Test Drive: BMW Z4 M40i facelift

BMW Z4 a trecut recent printr-un facelift. Nu s-au schimbat prea multe, iar în funcție de cum privești lucrurile, treaba asta chiar poate fi bună.

Cine este și ce vrea BMW Z4 facelift de la noi?

E unul dintre puținele roadstere pure disponibile astăzi pe piață. Și când spun pure nu mă refer doar la modul în care livrează senzațiile atunci când ești la volan, ci și la faptul că nemții nu l-au electrificat deloc. Nici măcar banalul mild-hybrid n-a fost împins de la spate în configurația lui Z4. Și la cum evoluează industria în prezent, dacă Z4 va avea un urmaș, sunt șanse prea mici ca acesta să scape măcar fără un motoraș electric integrat pe mai știu eu unde.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Actuala generație Z4 are doar câțiva anișori pe piață, iar de la finalul lui 2022, roadsterul german se prezintă în fața publicului cu o serie de noutăți. În nomenclatura BMW, versiunea se numește LCI (Life Cycle Impulse). Popular îi spunem facelift.

Și așa cum ne-am obișnuit deja, nu avem în față modificări majore. S-a schimbat puțin, pe ici colo, pe la grila frontală, pe la semnătura luminoasă a blocurilor optice, pe la paleta de culori și pe la oferta de jante. Poate cea mai importantă noutate o constituie apariția pachetului M Sport în echiparea standard pe versiunile cu motorul cu patru cilindri.

Ce concurenți are pe piața din România?

Publicul și-a cam pierdut interesul pentru roadsterele de mici dimensiuni. Drept urmare, producătorii și-au ajustat oferta în funcție de cerințele venite din piață. Iar asta înseamnă că locul acesta de joacă se împarte acum între puține modele.

Audi TT Roadster (aflat deja în ultimul an de producție și indisponibil pe multe piețe), Mazda MX-5 și Porsche 718 Boxster. Sigur, peisajul e pestriț din toate punctele de vedere, însă n-o să mai găsești pe altcineva în acest segment. Probabil te gândești la Toyota Supra, fratele de platformă al lui Z4, însă nu l-am amintit din simplul motiv că nu are o variantă cu plafon retractabil.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Testul a fost organizat în Slovenia ca parte a evenimentului denumit BMW Arena 2023 (unde am testat și noul M3 Touring), iar întâmplarea a făcut ca dimineața să extrag cheia unui Z4 M40i. Vârful de gamă.

Versiunea folosește un motor de 3,0 litri cu șase cilindri în linie ale cărui resurse (340 de cai-putere și 500 Nm) sunt gestionate de o transmisie automată cu opt trepte și direcționate către puntea spate prin intermediul diferențialului M Sport.

Pe lista exemplarelor de test s-a aflat și un Z4 sDrive30i: 2,0 litri benzină, 258 CP și 400 Nm. Tot automată cu opt trepte, tot punte spate motrică, doar că fără diferențialul M Sport și fără suspensiile adaptive (elemente disponibile opțional).

Dar intrarea în gama Z4 e făcută de varianta sDrive20i: tot un 2,0 litri benzină, doar că de această dată dezvoltă 197 CP și 320 Nm. În plus, modelul e livrat standard cu o transmisie manuală cu șase trepte (opțional, automată cu 8 rapoarte).

Dacă vrei senzații pure și o implicare completă, sigur, mergi pe varianta cu transmisia manuală. Mazda o face cu MX-5 de foarte mulți ani, iar soluția funcționează și e în continuare privită cu încredere de clienți. Altfel, mergi cu încredere pe oricare dintre restul variantelor. Desigur, e diferență mare între sDrive20i și M40i, dar ține doar de tine și de modul în care percepi senzațiile pe care ți le oferă un roadster. Unii preferă un sunet baritonal și profund de șase în linie, în timp ce alții aleg caroseria de roadster nu pentru performanțele 0-100 km/h, ci pentru senzația generală livrată.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Testul a inclus câteva porțiuni de autostradă, o zonă de munte puternic virajată și câteva sate. La final, consumul a fost de 12,5 litri/100 de kilometri. Not great, not terrible, cum ar spune englezul, în condițiile în care pe fișa tehnică este trecut un consum mediu mixt de 8,1 litri/100 de kilometri. Desigur, am profitat puțin de atmosfera din munți și de drumurile slovenilor.

În aceste condiții, cu cei 52 de litri din rezervor aș fi putut parcurge puțin peste 400 de kilometri. Eu zic că-i suficient căt să te învârți o zi pe malul lacului Como sau să admiri riviera franceză de la un capăt la celălalt fără grija alimentării.

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Repet, testul n-a inclus nici foarte mulți kilometri și nici porțiuni vaste prin orașe. Doar câteva sate. Drept urmare, nu prea pot să vorbesc despre cum se simte prin oraș. Cele câteva capace de canal și limitatoare de viteză nu sunt neapărat edificatoare în materie de comportament în urban. Sigur, suspensia sport e acolo și se simte ca atare, oricât de mult s-ar adapta ea. Deci eu zic să te aștepți la zdruncinături bunicele dacă ai de gând să folosești un Z4 cu precădere prin București. Știu linii de tramvai care pun probleme chiar și unor limuzine, darămite unui roadster.

La drum lung, Z4 are ceva din aerul unui grand tourer. Îmbracă atmosfera într-un mod plăcut și reușește să nu scoată huliganul din tine. Că știm cu toții că în fiecare dintre noi sălășluiește câte un alter ego capabil de lucruri mai puțin ortodoxe pe șosele atunci când are sub talpă ceva mai multe resurse.

Direcția e precisă și comunică instantaneu lucrurile de la nivelul asfaltului, iar răspunsul motorului – chiar și în modul Eco Pro – e tot timpul acolo. Sigur, dacă te duci înspre zona Sport, reacțiile sunt mult mai precise și chirurgicale din partea întregului ansamblu. Dinamica e acolo și simți cu ușurință fiecare mișcare a mașinii și modul în care încearcă să estompeze neregularitățile din asfalt. Ca să folosesc un termen mai puțin civilizat, Z4 în variantă M40i e o mașină închegată. Nu-i la fel de ușoară ca un MX-5, iar cei care înțeleg importanța masei în acest context ar putea avea lucruri de comentat. Și totuși, pe drumuri virajate, poți valsa cu încredere.

Cu plafonul coborât (chiar durează doar 10 secunde până mecanismul automat acționat dintr-un buton de pe tunelul median pliază întreg soft-topul) senzațiile sunt amplificate. Asta și pentru că motorul și evacuarea pot fi percepute mai bine (cu toate că există și o intervenție diavolească a sistemului adio, sau cum se mai spune, sunet augmentat), dar și pentru că aerodinamica reușește să nu-ți aducă în cabină curenți care să-ți strice părul, sau mai rău, conversația cu cel de lângă. Sigur, ridici puțin tonul că n-ai cum altfel, dar ce vreau să zic e că după niște kilometri în formă cabrio n-o să ai nevoie de pastile ca să-ți dregi vocea.

Cum ți se pare designul exterior?

Aici nu prea am de comentat. Z4 arată bine, chiar și cu grila asta care a debutat pe actuala generație și despre care s-au spus destule în momentul lansării.

Consider că din orice unghi privești noul Z4, roadsterul nu pare deloc o mașină disproporționată.

Cum sunt materialele la interior?

Aici lucrurile nu diferă cu mult față de varianta fără facelift. S-au introdus câteva elemente standard pe toate motorizările, inclusiv deflectorul de vânt și sistemul de climatizare automată pe două zone. La nivel de materiale, găsești un mix, așa cum probabil deja te-ai obișnuit: ce e plăcut la atingere e în jumătatea superioară a habitaclului, ce e mai dur e în zona de jos.

Partea bună – pentru cei care încă nu acceptă trecerea BMW la noua configurație de interior cu ecran curbat – e că Z4 n-a suferit transformări în ceea ce privește instrumentarul de bord sau consola centrală. Încă ai butoane fizice pentru climatizare, un sistem multimedia mai simplist (în sensul bun) tunel median cu comenzi clasice.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

Raportat la clasa din care face parte, îi dau 7. Poate un 8 cu indulgență. Ai un portbagaj de 281 de litri în care să pui două, trei rucsacuri – sau un troller mai măricel – iar pe ici colo găsești câte un cârlig de ancorare sau o plasă. Ce-i drept, au încercat oamenii să-l facă și puțin practic, doar că marginea de încărcare e uriașă.

La interior o să descoperi că în buzunarele portierelor nu prea încap sticlele de apă. Ce-i de făcut? Fie strângi bine dopurile și le pui pe orizontală, fie le așezi în cele două suporturi de pahare din interiorul cotierei. Ar mai exista soluția plasei aflate în spatele scaunelor, dar aici ți-ai îngreuna accesul.

Și scaunele sport sunt excelente, doar că în cazul în care nu ești suficient de zvelt s-ar putea să ai o problemă. Din fericire, n-o să ai nimic de obiectat la nivel de înălțime, scaunele putând fi reglate suficient.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Am anticipat cumva răspunsul la această întrebare și ți-am dat spoilere două rânduri mai sus. În Z4 încap doi adulți. Și atât. Dar repet, cu cât ești mai zvelt cu atât mai bine.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

BMW Z4 a trecut prin testele Euro NCAP în 2019, anul lansării actualei generații. Prin urmare, ratingul acordat atunci se aplică și versiunii cu facelift. Pentru protecția pasagerilor adulți, Z4 a primit 97% din totalul punctelor disponibile, iar pentru protecția copiilor, roasterul a adunat 87%.

Protecția utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor (pietoni, bicicliști, motocicliști) a fost notată cu 91%, iar sistemele de asistență au primit 76%. Pe baza acestor valori, Z4 a primit 5 stele de siguranță din partea organizației independente.

Versiunea cu facelift aduce un pachet de sisteme de siguranță și asistență standard ceva mai bogat, dar poți plusa (opțional) cu câteva echipamente potrivite pentru 2023 (avertizare cu privire la o coliziune din spate, cruise control cu funcție stop&go sau sistem de avertizare pentru traficul perpendicular).

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Mi-a plăcut faptul că poți coborî sau ridica plafonul în mers până la viteze de 50 km/h. Nu-i o noutate în domeniu, dar consider că acest mod de funcționare ar trebui implementat pe toate caroseriile de acest fel.

Mi-a plăcut și modul în care întreg sistemul motor-transmisie livrează resursele. Ce dacă e ea mai greoaie, resursele (cel puțin în cazul lui M40i) compensează.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Testul n-a fost atât de lung încât să simt nevoia unor lucruri. Probabil că la o utilizare zilnică ți-ai dori spații de depozitare mai măricele sau cine știe, scaune nu atât de sport pentru drumurile mai puțin bune.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

În cazul modelelor BMW nu există niveluri de echipare. Pleci de la motorizarea dorită și adaugi diverse pachete și linii de echipare. În cazul lui Z4, odată cu faceliftul au dispărut și acele linii. Fără Advantage și fără Sport Line. M Sport standard. Sigur, îți rămân opționalele independente și pachetele de echipamente care vin în diverse configurații.

Un Z4 sDrive20i cu transmisie manuală – adică cea mai accesibilă variantă – pleacă de la 48.433 de euro, în timp ce vârful de gamă Z4 M40i are un preț de listă de 65.093 de euro. În cazul acestuia din urmă, mai ai de completat cu câteva sisteme de siguranță și cu mici opționale (incluse într-un pachet) care țin de confort.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Pentru că e unul dintre ultimele roadstere fără pic de electrificare.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Pentru versiunile cu motoare cu patru cilindri nu-i neapărat un lucru rău că există un sistem activ care amplifică sunetul în cabină. Însă acel șase cilindri în linie merita să rămână cumva neatins de acest gimmick.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Programez sistemul care coboară și ridică plafonul din cheie să funcționeze și dacă ești mai departe de 10-20 de metri de mașină. În esență, e util, dar nu cred că încalcă vreo regulă de siguranță atâta timp cât ai mașina sub priviri și poți interveni într-un interval de secunde în caz că se întâmplă ceva.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…vrei o mașină care să te facă să zâmbești ori de câte ori o conduci.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…ar fi singura mașină a familiei și dacă ai vreun gând care să rezoneze cu ideea de caracter practic.

Tu ți-ai cumpăra-o?

E greu de dat un răspuns clar. Cu siguranță n-aș merge pe versiunea Z4 M40i. Cred că varianta de bază ar fi suficientă pentru traseele pe care le am eu în cap în acest moment. Și mai cred că MX-5 s-ar potrivi mai bine doar pentru simplul fapt că-i ceva mai confortabilă. Am trecut în acea perioadă a vieții în care scaunele sport și suspensiile rigide nu-mi mai fac cu ochiul atât de mult.

Clientul perfect al mașinii?

Neapărat un iubitor al mărcii BMW care să înțeleagă tradiția constructorului în materie de roadstere și care să perceapă actualul Z4 ca pe o viitoare rara avis.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Una dintre acele mașini care te poate convinge să pleci într-un tur pe coastele europene.

Fișa tehnică a mașinii

Logo BMW

BMW Z4

3.0 M40I STEPTRONIC SPORT

de la 66.105 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Motor Termic (Combustie)
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
340 CP
Cuplu maxim sistem
500 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
8
Tracțiune
spate
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/6
Capacitate cilindrică
2998 cmc
Putere maximă
340/250 CP/kW
Cuplu maxim
500 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
Putere maximă electric
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
4.5 s
Viteză maximă
250 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
7.9 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4324 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1864 mm
Înălțime
1304 mm
Ampatament
2470 mm
Volum portbagaj
281 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
Masa proprie
1630 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
66.105