Noul SUV electric Peugeot e-3008: prezentare în septembrie
• Peugeot pregătește lansarea unei noi generații a SUV-ului 3008. Pentru moment, reprezentanții mărcii au publicat o fotografie cu prototipul de teste acoperit de camuflaj.
• Conform oficialilor, în următoarele luni se vor desfășura sesiunile finale de teste pe drumurile publice din Europa.
• Prezentarea noului e-3008 este programată pentru luna septembrie.
• Într-un interviu recent, Linda Jackson, CEO-ul Peugeot, a menționat că viitorul SUV electric va avea la bază platforma STLA Medium, o nouă arhitectură dezvoltată în cadrul grupului Stellantis.
• În urmă cu câteva săptămâni, Peugeot a publicat și o serie de imagini cu interiorul noului e-3008.
• SUV-ul va fi echipat cu un ecran curbat de 21 de inchi, iar noul sistem se va numi “Panoramic i-Cockpit”. Conform oficialilor, ecranul curbat va include atât instrumentarul digital de bord, cât și display-ul sistemului de infotainment.
• Alături de noul display, Peugeot va introduce pe e-3008 și un volan redesenat, cu comenzi tactile.
• Via: Autoexpress
• Foto: Peugeot