Îmbunătățiri pentru Range Rover Evoque
• Land Rover a pregătit o serie de noutăți pentru Range Rover Evoque.
• Modificări exterioare: grilă frontală cu accesorii restilizate, faruri Pixel 1 LED cu o semnătură luminoasă ușor schimbată, jante cu design nou cu dimensiuni de 21 de inchi, și trei culori noi pentru caroserie (Tribeca Blue, Corinthian Bronze și Arroios Grey).
• Noutăți la interior: ecran central curbat de 11,4 inchi care acum integrează toate funcțiile mașinii, tunel median restilizat, un nou selector pentru transmisie, cea mai recentă versiune a sistemului de infotainment (Pivi Pro 2), și sistem pentru purificarea aerului.
• Gama de motorizări a rămas aceeași: motoare diesel și benzină echipate cu sistem mild-hybrid cu puteri cuprinse între 160 și 300 CP, plus o versiune plug-in hybrid cu 309 CP.
• Conform reprezentanților mărcii, varianta hibridă cu încărcare la priză dispune acum de o baterie cu o chimie îmbunătățită, iar acest lucru înseamnă o autonomie reală pur electrică ceva mai bună. Acumulatorul va putea fi încărcat atât la stații DC (până la 50 kW), cât și la stații AC (până la 7 kW).
• Foto: Land Rover