Test Drive: Renault Captur E-Tech PHEV

Același crossover tehnologizat prin electrificare, doar că aici cu un pic mai mult caracter.

Cine este și ce vrea Renault Captur de la noi?

În cazul în care ai dat deja peste testul lui Dragoș cu Captur E-Tech PHEV, deja știi răspunsul: este cel mai avansat exercițiu tehnologic oferit de Renault pe îndrăgitul său crossover. Hibridul self-charge E-Tech este deja suficient pentru a te convinge că n-ai nevoie de diesel în viața ta, însă E-Tech PHEV duce totul și mai departe, încercând să-ți arate că n-ai nevoie nici măcar de motor cu ardere internă pentru majoritatea timpului petrecut în mașină.

E OK să fii sceptic în privința previziunilor ăstora, probabil că și Renault știe că o să ridicăm din sprâncene atunci când le citim, așa cum am făcut-o și atunci când a spus, în 2012, că viitorul său crossover va avea doar punte față motrică, pentru că lumea nu are nevoie de 4×4 pe mașini mici. Așa a apărut atunci Captur, care a intrat în inimile europenilor și totodată în topurile de vânzări.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară?

Una dintre noutăți ar fi că nu mai are motorizări diesel. În cazul în care n-ai mers cu un diesel de la Renault, atunci sigur ai auzit de el de la vreun prieten care are dCi sub capotă, și care cel mai probabil îl laudă pentru eficiență. Dar să nu înceapă să-ți pară rău după el până când nu faci un test drive cu hibridul pe care-l propune Renault ca alternativă la defunctul diesel. Și dacă tot ești acolo, încearcă și versiunea cu încărcare la priză, mai ales dacă ai unde să o încarci și dacă majoritatea drumurilor tale zilnice sunt urbane.

La interior primește ecran mare. N-ai cum să-l ratezi.

Și pentru că vorbim despre evoluție tehnologică à la Franța, era păcat să nu încerce Renault să facă ceva deosebit odată cu electrificarea, așa că au creat o transmisie automată multimodală – un fel de 2-în-1 – inspirată din Formula 1, pe care cel mai bine o conduci înainte să încerci să o înțelegi de pe foaie. Pentru că nu are ambreiaj, de exemplu, dar dispune de 15 moduri diferite de funcționare, pe care și le alege ea automat, în funcție de bătaia piciorului tău pe pedala de accelerație.

Cu cine se bate pe piața din România?

Sunt multe crossovere subcompacte pe piață, ar fi mai simplu să enumăr producătorii care nu au oferte în segmentul ăsta. Însă niciunul dintre rivalii lui Captur nu are versiune hibridă cu încărcare la priză. Deci Captur E-Tech PHEV nu se bate cu nimeni pe piața din România, că nu are cu cine.  

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

În mod indirect, am mers cu toate motorizările pe care le oferă Renault pe Captur. Spun „indirect” pentru că nu toate erau efectiv sub capota unui Captur. Entry-level este motorizarea pe benzină + GPL, adică un motor de un litru, în trei cilindri, care poate fi hrănit atât cu benzină cât și cu gaz petrolier lichefiat. Urcând pe scara valorilor de putere, pe următoarea treaptă găsești un patru-în-linie de 1,3 litri, cu 140 CP.

Apoi vin hibridele, ambele folosind un patru-în-linie aspirat, de 1,6 litri. Captur E-Tech, hibridul self-charging, are 145 CP, iar Captur E-Tech PHEV, hibrid care se încarcă la priză, are 160 de cai.

Să alegi între ele este destul de simplu: trebuie să răspunzi la o întrebarea „Ai unde să o bagi în priză pentru câteva ore?”. Dacă răspunsul este „Da!”, atunci ar fi păcat să nu iei în calcul PHEV-ul.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Captur E-Tech PHEV te poate căra până la 50 de kilometri fără să consume niciun strop de benzină. Da, este mai scump, este cel mai scump din gama Captur, însă dacă ești responsabil cu încărcările și cu rularea electrică, s-ar putea să ai o surpriză foarte plăcută la bilanțul anual de costuri.

În testul meu nu l-am plimbat foarte mult prin oraș, ca să văd cât de mult m-aș apropia de valoarea declarată de 1,5 l/100 km, și nici nu l-am băgat la încărcat, ci am testat simbioza dintre termic și electric la drum lung. După un pic mai mult de 400 de kilometri, m-am întors la bază cu o medie de 6,5 l/100 km. Autonomia estimată la preluare era de 544 de kilometri, iar la predare, după 416 kilometri, era de 126 de kilometri. Ce-i drept, acesta nu a fost un test de consum, și nici mașina nu a primit tratament foarte responsabil pe partea eco. 

Cât de repede se încarcă la prize AC și DC?

Cu o baterie de 9,8 kWh cât are Captur E-Tech PHEV, încărcarea la sursă DC nici nu-și are rostul, dar nici nu este posibilă din punct de vedere tehnic.

La sursă AC, primește curent cu maximum 3,5 kW, ceea ce înseamnă că în mai puțin de trei ore ești din nou gata de rulare EV pentru câțiva zeci de kilometri. Dacă-l bagi la priză de uz casnic, timpul de încărcare e undeva între patru și cinci ore. Cât timp ai unde să o încarci fără să trebuiască să stai în ea să o vezi cum primește curent, viața cu Captur E-Tech PHEV are potențial să fie minunată.

Cum se simte la drum?

Nu mă gândeam să spun asta referindu-mă la un crossover hibrid plug-in – pentru că nu mă gândeam că o să simt chemare să merg dinamic cu un crossover PHEV –, dar Captur E-Tech PHEV este chiar îmbucurător la condus pe viraje. Asta se datorează în parte suspensiei multi-link de pe puntea spate, o soluție tehnică necesară – masa bateriei trebuia estompată cumva – de care ne bucurăm cu toții.  

Pe de altă parte, surplusul de masă pe puntea spate face ca latura de confort să fie inferioară celorlalte versiuni. Nu e nimic tragic, doar că s-ar putea să simți mai accentuat rigiditatea în amortizare, cu atât mai mult cu cât mașina este încălțată cu jantele de 18 inchi.

Cum ți se pare designul exterior?

Nu cred că am văzut până acum vreun Captur configurat aiurea din punct de vedere estetic. În versiune RS Line, așa cum este și cea de pe modelul testat aici, crossoverul francez mi se pare cu atât mai dezirabil.

Adevărul adevărat este că nu ai nevoie de elemente care să inspire sportivitate atunci când te uiți la o mașină care se recomandă prin eficiență mai degrabă decât prin performanță, dar un makeup estetic precum RS Line este tot timpul binevenit. Și ce dacă zice lumea că ți-ai luat mașină care doar pare rapidă, dar nu e? S-au văzut și coupe-uri de clasă medie cu pachete sport și cu motor entry-level sub capotă. Aceste abordări sunt acceptate social acum, deci nu te simți vinovat că vrei să-ți configurezi Capturul ca RS Line.

Cum sunt materialele la interior?

Materialele din Captur sunt în general bune, chiar dacă nu excelente peste tot. Stă foarte bine la capitolul calitate percepută, mulțumită jocului de culori la interior și a unor detalii frumos alese. Doar că nu se simte la fel de robust precum alte modele. Important e să știi tu că el este rezistent, chiar dacă pare firav prin construcție.

În versiune RS Line, precum cea de pe modelul testat, primești la interior tapițerie mixtă (piele cu textil), inserții de culoare roșie și, negreșit, embleme RS Line. În momentul de față, îți poți comanda Captur E-Tech (și oricare model care are disponibilă această motorizare sub capotă) în ediția specială E-Tech Engineered, care se mândrește cu un contrast frumos: culoare exterioară neagră, cu accente aurii.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

Redesenarea planșei de bord a adus noi spații de depozitare, cum ar fi cel de sub insula – mă rog, tehnic vorbind, e peninsulă – suspendată pe care stă schimbătorul de viteze. Și în fața levierului schimbătorului dispui de un spațiu de depozitare pentru telefonul mobil și/sau pentru mărunțișuri. Cotiera este în continuare mică, dar măcar ai spațiu suplimentar în buzunarele din portiere.

Portbagajul este decent în cazul lui Captur, însă cu cât devine mai tehnologizat, cu atât i se micșorează volumul. Cu sistemul hibrid îndesat în spate, portbagajul lui Captur E-Tech PHEV se restrânge de la 334 la 203 litri. Dacă n-ai pasageri pe bancheta din spate, o poți culisa în față câțiva centimetri, mărind spațiul din portbagaj până la 341 de litri. 

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Dacă n-ai nevoie de spațiu pentru bagaje și lași bacheta în poziția către spate, atunci încap în Captur patru spre cinci adulți. Dacă o culisezi în față pentru că trebuie să înghesui bagajele lor în portbagaj, atunci în Captur încap tot patru spre cinci adulți, doar că agasați.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

A testat-o Euro NCAP, unde a primit cinci stele chiar, cu ratinguri de 98% pentru adulți, 83% pentru copii, 75% pentru protecția utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor (pietoni, bicicliști, motocicliști) și 74% pentru sisteme active de asistență și tehnologii de prevenție.

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Nu pot să nu menționez transmisia aici, pentru că trecând peste partea de marketing – care spune că este inspirată din tehnologia F1, lucru adevărat, până la urmă, doar că nu în ideea de performanță – sistemul folosit de Renault este minunat atunci când începi să-l folosești. Au înregistrat inginerii de la Renault vreo 160 de patente atunci când au dezvoltat transmisia asta multimodală.

Lucrul care m-a fascinat poate cel mai tare la cutia asta este că mersul cu spatele nu se face decât electric. Nu are treaptă mecanică pentru marșarier, lucru care a salvat spațiu, greutate și bătăi de cap. Prima frică este scenariul în care n-o să mai ai baterie ca să mergi cu spatele. Nu-ți face griji, mașina își păstrează resurse pentru asta.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

În afară de spațiu în portbagaj, nu.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

Pentru această motorizare, prețurile variază între 29.400 € și 34.400 €, cu mențiunea că achiziționat prin Rabla Plus, prețul unui hibrid plug-in este dedus cu circa 5.000 €. Deci îl poți cumpăra de la 24.400 €.

Ca dotări, important e să știi că în echiparea de bază primești, pe lângă acest sofisticat ansamblu propulsor, jante de 17 inchi, lumini full LED, oglinzi electrice cu încălzire, tapițerie textilă, infotainmentul ăla mic (cu ecran de 7 inchi), selector de moduri de rulare, geamuri electrice, acces hands-free, aer condiționat manual, senzori de parcare spate, pilot automat, faruri și ștergătoare automate; printre altele.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Pentru că îți oferă beneficiile tehnologiei hibride cu încărcare la priză într-un pachet subcompact. 

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Ce m-a enervat tare e faptul că atunci când ești conectat cu telefonul (prin Apple CarPlay sau Android Auto; eu eram pe CarPlay) la mașină și activezi camera de marșarier, odată ce te pui în mișcare din nou ecranul infotainmentului nu revine la Apple CarPlay și trebuie să o faci tu manual de fiecare dată.

Nu e tragedie, asta implică o atingere de ecran. Dar e o atingere în plus, dacă e să mă întrebi pe mine.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Umblu la software ca să repar situația descrisă mai sus, de exemplu.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

… vrei să te bucuri de un Renault pe cât de mic, pe atât de sofisticat. (Mă rog, nu e chiar mic, dar ai înțeles tu.)

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

… nu ai unde s-o încarci cât o lași parcată, fie acasă, fie la birou. Mai bine te orientezi către versiunea E-Tech fără PHEV.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Nu, că biroul meu e acasă, și acasă n-am priză de încărcare la îndemână. Stau la etajul 6.

Clientul perfect al mașinii?

Un corporatist care lucrează la o multinațională cu prize de încărcare. O familie care stă la casă și care are unde să încarce mașina, ca să se poată bucura de costurile mici pe care le promite această tehnologie.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

O arătoasă demonstrație de tehnologie à la Renault.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Renault

Renault Captur

1.6 PHEV E-TECH 160HP E-TECH ENGINEREED

de la 35.550 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Plug-in Hybrid
Sursă principală energie
Electric
Sursă secundară energie
Benzină
Putere maximă sistem
160 CP
Cuplu maxim sistem
349 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
6
Tracțiune
fata
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1598 cmc
Putere maximă
92/68 CP/kW
Cuplu maxim
144 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
2
Putere maximă electric
67 CP
Cuplu maxim electric
205 Nm
Baterie
Capacitate brută
10.50 kWh
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
10.1 s
Viteză maximă
173 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
50 km
Dimensiuni și mase
Lungime
4227 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1797 mm
Înălțime
1576 mm
Ampatament
2639 mm
Volum portbagaj
366 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
Masa proprie
1564 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
35.550