Exerciții de percepție: BMW Photo Camp 2022

BMW Photo Camp 2022 a chemat din nou fotografii automotive la joacă în compania unor modele demne de toată atenția.

Din experiențele personale de până acum avute cu ei, am identificat un moment din zi în care fotografii intră într-o vădită stare de agitație, în special dacă au pe lângă ei un subiect interesant și un dispozitiv care să capteze imagini, fie el aparat foto sau telefon mobil. E vorba de apus, cu lumina sa caldă, difuză, neintruzivă. Golden hour

Deci dacă se întâmplă să te nimerești la o ședință foto, e important să știi că în acel interval când soarele se pregătește să-și ducă lumina în altă parte a globului, fotografii intră într-o cursă contratimp. O fi alintat momentul acesta golden hour, însă în realitate durează mult mai puțin de atât, și trebuie exploatat la maximum. 

În speranța că îți va fi utilă informația de mai sus în vreun fel în viața asta, să revenim la motivul pentru care ne-am adunat aici: BMW Photo Camp. 

Evenimentul, dacă e să-l numim așa, s-a consumat prima dată acum doi ani, când omul de comunicare de la BMW și izvor de idei năstrușnice, Alex Șeremet, a invitat în Covasna fotografi specializați în zona automotive, pentru sesiuni foto la rece cu modele din gama BMW. Nu-ți pot spune cum a fost atunci acolo, cert este că toată lumea a ajuns acasă cu bine, fără degerături, și că fotografiile au fost de-a dreptul spectaculoase. 

A doua ediție a taberei de fotografie BMW s-a desfășurat în Sibiu și împrejurimi — ocazie cu care am ajuns din nou pe drumul către Păltiniș, pe care ți-l recomand cu căldură. Grupul de participanți a fost și el extins, incluzând acum și jurnaliști, adică principalul element cu potențial perturbator pentru un fotograf auto. Din fericire, am plecat cu toții de acolo la fel de prieteni cum am venit. Cea mai bună dovadă este chiar rodul muncii lor, pe care îl vei putea vedea mai jos. 

Mașinile

Suita de modele pe care BMW le-a transformat în subiecții acestei tabere de fotografie a putut fi împărțită pe teme. Au fost trei reprezentanți ai Seriei 4, unul mai special decât celălalt: un 4 Gran Coupé, un M4 Coupé și un i4.

Apoi au fost SUV-urile reprezentative de la BMW: X5 și X6. 

Și, cumva în afara registrelor deja enunțate, grupul a fost completat de iX M60. Sigur, ar fi putut fi încadrat la SUV-uri, însă având în vedere că este modelul cu cel mai puternic sistem de propulsie creat de BMW până acum (are 619 CP și 1.100 Nm), iX și-a căpătat locul lui special în acest pluton. 

Scopul nu a fost să testăm noi, jurnaliștii, mașinile astea, dar nici nu era să mergem pe lângă ele, așa că profit de moment ca să spun următoarea impresie despre iX M60: n-am mai întâlnit o mașină care să-ți creeze discomfort fizic, ca pasager, atunci când șoferul se hotătăște să se înscrie cu aplomb într-o depășire. 

Dar să nu mai lungesc vorba, că acesta este genul de material care merită privit mai degrabă decât citit — un material pentru care cea mai mare provocare a fost selectarea imaginilor. 

Artiștii

Înainte să încep nominalizarea, în ordine alfabetică, a fotografilor prezenți în a doua ediție #BMWPhotoCamp, aș vrea să completez mica mea observație de mai sus, cu toate că s-ar putea să nu fie nevoie neapărat: lumina de apus este bună dacă știi ce să faci cu ea. 

Dacă știi, în primul rând, cum să operezi acest dispozitiv care captează lumina, folosindu-se de pereți din sticlă, pentru a o imprima pe un senzor, înainte de a fi procesată în ceea ce numim noi fotografie. 

Concluzia la care am ajuns după ani întregi prin preajma lor e că pe lângă vânătoarea în lumină, în ecuația numită fotografie sunt multe alte elemente de care trebuie să ții cont. Probabil că acum te-ai aștepta să ți le spun, dar mi-e teamă că te voi dezamăgi: n-am fost în stare să învăț nici măcar cât să-mi redenumesc pagina de Facebook în Andrei Știrbu Photography. Oamenii ăștia fac un fel de magie, iar noi avem oportunitatea de a le admira rezultatele. 

O poți face chiar live, la galeriile Galateca, în perioada 14-18 septembrie.  

Adrian Cobzașu 

Îl găsești pe Facebook, Instagram, Internet

„Fotografia este o expresie cât se poate de personală a fiecăruia dintre noi. Probabil și dacă ne-ar lăsa cineva într-un studio cu un fundal gri, seturile de imagini pe care le-am scoate la sfârșit ar fi diferite și ar avea semnătura fiecăruia.”

Ca notă personală, despre Adrian aș îndrăzni să spun că scrie și se exprimă pe cât de frumos fotografiază. Și nu zic asta doar rezumându-mă la citatul de mai sus, ci după ce am trăit, prin scriitura lui, materiale din Catalogul Racing Wheels.

Ramona Copil

O găsești pe Instagram

„Fotografia este ceva intim, practic împrumuți privitorului ochii tăi, îl faci părtaș la experiențe și momente care te definesc foarte îndeaproape.”

Ramona este relativ recent intrată în scena foto automotive din România, însă istoricul ei cu fotografia merge mulți ani în urmă, iar asta se vede cu ochiul liber, probabil, în compozițiile ei. Ce nu vezi tu aici este vibrația pozitivă atunci când fotografiază. O confirm eu.

Mihai Dăscălescu

Îl găsești pe Internet, Instagram, Facebook

„Fotografia auto poate fi foarte uşor comparată cu fotografia de portret, doar că provocarea este atipică. Dacă omul este diferit de la o secundă la alta şi într-o continuă transformare, expresivitatea automobilului este îngheţată sub viziunea designerului. Aici încep eu să mă simt provocat. Cum o fac să trăiască prin sine însăşi şi cum va deveni fotografia irepetabilă.”

Mihai, cu care am avut ocazia să colaborez la începuturile mele în domeniul automobilistic, a fost primul fotograf care m-a făcut să fiu curios de această artă plastică. Nu mă consider fin observator al omului în general, dar în cazul lui Dăscălescu nici nu trebuie să fii: implicarea de care dă dovadă în demersul fotografic se vede și se simte de la o poștă.

Ciprian Mihai

Îl găsești în majoritatea testelor Autocritica, pe Internet, Instagram, Facebook

„Poate să sune a reţetă simplă: adaugi lumină, controlez reflexiile, te joci cu culoare şi maşina de fum şi fotografia e gata. Este însă o tehnică pe care am format-o, am testat-o şi am învăţat-o în ultimii 10 ani, experimentând cu multe maşini spectaculoase. Reţeta este simplă, dar se referă la perseverenţă, la a investi în pasiunea ta, a fi deschis să munceşti şi să înveţi, an de an, pentru bucuria de a transmite ceva prin fotografiile tale. Sper că de această dată am reuşit să o fac într-un mod convingător.”

Cu Ciprian mi-am petrecut multe ore recent pe la ședințe foto, și după fiecare am plecat fascinat de precizia lui. Uitându-te la el, la lejeritatea cu care își stabilește într-o clipită cadrele și apasă declanșatorul, poți cădea ușor în capcana că fotografia este simplă.

Bogdan Paraschiv

Îl găsești pe Instagram, Facebook, Internet

„În prezent, pe lângă zona auto, fotografiez cu plăcere peisaje şi sport. Am avut şansa să mă aflu pe câteva platouri de filmare şi cred că este o experienţă fantastică să fii fotograf de set. Sper să se repete cât mai des. Intenţionez să abordez fotografia de arhitectură, care cred că, odată aprofundată, îmi poate oferi satisfacţii mari.”

În interacțiunea cu Bogdan, i-am depistat două ipostaze: cea în care știe ce vrea să facă, caz în care nici bine nu apuci să pui mașina într-o poziție și deja trebuie să o muți, că e gata cadrul, și cea curioasă, în care se animă și începe să se joace cu toate elementele din dotare (lumină, cadru, subiect) până când epuizează variantele. În niciuna dintre situații timpul nu este pierdut cu el.

Dragoș Savu

Îl găsești pe Instagram, Facebook & Facebook

„Pentru unii, acest domeniu poate părea plictisitor: iei maşina, o aşezi bine în cadru, îi pui sau nu lumini şi o pozezi. Pentru alţii, printre care mă număr, este creativ şi provocator. Pentru un tip comod, sunt multe dezavantaje. Trebuie să lucrezi cu uşurinţă şi la -20 grade, şi la +40, să plăteşti amenzi pentru blocarea traficului, să convingi diverşi oameni să te lase să fotografiezi în anumite locaţii. Dar de multe ori mi s-a întâmplat ca prin satele prin care treceau probele de raliu să fiu invitat de săteni la masă sau să mi se ofere produse tradiţionale.”

Cu Dragoș — cu care am colaborat în tinerețile noastre — am învățat că spontaneitatea este un atribut care nu trebuie înfrânat. Mergi cu el cu mașina și-ți spune să te oprești, ca mai apoi să-l vezi roind în jurul mașinii, în căutarea cadrului perfect. Nu-mi amintesc să se fi urcat vreodată înapoi în mașină fără o captură bună.