Motorsportul a fascinat întotdeaua și a oferit lumii povești care vor rămâne în mentalul colectiv. De la efortul făcut de Ford să învingă mașinile Ferrari la Le Mans până la modul în care Ayrton Senna pilota pe ploaie. De la stilul excentric al lui Colin McRae până la transformarea unei companii de băuturi energizante într-o echipă campioană mondială de Formula 1. Am dat mai sus doar exemple pe care mulți le cunosc, doar că motorsportul are și povești – nu neapărat cu happy ending – mai puțin celebre, dar cu siguranță fascinante.
Astăzi vorbim despre Erwin Bauer. Un pilot născut în Germania și a cărui carieră s-a încheiat tragic pe circuitul de la Nürburgring.
Începuturi la maturitate
Bauer s-a născut în Stuttgart în 1912. Până la final de 1945 nu poți spune că omenirea a traversat cele mai bune perioade ale sale. Prin urmare, să te apuci de motorsport în era interbelică nu putea fi o decizie cu care să câștigi o discuție în fața familiei. Mai ales dacă nu dispuneai de bugetul necesar – și extraodinar de mare – pentru o astfel de pasiune.
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și odată cu reconstrucția Europei apar oportunități, iar Erwin Bauer consideră că la 40 de ani e momentul să înceapă o carieră în sporturile cu motor. N-a vrut s-o ia de jos și a țintit direct în liga mare.
În 1953, Erwin Bauer și copilotul Hans Herrmann concurează la Mille Miglia, una dintre cele mai dure și solicitante curse la care te puteai înscrie în acei ani. Neamțul pilotează un Porsche 356 Super 1500, iar rezultatul este excelent pentru un novice: locul al 30-lea.
Performanța obținută în Italia îl califică pe Bauer pentru un loc la Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei de la Nürburgring.
Printre cei mari
La începutul anilor ’50, Campionatul Mondial și Formula 1 erau termeni diferiți. Ca să înțelegi exact despre ce vorbesc, în acea perioadă, nu toate cursele de Formula 1 contau în Campionatul Mondial (ceea ce numim noi astăzi generic Formula 1). Practic, dacă aveai un circuit puteai organiza o întrecere de Formula 1, dar asta nu însemna că o poți numi un Mare Premiu care să conteze în clasamentul mondial.
În plus, marii constructori se întreceau în dezvoltarea mașinilor cu care să se înscrie în aceste competiții. Motivul era același ca astăzi: sportul cu motor oferea platforma potrivită pentru testarea tehnologiilor care mai apoi erau introduse pe modelele de serie.
Și totuși, în acea perioadă existau și constructori mici care pășeau în universul Formulei 1, însă rezultatele erau mult mai slabe comparativ cu cele ale echipelor de uzină. Totul ținea de bugete. Ca astăzi. Drept urmare, pentru a umple acest gol, oamenii care luau decizii cu privire la regulamente au inventat o competiție separată: Formula 2. Ba mai mult, între 1952 și 1953, regulamentul în schimbare a permis concurenților să aducă la start monoposturi gândite după regulile Formulei 2.
Acum, că am încheiat această paranteză, revin la Marele Premiu al Germaniei de la Nürburgring din 1953 și la Erwin Bauer.
Invitația de a concura în cursa din Campionatul Mondial nu prea putea fi refuzată. Oricine s-ar fi aflat în poziția proaspătului pilot german n-ar fi spus nu, chiar dacă nu urma să aibă o mașină demnă de primele locuri. Sau de cele de la mijlocul grilei. Departe de acest gând.
Bauer concura cu un Veritas RS, o mașină a companiei care a fost înființată de câțiva foști angajați BMW, în 1947. Toată ideea Veritas se învârtea în jurul motorului de doi litri folosit de BMW 328, unul dintre modelele nemților care a punctat serios în cursele europene în anii ’40.
În plus, la ediția din 1953 a Marelui Premiu al Germaniei de la Nürburgring se aflau și piloții angrenați la titlul acelui an: Alberto Ascari și Juan Manuel Fangio. Pe lista înscrișilor se mai aflau și Stirling Moss, Nino Farina și Hans Stuck. O grilă plină cu oameni talentați în ale pilotajului.
În calificările pentru cursă, Bauer încheie la peste 3 minute față de timpul de pole position (stabilit de Ascari), iar asta îi asigură doar locul al 33-lea pe grilă. Penultimul.
Doar că startul Marelui Premiu al Germaniei din 1953 rămâne în istorie pentru un alt motiv: pompa de carburant a mașinii lui Ernst Loof, unul dintre fondatorii Veritas, cedează imediat după start. Din inerție, mașina trece linia de start și parcurge doi metri. Așa a început și s-a încheiat cariera lui Ernst Loof în Formula 1. Cea mai scurtă din istorie. Am scris despre ea într-un material dedicat mai jos:
Nu-ți imagina că Bauer a performat în vreun fel: a reușit ca în primul tur să urce până pe poziția a 28-a, însă o defecțiune a motorului modelului Vertias RS a dus la abandon. Era abia în al doilea tur.
Câștigător a fost Nino Farina într-un Ferrari, ultima victorie a italianului într-un Mare Premiu. Pe parcursul cursei, Ascari nu doar că a stabilit cel mai bun timp al acelui an de la Nürburgring, dar a și făcut schimb de mașină cu Luigi Villoresi – coechipierul său – după ce exemplarul pe care în pilota de la start a pierdut una dintre roți. Erau alte vremuri.
Specialist pe Nürburgring
Nimeni nu l-a numit Regele Nürburgring-ului, dar Bauer iubea și cunoștea foarte bine circuitul din Eifel. Atât de bine se împăca cu diferențele de nivel, cu virajele “oarbe” și cu schimbările de aderență, încât la două săptămâni după Marele Premiu al Germaniei revine la Nürburgring – circuit poreclit de piloți Iadul Verde – pentru cursa de anduranță de 1.000 de kilometri. Termină al optulea cu un OSCA MT4.
Cariera lui Bauer începe să prindă tracțiune. În 1954 se întoarce pe Iadul Verde cu un Lotus Mk8. Era doar spectator al Eifelrennen – o cursă anuală organizată de ADAC în munții Eifel încă dinainte de apariția circuitului de la Nürburgring – când Colin Chapman îl propune să piloteze mașina mărcii britanice. Acceptă pe loc, iar în ziua cursei încheie pe locul al patrulea, în fața unor modele mult mai performante. În același an, tot cu un Lotus MK8, Bauer participă la Rheinland-Pfalz Preis Nürburgring. Din nefericire, încheie cursa prematur din cauza unei defecțiuni la transmisie.
În anii următori, pilotul german se întoarce la Mille Miglia (1956, Mercedes-Benz 220A, locul al 9-lea la clasă) și se înscrie în Österreicher Automobil-Sport-Club. Motivul: echipa deținută de austriacul Gotfrid Köchert, pilot care concurase și el la Mille Miglia sau pe Nürburgring, avea planuri importante.
Primul dintre ele s-a concretizat în 1957. Cei doi s-au înscris și au concurat în cursa de 24 de ore de la Le Mans. Doar 18 tururi: mașina de concurs, un Ferrari 500 TRC a rămas fără combustibil.
Un an mai târziu, în 1958, cei doi intră în cursa de 1.000 de kilometri de la Nürburgring. Se înscriu cu un Ferrari 250 TR și termină pe locul al zecelea. Ultimul stint e al lui Bauer.
Pilotul german nu observă steagul caroiat în alb și negru care anunța finalul cursei și continuă să forțeze. Un ultim tur pe care credea că-l mai are de parcurs. Restul lumii se relaxase și piloții de pe circuit erau în turul de răcire. Salutau publicul. Bauer e surprins de o mașină foarte lentă, încearcă s-o ocolească, se răsucește, se răstoarnă și se oprește în copacii de la marginea circuitului.
Două zile mai târziu, în 3 iunie 1958, Bauer moare la spitalul din Köln din cauza rănilor suferite în accident.
Foto principală: IMAGO / Motorsport Images