Tunurile de zăpadă zac aliniate. Și-au găsit refugiu la marginea unor conifere. Până nu demult împânzeau pârtia și făceau din locul ăsta un adăpost sezonier pentru cei care iubesc zăpada și sporturile de iarnă. Acum, locul e aproape pustiu. Peisajul parcă-i desprins din filmele lui Peter Jackson și pentru câteva clipe îți spun sincer că m-am așteptat să văd elfi și hobbiți pregătiți să plece în mai știu eu ce aventură.

Ceața se-ncăpățâna să-și întindă aripile peste Bucegi când cele 7 SUV-uri ale caravanei Cars & Roads by Michelin porneau din parcarea hotelului Lux Garden. E una dintre zilele lungi ale turului, dar punctul final ar trebui să ofere tuturor liniștea dorită.

De data asta, valea Prahovei e iertătoare și coborâm în tihnă pe șoseaua șerpuindă.

Din Brașov, drumul ne poartă către Rupea, iar prima oprire e simplă: un splash-and-dash la una dintre stațiile Mol. Mașinile înghit cu moderație – că nu suntem prea departe de casă -, în timp ce oamenii turului fac o nouă socoteală a carbohidraților.

Cetatea Medievală Rupea

Pe unul dintre dealurile semețe care străjuiesc drumul spre Sighișoara se zărește Cetatea Medievală Rupea. Am văzut-o din mers de nenumărate ori, dar astăzi fac popasul mult dorit.

Parcarea cetății e goală, iar fotografii și videograful turului nu ezită să transforme bucata de asfalt în planșa ideală pentru câteva materiale media pe care le-ai putea folosi și în promovarea brandului de țară. Să-mi spuneți voi dacă mă înșel.

Una dintre cele mai vechi fortificații din România a fost transformată recent (în 2013) în obiectiv turistic și face parte din circuitul național. Și promit că mă opresc aici cu descrierea. Din două motive. Ar fi mai bine să descoperi chiar tu ruinele cetății și să simți aerul medieval. În plus există atât de multe informații pe internet, încât n-ar avea niciun rost să-ți îngrop eu neuronii cu ani și personalități istorice.

Punct gastro Meșendorf 65: liniștea satului

Undeva la granița județelor Brașov, Sibiu, Harghita și Mureș se află Meșendorf, un sat despre care, dacă n-ai auzit, e aproape imposibil să-l nimerești. Nu-i la drumul principal și fără un adjuvant digital – sau cu ajutor din partea localnicilor – e complicat să-l dibuiești.

La umbra bisericii evanghelice vechi, punctul gastronomic local Meșendorf 65 n-are afișe și firme luminoase la intrare. Dacă n-ai gustat până acum din tihna satului, poarta din fața casei cu numărul 65 se transformă într-un dulap vrăjit. Doar că n-o să pășești în Narnia, ci în curtea lui Adrian și Oana Udrea.

Mirosul satului îți învăluie simțurile, și dacă ai noroc să adulmeci și iarba proaspăt tăiată, endorfinele îți inundă corpul. În capătul curții e șura, locul în care apare magia culinară tradițională – și ușor reinterpretată, dacă e să mă întrebi pe mine.

Aici e despre oaspeți, iar Adrian ne întâmpină cu un “Bine ați revenit!”. I-am călcat pragul și în trecut, iar faptul că îl vizităm a doua oară confirmă că face lucrurile bine.

Și gazdele ne poftesc la masă.

Totul începe cu gustul copilăriei mele: suc de soc. Și mi-e greu să-ți explic câte gânduri mi s-au derulat pe loc: de la verile petrecute la bunici până la perioada din facultate în care uitam florile la fermentat. Rezultatul vi-l imaginați și voi.

Farfuriile își fac loc pe cele trei mese ale șurei. De câțiva stâlpi sunt agățate biciclete, iar pe partea opusă găsești o bibliotecă. V-am zis că asta nu-i o șură oarecare.

Plăcinta cu verdețuri e pusă în prim-plan de câteva ridichi coapte cu sos pesto gătit din frunzele lor. Ale ridichilor, adică.

Unde am trăit până acum și de ce am aruncat mereu frunzele ridichilor?

Bucățele fragede de curcan în sos de hribi și smântână. Lângă a fost trântită și-o lingură zdravănă de bulgur cu unt. Nu știu alții cum sunt, dar pe mine m-au cucerit hribii.

Finalul a fost pe măsura magiei din șură: crumble – v-am zis că e puțină reinterpretare în bucătăria din Meșendorf 65 – de coacăze negre și înghețată din flori de fân. Fix cum auzi: florile care se scutură când ridici fânul în brațe sunt transformate aici în înghețată. O îmbinare de dulce-acrișor care să-ți dea energie până la finalul zilei.

Toate bucatele sunt preparate cu ingrediente locale, dar probabil că ți-ai dat seama de asta din momentul în care am început să vorbesc despre sucul de soc.

Dacă vrei să treci pragul casei din Meșendorf, nu uita un lucru important: totul funcționează pe baza unei rezervări. Să aibă oamenii timp să facă totul ca la carte, iar tu să te bucuri de tihna satului.

Panoramic Colibița: de veghe asupra lacului

Mi-aș fi dorit să văd apusul în Meșendorf, dar finalul zilei e încă departe. Mai avem peste 200 de kilometri până la Colibița, punctul final al zilei. Urcăm în cele 7 SUV-uri hibride și luăm drumul colinelor transilvănene.

I se zice golden hour. Și a fost momentul în care mașinile au parcat pe platforma din fața hotelului Panoramic Colibița.

Ideea unei construcții care să te ducă cu gândul la riviera franceză i-a venit lui Ionuț Gîvan. Doar 8 luni a durat ca planurile să ajungă la produsul finit: un hotel excepțional care poate găzdui până la 70 de persoane. Atracția principală e un infinity pool din care poți veghea asupra lacului Colibița.

Ziua s-a încheiat în acorduri fine italiene: chef Nina Rus – cei care își condimentează serile cu showurile de cooking de la TV probabil că o știu – a gătit paste în roată de parmezan cu mult sos pesto – făcut în casă, bineînțeles – și creveți înecați în unt.

Acum e momentul să închei. Vă las alături de colegii din tur. Eu merg să veghez asupra lacului.

Cosmin Tudoran despre BMW X5 xDrive45e:

Sunt subiectiv, dar mă tratez.

Hibridul, în pofida celor 394 CP și cele 600 Nm ale cuplului, nu e cal de curse. Cel puțin nu e de rezistență. E de sprint. Te poți baza pe el în faze scurte de atac. În rest e un cal gabaritic de tracțiune lentă și lesne la consum.

Combinat, te ajută să te și urci, să și încarci, dar și să mergi confortabil. Are grijă, cu tact, de tine. Te însoțește activ la mersul în oraș ghidându-ți demersul și protejându-ți părintește clipele de neatenție. Asta dacă degetul opozabil stâng apasă tastele corecte.

Altfel, este relaxant, galant, ușor de strunit, ușor de conectat cu viața mobilă, lejer de legat la parcare, pretențios cu blue-jeanșii. Volubil la încărcături de 4 cetățeni, bagaje și 6 cutii de câte 6 sticle x 750ml.

Laura Antonov (shedrives.ro) despre Ford Kuga PHEV:

Prima mea mașină a fost Ford Fiesta, iar plimbarea cu Kuga de astăzi a fost, la nivel de senzație, ca o întoarcere în timp. Per total, ziua de astăzi la volanul acestui Ford Kuga a fost una foarte plăcută!

Interiorul este aerisit, ajută ce-i drept și plafonul vitrat, și este spațiu suficient pentru o familie cu doi copii sau 3 adulți călători foarte nehotărâți în momentul în care își fac bagajele.
Destul de sprintenă pentru depășiri fără emoții pe drumurile noastre panoramice cu doar o bandă pe sens și foarte multe tiruri, agilă și ușor de manevrat în viraje, Kuga mi se pare o opțiune excelentă pentru cei care lucrează în oraș, dar locuiesc în afara lui, și au zilnic drumuri lungi, combinate urban și extra-urban.

Tot pentru ei mi se pare foarte potrivită și versiunea PHEV, care permite parcurgerea a 40 de kilometri în modul electric. Evident, cu condiția să aibă acces la o variantă de încărcare.

Mihai Vasilescu (mihaivasilescublog.ro) despre Honda HR-V:

Din păcate (sau din fericire) eu nu sunt nici blogger auto, nici specialist în mașini. Sunt doar un tip căruia îi place să conducă și se bucură de fiecare minut petrecut la volan, pe șosele, mai ales atunci când duc spre destinații de vacanță.

Cam acestea ar fi motivele pentru care n-o să găsiți la mine analize sofisticate despre rapoarte de transmisie, despre cuplul maxim sau despre tendințe subviratorii.

Când vine vorba despre vreo mașină, am două criterii mari și late: îmi place sau nu-mi place. Și vă rog sa mă credeți că nu există niciun pic de obiectivitate din partea mea atunci când recurg la analize exhaustive de genul ăsta, dimpotrivă, sunt cât se poate de subiectiv.

Honda HR-V este una dintre mașinile după care întorceam capul pe stradă pentru că mi se părea foarte frumoasă. De ce să mint, m-am întrebat de câteva ori și cum ar fi s-o conduc. Ei bine, dacă partea cu întorsul capului nu s-a rezolvat, sunt convins c-o să-l mai întorc și de azi înainte, măcar am aflat cum e s-o conduc.

Și e bine. Mi-a plăcut mult cum s-a mișcat mașina pe toți cei 360 kilometri ai drumului de la Azuga la Colibița. Mi-a plăcut cum o simțeam pe viraje, mi-a plăcut cum reacționa la comenzile mele, mi-a plăcut cât de fășneață e când rulezi doar pe motorul electric. Pe scurt, după o zi întreagă de condus, mi s-a părut că s-a terminat drumul prea repede, mi-aș mai fi dorit niște kilometri la volanul ei.

Iar pe partea cu cât de frumoasă e Honda HR-V, rămâne cum ne-am înțeles mai sus: este probabil una dintre cele mai frumoase Honda de pe piață. Și nu numai.

Cristiana Oprea (cristianaoprea.ro) despre Kia Sportage HEV:

Chiar dacă suntem de abia în a doua zi, Kia Sportage este pentru mine surpriza turului Cars And Roads by Michelin. Este un SUV hibrid foarte atent construit, cu o eleganță aparte în manevrabilitate și funcționalitate. Designul exterior este impunător fără să pară excentric, cu linii dinamice care îi dau de gol sportivitatea rafinată pe care o simți când te urci la volan.

Interiorul este, pentru mine, excelent construit: scaune cu suport lateral realizate dintr-un mix de piele cu Alcantara, încălzite atât în față, cât și în spate; un sistem multimedia inteligent proiectat, accesibil printr-un raport echilibrat între comenzile touch și butoanele tradiționale poziționate intuitiv; un habitaclu foarte bine antifonat, dar și bine proporționat, astfel încât confortul pasagerilor să nu compromită spațiul portbagajului.

Cel mai mult m-a impresionat trecerea insesizabilă de la motorul termic de 1.6 litri benzină la modul full-electric, care a contribuit și la un consum de doar 6.2 litri/100 de kilometri. Kia Sportage folosește eficient cei 230 CP și cuplul de 350 Nm: chiar dacă este doar tracțiune față, subvirarea nu își face simțită prezența, suspensia fiind exact cât trebuie de rigidă pentru a menține mașina corect pe viraje, fără senzația de ruliu specific altor SUV-uri. Sistemele de siguranță și asistență își fac bine treaba fără a se simți intruzive, iar prețul final de 43.254 euro este argumentul final în favoarea lui Kia Sportage.

Dan Scarlat (Top Gear România) despre Lexus NX 350h:

Nu există trepte de comparație pentru “inconfundabil”. Dar dacă ar exista, designul lui Lexus ar fi “cel mai inconfundabil”. Și cum designul este cel mai important criteriu de achiziție a unei mașini, NX nici n-ar mai avea nevoie in teorie de alte argumente. Îți place – îl iei. Nu-ți place – fugi.

Dar NX este a lui Lexus, iar Lexus este a lui Toyota, așa că se mai adaugă la pachet fiabilitate și un sistem hibrid foarte bun. În plus, această a doua generație vine și cu un sistem multimedia nou și modern, plus soluții inedite, cum ar fi deschiderea electrica a ușilor din interior, care nu se acționează atunci când mașina sesizează, să spunem, un biciclist care se apropie.

Evident, nicio mașină nu e perfectă, deci nici NX nu e. Pentru mine în mod special (măsor 1,92 m înălțime), Lexus NX este croit prea fix. Pot să-l conduc relativ lejer, dar numai dintr-o poziție – cu scaunul la maxim în jos și volanul cel mai sus și mai aproape posibil. Și sincer, este ok, dar mi-ar fi plăcut mai multă libertate.

Cornel Șocariciu (Autocritica.ro) despre Renault Arkana E-Tech Hybrid:

Deși au trecut luni bune de la primul test internațional cu Renault Arkana, abia acum am dat nas în nas. Și deși nu sunt un fan al SUV-urilor, mi-a cam intrat pe sub piele. O fi de la faptul că-i ușor cocoșat. Sau poate culoarea e de vină.

Sistemul hibrid gândit de Renault îmbină un motor patru-în-line aspirat de 1,6 litri și două motoare electrice. Nimic atât de special până acum. Dar francezii plusează cu o transmisie multimodală dezvoltată pornind de la experiența acumulată în Formula 1. Nu știu cum se simte o cutie folosită pe monoposturile de F1, dar știu că transmisia lui Arkana E-Tech Hybrid e interesantă. E o transmisie foarte diferită față de cele pe care le-am întâlnit până acum pe un hibrid. Și mi-a plăcut senzația. N-o să-ți explic pe larg cum funcționează ea, pentru că deja a făcut-o Știrbu într-un articol dedicat.

Și după ce treci peste toate elementele tehnice, rămâi cu un lucru palpabil: consumul. Iar pe traseul Azuga – Colibița, Arkana E-Tech Hybrid a consumat 4,9 litri/100 de kilometri.

Tudor Rus (douălocuri.ro) despre Suzuki Vitara Strong Hybrid:

Nu e cel mai arătos, nu e cel mai rapid, cel mai dichisit și nici cel mai tehnologizat SUV hibrid din tur. Cu toate astea, Suzuki Vitara Strong Hybrid este un specialist al frugalității.

Ca un copil care refuză fandosit lingurița cu piureul de legume, Vitara se încăpățânează să bea din rezervorul cu benzină. Și în cele mai multe situații, știe să te transporte confortabil chiar și pe drumuri de calitate îndoielnică. Drept urmare, nu aștepta de la el valuri de sportivitate. Din punctul ăsta de vedere, ai mai mult de-a face cu un lac liniștit. Și dincolo de ce am scris eu aici, poate mai relevant este și că poți vedea o Vitara aproape la tot pasul pe stradă, deci alegerea clienților atârnă destul de greu în abilitatea percepută a japonezului.

Green Partner: BT Leasing

Alimentat de: MOL România
Tehnologizat de: Server Config

Experiențele turistice din Cars & Roads pot fi gustate cu o mașină hibridă din flota Autonom Rent-A-Car