Cine este și ce vrea BMW M240i xDrive Coupé de la noi?
Apropo de ce am scris mai sus, să nu mă înțelegi greșit: M2, ca oricare M, de altfel, este demonstrația supremă de tehnologie și inginerie din partea BMW. De fapt, M-urile sunt atât de încordate în ceea ce-și propun încât sunt considerate nu doar versiuni ale modelelor cu care împart platforma, ci modele diferite cu totul.
Să nu crezi, deci, că M240i ar fi la fel de performant ca M2, decât dacă te referi la M2-ul din generația anterioară, caz în care da, actualul M240i este fix la fel de rapid ca un M2, dacă nu poate chiar un pic mai rapid.
Dar să revenim la M240i: pe lângă talentele sportive pe care le are, te îmbie și cu un caracter prietenos ca mașină de folosit de zi cu zi. Oarecum.
Trei lucruri noi față de generația anterioară?
Unul dintre ele, și cel mai evident, este designul. Și da, normal că fiecare generație nouă are pe lista de noutăți designul, dar în cazul lui Seria 2 schimbările sunt parcă atât de mari încât am considerat că trebuie să-l menționez.
Dar poate mai important decât esteticul este ce se ascunde în spatele său, adică platforma. În principiu, modelele cu număr par de la BMW sunt variațiuni ale platformei modelului cu număr impar de dinaintea sa. Mă pornisem să spun că sunt versiuni mai sexy, dar Seria 2 Gran Tourer este un foarte evident asterisc la regulă.
Ideea este că noul 2 Coupé nu împarte platforma cu punte față motrică a Seriei 1, și nici nu se înfrățește în vreun fel cu Seria 2 Gran Coupé, sau cu Seria 2 Active Tourer. Pentru versiunea coupé, inginerii au luat platforma Seriei 3/4 și au micșorat-o. Nu știu cum au reușit să facă asta, dar fiecare dintre ei merită din partea fiecăruia dintre noi, iubitorii de mașini, măcar o bere. Indiferent unde lucrezi, nu e ușor în ziua de azi să treci peste contabili, așa că efortul de a crea un model de nișă nu poate fi decât aplaudat, cu atât mai mult cu cât rezultatul este atât de satisfăcător.
Cu cine se bate pe piața din România?
Ca să înțelegi cât de nișat este ceea ce a făcut BMW cu Seria 2 Coupé, nu există rival direct pentru mașina asta. Poți să menționezi Toyota GR 86, ca referință, însă nu în comparație cu motorizarea aceasta a Seriei 2.
Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?
Dacă tot au luat platforma Seriei 4 și au modificat-o ca să încapă sub caroseria Seriei 2, ar fi fost păcat ca inginerii să nu folosească și motorul de pe M440i, un șase-în-linie de 3 litri, supraalimentat, cu 374 de cai-putere și 500 de Newtoni-metru. Toate astea merg fie exclusiv către spate, fie către toate patru roțile (dar mai mult către spate, în primă instanță) atunci când ți-l comanzi ca xDrive, așa cum a fost și exemplarul de test.
Altfel, pe lista de motorizări găsești unități pe benzină cu patru cilindri în linie, în trei versiuni de putere – cu 156, 184 sau 245 de cai – și chiar și un diesel, pe care l-am și testat. Aici găsești impresiile.
Ideea e că M240i xDrive este atât de bun în tot ceea ce reprezintă (adică un coupé sportiv de la BMW), încât n-am cum să nu-l pun în capul listei de recomandări atunci când văd că te uiți la el. Sunt convins că poți să ai viață bună cu oricare dintre motorizări; mai puțin cu aia cu 156 de cai, care pe foaie pare prea relaxată pentru un coupé, totuși.
Cât consumă pe bune și ce autonomie are?
Mașinile din testele Autocritica sunt alimentate exclusiv cu gama de carburanți MOL EVO Plus (benzină și diesel), care conțin o concentrație superioară de aditivi EVOTECH. Datorită formulei inteligente EVOTECH, carburanții MOL curăță motorul, îi prelungesc durata de viață și oferă un consum optimizat de carburant, astfel că sunt recomandați mașinilor de orice vârstă.
Indiferent dacă ai o mașină pe benzină sau diesel, carburanții MOL EVO Plus au efect pozitiv asupra motorului. 50% dintre șoferii din România folosesc carburanți speciali de iarnă în sezonul rece.
- Benzina EVO 100 Plus îndepărtează depunerile din sistemele de injecție cu până la 55%.
- EVO Diesel Plus asigură pornirea ușoară a motorului chiar și în condiții de frig extrem, până la -40 de grade Celsius. Mașina ta pornește întotdeauna la prima cheie, indiferent de gradele din termometru.
Eu am reușit un cinstit 8,6 l/100 km, cu mențiunea că traseul a fost în mare parte extraurban, cu scurte reprize în care le-am dat imbold cilindrilor să bată mai repede. Cu un plin de rezervor (care are 52 de litri), poți parcurge în regim extraurban și 600 de kilometri. Prin oraș, o estimare corespunzătoare ar fi circa 400 de kilometri.
Cum se simte la drum?
După testul cu M240i a trebuit să procesez atât de mult încât mă trezeam pe la o bucată de noapte și continuam, în beznă, drumul către răspunsul la întrebarea: de ce să dai atâția bani pe un coupé BMW care nu este nici cel mai rapid, nici cel mai confortabil?
Chestia e că la cum era configurată mașina de test, cu șasiul adaptiv (564 €), s-a simțit relaxată la drum lung, atât cât se poate simți o mașină făcută să te impresioneze dinamic. Doar peste denivelările puternice vei simți că suspensiile sunt poate cam rigide, însă dacă privești în ansamblu, îți dai seama că este un preț foarte mic de plătit aici. Altfel, nu doar că m-am imaginat, dar chiar am parcurs sute de kilometri de drum extraurban cu ea și nu m-aș fi oprit până în Grecia. Se simte extraordinar de matur pentru un coupé.
Pe de altă parte, atunci când te afli de exemplu pe urcare pe Pârâul Rece, de la Râșnov la Predeal, îți dorești ca toate drumurile să fie așa: linii aproape drepte, pe care le faci scurte odată ce te urci pe accelerație, urmate de trase unduite, pentru un frumos joc de schimb de mase, apoi ace de păr, unde să testezi centurile de siguranță (și implicit frânele) pe decelerări. Nu văd cum M240i xDrive nu ar putea satisface nevoia de distracție ale oricărui șofer. De fiecare dată când intrați în modul sport – atât tu, cât și mașina – și urci forțat acul turometrului digital, îți confirmi că mașina asta a meritat fiecare șfanț. (Eu aș opta chiar pentru 240i fără xDrive, pentru maxim efect dramatic; și pentru că e și un pic mai ieftin.)
Cum ți se pare designul exterior?
Fața îmi place mult, spatele, la fel. Cu formele-i din profil nu eram eu convins, și nici acum nu sunt, dar accept faptul că BMW trece printr-un întreg proces de restilizare și îi încurajez să experimenteze în continuare. Ai văzut noul 7? Normal că l-ai văzut, n-aveai cum să-l ratezi.
Cum ți se par materialele la interior?
Faptul că 2 Coupé e înfrățit cu Seria 4 se vede cel mai bine la interior. A preluat nu doar designul planșei de bord, dar și tehnologiile, și, în mare parte, materialele. Unii vor spune că Seria 2 și-a pierdut astfel din individualitate. Alții vor spune „mersi”, pentru că interiorul Seriei 2 Coupé chiar e un loc mișto în care tot vrei să fii.
Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.
O să-i dau 10 pentru că am găsit loc unde să-mi pun telefonul și pentru că are portbagaj de 390 de litri, adică surprinzător de încăpător – cu toate că deschiderea de sedan te împiedică să bagi lucruri voluminoase în el. Ceea ce e bine, pentru că odată și-odată trebuie să înțelegi că viața nu este despre a înghesui lucruri în toate spațiile pe care le găsești.
Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?
Dacă până acum deja începeai să te întrebi de ce ai da câteva mii bune de euro pe Seria 4 în loc să-ți iei 2 Coupé, aici s-ar putea să înțelegi de ce. Seria 2 este un coupé 2+2, însă locurile din spate nu sunt primitoare chiar pentru oricine. Poți să mai vâri acolo doi adulți, dar pentru binele tuturor, nu-i lua cu tine în vacanță sau ceva.
Și dacă se întâmplă totuși să ajungi în situația asta, în cazul în care unul dintre pasagerii din spate cere la toaletă, oprește cât de repede poți, pentru că glisarea electrică a scaunelor din față durează o veșnicie. Ai fost avertizat.
Cât de sigură e? A testat-o Euro NCAP?
În situația în care devii prea încrezător și o dai de gard, stai liniștit, este cât se poate de sigură. Dar în situațiile în care îți sare în față un pieton sau un biciclist, fii și tu atent și nu-ți pune toată baza în sistemele de detecție ale mașinii, că uneori mai dă rateuri – acesta fiind și motivul pentru care Seria 2 Coupé a primit patru stele la testele Euro NCAP, dintr-un maxim de cinci.
Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?
Nu știu dacă e tehnologie sau magie sau pur și simplu a fost în mintea mea, dar de fiecare dată când am călcat mașina asta pe coadă și a zbughit-o înainte cu toate patru roțile, mai ales la ieșirile din acele de păr, eu am simțit o senzație ciudată, ca un fel de fluturi în stomac.
Ai simți că-i lipsește ceva?
O cutie manuală ar fi mers pe M240i cu punte spate motrică, nu crezi? Ca să nu te arunci direct la M2.
Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?
În cazul lui M240i nu trebui să-ți bați capul cu niveluri de echipare, pentru că versiunea asta de motorizare este un nivel de echipare în sine. Sigur, nimic nu te împiedică să-i mai bifezi și opționale – șasiul adaptiv ar fi păcat să nu-l alegi – ca să-l faci mai bun, sau să-l personalizezi. Prețul de pornire pentru M240i xDrive este de 58.000 €. Cel fără xDrive este cu vreo 2.700 € mai ieftin.
Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?
Pentru că reprezintă poate în mod cel mai curat principiile dinamice care au consacrat BMW în lumea producătorilor de mașini. Adică este îndrăzneț. Și este sportiv. Și ușor. Ba nu, scuze, nu e chiar ușor, că are vreo 1,7 tone în versiune M240i xDrive. Dar nu prea le simți, să știi.
Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?
Că nu există și o versiune care să aibă motorul ăsta, dar cu punte spate motrică și cutie manuală, și cu aer condiționat. Nici nu trebuie să aibă climatizare automată. Sau geamuri electrice.
Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?
Nimic! Las-o așa!
Completează spațiile libere: cumpără-ți mașina asta dacă…
… ai curajul să-ți trăiești viața cu un coupé sportiv care nu te va dezamăgi niciodată la condus, și care te face să arăți bine indiferent cum te îmbraci. Recunoaște: de cele mai multe ori, nu lipsa de spațiu este problema, ci faptul că nu poți să te abții de la împachetat.
Completează spațiile libere: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…
… m-ai înjurat pentru ce am scris la întrebarea de mai sus.
Tu ți-ai cumpăra-o?
Mâine chiar, dacă aș avea oportunitatea!
Clientul perfect al mașinii?
Eu, dacă aș avea banii! Sau, mă rog, cei care au măcar 60 de mii de euro și caută o mașină cu care să-și bucure nu doar mintea, ci și sufletul.
La final, descrie-mi mașina asta în 10 cuvinte.
Probabil cel mai distractiv BMW non-M pe care-l poți cumpăra acum.