Test Drive: Ford Ranger MS-RT

Un pick-up care s-ar potrivi și în mijlocul câmpului, dar și în parcarea unui supermarket. Îl cheamă Ranger MS-RT și oamenii care fac mașini de raliuri și-au dat ok-ul pentru el.

Cine este și ce vrea Ford Ranger MS-RT de la noi?

Răspunsul scurt ar fi: o nouă ediție specială a lui Ranger. Varianta ceva mai lungă a răspunsului are legătură cu lumea raliurilor.

Fanii motorsportului vor înțelege rapid care e treaba cu denumirea acestui Ranger. MS-RT înseamnă M-Sport Road Technology, iar compania care stă în spatele acronimului s-a născut în urma parteneriatului dintre Ford și echipa de Campionat Mondial de Raliuri M-Sport.

MS-RT e un fel de Ford Performance, dar pentru gama de utilitare a constructorului american. Și te înțeleg perfect dacă m-ai intreba cine îți dorește așa ceva. Ei bine, află că lucrurile merg bine în segment, iar Ford și MS-RT au inaugurat anul trecut o nouă unitate de producție.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Treaba cu Rangerul ăsta e că, deși e vechi, e cumva nou. Nu, nu mi s-au stricat motorașele de la atâtea electrice conduse în 2021, și vă explic imediat ce am vrut să spun.

Ford Ranger MS-RT e o ediție specială dezvoltată pornind de la varianta Wildtrack a pick-up-ului american. Deci e nou.

Dar în același timp, Ranger MS-RT e produs pe baza lui Ranger facelift, model aflat la final de carieră. Și spun asta pentru că noua generație a pick-up-ului a fost deja prezentată în noiembrie 2021. Partea bună – dacă te gândești să dai banii pe un Ranger MS-RT – e că listele de comenzi pentru noul Ranger se deschid abia la final de an, iar livrările sunt programate să înceapă în 2023.

Spre deosebire de un Ranger normal, versiunea MS-RT aduce câteva noutăți de ordin estetic și o serie de îmbunătățiri de interior. Fără modificări de ordin tehnic – așa cum probabil te-ai fi așteptat de la un model al cărui nume rezonează ușor cu motorsportul.

Cu cine se bate pe piața din România?

Piața europeană – implicit și cea din România – n-are atât de multe oferte care să vină în întâmpinarea iubitorilor de pick-up-uri. Iar în condițiile date, lista rivalilor nu-i atât de stufoasă. Găsești un Hilux în galantarele Toyota, un L200 în gama Mitsubishi și un D-Max în oferta Isuzu. Dacă vrei să aprofundezi lucrurile și mai bine, încearcă și la SsangYong, acolo unde te-ar putea întâmpina Musso Grand Pick-Up. Tot pe lista asta trebuie să includ Nissan Navara și Volkswagen Amarok.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Actualul Ranger facelift poate fi comandat doar cu motorul diesel de 2.0 litri în trei versiuni de putere: 130, 170 și 213 CP. Dacă bifezi varianta Double Cab, atunci dispare opțiunea versiunii cu 130 de cai putere.

Și dacă mergi până la Ranger MS-RT mai rămâi doar cu opțiunea de 213 cai putere cuplată la o transmisie automată cu 10 rapoarte.

Din punctul meu de vedere, ca să te bucuri de tot ce are mai bun Ranger, eu zic că ar fi bine să mergi pe varianta de 213 cai putere – indiferent dacă bifezi sau nu ediția specială MS-RT.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

În fișa tehnică, Ford a trecut un consum mediu mixt cuprins între 8.8 și 9.2 litri/100 de kilometri. Testul meu s-a desfășurat pe traseul București – Craiova și retur.

La finalul celor aproape 600 de kilometri, computerul de bord a afișat valoarea de 11 litri/100 de kilometri. Și nu-i rău deloc ținând cont că am mers și pe autostradă, și prin noroaie, și pe drumuri virajate.

Mașinile din testele Autocritica sunt alimentate exclusiv cu gama de carburanți MOL EVO Plus (benzină și diesel), care conțin o concentrație superioară de aditivi EVOTECH. Datorită formulei inteligente EVOTECH, carburanții MOL curăță motorul, îi prelungesc durata de viață și oferă un consum optimizat de carburant, astfel că sunt recomandați mașinilor de orice vârstă.

Indiferent dacă ai o mașină pe benzină sau diesel, carburanții MOL EVO Plus au efect pozitiv asupra motorului. 50% dintre șoferii din România folosesc carburanți speciali de iarnă în sezonul rece.

- Benzina EVO 100 Plus îndepărtează depunerile din sistemele de injecție cu până la 55%.

- EVO Diesel Plus asigură pornirea ușoară a motorului chiar și în condiții de frig extrem, până la -40 de grade Celsius. Mașina ta pornește întotdeauna la prima cheie, indiferent de gradele din termometru.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Când spui pick-up, inevitabil tragi o linie clară care delimitează ideea de confort. Și pe bună dreptate, că doar nu ăsta a fost scopul inginerilor atunci când au gândit o mașină potrivită pentru munci grele în afara asfalatului. La drum lung, te cam zdruncină, dar măcar scaunele sunt bine profilate și comode. Și au și încălzire instalată, un atribut de care trebuie să profiți în zilele reci. Motorul își face treaba din plin, doar că zgomotul produs de acesta interacționează puțin prea mult cu urechile tale. Bine, după 300 de kilometri ajungi să-l ignori cumva și să vorbești cu partenerul de drum pe un ton mai înalt. Cutia cu 10 rapoarte muncește cu stoicism pentru ca propulsorul diesel să fie cât mai eficient. Iar asta înseamnă să înșire treaptă după treaptă până ajunge la 10.

Prin noroaie, Ranger se simte ca acasă. Nu prea depune efort să te scoată de pe șleauri, iar asta se întâmplă cumva natural. Nu-l simți cum transpiră atunci când, pentru a prinde puțină aderență, trebuie să sape temeinic până dă de uscat. Și peste toate astea, Ranger îți dă impresia că poate să îndure multe. Și în funcție de cât de multe îți dorești, poți trece pick-up-ul american din 2WD în 4×4 sau 4×4 Low.

În oraș, Ranger e din alt film. E cam mare, iar dacă ești un fin cunoscător al scurtăturilor desenate prin spatele blocurilor, s-ar putea să albești mai devreme decât e cazul. Există și senzori și o cameră video pentru mersul cu spatele, dar asta nu schimbă faptul că dimensiunile lui Ranger sunt peste medie. Nici cu parcările nu-i ușor, mai ales dacă vrei să ai grijă de jantele OZ Racing de 20 de inch (partea a pachetului MS-RT).

Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?

Suspensiile sunt reglate bine pentru un pick-up. Dacă la viteze de drum național mai are tendința să țopăie când dă peste denivelări serioase, în afara asfaltului e cumva mai docil. Asta și pentru că nu te apuci să zburzi printre șleauri și bucăți de pământ înghețat ca un ied scăpat din țarc.

Cum ți se pare designul exterior?

Mie mi-a plăcut ediția specială Ranger MS-RT. Și asta pentru că iese în evidență și mai mult decât e cazul. Ai o grilă neagră ceva mai agresivă, ai jantele superbe semnate OZ Racing și ai și spoilerul față ușor retușat.

Cum sunt materialele la interior?

Trainice. Că doar de-aia americanii le numesc workhorse. În mare parte, cabina lui Ranger MS-RT e plină cu plastice dure, gândite să reziste. Totuși, pe ici, colo, poți atinge și materiale mai fine: tapițeria scaunelor, volanul și partea de sus a planșei de bord.

Ca parte a pachetului propus de MS-RT, în Ranger și-au găsit loc câteva elemente speciale: tapițerie brodată cu ață portocalie și cu logo-ul MS-RT pe spătarul scaunelor, și praguri inscripționate cu denumirea ediției speciale. În fața pasagerului din dreapta, compania a montat o altă plăcuță care să-ți amintească faptul că ești la bordul unei ediții speciale.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Ranger MS-RT e disponibil doar în varianta Double Cab, ceea ce înseamnă patru uși și cinci locuri. Și toate cele cinci locuri pot găzdui adulți. E spațiu suficient pentru oricare dintre ei, iar bagajele/uneltele pot sta liniștite în bena acoperită.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Au trecut 10 ani de când Euro NCAP n-a mai dat de toți pereții și toate barierele cu un Ford Ranger. Așa că ratingul oferit în 2012 a expirat. Și mi se pare normal să se întâmple asta, în condiții în care modul de testare s-a schimbat de nenumărate ori în toată perioada asta.

Și deși cele 5 stele primite atunci din partea Euro NCAP nu s-au reportat, actualul Ranger este echipat cu sisteme de siguranță moderne. Pe lângă suita de airbag-uri (frontale, laterale și cortină), pick-up-ul va fi echipat cu un sistem de recunoaștere a semnelor de circulație, cu un sistem de avertizare la părăsirea benzii de rulare și cu un sistem de avertizare a unei posibile coliziuni.

Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

În primul rând mi-a plăcut tot pachetul motor-transmisie-tracțiune integrală. E cumva bine legat și-i gândit să te ajute indiferent de situații. Bine, asta dacă ai și anvelope potrivite și nici nu ți-ai propus să faci vreo etapă de campionat național de off-road în echiparea de serie.

Deși nu mai este la prima tinerețe, Ranger a primit, de-a lungul anilor, o serie de elemente care să-l mențină cumva actual. Și am apreciat instrumentarul de bord mixt, dar și ecranul central. Nu se ridică la standardele celor introduse recent, însă își fac treaba corect. În plus, e un pick-up, nu-i un SUV premium.

Pe lista lucrurilor care mi-au plăcut trec și ruloul pentru benă. E acționat electric (și din cabină, dar și din benă) și nu doar că protejează echipamentele pe care le transporți, dar oferă îi oferă lui Ranger un look și mai interesant.

Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?

Mă gândeam că n-ar fi stricat un sistem care să te ajute în off-road. Să te ghideze cumva în teren și să-ți spună cum să ieși din diverse situații și cum să abordezi traseul. Ceva pentru cei care se tem să exploateze la maxim atuurile mașini. Cred că Land Rover are un sistem asemănător care îți sugerează ce moduri de rulare să folosești și-ți oferă informații de la nivelul solului ca să înțelegi mai bine situația în care ai intrat.

Cât mă costă toată afacerea?

Cel mai accesibil Ranger pe care poți să-l comanzi pleacă de la 34.500 de euro. Dar modelul testat nu-i un Ranger simplu, așa că odată ce bifezi Double Cab, Wildtrack și pachetul MS-RT, prețul de pornire ajunge la 68.000 de euro. Pe exemplarul testat și-au mai făcut loc câteva elemente opționale, iar prețul final a fost de 71.180 de euro.

Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?

Ford Ranger în varianta Double Cab are 5 niveluri de echipare: XL, XLT, Limited, Wildtrack și Raptor. Standard, nu primești doar o caroserie prin care bate vântul, pentru că americanii știu cum să-și atragă clienții iubitori de pick-up-uri. Astfel, dacă mergi pe un Ranger de bază primești aer condiționat, pabriz și oglinzi încălzite, o consolă centrală cu 2 compartimente, cârlige interioare pentru fixarea echipamentelor din benă și scaune cu reglaj pe 4 direcții (manual, ce-i drept).

Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?

Modul în care se descurcă în afara asfaltului. Pentru că despre asta este un pick-up. Despre multiplele moduri în care poți să încarci caroseria cu noroi și praf la fiecare ieșire în off-road.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Eu știu că oamenii de la MS-RT s-au gândit să facă din acest Ranger un model ceva mai atrăgător, dar sincer, nu văd de ce au scos pragul din dreptul portierelor. Eu înțeleg că e păcat mare să julești jantele OZ Racing, dar pantalonii îi murdărești și dacă mergi doar prin oraș.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Cred că aș alege să schimb suspensia standard cu una de Ranger Raptor.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…vrei un pick-up ceva mai arătos.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…dacă n-ai de gând s-o scoți măcar de 3-4 ori pe săptămână în afara asfaltului. Că acolo îi place mult.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Acum vreo doi ani am văzut un Ranger din anii ’90. Și m-am îndrăgostit. Cât despre actualul Ranger, nu știu ce să zic. Mi se pare totuși prea mare pentru nevoile mele de acum.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Un pick-up cu care nu îți e rușine nici în off-road și nici la supermarket.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Ford

Ford Ranger MS-RT

de la 34473 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Diesel
Sursă principală energie
Diesel
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
213 CP
Cuplu maxim sistem
500 Nm
Transmisie
Tip transmisie
Automată
Număr trepte
10
Tracțiune
Integrală
Motor termic
Configurație / nr cilindri
L4
Capacitate cilindrică
1.996 cmc
Putere maximă
213 CP
Cuplu maxim
500 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
Putere maximă electric
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
Capacitate netă
Putere maximă încărcare AC
Putere maximă încărcare DC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
N/A s
Viteză maximă
180 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
8,8-9,2 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
5.359 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
2.163 mm
Înălțime
1.848 mm
Ampatament
3.220 mm
Volum portbagaj
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
Masa proprie
2.246 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
34.473
Preț mașină testată
71.180