Renovatio: 242 de stații rapide noi pentru electrice în România
• Renovatio e-charge va instala 242 de noi stații de încărcare a mașinilor electrice în România.
• Compania a primit o finanțare europeană de 9,5 milioane de euro în cadrul unui proiect european numit EXPAND-E.
• Concret, Renovatio e-charge va instala în România 222 de puncte de încărcare (cu putere de cel puțin 150 kW) pentru autoturisme. Alte 20 de puncte de încărcare, cu putere minimă de 350 kW, vor fi destinate vehiculelor electrice de transport greu (camioane, autobuze și autocare).
• Stațiile vor fi instalate în 53 de locații de-a lungul coridoarelor principale ale rețelei TEN-T din România.
• “Consorțiul EXPAND-E instalează în perioada iunie 2022 – iunie 2025, în peste 450 de locații, din 22 de state membre UE, un total de 2.100 de puncte de încărcare (150-350kW), destinate vehiculelor electrice ușoare și grele de transport marfă. UE finanțează acest proiect prin acordarea unui grant în valoare totală de 70 de milioane de euro, din care 9,5 milioane de euro revin României”, a declarat Alexandru Teodorescu, Managing Partner al Renovatio e-charge.
• Foto: Renovatio