Ferrari este unul dintre cei mai exclusiviști constructori auto din lume. Fondat în 1939 de Enzo Ferrari, producătorul cu sediul la Maranello și-a câștigat prestigiul inclusiv datorită numărului mic de unități construite pentru modelele sale, multe dintre ele chiar în ediții unice. 

De altfel, exact aceasta este strategia prin care Enzo Ferrari a reușit să transforme Ferrari într-un brand îndrăgit în întreaga lume, asociat în special cu viteza, luxul și situația financiară excelentă a proprietarului.  

Ferrari este un vis. Oamenii visează să dețină un astfel de automobil special și, pentru cei mai mulți dintre ei, va rămâne un vis, cu excepția câtorva oameni norocoși. 

Enzo Ferrari, fondator Ferrari

Pe de altă parte, succesul Ferrari în întreaga lume se datorează și pasiunii lui Enzo pentru a produce mașini care să “comunice” cu persoana aflată în spatele volanului. Pentru că, așa cum spunea chiar Enzo Ferrari:

“Eu nu conduc doar pentru a ajunge din punctul A în punctul B. Îmi place să simt reacțiile mașinii, să devin o parte a mașinii”. 

Enzo Ferrari, fondator Ferrari

În același timp, de-a lungul timpului, Ferrari și-a câștigat reputația pentru numeroasele competiții în care a luat startul. De altfel, Ferrari este cel mai vechi constructor din Formula 1 și singurul care a luat startul în fiecare sezon din Marele Circ, chiar dacă nu a aliniat nicio mașină de curse la prima cursă din istorie. 

Ferrari 375 MM: victorii în întreaga lume

Printre numeroasele modele de curse dezvoltate de Ferrari se numără și 375 MM, în care MM este o prescurtare de la Mille Miglia, una dintre cele mai cunoscute curse din istoria sporturilor cu motor. Noua mașină de curse a fost produsă între 1953-1955 în versiuni Spider (cu plafon retractabil) și Berlinetta (coupe), ambele desenate de Pininfarina, iar motorul a fost preluat de la monopostul de Formula 1 Ferrari 375 F1, cu care Scuderia a concurat încă din primul sezon al acestei competiții. 

Unitatea de propulsie V12 are o capacitate de 4.5 litri (de aici provine și numele acestui model, întrucât fiecare dintre cei 12 cilindri are o capacitate de 375 cc) și generează aproximativ 340 de cai putere. 

Dar destul despre date tehnice. Hai mai bine să vedem, foarte pe scurt, cine au fost piloții care au concurat cu acest model în lumea sporturilor cu motor și, mai ales, cu ce performanțe se mândresc ei. 

Cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps din 1953 a fost câștigată de un Ferrari 375 MM la volanul căruia s-au aflat Giuseppe Farina, primul campion mondial al Formulei 1, și Mike Hawthorn, care în 1958 urma să câștige la rândul său trofeul în Marele Circ. Același Farina a fost unul dintre piloții care au triumfat cu Ferrari 375 MM în Cursa de 12 ore de la Casablanca, dar și în Cursa de 1000 de kilometri de la Nurburgring în 1953, alături de Alberto Ascari, la rândul său viitor dublu campion mondial în Formula 1 în 1952-1953. Și, dacă nici asta nu este suficient, află că Farina și Umberto Maglioli și-au trecut în cont victoria și în Cursa de 1000 de kilometri de la Buenos Aires. 

Un cadou inedit pentru Ingrid Bergman

Nu ar trebui să reprezinte o surpriză că, pe baza unor performanțe atât de importante în curse de anduranță desfășurate în Europa, Africa și America de Sud, Ferrari 375 MM avea o reputație excelentă. Și nu doar în sporturile cu motor, ci și printre cei care nu erau implicați direct în lumea curselor, dar erau fascinați de brandul dezvoltat de Enzo Ferrari. 

Vrei un exemplu cât se poate de elocvent? În 1954, regizorul italian Roberto Rossellini a comandat un Ferrari 375 MM pentru soția sa, nimeni alta decât celebra actriță Ingrid Bergman, pe care ar trebui să o cunoști din producții renumite precum “Casablanca” (1942) sau “Murder on the Orient Express” (1974). 

Iar Rossellini nu s-a oprit aici. Tot în 1954 a mai comandat un Ferrari 375 MM care a trecut printr-un accident, a fost restaurat și a ajuns ulterior în garajul lui Jon Shirley, fost președinte, Chief Operating Officer și director executiv la Microsoft. Și care, în momentele în care nu gestiona listarea Microsoft pe bursa americană și nu superviza lucrările de construcție la campusul Microsoft din Redmond, se ocupa în timpul liber cu extinderea colecției sale de mașini clasice din perioada 1950-1960 din care mai făceau parte și numeroase modele Alfa Romeo. 

Enzo Ferrari. Omul.

Îți vine să crezi sau nu, Enzo Ferrari avea însă și alte plăceri în afară de producția mașinilor sale de curse. Chiar și în afară de Formula 1. Iar una dintre plăcerile sale era să savureze un vin de bună calitate, așa cum povestește inclusiv unul dintre piloții Scuderiei din acea perioadă, Chris Amon. 

Obișnuiam să testez pe circuitul de la Modena toată dimineața și apoi să iau prânzul cu Enzo Ferrari. Pe masă erau întotdeauna vin și paste. Odată, în primele mele zile la Ferrari, am realizat că am băut fiecare câte o sticlă de Lambrusco… știți și voi cât de repede avansează lucrurile. Iar Enzo Ferrari mi-a spus că voi fi mai rapid după-amiază. Vă vine să credeți sau nu, chiar am fost mai rapid.

Chris Amon, pilot Ferrari în perioada 1967-1969. 

Pentru cei mai puțin familiarizați cu fenomenul, Lambrusco este un vin roșu frizzante (ușor carbogazos) produs în Italia și care își are originile în epoca romană. 

Pe lângă plăcerea de a savura Lambrusco în fiecare zi, Enzo Ferrari obișnuia ca la prânzul din fiecare sâmbătă să guste un pahar de whisky înainte de masă și o cafea “adevărată” după masă. Iar whisky-ul pe care îl savura Enzo Ferrari era Johnnie Walker. 

Johnnie Walker este un whisky scoțian care a fost produs inițial de băcanul John Walker începând de la jumătatea secolului al XIX-lea. Nu este clar când a avut loc primul contact al lui Enzo Ferrari cu Johnnie Walker, însă nu este exclus ca acest lucru să se fi petrecut la prima sa vizită în Regat, în 1923. 

Încă de când am fost la Brooklands în 1923 cred că Marea Britanie este o țară grozavă. Se bucură de o democrație bună și veche, care a fost administrată la un moment dat de un mare dictator: Churchill. Iar astăzi se bucură de o democrație administrată de o femeie foarte puternică (n.r – Margaret Thatcher). Dar nu am niciun interes în partide politice de orice fel, doar în națiuni.

Enzo Ferrari, fondator Ferrari

Un Ferrari 375 MM învăluit în mister

În epoca respectivă, importul de produse nu era la fel de simplu ca în prezent, întrucât industria transporturilor era încă la început. Prin urmare, whisky-ul britanic ajungea destul de greu în țările din Europa Continentală. 

În Italia, importul de băuturi alcoolice era gestionat de Enrico Wax, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Peninsulă. Iar printre băuturile importate de acesta se număra și whisky-ul Johnnie Walker. De aici și până la o strânsă prietenie cu Enzo Ferrari a mai fost un singur pas. 

Deloc surprinzător, Wax era un admirator al mașinilor de curse dezvoltate de Ferrari, astfel că a fost unul dintre clienții lui Ferrari 375 MM. Însă italianul și-a personalizat exemplarul de 375 MM semnificativ mai mult decât ceilalți clienți. Potrivit datelor oficiale disponibile aici, în locul clasicului roșu, Wax a ales o nuanță de albastru metalic pentru caroserie și un interior bej, în timp ce barele de protecție erau metalice. Exemplarul avea astfel un caracter de unicitate și a primit seria de șasiu 0378AM. 

Partea cu adevărat interesantă abia acum vine. Exemplarul lui Wax era localizat în Genoa și a participat la un eveniment în 1953, însă de atunci nu se mai știe absolut nimic despre el. Nu există niciun fel de informații cu privire la locul în care s-a aflat această mașină după 1953, iar exemplarul în cauză nu a fost găsit nici până în prezent. Specialiștii speculează că, cel mai probabil, acest 375 MM s-a rătăcit undeva într-un garaj al lui Wax, cu atât mai mult cu cât omul de afaceri italian avea o colecție impresionantă de mașini. 

Misterul este cu atât mai mare cu cât 375 MM a fost produs în total în numai 26 de unități, iar cel cu seria de șasiu 0378AM deținut de Wax este singurul care a dispărut. 

În cazul în care va fi găsit vreodată, 375 MM s-ar putea dovedi nu doar o bucată de istorie din viața lui Enzo Ferrari, ci și o mașină valoroasă din punct de vedere financiar. Un alt exemplar de 375 MM s-a vândut la licitație în 2013 pentru suma de 9 milioane de dolari. Cel mai probabil, unicatul 375 MM cu seria de șasiu 0378AM ar valora chiar mai mult, mai ales datorită personalizării sale, inclusiv în privința culorii alese pentru caroserie. 

Eu unul sunt optimist că cineva va descoperi la un moment dat acest exemplar într-un garaj prăfuit din Italia. Până la urmă, ceva asemănător s-a petrecut și în anul 2014, atunci când un Egger-Lohner C.2 Electric, prima mașină construită în 1898 de un alt titan al industriei auto, Ferdinand Porsche, a fost găsită întâmplător într-un garaj din Austria. 

Dar chiar și în cazul în care acest exemplar nu va fi găsit niciodată, celelalte 25 de unități ale lui 375 MM vor continua să reprezinte o bucățică din istoria Ferrari. Și o bucățică din ceea ce a reprezentat Enzo Ferrari pentru întreaga industrie auto și pentru inginerii și mecanicii care au lucrat pentru el. Și nu spun asta întâmplător, pentru că site-ul oficial Ferrari are o poveste memorabilă despre cum și-a petrecut Enzo Ferrari ziua în care a împlinit 90 de ani. 

Nu a existat o ceremonie publică, nu au fost invitate autoritățile, ci a fost un simplu eveniment deschis la care au fost invitați la masă circa 1700 de angajați. Angajații au primit o machetă de F40 și o medalie comemorativă din argint, iar meniul a fost unul tipic regiunii Emilia: șuncă, cârnați, găluști prăjite și legume asezonate cu vin Malvasia, plus tortellini cu cremă, lasagna și Zampone Modena cu fasole pentru felul principal. Desigur, felul principal a fost acompaniat de vin Lambrusco.

Ferrari

Și ceva îmi spune că, pe undeva, pe la o masă oarecare, este posibil să fi existat măcar o sticlă de Johnnie Walker. Așa, ca un simbol aparte pentru Enrico Wax și al său 375 MM cu seria de șasiu 0378AM.