Test drive: Renault Austral HEV

E un model-cheie pentru Renault, în contextul marelui plan Renaulution. Și înlocuitor pentru neperformantul Kadjar. Acum și în versiune full-hybrid.

Cine este și ce vrea Renault Austral de la noi?

Înlocuitor pentru Kadjar, pe fondul unei prestații nesatisfăcătoare a acestuia. Deci SUV de segment C, cu misiunea de a împăca și capra și varza. Pe șleau, Austral trebuie să fie cam bun la toate.

Trei lucruri noi față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Un alt Austral n-a mai existat până acum. Dacă ne raportăm, totuși, la Kadjar, orice e nou la Austral, începând cu platforma pe care a fost dezvoltat – a treia generație a arhitecturii CMF-CD – și continuând cu designul, interiorul, tehnologia. Tot.

Ce concurenți are pe piața din România?

Întrebarea mai bună ar fi fost câți. Fiindcă-s foarte mulți: Nissan Qashqai, Toyota RAV4/Suzuki Across, Kia Sportage, Hyundai Tucson, Ford Kuga, VW Tiguan, Mazda CX-5, Skoda Kodiaq, Citroen C5 Aircross, Peugeot 3008, Honda CR-V.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

De data asta, am trecut de la Austral 1.33 TCe mild-hybrid la Austral HEV, adică hibrid self-charging sau full-hybrid. Sistemul este format dintr-un motor termic de 1,2 litri turbo, cu trei cilindri, alimentat cu benzină, un motor electric, un starter-generator și o baterie de 1,7 kWh (net). Cu mențiunea că unitatea starter-generator, în esență un motor electric mai mic și mai puțin potent, are rolul (evident) de a porni motorul termic dar ajută și la optimizarea schimbărilor de treaptă și la încărcarea bateriei – inclusiv prin recuperarea energiei la decelerare/frânare.

Motorul termic produce, de unul singur, 131 de cai-putere și 205 Newtoni-metru, în vreme ce electricul „scoate” 68 de cai-putere și 205 Newtoni-metru. În total, sistemul pune la dispoziția celui de la volan 200 de cai-putere și 205 Newtoni-metru (cuplul celor două motoare electrice nu se adună), trimiși exclusiv către roțile din față. De asta se ocupă o transmisie automată multimodală – cu patru trepte pentru motorul termic și două pentru cel electric. În total, transmisia poate opera până la 15 combinații între trepte, în funcție de situație și stil de condus.

Cu un răspuns la a doua parte a întrebării revin ceva mai jos.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Pe bune, consumul după test, în momentul în care am predat mașina, a fost de 9,1 l/100 km. Destul de mare pentru un hibrid de genul acesta, care ar trebui să fie, înainte de toate… eficient. Asta în condițiile în care stilul meu de condus a fost „declarat” de computerul de bord drept normal și oricum, n-aș fi sărit calul dincolo de limitele legale.

Un calcul simplu mi-a arătat că aproximativ o treime din distanța parcursă s-a realizat pur electric. Mi se pare puțin, mai ales fiindcă n-am ieșit foarte des în afara orașului sau dincolo de zonele periferice/suburbii, iar alte hibride self-charging de la concurența japoneză merg mult mai mult pur electric. Mai ales la viteze mici, prin trafic urban.

Deci, în condițiile date, cu acest consum din „teren”, autonomia reală va fi de cam 600 de kilometri.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Plecările de pe loc se fac mereu pur electric, ceea ce induce o anumită rafinare. Dar de cele mai multe ori, plecarea de pe loc a fost rapid urmată de activarea motorului termic (cam după 2-3 secunde), resimțită la interior pe două axe: vibrații și zgomot. Pe lângă asta, mai e loc de cizelare la nivelul transmisiei: există momente în care parcă are un lapsus, iar când se decide într-un final să acționeze, o face smucit, ca și cum s-ar grăbi să repare lipsa anterioară de reacție. În rest, cât timp nu presezi insistent accelerația, deplasarea se desfășoară relativ plăcut. Spun relativ pentru că motor termic intervine aleatoriu (cu efectele de mai sus), pentru a încărca bateria.

Deși în teorie ai 200 de cai la dispoziție, realitatea spune altceva. Adică, nu se simt ca 200, nici măcar atunci când te duci în kickdown. Ba mai mult, vei induce și mai multă confuzie asupra transmisiei, ceea ce va rezulta într-o pauză în care… nu se întâmplă nimic, urmată de o tentativă de fuleu, ca și cum sistemul dorește să recupereze pentru ezitarea de mai devreme.

Soluția aici e să accelerezi progresiv, din aproape în aproape – vei mai fluidiza un pic sinergia dintre cutie și motoare. Totuși, n-are rost să te aștepți la cine știe ce performanțe de hot-SUV, deși nivelul de echipare te-ar putea duce cu impresia acolo, mai ales prin prezența numelui Alpine în denumire și a esteticii generale.

Foarte bun e sistemul 4Control, ajuns la a treia generație. Ba chiar dus un pic spre zona de sportiv pe setarea cea mai acută. Există 13 trepte, iar cea din vârf, 13 adică, virează roțile spate cu 5,5 grade, util în zone cu spațiu limitat. Dacă n-ai mai „lucrat” cu 4Control, s-ar putea să ți se pară un pic prea mult inițial. Partea bună e că dacă îți e nouă experiența cu punte spate viratoare, o poți lua treptat, de la setări mai mici (oriunde între 5 și 8 mi se pare un compromis bun) până te obișnuiești cu sistemul.

Mai am de dat plusuri pentru direcție, mult mai precisă decât m-am așteptat dar și pentru suspensie, care cerne în liniște cam tot ce-i arunci în cale – exceptând denivelări grosiere sau linii de tramvai nealiniate la suprafața asfaltului, cum tot găsești prin capitală. Acestea vor aduce ceva sunete specifice în habitaclu.

A, și să nu uit. Austral HEV poate fi transformat într-un one pedal car. Cele două clapete de pe volan îți permit să ajustezi gradul de tărie prin care sistemul hibrid recuperează energie la frânare, iar dacă-l selectezi pe cel mai „aprig”, nu vei mai avea nevoie de pedala de frână.

Acum, ce recomand: dacă nu vrei musai hibrid de dragul tendințelor actuale, eu aș merge pe Austral 1.33 TCe mild-hybrid în versiunea cu 160 de cai-putere (există și cu 140). Chiar dacă aceasta nu vine cu 4Control. Întâmplarea face s-o fi testat pe la începutul anului pe cea de 160 de cai-putere, cu un consum real de… 9,1 l/100 km. Însă CVT-ul care simulează șapte rapoarte s-a dovedit, din perspectiva mea, mult mai plăcut și parcă versiunea 1.33 TCe e și o idee mai zveltă decât surata ei hibridă.

Cum ți se pare designul exterior?

E suficient de modern pentru anul 2023, fără să te impresioneze sau să-ți provoace dureri de glob ocular. Renault Austral e pur și simplu un SUV care arată binișor spre neutru. Oricum, știți cum e: de gustibus…

Cum sunt materialele la interior?

Depinde mult de echipare. De exemplu, Esprit Alpine, vine cu materiale de bună și foarte bună calitate răspândite prin habitaclu, inclusiv pe volan și pe scaune. Uneori chiar ai tinde să zici că stai într-un interior premium, dacă n-ar fi celelalte plastice mai puțin plăcute, folosite pentru partea inferioară din habitaclu. Sau inserțiile negre lucioase de pe volan. Sau asamblarea relaxată pe alocuri. Dar da, per ansamblu, senzația de calitate primează, cel puțin spre vârful piramidei nivelurilor de echipare.

Am o problemă cu abordarea ergonomică – m-am mai plâns de asta, știu – la nivelul manetelor din jurul volanului. Mai exact, selectorul transmisiei a la Mercedes-Benz este foarte înghesuit de comenzile pentru ștergătoarele de parbriz/lunetă. Și am pățit să vreau să cuplez transmisia în D și de fapt să pornesc ștergătoarele.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

9. Argumente: interiorul a fost clădit în așa fel încât să ofere spații de stocare cu volum însumat de 35 de litri. Bancheta culisează 16 centimetri față-spate și deși n-are legătură cu spațiile de depozitare, oferă mai mult loc pentru picioarele celor așezați în spate. Dacă împingi bancheta la maxim spre spate, volumul portbagajului este de 430 de litri. Cu bancheta în poziție maximă spre față, volumul e 487 de litri. Dacă rabatezi bancheta, acesta sare la 1.455 de litri.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Patru adulți. Sau cel mult patru adulți și un copil, pentru confort optim pe distanțe medii-mari.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Da, Austral a fost testat de Euro NCAP. Rezultatele, pe lângă cele 5 stele de pe epoleți, arată așa:

  • protecția pasagerilor adulți: 88%
  • protecția copiilor: 83%
  • protecția participanților vulnerabili la trafic: 69%
  • funcții de siguranță activă și pasivă: 87%

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Clar, integrarea Google Automotive. O decizie foarte inteligentă din partea Renault pentru sistemul multimedia OpenR Link. Mult mai bună decât denumirea în sine. Unde mai pui că n-am întâmpinat glitch-uri, grafica e curată și meniurile nu te bagă-n ceață cu structura lor. Ecranul de pe consola centrală are 9 inchi standard și 12 pe versiunile mai pestrițe și este acoperit, ca un smartphone, de Gorilla Glass, pentru extra protecție împotriva zgârieturilor.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Un consum mai mic, ținând cont că vorbim de un full-hybrid. Și poate ceva mai mult curaj în abordarea aspectului exterior, dar pot trăi fără asta. Esențială aici ar fi trebuit să fie eficiența.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

La cum arată și se simt materialele din ambele declinări Esprit Alpine, aș înclina să zic că aici trebuie țintit, dacă bugetul lasă loc de manevră. Fie că e Iconic Esprit Alpine (vârful gamei) sau Techno Esprit Alpine (următorul nivel sub Iconic), din perspectiva mea, amândouă își merită banii. Până la urmă, vei petrece timp în interior, nu pe lângă mașină, admirând-o, corect?

Apropo de bani, dacă vrei un Austral HEV, poți lua versiunea de bază (denumită Techno), cu preț de pornire de 36.400 de euro, conform configuratorului Renault România. Techno Esprit Alpine începe de la 37.900 de euro, iar Iconic Esprit Alpine de la 40.900 de euro, conform aceluiași configurator.

Mențiune: Techno este cea mai joasă versiune pe care o poți alege pentru full-hybrid. La nivel de gamă, cea entry-level este Evolution, dar n-o poți configura decât cu motorul TCe 1.33, cu sistem mild-hybrid, 140 de cai-putere și transmisie manuală. Aceasta pleacă de la 28.000 de euro.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Reiterez ce-am spus prima dată: melanjul de confort și tehnologie accesibilă.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

E un hibrid și consumă foarte mult, deci nu prea se comportă ca un hibrid.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Fac cumva să mai reduc din consum. Sau ordonez un pic înghesuiala din jurul volanului. Dar în contextul de față, rămâne prima variantă.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…ești fan înfocat Renault sau apreciezi un pachet tehnologic peste medie la un preț sub medie. Plus confort și un strop, hai două, de materiale bine puse la punct (pe nivelurile de echipare superioare).

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…ești în căutarea unui hibrid cu adevărat eficient. Au niște băieți din Japonia câteva opțiuni.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Nu.

Clientul perfect al mașinii?

Clar cu familie, fan tehnologie la preț corect, doritor de confort, interesat să conducă o mașină care arată modern.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Potențial cash cow pentru Renault, cu loc de mai bine.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Renault

Renault Austral

1.2 HEV 200 E-TECH TECHNO ESPRIT ALPINE

de la 38.100 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Hybrid
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
200 CP
Cuplu maxim sistem
205 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
6
Tracțiune
fata
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/3
Capacitate cilindrică
1199 cmc
Putere maximă
131/96 CP/kW
Cuplu maxim
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
2
Putere maximă electric
68 CP
Cuplu maxim electric
205 Nm
Baterie
Capacitate brută
1.70 kWh
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
8.4 s
Viteză maximă
175 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4510 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1843 mm
Înălțime
1644 mm
Ampatament
2667 mm
Volum portbagaj
430 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1455 litri
Masa proprie
1644 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
38.100