Prețuri în România: Ford Transit Courier, de la 18.500 €
• Ford a deschis comenzile în România pentru noile Transit Courier și Tourneo Courier (versiunea de persoane a utilitarei mici), modele care vor intra în producție la uzina Ford Otosan din Craiova în cursul acestui an.
• Preț de pornire cu reducere specială de lansare:
– 18.505 euro (cu TVA) pentru Transit Courier (echipare de bază Trend, motor de un litru cu 100 CP)
– 21.540 de euro (cu TVA) pentru Tourneo Courier (echipare Trend, motor de un litru cu 125 CP).
• Conform oficialilor mărcii, reducerea specială de lansare se aplică tuturor versiunilor din gamă.
• Trei niveluri de echipare: Trend, Titanium și Active.
• Echipamentul standard de pe echiparea de bază include, printre altele, următoarele: aer condiționat manual, sistem de infotainment SYNC 4 cu ecran de 8 inchi, Apple CarPlay și Android Auto fără fir, pachet de asistență Co-Pilot 360 (asistență pre-coliziune, asistență inteligentă pentru viteză, sistem de păstrare a benzii, recunoașterea semnelor de circulație, senzori de parcare spate) și faruri cu fază lungă automată.
• Motorizări disponibile în acest moment pentru Transit Courier:
– un litru benzină cu 100 CP (manuală cu 6 trepte) sau 125 CP (manuală cu 6 trepte sau automată cu 7 rapoarte)
– 1,5 litri diesel cu 100 CP (manuală cu 6 trepte)
• În cazul lui Tourneo Courier, Ford oferă doar motorul de un litru cu 125 CP. Acesta poate fi comandat fie cu o cutie manuală cu șase rapoarte, fie cu una automată cu șapte trepte.
• Ulterior, gama va fi extinsă și cu versiunile electrice E-Transit Courier și E-Tourneo Courier. Acestea sunt programate să intre în producție în 2024.
• Despre noul E-Transit Courier poți citi mai multe aici.
• Primele livrări sunt programate pentru finalul acestui an.
• Foto: Ford