Erau vechi modele Ford, Chevy și Dodge cu motoare și transmisii fixate direct pe puntea spate. Și de fiecare dat,ă aveau țevile de eșapament scoase direct. Pentru ca totul să fie și mai distractiv. Erau mult mai zgomotoase și mult mai macho.

Bruce Meyers despre mașinile anilor ’60 care brăzdau nisipul plajelor din sudul Californiei.

Pentru că atunci lumea era ceva mai… relaxată.

În SUA, curentul Flower Power dicta atmosfera de la mal, în timp ce surferii descopereau un sport complex pe valuri. Europenii – și nu numai – făceau cunoștință cu Beatlemania, o formă extremă de iubire adusă trupei britanice The Beatles.

Iar în toată această atmosferă dominată de calm și-a făcut apariția Dune Buggy, o mașină gândită de la bun început să-ți pună zâmbet pe buze și kilometri pe drumuri neasfaltate de coastă. Părintele acestui concept? Bruce Meyers.

De la artist la inventatorul unui concept emblematic

Când eram doar un puști din Newport Beach, am crescut alături de benzile desenate. Mickey Mouse se plimba în acele mașini mici cu roți mari și-mi doream mult să le conduc și eu fix pe cele din reviste. Nu m-am gândit niciodată că o voi face, dar am fost cumva convins că mașinile vor fi parte din viața mea.

Bruce Meyers într-un interviu acordat Top Gear.

Și dacă privești lucrurile în retrospectivă, Meyers avea dreptate. Tatăl său concurase la Indianapolis și a fost unul dintre oamenii care l-au convins pe Henry Ford să introducă showroomurile în modelul de business.

În 1944, Meyers este recrutat în marina militară a Statelor Unite ale Americii, iar următoarele luni le petrece pe insula Okinawa din Pacific. La finalul stagiului se hotărăște să se mute pe un atol, iar mai apoi să trăiască în liniște în Tahiti.

Îi plăcea să construiască ambarcațiuni și să modeleze fibra de sticlă, iar imediat după ce s-a întors în SUA a decis că e momentul să dea naștere unui proiect major: un catamaran de peste 12 metri. În timpul rămas, Bruce frecventa școala de arte, întinderile de sare de la Bonneville – unde și concura cu un Ford vechi – și plajele din Pismo.

Iar apoi am văzut pe cineva conducând un Beetle cu puține elemente de caroserie. Se învârtea ca un țânțar deasupra apei chiar și cu motorul cu 36 CP. Toată acea greutate pe puntea spate avea logică pe suprafețe cu nisip. Acela era și motivul pentru care mexicanii conduceau pick-upurile încărcate tot timpul cu 50 de galoane de apă în benă.

își amintea Bruce Meyers.

Iar de aici începe povestea adevăratului Dune Buggy.

Originalul

Ideea de Dune Buggy fusese deja descoperită, doar că nimeni nu o a pus-o în practică așa cum trebuia. Vechile mașini “dezbrăcate” de caroserie nu reprezentau punctul ideal pentru a începe o afacere, iar Meyers s-a gândit la un kit de conversie. Doar că aceeași idee i-a venit și unuia dintre dealerii Volkswagen din Los Angeles. S-a numit Sportster, însă avea un mare dezavantaj: nu avea nici pe departe o formă atrăgătoare, iar asta din cauza caroseriei metalice formată doar din linii drepte.

Viziunea unui designer ar fi fost de ajutor, iar fix acesta a fost avantajul lui Bruce. Era un artist care învățase să modeleze fibra de sticlă. Cu un șasiu scurtat de Volkswagen Beetle și cu o caroserie ultra-ușoară, dar cu forme plăcute – o parte dintre ele inspirate de mașina lui Mickey Mouse, Meyers a dat naștere adevăratului Dune Buggy. Publicul l-a botezat Old Red, deși Bruce se gândise deja la un nume: Manx – de la pisicile domestice originare din Isle of Man.

În primul an, Meyers a produs doar 12 exemplare, însă momentul de aur avea să vină în urma unui pariu prostesc.

Același pariu o să schimbe și fața off-roadului din SUA.

Avea tot timpul impresia că acea structură din fibră de carbon o să cedeze, mai ales că motorul și suspensia de Beetle erau prinse direct de caroserie. Dar după fiecare ieșire, Bruce era încrezător că micuța lui mașină e rezistentă. Atât de rezistentă, încât s-a gândit s-o scoată în off-road. Și aici nu mă refer la nisipul de pe plajele din California, ci la traseele dificile de prin păduri.

Creatorul lui Meyers Manx iubirea aventura, iar mai tot timpul, în dreapta era Ted Mangles, prietenul său cel mai bun. În timp ce se aflau lângă lacul Big Bear, cei doi s-au implicat într-un duel verbal cu câțiva motocicliști. Fiecare grup cu păreri opuse despre care vehicul este mai bun în off-road: dune buggy vs. motocicletă. La final au pus și rămășag.

Și ca lucrurile să fie interesante cu adevărat, Meyers și Mangles au propus un traseu în off-road de peste 1.000 de kilometri: de la Tijuana până în La Paz. Doi motocicliști vs echipajul din dune buggy.

Să fiu sincer, nu credeam că putem s-o facem. Am vrut mai mult să ne dăm mari și tari. Asta până într-o seară, când Ted a venit la mine cu un braț de hărți. Ne-am așezat pe podea și am început să calculăm viteze medii și să stabilim opriri pentru alimentare. Din calcule a ieșit că noi vom parcurge traseul în circa 30 de ore, iar cei doi cu motociclete vor termina în 40 de ore. Aveam o șansă.

Iar din acel punct nu mai exista niciun motiv să dea înapoi. Cel mai mult timp era trecut în dreptul alimentării cu benzină, iar pentru că nu voia să piardă sub nicio formă în fața unor motocicliști, Meyers a luat o decizie care astăzi nu pare cea mai bună: să care benzina cu ei. Câtă?, ai putea să mă-ntrebi? Ei bine, 65 de galoane. Vreo 300 de litri „europeni”. 40 dintre ele au fost puse în recipientele din afara lui Old Red, iar restul direct în habitaclu. Țineau benzina în sticle de lapte pe care le sprijineau de picioare.

A fost o prostie, dar la momentul respectiv nu ne-am gândit la ce s-ar fi putut întâmpla.

relata Bruce în interviul acordat Top Gear.

Finalul? Meyers și Mangles au terminat traseul în 34 de ore și 45 de minute. Motocicliștii au ajuns după alte cinci ore.

După isprava celor doi în off-road, Ed Pearlman a înființat Asociația Națională de Off-Road Sportiv, iar în 1967 acesta lansează Mexican 1000 – care ulterior s-a transformat în Baja 1000, una dintre cele mai cunoscute curse de off-road din lume. Prima ediție a fost câștigată de un Meyers Manx.

Tras la indigo

La scurt timp după peripeția până în La Paz, soția lui Meyers a decis că trebuie să-l ajute. Lucra pentru revista Road and Track și a scris un comunicat de presă pe care l-a trimis altor publicații. Povestea a ajuns pe primele pagini, iar în primele ore de la publicarea comunicatului, Bruce a primit câteva sute de comenzi pentru Meyers Manx.

Designul simplu și atrăgător al lui Meyers Manx și aventura de aproape 1.000 de mile i-au adus succesul. Bruce abia făcea față cererilor, iar de la an la an a adus mici îmbunătățiri la nivelul structurii. Totuși, Meyers a observat un lucru: designul folosit de el apăruse în locuri în care nu-și amintea să fi livrat.

După cum intuiești, Meyers Manx fusese copiat.

Era simplu să-l copiezi. Făceai o matriță după carcasa din fibră de sticlă și gata: aveai și tu unul.

Designul dune buggyului fusese patentat în 1965, la un an de la debutul lui Old Red. O greșeală pe care nu avea cum s-o anticipeze. La finalul anilor ’60, Bruce dă în judecată o companie care i-a copiat designul de dune buggy, însă judecătorul a decis că mașina s-a aflat pe piață cu un an înainte de obținerea brevetului.

Puteam să fac apel, dar deja cheltuisem 30.000 de dolari în acel caz. Mai mult, cealaltă companie avea un avocat mult mai bun.

Steve McQueen a condus un Manx în The Thomas Crown Affair, iar un cover story în Car and Driver i-au adus lui Meyers popularitatea. Totuși până la finalul anului 1971, americanul a fost ușor scos din afaceri. Fabricase aproape 7.000 de dune buggies, însă firmele care i-au copiat designul au fost mult mai multe.

În Europa, nemții de la Karmann și belgienii de la Apal au fost cei care s-au impus.

Până astăzi, circa 300 de companii au copiat designul introdus de Bruce Meyers în 1964. S-au produs peste 300.000 de exemplare, iar recent au apărut și versiunile electrice.

ID.Buggy și Meyers Manx 2.0 Electric

Lucrurile s-au oprit, iar Bruce a abandonat complet ideea. Urma să recunoască faptul că n-a avut niciodată un model de business, iar asta a dus la greșeli. Mai mult, au fost perioade în care nu voia să mai audă de Dune Buggy.

Asta până spre finalul secolului trecut, când a fondat o nouă companie și a produs 100 de exemplare Meyers Manx clasice. Le-a vândut imediat, iar doi ani mai târziu și-a diversificat oferta. A continuat să facă asta la un nivel micro, fără să fie afectat de cei care ar fi putut produce dune buggies într-o cadență ridicată. În noiembrie 2020, vinde compania către Trousdale Venture, iar aceștia din urmă promit să continue aventura începută de Bruce în 1964.

Între timp, Volkswagen trece prin scandalul Dieselgate și adoptă o strategie care se axează pe electrice. În câțiva ani apar tot felul de concepte și modele echipate cu baterii. Printre ele și ID. Buggy, un prototip electric croit pe conceptul Dune Buggy. Ghici cine a fost pe scenă la New York alături de ID. Buggy? Așa cum era normal: Bruce Meyers, părintele conceptului.

Pentru moment, conceptul constructorului german a rămas doar la stadiul de prototip. Dar așa cum ID. Buzz – versiunea electrică și modernă a celebrului Bus – a fost lansat pe piață, poate că sunt șanse să vedem și un ID. Buggy de serie.

Inspirați probabil de ideea unui dune buggy electric, Trousdale Venture n-a stat pe gânduri: recent, compania a prezentat noul Meyers Manx 2.0 Electric. Spre deosebire de conceptul de la care a pornit Bruce – adică un Beetle scurtat și dezbrăcat – noul Dune Buggy electric nu are niciun element comun cu modelul mărcii germane sau cu conceptul ID. Buggy.

Modelul va fi disponibil cu două motoare electrice amplasate pe puntea spate care dezvoltă 202 cai putere și 325 Nm. Îl vei putea comanda în două variante de baterie: 20 kWh sau 40 kWh. Cât vei putea merge pe nisip cu el? Cu bateria mică, vreo 240 de kilometri. Cu bateria mare, dublu. În acest moment, Manx 2.0 Electric poate fi rezervat, iar compania a anunțat că va începe sesiunile de teste cu clienți. Adică așa cum a făcut și Bruce după ce l-a prezentat pe Old Red.

Lumea pasionată de dune buggies și-a luat rămas bun de la Bruce Meyers în 19 februarie 2021.