Cam așa stau lucrurile și când vine vorba despre telescopul spațial James Webb. Observatorul are trei secțiuni principale: sistemul optic și instrumentele științifice, scutul împotriva Soarelui și un ansamblu de subsisteme care a primit numele Spacecraft Bus și pe care evit să-l traduc ad-literam.
Desigur, elementul definitoriu al telescopului este oglinda principală de formă concavă realizată din 18 segmente de oglinzi de formă hexagonală, fiecare cu un diametru de 1.32 metri. Astfel, oglinda principală are un diametru de 6.5 metri. Iar dacă cifrele seci nu îți spun mare lucru, este momentul să afli asta: până în prezent nu a mai fost lansată niciodată în spațiu o oglindă atât de mare și, în plus, aceasta nici nu încape în această formă într-o rachetă, motiv pentru care a trebuit să fie pliată în 6 segmente.
Oglinda secundară a telescopului este mai mică, de formă rotundă și are un diametru de numai 0.74 metri, în timp ce a treia oglindă este localizată în centrul oglinzii primare. Astfel, din punct de vedere tehnic, lumina captată de oglinda primară este direcționată către oglindă secundară, care trimite mai departe lumina spre a treia oglindă.
Oglinzile telescopului sunt realizate din beriliu, un metal alb și ductil (adică poate fi prelucrat în “foi” foarte subțiri) recunoscut pentru un raport excelent masă-duritate, ceea ce înseamnă că oglinzile sunt rezistente, dar totuși relativ ușoare. În plus, suprafața oglinzilor este acoperită cu aur. Da, ai citit bine, cu aur. Doar că stratul de aur are o grosime de numai 100 de nanometri sau, mai simplu de înțeles, de 0.0001 milimetri.
Probabil te întrebi deja ce rol are aurul în ecuația telescopului James Webb. M-am întrebat și eu, iar răspunsul a venit prompt de la Dani Petrache.
Oglinda primară este poleită cu un strat de aur care reflectă mai bine lumina infraroșie către oglinda secundară. Aceasta, la rândul ei, va reflecta mai departe lumina colectată către instrumentele telescopului.
Dani Petrache, Video Creator la @daniverss
Dar partea cu adevărat interesantă abia acum vine: pentru a funcționa în mod corespunzător, oglinda trebuie răcită la -223 de grade Celsius, iar materialele se contractă la frig. Totuși, oglinzile au fost produse pe Pământ, la temperatura camerei, motiv pentru care inginerii au fost nevoiți să construiască oglinzi cu dimensiuni “un pic” greșite pentru a se asigura că acestea se vor micșora la dimensiunile potrivite după ce vor ajunge în spațiu.
Teoretic, telescopul este atât de sensibil, încât poate detecta căldura generată de un bondar pe Lună.
NASA în documentul oficial de prezentare al telescopului spațial James Webb.
Pe aici nu se trece!
Pentru ca oglinzile să ajungă însă la -223 de grade Celsius, telescopul beneficiază de un scut de protecție de dimensiunea unui teren de tenis conceput din 5 straturi distincte din kapton, un material rezistent care își păstrează forma indiferent de temperatură, la care se adaugă un strat de aluminiu.
Stratul exterior al scutului are o grosime de 0.05 milimetri (da, nu este nicio greșeală), în timp ce fiecare dintre celelalte patru straturi are o grosime de 0.025 milimetri. Dimensiunile exacte ale straturilor și distanța dintre ele variază ușor, iar decizia de a utiliza 5 straturi a fost luată pentru a reduce transferul de căldură de la un strat la altul. Probabil te întrebi cât de eficient este în practică acest scut. Ei bine, scutul reduce expunerea Soarelui de un milion de ori, de la peste 200 kW la o fracțiune de W.
Evident, și aceste straturi au fost pliate pentru lansarea în spațiu, iar misiunea a fost complicată de grosimea foarte mică a acestora. Astfel, există peste 100 de pini care mențin straturile “împăturite” și care sunt “desfăcute” după lansarea în spațiu. Pentru o configurație perfectă, există de asemenea un sistem atât de elaborat de motorașe și cabluri, încât prefer să nu intrăm în detalii prea tehnice.
Ca să înțelegi însă cât de complexă este structura despre care vorbim, merită să-ți spun că fiecare strat protector are în compoziție și un material din nylon care minimalizează extinderea potențialelor găuri care vor apărea din cauza “gunoiului spațial” sau a micrometeoriților.
Instrumente de calcul
Și uite-așa am ajuns și la a treia componentă majoră a telescopului James Webb: ansamblul de subsisteme Spacecraft Bus, care oferă funcții suport pentru operarea observatorului spațial. Iar aici distingem 6 subsisteme majore: sistemul electric, sistemul pentru orientarea telescopului în spațiu, sistemul de comunicare cu echipele de cercetători de pe Pământ, sistemul de comandă și de gestionare a datelor preluate, sistemul termic și sistemul de propulsie.
Dintre acestea mă voi opri un pic asupra sistemului de propulsie. Telescopul are două tipuri de propulsoare, iar prima categorie se numește Secondary Combustion Augmented Thrusters (SCAT) și este reprezentată de două perechi de propulsoare folosite pentru corectarea orbitei. Acestea folosesc drept carburant hidrazină și tetroxid de diazot. A doua categorie este reprezentată de 8 propulsoare Mono-propellant Rocket Engine (MRE-1) folosite pentru controlul altitudinii, iar acestea mizează doar pe hidrazina pe post de carburant.
Desigur, telescopul este echipat și cu o serie de instrumente științifice pentru a-și putea îndeplini oboectivele științifice pentru care a fost creat. Iar aici mă refer la camera foto Near-Infrared Camera (NIRCam) care oferă imagini de rezoluție înaltă, la spectograful Near-Infrared Spectrograph (NIRSpec) pentru spectroscopie (ramură a fizicii care se ocupă cu studiul metodelor de obținere a spectrelor radiațiilor electromagnetice și cu cu măsurarea și interpretarea acestora) sau la instrumentul care combină camera foto cu un spectrograf și care a primit numele Near-Infrared Slitless Spectrograph/Fine Guidance Sensor (NIRISS/FGS).
Complicat? Absolut. De-asta a și durat 23 de ani dezvoltarea lui Webb.
O lansare peste așteptări
Atunci când îți cumperi o mașină, una dintre caracteristicile care te interesează cel mai mult este consumul de carburant sau de energie electrică. Evident, ideal este să alegi o mașină care să combine performanțele bune cu un consum cât mai eficient. După achiziție, în funcție de distanța pe care o ai de parcurs și de traseu, îți stabilești anumite puncte unde vei alimenta cu carburant sau unde vei încărca bateria mașinii electrice.
Ei bine, și inginerii care au lucrat la telescopul spațial James Webb au fost nevoiți să ia în calcul consumul de carburant. Spre deosebire de lansările altor dispozitive de acest fel, telescopul spațial James Webb a fost lansat în spațiu de la Centrul Spațial din Guyana Franceză (America de Sud), iar explicația este cât se poate de simplă: centrul spațial respectiv este foarte aproape de ecuator, acolo unde viteza de rotație a Pământului este mai mare decât la latitudini mai mari, motiv pentru care lansarea este mai eficientă din punct de vedere al consumului de carburant.
Racheta folosită pentru lansare a fost Ariane 5, o rachetă produsă de compania europeană Arianespace pentru Agenția Spațială Europeană (ESA). Evenimentul propriu-zis a avut loc în 24 decembrie și a decurs fără niciun fel de probleme. Conform așteptărilor, telescopul a început să trimită o serie de date telemetrice la circa 3 minute și jumătate după lansare și s-a separat complet de rachetă la o jumătate de oră după lansare. Sistemul de protecție împotriva soarelui s-a “desfăcut” la scurt moment după separarea de rachetă, iar apoi antena s-a activat la circa două ore de la lansare.
Au urmat câteva manevre obișnuite de corectare a traiectoriei, însă cercetătorii au fost surprinși de traiectoria foarte bună care a fost imprimată telescopului încă din momentul lansării. Iar punctul critic, “etalarea” oglinzii principale, a fost de asemenea trecut cu succes.
Nu căutați “Lagrange 2” pe Google Maps
Bine, bine, băieții l-au lansat cu succes pe James Webb, dar unde mai exact va ajunge acesta?
Dani Petrache are un răspuns la această întrebare: în locul de parcare L2. Dar mai bine o las pe ea să ne explice cum s-a gândit la această asociere cu un loc de parcare:
Punctele Lagrange sunt niște poziții în spațiu unde obiectele trimise vor rămâne în preajma acestor puncte. Practic, sunt ca niște locuri de parcare pentru telescop sau alte vehicule spațiale sau sateliți, pentru că se formează un echilibru între forțele gravitaționale ale Soarelui și Pământului și mișcarea orbitală a corpului poziționat într-unul din aceste puncte. Punctul L2 unde va fi plasat James Webb se află la 1.5 milioane de kilometri în spatele Pământului (dacă privim din perspectiva Soarelui) și orbitează Soarele în tandem cu Pământul.
Dani Petrache, Video Creator la @daniverss
Poziția L2 nu a fost aleasă întâmplător de echipa de cercetători, ci după o serie de analize amănunțite care au luat în considerare inclusiv consumul de carburant. Așa cum și tu te gândești la consum când pleci la drum cu mașina personală.
Această poziție are mai multe avantaje pentru misiunea telescopului, iar unul dintre ele este reducerea consumului de combustibil necesar pentru a menține poziția. Apoi, Soarele, Pământul și chiar și componentele electrice ale telescopului James Webb emit infraroșu sub formă de căldură, deci este esențial ca instrumentele sale științifice să nu fie perturbate de acestea, adică să rămână în întuneric și la o temperatură scăzută. În punctul L2, folosindu-se de parasolarul său, James Webb va reține lumina venită din direcția Soarelui și va păstra porțiunea cu instrumentele științifice la o temperatură extremă de -233 de grade Celsius.
Dani Petrache, Video Creator la @daniverss
Poziționarea în timp real a telescopului spatial James Webb o găsești pe site-ul oficial NASA, iar clipul de mai jos este sugestiv pentru a înțelege mai ușor unde se află telescopul spațial în comparație cu sistemul Soare-Pamant.
Bine, bine, dar Hubble cum a putut realiza descoperiri astronomice majore, deși a fost plasat pe orbită la o altitudine de numai 500 de kilometri de Pământ?
Răspunsul este foarte simplu:
Hubble vede în principiu lumină vizibilă și ultravioletele, așa că nu are nevoie de un loc special sau protejat de căldură. Plus că nava spațială Discovery (n.r – cu care a fost lansat Hubble) nu avea capacitatea de a transporta un telescop de câteva tone mai departe de Orbita Joasă a Pământului.
Dani Petrache, Video Creator la @daniverss
La rândul său, Claudiu Tănăselia îmi spune că, prin modul în care a fost conceput, telescopul nu putea fi utilizat dintr-un loc apropiat de planeta noastră.
Astfel de observații nu se pot face de pe Pământ, în primul rând pentru că atmosfera Pământului absoarbe foarte mult infraroșu, astfel că informația nu mai ajunge la noi. Nici pe orbita terestră joasă (unde este Hubble) nu este un loc foarte bun, pentru că acolo Soarele și atmosfera Pământului sunt surse de căldură, care emit puternic în infraroșu.
Claudiu Tănăselia, cercetător la Institutul de Cercetări pentru Instrumentație Analitică din Cluj-Napoca
În plus, pentru a funcționa la parametri corespunzători, instrumentele științifice de la bordul telescopului trebuie să funcționeze la o temperatură extrem de scăzută, așa cum am menționat și în debutul articolului.
Un telescop ca James Webb caută radiație în infraroșu extrem de slabă ca intensitate, așa că instrumentele științifice de la bord trebuie răcite până la -223 grade Celsius și trimis într-un punct unde să fie ferit de căldura Soarelui și a Pământului. Punctul Lagrange Soare-Pământ L2 îndeplinește aceste criterii.
Claudiu Tănăselia, cercetător la Institutul de Cercetări pentru Instrumentație Analitică din Cluj-Napoca
Obiectivele științifice ale lui James Webb
De fiecare dată când te urci la volan, pleci la drum cu un obiectiv clar. Fie că mergi la birou, la o întâlnire în oraș cu prietenii sau te înarmezi cu răbdare pentru a ajunge la Brașov pe celebrul DN1, știi de la bun început care este destinația finală.
Cam așa stau lucrurile și cu telescopul James Webb, care după ce va ajunge cu bine în punctul L2, va putea să înceapă să lucreze.
James Webb are patru obiective științifice majore. Din punctul meu (subiectiv și poate greșit) de vedere, cel mai important obiectiv al telescopului este să “fotografieze” Universul timpuriu, așa cum a fost el la “scurt timp” după Big Bang.
Practic, telescopul va studia o perioadă de timp numită de specialiști Epoca Reionizarii, în care s-au format și au evoluat primele obiecte cerești luminoase. Lumina emisă de aceste prime obiecte luminate a ionizat hidrogenul și heliul existent în Univers și a transparentizat gazele. Prin observațiile sale, oamenii de știință speră să afle date mai exacte despre când s-a petrecut reionizarea, care au fost cauzele reionizării și care sunt primele galaxii.
Apropo de galaxii, acestea reprezintă al doilea obiectiv științific al misiunii. Galaxiile găzduiesc stele, planete, gaze, praf cosmic și viață, așa cum o cunoaștem noi în prezent. Datele culese cu grijă de James Webb le vor permite cercetătorilor să înțeleagă mai bine cum sunt “construite” galaxiile, dar și să înțeleagă mai bine concepte precum materia neagră și energia neagră. Practic, telescopul este capabil să studieze toate stadiile de evoluție ale unei galaxii, începând de la fazele incipiente care au urmat Big Bang-ului. Pe baza datelor acumulate, cercetătorii speră să poată descoperi mai multe detalii despre cum se formează galaxiile, cum evoluează galaxiile în timp sau ce se întâmplă atunci când două sau mai multe galaxii se ciocnesc. Seamănă un pic cu munca unui agent de asigurări care analizează un accident rutier pentru a stabili dacă asiguratul va fi sau nu despăgubit, nu-i așa?
Avansăm în Univers și, pe măsură ce studiem galaxiile, ajungem inevitabil și la stele. Telescopul James Webb va permite identificarea unor detalii inedite despre formarea sistemelor stelare, compoziția și structura acestora sau informații despre gazele și praful cosmic eliberate la “moartea” stelelor. Cu alte cuvinte, Webb va răspunde la întrebări concrete despre formarea și evoluția stelelor, dar și despre formarea și evoluția sistemelor planetare.
Și uite că am ajuns și la al patrulea obiectiv științific al misiunii: studiul exo-planetelor, adică studiul planetelor din afara Sistemului Solar. În cadrul acestui obiectiv, telescopul James Webb va studia atmosfera exo-planetelor pentru a determina ce molecule și elemente există acolo. Spre deosebire de Hubble, James Webb va fi capabil să detecteze și să cerceteze și planete aflate în curs de formare sau discuri protoplanetare care orbitează alte stele din Calea Lactee, galaxia în care se afla și Pământul. De asemenea, astronomii vor avea posibilitatea de a cerceta suprafața și atmosfera unor obiecte din sistemul nostru solar, inclusiv planete, luni, comete sau asteroizi, pentru a înțelege mai bine modul în care acestea s-au format și au evoluat comparativ cu Pământul.
Practic, astronomii vor putea afla dacă există și alte planete asemănătoare cu Pământul, care este originea și evoluția obiectelor din sistemul nostru solar și cât de asemănător sau, din contră, de diferit este sistemul nostru solar comparativ cu alte sisteme solare.
Minim 10 ani de descoperiri
Așa cum a fost el conceput, telescopul spațial James Webb ar trebui să aibă combustibil pentru a rămâne funcțional timp de 10 ani. Doar că, vezi tu, inginerii au descoperit că lansarea a decurs atât de bine, încât telescopul nu a avut nevoie de corecții semnificative ale traiectoriei și a reușit astfel să economisească o cantitate mare de carburant. Cât de mare? Aparent, suficient de mare pentru ca durata de viață a misiunii să se prelungească până spre 20 de ani.
Asta nu înseamnă însă că misiunea se va încheia atunci când telescopul va rămâne fără carburant.
Bill Nelson, administratorul NASA, a precizat într-o conferință de presă care a avut loc după lansare că, imediat ce telescopul se dovedește funcțional, NASA va începe să lucreze la o soluție pentru a realimenta cu combustibil telescopul. Au aproximativ 10 ani la dispoziție pentru a face acest lucru, ba chiar mai mult, după cum au aflat recent, pentru că lansarea realizată de rachetă europeană Ariane 5 a fost atât de precisă, încât îi permite telescopului să facă puține corecții și astfel să economisească din combustibilul aflat la bord.
Claudiu Tănăselia, cercetător la Institutul de Cercetări pentru Instrumentație Analitică din Cluj-Napoca
Rămâne de văzut dacă cercetătorii de la NASA vor reuși să identifice o metodă eficientă pentru a realimenta telescopul cu carburant. Eu, unul, recunosc că aș fi mai mult decât entuziasmant să apară o astfel de tehnologie, însă Dani Petrache îmi taie rapid elanul.
NASA a prezis inițial că telescopul Hubble va rezista 15 ani, dar acesta încă funcționează după 30 de ani de la lansare. Așa că probabil nu va fi nevoie de misiuni de realimentare a telescopului prea curând, deși echipa de ingineri a luat în considerare în construcția lui James Webb și o eventuală realimentare cu ajutorul unei sonde spațiale. În plus, în următorii ani, NASA are în plan să lanseze și alte observatoare spațiale în funcție de prioritatea misiunilor și buget.
Dani Petrache, Video Creator la @daniverss
Români care analizează datele lui James Webb
Telescopul spațial James Webb a fost dezvoltat de NASA în colaborare cu Agenția Spațială Europeană (ESA) și Agenția Spațială Canadiană (CSA). Prin urmare, cercetătorii care lucrează pentru NASA, ESA și CSA vor avea prioritate pentru a solicita și prelucra date obținute de telescop.
Și totuși, Claudiu Tănăselia mai are o veste bună pentru noi.
Chiar dacă România nu a contribuit direct, financiar, la proiectul telescopului James Webb, grație apartenenței noastre la Agenția Spațială Europeană (ESA), astronomi din România au posibilitatea să trimită propuneri pentru timpi de observație, adică vor putea folosi pentru proiectele lor telescopul James Webb, cel mai complex, cel mai mare și cel mai scump telescop spațial construit vreodată.
Claudiu Tănăselia, cercetător la Institutul de Cercetări pentru Instrumentație Analitică din Cluj-Napoca
Astronomii din România nu vor fi însă singurii români care vor analiza datele furnizate de James Webb. De exemplu, în săpăturile mele clasice pe internet, am descoperit că cercetătoarea româncă Diana Dragomir, profesor asistent la Departamentul de Fizică și Astronomie de la Universitatea New Mexico, se numără printre cei care vor analiza datele provenite de la telescopul spațial.
În loc de concluzie, merită să spun doar că, în ciuda progreselor pe care le-a realizat umanitatea, știm încă foarte puține lucruri despre Univers și despre locul nostru în Univers. Iar partea cea mai atrăgătoare este că, cu cât aflăm mai multe detalii despre Univers, cu atât realizăm că știm mai puțin.
Nu vreau să cred. Vreau să știu.
Astronomul american Carl Sagan.
Pentru ca James Webb să ne ajute să aflăm mai multe lucruri despre Univers, este esențial ca toate sistemele sale să funcționeze ireproșabil. Pentru că, așa cum probabil ți-ai dat seama, nu există nicio metodă prin care să putem trimite un echipaj uman la 1.5 milioane de kilometri distanță de Pământ pentru a remedia eventualele defecțiuni tehnice.
James Webb este ceva de genul: “All by myyyseeeelf”
Dani Petrache, Video Creator la @daniverss
Numele telescopului spațial reprezintă un omagiu pentru James Webb. În calitate de administrator al NASA în perioada 1961-1968, Webb a supervizat toate misiunile cu echipaj uman din programele Mercury și Gemini premergătoare primei misiuni din programul Apollo, care a culminat cu aselenizarea din 1969.
