Studiu Poliția Română: 80% dintre șoferi susțin că au fost agresați în trafic
• Poliția Română a publicat rezultatele unui studiu privind atitudinile și percepția șoferilor în trafic.
• Studiul a fost realizat în contextul în care ponderea ridicată a deceselor rutiere în România, aproape dublă față de restul Uniunii Europene, are drept cauză principală comportamentul din trafic al șoferilor. În perioada 2010-2020, conducătorii auto au fost responsabili pentru 66% dintre accidentele rutiere grave.
• 48% dintre participanții la studiu au declarat că au fost victima agresiunilor verbale în trafic, dar numai 16% au declarat că ei înșiși au avut un astfel de comportament.
• 57% dintre șoferii chestionați au declarat că se simt în siguranță în trafic, cu 9% mai mulți decât în 2018.
• 70% consideră că cea mai gravă abatere care influențează negativ siguranța rutieră este consumul de băuturi alcoolice la volan, în timp ce 9% au nominalizat agresivitatea în trafic, iar 7% depășirea limitei legale de viteză.
• 93% dintre șoferii români își doresc camere fixe de monitorizare pe străzi, pentru reducerea accidentelor
• 80% dintre șoferi au declarat că au fost victime ale agresiunilor în trafic sub forma flash-urilor/claxoanelor
• 80% dintre cei chestionați consideră că șoferii mijloacelor de transport în comun sunt cei mai responsabili în trafic și 70% consideră că cei mai puțin responsabili sunt utilizatorii de trotinete
• 58% dintre șoferi declară că probabil vor depăși viteza legală într-o depășire
• Cercetarea sociologică a fost realizată de Cult Market Research, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române și compania Ursus Breweries.
• Foto: Dreamstime