Test Drive: Mitsubishi ASX Plug-in Hybrid 160

Trebuie să ne obișnuim. Mașinile similare, dar cu sigle diferite vor fi din ce în ce mai prezente în oferta diverșilor producători. Alianțele sunt la ordinea zilei în lumea auto, iar Mitsubishi a decis să profite de know-how-ul Renault. Iată noul Mitsubishi ASX, aka Renault Captur.

Cine este și ce vrea Mitsubishi ASX de la noi?

Mitsubishi a trecut prin câțiva ani tulburi. După anunțul că marca niponă va ieși din Europa și eliminarea din gamă a majorității modelelor, Mitsubishi părea că va ieși din viețile clienților europeni. Însă lucrurile s-au schimbat și Mitsubishi a decis să profite de alianța pe care o are cu Renault.

Noua generație a modelului ASX este de fapt un Renault Captur cu siglă Mitsubishi, iar japonezii nu încearcă să ascundă asta. Am mers în Spania să vedem dacă noul model este mai mult decât o simplă schimbare de logo.

ASX este un SUV de clasă mică care a intrat prima dată în gama japonezilor în 2010. Numit inițial Mitsubishi RVR, denumirea a fost schimbată în ASX (Active Sports Crossover) pentru piața din Europa. În Statele Unite ale Americii, SUV-ul de dimensiuni mici poartă numele Outlander Sport.

Europenii au apreciat modelul ASX. Cu dimensiuni reduse, era ideal pentru uz urban, dar nu se dădea în lături nici de la un drum mai lung cu familia. Mitsubishi a păstrat acest model în ofertă pentru aproape 12 ani, timp în care a trecut prin nu mai puțin de patru facelift-uri. Cea mai recentă versiune a fost lansată în 2019, când Mitsubishi ASX primea partea frontală numită Dynamic Shield, pentru a se integra mai bine în gamă alături de Eclipse Cross și Outlander.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară?

Noua generație ASX are de umplut un gol mare lăsat în gama japonezilor. Iar din partea Alianței, Mitusbishi a primit modelul Captur: dezvoltat de Renault și transformat rapid într-un model preferat de europeni. Vizual, cele două SUV-uri – Mitsubishi ASX și Renault Captur – sunt cvasi-identice. Diferă partea frontală, unde japonezii au aplicat o grilă specifică și logo-ul cu trei diamante, iar în spate au preferat o grafică în ton cu moda: numele constructorului scris pe toată lungimea hayonului. Jantele sunt specifice modelului Mitsubishi, iar la interior s-a preferat un levier clasic pentru cutia automată de viteze ce se regăsește pe variantele mild-hybrid, full-hybrid și plug-in hybrid. Spre deosebire de Renault Captur, care are un controller electronic. Dispare, astfel, spațiul suplimentar de depozitare pe care îl regăsim pe consola centrală la Captur.

Dar poate cea mai importantă diferență dintre modelele gemene este garanția oferită de fiecare producător. Pe piața din România, Renault oferă o garanție de 3 ani fără limită de kilometri, iar Mitsubishi a decis să ofere pentru modelul ASX o garanție de 5 ani sau 100.000 kilometri, garanție ce acoperă și accesoriile originale montate de dealer pe noul model. Mitsubishi mai plusează cu 5 ani de asistență rutieră și o garanție de 8 ani pentru baterie.

Așadar, dacă pui în balanță actualul model cu generația anterioară, remarci în primul rând designul schimbat. ASX-ul original a încercat să țină pasul cu vremea, dar vârsta și-a spus cuvântul chiar și după patru facelift-uri pentru un model lansat în 2010. Bineînțeles, generația anterioară nu oferea soluții electrificate.

Ce concurenți are pe piața din România?

Foarte mulți. Segmentul SUV-urilor mici (segmentul B european) este unul dintre cele mai active, iar clienții își doresc modele crossover de dimensiuni relativ reduse pentru a le putea utiliza cu ușurință mai ales în oraș.

Dacia propune în acest segment Sandero Stepway, iar de la Ford avem crosoverul Puma, fabricat chiar în România. Apoi, cel mai mare concurent este chiar Renault Captur. Noul SUV mai are de înfruntat și concurența din partea celorlalți constructori niponi: Toyota are deja succes cu Yaris Cross (disponibil și verisune hibrid clasic), iar Mazda oferă popularul CX-30 și, în scurt timp, și MX-30 PHEV. Din partea constructorilor din Asia mai enumerăm Hyundai Kona și Kia Niro. Și lista poate continua, în condițiile în care există alți producători care au și câte trei reprezentanți în segmentul SUV-urilor de clasă B.

Un plus pe care îl au Captur și ASX asupra concurenței îl reprezintă cele trei variante de motorizări electrificate. Și cum versiunea Renault Captur E-Tech plug-in hybrid a dispărut momentan din configuratorul importatorului din România – cel mai probabil din cauza problemelor de producție – Mitsubishi ASX plug-in hybrid ar putea avea un avantaj în momentul lansării la noi.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

La evenimentul prin care Mitsubishi și-a anunțat practic revenirea pe piața din Europa am putut testa cele două versiuni hibride (full-hybrid cu 143 CP, plug-in hybrid cu 160 CP). Organizatorii au pus la dispoziție și varianta cu motor de 1.3 litri mild-hybrid, dar din lipsă de timp necesar unui test detaliat am pus-o în așteptare. O testăm după debutul din România. Nu trebuie să uit să amintesc nici de versiunea de intrare în gamă: un litru benzină turbo (simplu, fără mild-hybrid) cu 90 de cai-putere.

Fiecare dintre variantele hibride are avantajele și dezavantajele sale, așa că e important să știi cum vei utiliza mașina înainte de a face decizia de achiziție.

Dacă vei utiliza modelul ASX atât în oraș, cât și și la drum lung și îți dorești un consum redus și nu vrei să îți bați capul cu wallbox-uri și stații de încărcare, atunci ASX HEV este pentru tine. Hibridul clasic se ajută de motorul electric și de bateria de 1,2 kWh pentru a merge electric în special în oraș, iar la drum lung motorul electric ajută atunci când este nevoie. Poți obține fără prea mare efort un consum mediu ce variază între 4,5 și 5 litri/100 km, chiar și cu ritm normal de utilizare și fără a folosi modul de rulare Eco/Pure din sistemul Multi-sense.

Însă dacă vei folosi noul ASX în special în oraș sau pentru naveta acasă-birou și ai unde să încarci o mașină cu baterie (adică ai un wallbox sau o priză dedicată acasă sau la birou), atunci ASX Plug-in Hybrid este alegerea perfectă. Cu bateria de 10,5 kWh încărcată, poți parcurge între 40 și 60 de kilometri în mod complet electric, în funcție de stilul de condus și temperaturile exterioare. Suficient pentru naveta zilnică.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ambele versiuni hibrid folosesc motorul aspirat pe benzină de 1.6 litri (94 CP) alături de două motoare electrice. Doar unul dintre motoarele electrice acționează roțile de pe puntea față, celălalt având funcția de ”high voltage starter generator” sau HSG. Alături de cutia inovativă multimodală, sistemul a fost preluat în totalitate de la Renault Captur. Nu există un ambreiaj clasic, pornirea de pe loc făcându-se mereu electric. La fel și mersul înapoi.

Varianta Mitsubishi ASX HEV are un rezervor de benzină de 48 litri, iar cu ajutorul sistemului hibrid oferă un consum mediu de 5 litri/100 km. În timpul testul, computerul de bord a indicat un consum de 4,8 litri/100 km, iar asta înseamnă că putem parcurge 950 kilometri cu un plin de benzină.

Pentru ASX Plug-in Hybrid, rezervorul a fost micșorat la 38 litri, pentru a face loc bateriei mai mari și sistemului electronic ce o însoțește. Fun fact: bușonul de alimentare pentru PHEV este amplasat pe partea stânga a mașinii, iar pe dreapta este portul de încărcare. La HEV, alimentarea cu benzină se face pe dreapta.

În ceea ce privește consumul de carburant pentru PHEV, media oficială este de 1,5 litri/100 km, dar acest lucru este valabil cu o baterie încărcată pe prima sută de kilometri. Noi am plecat la drum cu bateria încărcată la 80%, când computerul de bord indica o autonomie electrică de 32 kilometri și o autonomie totală de 570 kilometri. După jumătatea traseului de test și un drum în urcare, aveam un consum de 4 litri/100 km și 14,6 kWh/100 km. La coborâre am folosit modul B – recuperarea energiei la frânare -, iar la finalul zilei consumul de carburant a fost de 4,3 litri/100 km și 6,1 kWh/100 km.

Mașinile din testele Autocritica sunt alimentate exclusiv cu gama de carburanți MOL EVO Plus (benzină și diesel), care conțin o concentrație superioară de aditivi EVOTECH. Datorită formulei inteligente EVOTECH, carburanții MOL curăță motorul, îi prelungesc durata de viață și oferă un consum optimizat de carburant, astfel că sunt recomandați mașinilor de orice vârstă.

Indiferent dacă ai o mașină pe benzină sau diesel, carburanții MOL EVO Plus au efect pozitiv asupra motorului. 50% dintre șoferii din România folosesc carburanți speciali de iarnă în sezonul rece.

- Benzina EVO 100 Plus îndepărtează depunerile din sistemele de injecție cu până la 55%.

- EVO Diesel Plus asigură pornirea ușoară a motorului chiar și în condiții de frig extrem, până la -40 de grade Celsius. Mașina ta pornește întotdeauna la prima cheie, indiferent de gradele din termometru.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Mitsubishi ASX este de fapt un Captur îmbunătățit. Iar Captur era deja un SUV foarte bun. Față de versiunea cu siglă de Franța, prima impresie a fost că totul se simte o idee mai bine în ceea ce privește confortul suspensiei, feedback-ul în volan și răspunsul cutiei de viteze multimodale.

Am întrebat inginerii Mitsubishi dacă și-au pus amprenta pe munca francezilor. Răspunsul a fost că nu, dar totuși există o explicație: varianta Captur pe care au primit-o pentru a o transforma în ASX a fost cea mai recentă, iar asta înseamnă că japonezii au lucrat pe un model cu îmbunătățiri față de cel prezentat la lansare.

Astfel, ASX se simte excelent în oraș. Este suficient de compact pentru a te strecura pe străduțe sau părcări extrem de înguste, iar garda la sol înaltă-ish te ferește de neplăceri atunci când negociezi un limitator de viteză mai profilat sau cobori pe o rampă accentuată. La drum lung, feelingul este similar. ASX HEV și PHEV sunt la fel de confortabile și plăcute, singurul lucru care uneori intervine în serenitatea habitaclului fiind sunetul înfundat al motorului termic. Acesta pornește mai des în versiunea hibrid clasic și uneori stă destul de sus în ture.

Cum ți se pare designul exterior?

Modern și atractiv, dar mult prea apropiat de cel al omologului cu siglă Renault. Mitsubishi a modificat doar grila frontală, a pus logoul mărcii și a creat o nouă siglă ASX. În plus, așa cum este moda acum, numele constructorului este scris pe toată lungimea hayonului. Iar cuvântul Mitsubishi nu este unul foarte scurt.

Cum sunt materialele la interior?

În parametri. Avem un mix de plastice moi cu unele mai tari și ceva piano black pe alocuri. Volanul este identic cu cel de pe Renault, doar sigla diferă. Butoanele pe de consola centrală, așezate ca o claviatură, ar fi putut beneficia de un plastic mai plăcut la atingere, dar modelul compensează cu butoanele rotative pentru sistemul de climatizare, care sunt o plăcere la acționare. Apropo, acest combo de comenzi de pe consola centrală poate fi întâlnit atât pe modele Renault, cât și pe Dacia Duster sau Mercedes-Benz Clasa T.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

7. ASX a pierdut un spațiu important de depozitare la interior, mai precis cel pe care la Captur îl regăsim sub schimbătorul cutiei de viteze automate. Pentru că Mitsubishi a decis să folosească un levier mecanic în locul selectorului electronic de pe Captur, spațiul de dedesubt a dispărut. Avem însă un torpedo încăpător, o cotieră suficientă și buzunare ample în portiere. În plus, există un spațiu special pentru telefonul mobil care oferă și funcție de încărcare prin inducție.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Patru vor călători în confort deplin, cinci încap la nevoie. Dar pasagerii din spate dispun de o banchetă culisantă care le permite să obțină mai mult spațiu pentru picioare în detrimentul spațiului de încărcare în portbagaj. Volumul portbagajului variază în funcție de poziția banchetei, între 261 și 375 litri pentru PHEV (tribut adus bateriei de dimensiuni mari) și între 305 și 419 litri pentru HEV. La ASX PHEV, sud podeaua portbagajului este loc doar pentru cablurile de încărcare și sistemul pentru repararea unei pene de cauciuc.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Nu, nu a fost testată cu sigla Mitsubishi. Dar Renault Captur a fost testat imediat după lansarea din 2019. A primit un scor general de 5 stele de siguranță: 96% pentru protecția pasagerilor adulți și 83% pentru copii. Modelul oferă un scor de 75% la protecția utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor și 74% pentru sistemele active de asistență.

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

La fel ca Renault Captur, noul Mitsubishi ASX este unul dintre cele mai capabile automobile crossover de segment B. Sistemele hibrid clasic și plug in hibrid oferite sunt dintre cele mai avansate tehnologic, iar un element care este cu totul aparte pentru aceste două automobile este cutia de viteze multimodală. Pentru ASX am simțit că acest sistem de transmisie a fost chiar îmbunătățit, iar noul element de comandă este mult mai solid și mai plăcut la folosire față de mini joystick-ul folosit de Renault. Față de alți constructori care preferă cutiile de tip CVT sau dublu ambreiaj pentru modelele plug-in hybrid, cei de la Renault au studiat o tehnologie nouă, inspirată direct din lumea Formulei 1. Sistemul dezvoltat este complet nou și are nu mai puțin de 160 omologări tehnice patentate.

Cutia are 4 trepte pentru motorul termic și două pentru cel electric, iar combinațile dintre cele două tipuri de trepte rezultă în 15 moduri de funcționare. Sună complicat, dar cel de la volan nu trebuie sa-și bată capul cu nimic. Selectezi D sau B (dacă vrei să recuperezi cu simți de răspundere energia prin decelerare) și pornești la drum. Nu ai clapete, nu ai mod manual. Nu există ambreiaj, iar punerea în mișcare a mașinii se face mereu în mod electric. Același mod electric este responsabil și pentru mersul cu spatele, nemaifiind necesară o treaptă separată dedicată marșarierului.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Poate un head-up display, dar deja acest sistem e un moft suplimentar, cele două ecrane oferind toate informațiile de care ai nevoie. De asemenea, pentru plug-in hybrid, charger-ul onboard permite încărcări cu maxim 3,5 kW, ceea ce înseamnă că o încărcare completă în condiții ideale la un wallbox durează 3 ore. Iar la o priză casnică de 2,3 kW, aceeași încărcare durează 4.5 ore. Peste noapte acasă, sau ziua când suntem la muncă, nu e o problemă, dar dacă vrem să încărcăm într-o parcare de supermarket cât timp facem cumpărături nu este fezabil.

Mitsubishi oferă pentru modelul său mai mare, Eclipse Cross, și încărcare rapidă DC, acesta fiind unul dintre puținele PHEV-uri de pe piață cu această funcție. Poate n-ar fi fost rău să intervină și asupra chargerului de pe ASX.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

Mitsubishi va oferi pe ASX patru nivele de echipare numite Inform, Invite, Intense și Instyle. Exemplarele conduse de noi la testul din Spania au venit în echiparea de top ce includ și trapa, un element la care personal aș renunța, deoarece elimină spațiu prețios la cap pentru pasagerul din față și cel de la volan. Recomandarea mea: nivelul Intense – e echipat bine, bine – și poți alege și plafonul în culoare neagră în combinație cu o culoare diferită pentru caroserie – dacă vrei să ieși puțin din tiparele obișnuite. Clienții pot alege dintre Crystal White metalic, Sunrise Red, Onyx Black, Royal Blue, Steel Grey și Charcoal Blue solid.

Pe piața din România, noul ASX are un preț de pornire de 20.300 de euro pentru motorizarea de un litru cu 90 CP și transmisie manuală. Versiunea pe benzină mild-hybrid de 1,3 litri pornește de la 22.700 de euro.

În cazul hibridului clasic, cel fără încărcare la priză, prețul anunțat pentru piața din România este de 28.800 de euro. Vârful de gamă, ASX PHEV, depășește o barieră psihologică importantă: mai precis, prețurile pentru un astfel de exemplar încep de la 36.000 de euro. Sigur, ambele variante hibride sunt disponibile doar în echipări de top (Intense și Instyle), iar prețurile nu includ și posibilele discounturi pe care pe le poți accesa prin programele Rabla și Rabla Plus.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Pentru sistemul hibrid extrem de eficient atât la drum, cât și în oraș, pentru latura practică, pentru design și, de ce nu, pentru a fi diferit.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Pentru verisunile cu trapă, scaunul șoferului nu coboară suficient. Poziția la volan este înaltă și poți atinge cu capul partea de sus dacă ai peste 1.80 metri.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Aș alege un plastic mai bun pentru butoanele de pe consola centrală și aș renunța la elementele piano black.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…vrei un automobil compact, polivalent și modern.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…te deranjează un automobil cu o siglă diferită față de cea cu care erai deja familiarizat.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Da. Aș alege versiunea ASX cu sistem hibrid clasic.

Clientul perfect al mașinii?

O familie tânără care are nevoie de o mașină practică și eficientă.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Un Mitsubishi adaptat pe un model Renault extrem de reușit.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Mitsubishi

Mitsubishi ASX

de la 36045 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Plug-in Hybrid (PHEV)
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Electric
Putere maximă sistem
160 CP
Cuplu maxim sistem
nc Nm
Transmisie
Tip transmisie
Automată
Număr trepte
4+2
Tracțiune
Față
Motor termic
Configurație / nr cilindri
L4
Capacitate cilindrică
1.598 cmc
Putere maximă
92 CP
Cuplu maxim
144 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
2
Putere maximă electric
67 CP/kW
Cuplu maxim electric
50 Nm
Baterie
Capacitate brută
10,5 kWh
Capacitate netă
Putere maximă încărcare AC
3,5 kW
Putere maximă încărcare DC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
10,1 s
Viteză maximă
170 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
1,5 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
49 km
Dimensiuni și mase
Lungime
4.228 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1.797 mm
Înălțime
1.573 mm
Ampatament
2.639 mm
Volum portbagaj
261-375 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1.114 litri
Masa proprie
1.616 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
36.045
Preț mașină testată
39.052