Noua generație Škoda Superb: Prezentare în noiembrie
• Škoda pregătește o nouă generație Superb. La fel ca până acum, modelul va fi disponibil în două variante de caroserie (liftback – siluetă de sedan, dar portbagaj cu hayon – și break).
• Acum, oficialii mărcii au publicat o serie de imagini cu prototipurile de teste, dar și informații tehnice referitoare la noua generație Superb.
• Dimensiunile noii generații Škoda Superb: 4.912 mm lungime (+43 mm), 1.849 de mm lățime (-15 mm), 1.481 de mm înălțime (+12 mm) și ampatament de 2.841 de mm. Valorile dintre paranteze sunt raportate la actuala generație.
• În cazul versiunii break diferă doar lungimea: 4.902 mm (+40 mm).
• Portbagaj de 645 de litri (690 de litri în cazul break-ului).
• Oficialii mărcii anunță că interiorul va oferi un mix între digital și analog. Vor exista comenzi cu butoane, dar și sisteme care funcționează exclusiv prin intermediul unor ecrane. Spre exemplu, sistemul de infotainment va avea un ecran de 12,9 inchi – cel mai mare dintr-un model Škoda de până acum. De asemenea, selectorul transmisiei a fost mutat pe coloana de direcție, iar acest lucru a permis restilizarea consolei centrale.
• Noua generație Superb va fi disponibilă cu motoare diesel și benzină, dar va avea și variantă hibridă cu încărcare la priză.
• Motorizări anunțate inițial:
– 1,5 litri benzină mild-hybrid cu 150 CP
– 2,0 litri benzină în versiuni de 204 CP și 265 CP
– 2,0 litri diesel în versiuni de 150 CP și 193 CP
– plug-in hybrid cu 204 CP
• Toate versiunile echipate doar cu motoare termice vor avea o cutie automată cu șapte trepte. Hibridul va folosi o transmisie automată cu șase rapoarte.
• Sistemul de tracțiune integrală va fi disponibil pe versiunile de top (2,0 litri benzină cu 265 CP, 2,0 litri diesel cu 193 CP).
• Prezentarea noii generații Superb este programată pentru luna noiembrie.
• Foto: Škoda