Honda HR-V: Raport după 2.000 de kilometri

În caravana Cars & Roads by Michelin l-am avut alături și pe noul Honda HR-V. SUV-ul de clasă mică s-a schimbat complet, iar odată cu noua generație poți alege exclusiv o motorizare hibridă. Acestea sunt impresiile jurnaliștilor care au testat modelul japonez.

Dacă te gândești să-ți cumperi un SUV din segmentul subcompact, atunci ai o misiune dificilă. Și asta doar prin prisma faptului că în această clasă există peste 20 de modele, fiecare cu particularitățile lui.

În road trip-ul Cars & Roads by Michelin, noua generație Honda HR-V a fost unul dintre reprezentanții segmentului SUV-urilor mici. 14 oameni l-au condus timp de 9 zile pe o distanță care a totalizat peste 2.000 de kilometri, iar acum a venit momentul unei recapitulări. Concluzii finale culese de la toți cei care și-au împărțit postul de conducere al SUV-ului japonez.

Design matur

Și cum primul lucru pe care îl vezi la o mașină este exteriorul, încep cu partea de design. Odată cu noua generație, HR-V s-a maturizat. În același timp, designerii au ales linii mai simple și mai ușor de digerat. În principiu, HR-V e mai curat și mai modern din punct de vedere stilistic.

Honda HR-V este una dintre mașinile după care întorceam capul pe stradă pentru că mi se părea foarte frumoasă. De ce să mint, m-am întrebat de câteva ori și cum ar fi s-o conduc. Ei bine, dacă partea cu întorsul capului nu s-a rezolvat, sunt convins c-o să-l mai întorc și de azi înainte, măcar am aflat cum e s-o conduc.

Mihai Vasilescu, blogger.

Amintește un pic de Aston Martin ca design și, per total, pare o mașină mai scumpă decât e.

Adrian Mitrea, jurnalist 0-100.ro.

În ultimii ani nu cred că am întâlnit prea multe modele care să primească o generație nouă și care să aibă dimensiuni mai mici decât predecesorul. Și totuși, în cazul lui HR-V, designerii au rearanjat elementele interioare și au obținut spațiu mai mult pentru pasageri, fără ca exteriorul să aibă de suferit. Totul pornește de la principiul “Man-Maximum, Machine-Minimum” pe care Honda îl exploatează cu succes.

Interior aerisit

HR-V îmbină o parte dintre elementele pe care le-am tot văzut recent pe cele mai noi modele ale mărcii japoneze cu o serie de accesorii dedicate exclusiv SUV-ului compact. Ecranul central cocoțat pe planșa de bord nu-i o noutate în gamă. Și nici instrumentarul de bord mixt. În schimb, sistemul Air Diffusion și ale sale guri de ventilație speciale fac ca șoferul și pasagerii să nu simtă aerul direct în față. Și unde mai pui că de fiecare dată când vrei să schimbi modul în care curentul de aer intră în cabină, comutatoarele rotative plusează cu un click special.

Overall, prima impresie a fost de “ne-am mai vedea”. She had me at potențiometre. Micul detaliu inspirat din electronicele vechi, cu click special la comenzile gurii de ventilație, m-a dat pe spate. Odată instalat la volan, pare o jucărie care să te ajute, e confortabila și easy to ride.

Cosmin Tudoran, artist.

În rest, nimeni nu s-a plâns de modul în care funcționează sistemul de infotainment sau cât de rapid rulează Apple CarPlay și Android Auto.

Dacă partea de portbagaj nu iese în evidență, cei 320 de litri fiind rapid înghițiti sub asaltul bagajelor, HR-V are un as în mânecă. Se numește Magic Seats și nu cred că mai are nevoie de nicio altă prezentare.

 Grație Magic Seats, HR-V este un automobil gândit de la început pentru versatilitate și pentru „tocilarii” care reprezintă 90% din fanii constructorului nipon – și care abia așteaptă să vadă ce alte soluții inteligente s-au mai aplicat la HR-V, atât la interior, cât și la exterior.

Adi Dima, jurnalist eblogauto.

Apoi, portbagajul de 320 litri se dovedește a fi neîncăpător pentru bagajele a trei persone plecate de acasă pentru 9 zile. Salvează situația bancheta spate rabatabilă prin sistemul Magic Seats.

Dragoș Băltățeanu, jurnalist AutoExpert.

Un altfel de sistem hibrid

Actualul Honda HR-V e doar hibrid. Nu găsești diesel, nu găsești benzină pură. Motivul e simplu. Honda a promis în urmă cu câțiva ani că până la final de 2022 toate modelele europene din gamă vor fi electrificate.

Honda nu lucrează de puțin timp cu hibrizi. Japonezii au fost acolo – a se citi pe piață – încă de la răsăritul acestei tehnologii, Insight fiind unul dintre primele modele de serie care au resursele motoarelor electrice împreună cu cele ale propulsoarelor cu ardere internă. Și toată experiența acumulată în cei peste 20 de ani de la apariția lui Insight le-au permis inginerilor Honda să aducă pe piață un sistem hibrid ușor atipic. Și despre cum funcționează acest sistem de propulsie pe care îl întâlnești pe Jazz, Jazz Crosstar, HR-V și CR-V am vorbit într-un articol dedicat mașinilor hibride.

Pe lângă motorul pe benzină de 1,5 litri, hibridul de pe HR-V folosește un motor electric, un generator și o baterie de mici dimensiuni. Iar pachetul software din spatele acestui ansamblu este cel care transformă modelul nipon într-unul dintre cele mai eficiente SUV-uri hibride din segmentul mic. În marea majoritate a timpului, roțile lui HR-V vor fi puse în mișcare doar de motorul electric. Cum bateria nu e atât de mare ca la un hibrid plug-in, aceasta are nevoie de energie pe care s-o cedeze motorului electric. Doar că, în loc să preia inițiativa motorul termic și să pună mașina în mișcare, acesta generează energie pentru funcționarea motorului electric. Motivul? Propulsorul cu ardere internă va funcționa la o turație optimă cu cel mai mic consum posibil. Desigur, există și momente – atent calculate de partea software – când e mai eficient ca SUV-ul să fie angrenat de motorul termic. Ți-am zis că nu-i un hibrid tipic, dar tot ce trebuie să reții e că sistemul acesta hibrid e foarte zgârcit când vine vorba de consum.

Sistemul de propulsie hibrid al lui HR-V este extrem de eficient, motorul termic fiind folosit mai mult ca generator de electricitate decât ca propulsor, iar dinamica mașinii te îmbie să îndrăznești mai mult pe viraje, deși cutia e-CVT nu are deloc un caracter sportiv. 

Adi Dima.

Sistemul hibrid are o configurație în care motorul termic este, în majoritatea timpului, doar un generator de curent electric. Iar asta face ca mașina să aibă acel “zvâc” de electrică și un răspuns foarte bun la apăsarea pedalei de accelerație. 131 CP nu par mulți după normele actuale, dar 253 Nm electrici sunt mai mult decât suficienți pentru o mașină de oraș/de familie și orice altă utilizare specifică unui SUV de clasă mică. 

Alin Ionescu.

Dar pentru ca eficiența să fie atinsă, HR-V pierde câteva puncte la partea de confort senzorial.

Partea mai puțin plăcută la acest sistem hibrid este că atunci când o calci, se simte exact ca un CVT. Motorul urlă la o turație înaltă, viteza crește, dar nu există nicio legătură directă între cele două. Turația motorului mai variază uneori ca și când ar schimba trepte, dar asta se întâmplă doar pentru ca șoferul să se simtă într-o mașină cu transmisie automată clasică.

Alin Ionescu.

Transmisia CVT ține motorul uneori în partea superioară a turometrului, iar atunci serenitatea habitaclului este stricată de tânguitul prelung al propulsorului termic de 1.5 litri.

Dragoș Băltățeanu.

Apucături de hatchback

Honda a avut și încă mai are mașini făcute pentru plăcerea celui de la volan (fix la tine mă gândesc, Civic Type R). Dar SUV-urile țin mai mult de confort, iar acest lucru îl simți imediat. Cu HR-V, Honda a vrut cumva să-i împace și pe cei care își doresc un SUV cu minime apucături sportive. Adică nu-i atât de moale și reușește să rămână zvelt când legi câteva apexuri.

Suspensia este excelent calibrată, modelul fiind chiar extrem de plăcut pe viraje unde te poți juca un pic, iar direcția este comunicativă și suficient de grea. 

Dragoș Băltățeanu.

Dotări pentru toți

Producătorii niponi știu ce își doresc clienții, motiv pentru care nu prea există multe elemente pe listele cu echipamente opționale. HR-V nu face notă discrepantă și oferă standard un pachet bun de accesorii: de la jantele de aliaj de 18 inchi și farurile cu LED, până la scaunele față încălzite și ecranul central de 9 inchi cu sistem compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto.

Scaunul te ajută să te bucuri de poziție, consola centrală funcționează perfect cu orice telefon pe post de suport și-ncărcător, și cotiera primitoare ca a unui fotoliu. Panoul central are un touch screen rapid, relația cu tine fiind bazată pe-nțelegere din priviri. 

Cosmin Tudoran.

Cât consumă?

Cu HR-V am făcut un test de consum în regim urban: 3,8 litri/100 de kilometri traversând Bucureștiul de la nord la sud și de la est la vest. Da, eram curios să văd cum se descurcă sistemul hibrid și în afara orașului. Și după cele 9 zile ale road tripului am primit răspunsul: o medie de 5,6 litri/100 de kilometri pe tot parcursul celor 2000 de kilometri de tur. Ți-am zis că nu e important să reții cum funcționează sistemul hibrid, ci doar faptul că este eficient.

TraseuConsum mediu/zi
[l/100 km]
București – Azuga (Lux Garden)6
Azuga – Colibița (Panoramic Colibița)5,4
Colibița – Teleac (Theodora Golf)5
Teleac – Scărița Belioara – Teleac5,4
Teleac – Sibiu – Teleac6,3
Teleac – Tălișoara (Castel Daniel)5,5
Tălișoara – Focșani (Beciul Domnesc)5,8
Consum mediu mixt [medie ponderată; l/100 km]5,6

Fișa mașinii care ne-a însoțit în tur

Honda HR-V HEV – fișa mașinii din Cars & Roads by Michelin


Green Partner: BT Leasing

Alimentat de: MOL România
Tehnologizat de: Server Config

Autonom Lease
îți oferă acest HONDA HR-V prin Leasing Operațional
608 de euro / lună*
*contract 5 ani. Include: 15.000 km/an, RCA, CASCO, Mentenanță, Anvelope, Asistență rutieră, Taxe, Costuri Administrative, Mașină de înlocuire în caz de incident