Ce este și ce vrea Renault Kangoo de la noi?
Diferența dintre patru pereți simpli și o locuință este, în primul rând, mobilierul. În termeni foarte simpli, aceasta ar fi diferența dintre o utilitară și un MPV derivat dintr-o utilitară, iar un exemplu foarte popular în acest univers este Renault Kangoo.
Kangoo și-a început viața în 1997 și acum se află la a treia generație, oferind oamenilor gospodari, iubitori de spațiu și de activități variate, un mijloc de transport care să le răspundă în mod nepretențios nevoilor.
Trei lucruri noi față de generația anterioară?
Multe s-au schimbat la Kangoo odată cu trecerea la noua generație, începând chiar cu platforma: acum folosește baza CMF-C/D, pe care alianța Renault-Nissan o folosește pentru o suită variată de modele. Este frate îndepărtat cu Talisman și Arkana.
Folosirea acestei noi platforme a adus cu sine beneficiul preluării tehnologiilor existente, iar asta-l face pe Kangoo MPV un familist civiziliat, nu doar un gospodar care și-a schimbat salopeta cu hainele de sărbătoare.
Cu cine se bate pe piața din România?
Înainte, când vremurile erau mai simple, Kangoo avea rivali veritabili la Citroën, Peugeot și Volkswagen. Însă trecerea la electric a făcut ca unii dintre cei menționați să fie disponibili doar pe baterii: Citroën Berlingo devine e-Berlingo, Peugeot Rifter, e-Rifter, Opel face la fel cu al său Combo, care se transformă în Combo-e. Volkswagen Caddy rămâne o alternativă aici, la fel și Ford Tourneo Connect. Și, de ce nu, Mercedes Clasa T, o (altă) rudă de-ale lui Renault Kangoo.
Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?
Două motorizări mari și late — metaforic vorbind — sunt disponibile acum pentru Kangoo: un Blue dCi de 1,5 litri, cu 95 de cai-putere, și un TCe de 1,3 litri, supraalimentat, cu 130 de cai-putere. În ambele cazuri primești transmisie manuală cu șase trepte și punte față motrică.
Având în vedere că generația anterioară Kangoo este bestseller în segmentul utilitarelor ușoare electrice, în gamă a apărut recent și varianta cu baterii.
Până să deschidă francezii comenzile pentru Kangoo E-Tech Electric, ia-ți versiunea TCe, care are motor mai mic și putere mai mare. Și este și mai rafinat. Spun toate astea după ce am testat versiunea diesel.
Cât consumă pe bune și ce autonomie are?
În cazul în care n-ai fost de acord cu versiunea recomandată de mine, atunci o să afli cu bucurie că dieselul de la Renault rămâne un bun prieten al portofelului, cu un consum mediu de 5,6 l/100 km scos pe o distanță de 450 de kilometri, în cea mai mare parte extraurbani. Ceea ce-l face pe Kangoo diesel un partener bun la drum lung.
Rezervorul are 54 de litri. Cu un pic de efort, ajungi și la 1.000 de kilometri parcurși cu un singur plin.
Cum se simte la drum?
Kangoo este liniștit, așa cum te-ai aștepta să fie în special în cazul dieselului cu 95 de cai-putere. Îmbină la introspecție, la gânduri bune, ajungi să meditezi asupra faptului că prea ne grăbim toți undeva fără rost. Dacă dai peste un drum virajat, începi să te uiți în retrovizoare, ca să dai semnal dreapta nebunilor din spatele tău care au scăpat la drum virajat și care vor să-și dezmorțească un pic amortizoarele. Tu nu vei simți nevoia asta. Dar vei simți poate nevoia pentru un habitaclu mai silențios atunci când rulezi la viteze apropiate de cele de autostradă.
Cum ți se pare designul exterior?
Unde s-a putut lucra cu detalierea, s-a lucrat. Partea frontală ar fi poate cel mai bun exemplu aici. Altfel, oricât de bine ți-ai orna interiorul, atunci când cobori din mașină îți reamintești inevitabil că ești într-un MPV derivat dintr-o utilitară. Nu arată rău, dar nu exagera nici tu să întorci capul după ea după ce te îndepărtezi de mașină, că n-o să te creadă nimeni.
Cum sunt materialele la interior?
Nici utilitarele (și implicit MPV-urile derivate din utilitare) nu mai sunt ce-au fost, și zic asta în sensul bun, dar să nu te aștepți acuma să fii foarte alintat la capitolul ăsta. Inserțiile care imită lemnul sunt, totuși, o adiție plăcută pentru ochi.
Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.
11. Și dacă ai ceva să-i reproșezi al capitolul spații de depozitare, atunci probabil că nimic altceva nu te-ar mulțumi. Asta înseamnă — și o zic cu toată empatia — că problema e la tine. Orice spațiu este generos, fie că vorbești de cele din habitaclu, pentru mărunțișuri, dar mai ales dacă vorbești de portbagaj, care are 700 de litri până la polița de compartimentare, 1.030 până la plafon sau 2.800 dacă rabatezi bancheta spate, rabatabilă asimetric (1/3-2/3).
Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?
Încap fără probleme cinci pasageri, și încap și bagajele lor, chiar și dacă fiecare își aduce jumătate de locuință după el. Spațiul este îndestulător, indiferent unde te uiți.
Cât de sigură e? A testat-o Euro NCAP?
Renault Kangoo a primit patru stele (din cinci) la Euro NCAP, cu rating de 78% pentru protecția pasagerilor adulți, 87% pentru cea a copiilor și 67% pentru cea a participanților la trafic vulnerabili. Pentru sisteme de asistență, Kangoo a primit un rating de 72%.
Indiferent ce echipare îți alegi, primești ca dotări standard de siguranță airbaguri frontale pentru șofer și pasager, laterale pentru toți ocupanții, plus cortină, și mai primești și sistem de asistență pentru păstrarea benzii, sistem de monitorizare a unghiului mort, ștergătoare automate, pilot automat, cititor de semne de circulație, faruri full LED și senzori de parcare spate, printre altele.
Opțional, îl poți îmbunătăți cu asistent de fază lungă, cu cameră de marșarier sau chiar cu sistem la 360 de grade. Poate fi configurat și cu asistent la parcare (controlează direcția), dacă vrei să-ți faci viața și mai ușoară în mediul urban.
Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?
Am rămas surprins de faptul că barele longitudinale de pe plafon pot fi montate și vertical, ca să mai poți pune și acolo 80 de kilograme de orice vrei tu să cari. Dar aș vrea să-ți amintesc că în portbagajul lui Kangoo încape încă o mașină, de fapt.
Ai simțit că-i lipsește ceva?
Sincer? Nu.
Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?
Indiferent ce nivel de echipare ai alege, primești versiunea Intens, pentru că aceasta este singura. Partea bună este că vine deja bine dotată, așa că nu trebuie să te joci de-a bifa în lista de opționale. Partea mai puțin plăcută este că te costă 24.700 € în versiunea TCe și 25.000 € ca diesel. Nu da cu pietre până nu citești mai întâi lista de dotări standard.
Un lucru pentru care merită cumpărat mașina asta?
Pentru S P A Ț I U.
Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?
Sincer, nu am ce critică să-i aduc. Pentru ceea ce a fost construită să facă își îndeplinește misiunea cu brio. De fapt, stai, că mi-am amintit ceva: mi-ar fi plăcut ca interiorul să fie mai jovial. Este, până la urmă, o mașină de familie. Copiilor le plac lucrurile colorate.
Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?
Îi pun stație de emisie-recepție. Și cameră de bord.
Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…
… vrei să te lăfăi în spațiu și dacă ai nevoie de un spațiu interior cu modularitate decentă, astfel încât să-ți pui în el nu doar copiii, ci și bicicletele lor. Și toate jucăriile. Probabil că încap fără probleme.
Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…
… ești pretențios. Kangoo pare genul de mașină care nu se supără că ți-au vărsat copiii ceva pe scaunele din spate.
Tu ți-ai cumpăra-o?
Nu. Că nu am copii. Sau bicicletă. Sau predilecție pentru activități în aer liber.
Clientul perfect al mașinii?
Un familist nepretențios care apreciază spațiul și modularitatea mai mult decât orice altceva, și un simplu SUV sau break pur și simplu nu sunt suficiente.
La final, descrie-mi mașina asta în 10 cuvinte.
Experiența originală a unui MPV, îmbunătățită acolo unde era nevoie.