Porsche Taycan Cross Turismo: consum, autonomie reală, costuri de încărcare

Porsche Taycan Cross Turismo a fost cea mai scumpă mașină electrică din road tripul ROCHARGE by Vitesco Technologies. În acest articol găsești detalii complete despre autonomie, consum și stațiile de încărcare. 

Versiunea break a modelului electric Porsche Taycan ne-a însoțit în aventura ROCHARGE by Vitesco Technologies și a câștigat detașat topul celor mai scumpe electrice din caravană. 

După ce a fost condus de 16 jurnaliști și invitați, acum a venit momentul să aflăm detalii despre autonomia reală, consumul real, timpii de încărcare și costurile cu energia electrică.

Porsche Taycan Cross Turismo Turbo: consum, autonomie reală, costuri de încărcare

PARCURS

CONSUM

DISTANȚĂ PARCURSĂ

(km)

RITM DE
RULARE

ENERGIE CONSUMATĂ

(kWh)

CONSUM MEDIU

(kWh/100 km)

AUTONOMIE REALĂ

(kilometri)

SEGMENT 1

Singureni
Craiova

230

3/5

45,5

19,8

422,7

SEGMENT 2

Craiova
Drăgași
Craiova

190

5/5

43,9

23,1

362,3

SEGMENT 3

Craiova
Băile Herculane

185

3/5

42,2

22,8

367,1

SEGMENT 4

Băile Herculane
Timișoara
+


o zi în Timișoara

236

4/5

55,9

23,7

353,2

SEGMENT 5

Timișoara
Teleac

224

3/5

60,9

27,2

307,7

SEGMENT 6

Teleac
Târgu Mureș
+

o zi în Târgu Mureș

181

4/5

47,8

26,4

317

SEGMENT 7

Târgu Mureș
Piatra Neamț
+
o zi în Piatra Neamț

203

4/5

46

22,7

368,7

SEGMENT 8

Piatra Neamț
Zăbala

185

3/5

40,9

22,1

378,7

TOTAL

TOTAL

MEDIE

PONDERATĂ

MEDIE

PONDERATĂ

1.634

383,1

(kWh)

23,46

(kWh/100 km)

360,13

km

ÎNCĂRCARE

ENERGIE ÎNCĂRCATĂ

(kWh)

TIMP TOTAL

(minute)

COST

(lei)

STAȚII DC

(Rețea, putere)

STAȚII AC

(Rețea, putere)

SEGMENT 1

Singureni
Craiova

45,5

38

109

Eldrive

DC, 180 kW
50% - 99%
38 minute

-

SEGMENT 2 

Craiova
Drăgași
Craiova

46

38

110

Eldrive

DC, 180 kW
45% - 100%
38 minute

-

SEGMENT 3

Craiova
Băile Herculane

-

-

-

-

-

SEGMENT 4

Băile Herculane
Timișoara
+

o zi în Timișoara

97,9

48
+
Office hours

168,6

eCharge

DC, 150 kW
24% - 100%
48 minute

Sediul Vitesco

Office hours
AC, 22 kW
65% - 100%

SEGMENT 5

Timișoara
Teleac

35,6

30

114

MOL Plugee

DC, 100 kW
62% - 98%
30 minute

-

SEGMENT 6

Teleac
Târgu Mureș
+

o zi în Târgu Mureș

82,4

68

205,3

MOON

DC, 100 kW
24% - 92%
40 minute

MOON

DC, 100 kW
78% - 99%
28 minute

-

SEGMENT 7

Târgu Mureș
Piatra Neamț
+
o zi în Piatra Neamț

55,6

70

66,8

ELMotion

DC, 60 kW
42% - 100%
70 minute

-

SEGMENT 8

Piatra Neamț
Zăbala

-

-

-

-

-

TOTAL

TOTAL

TOTAL

COST MEDIU per km

COST MEDIU per kWh

363

kWh

292

minute
+ Office hours

773,7

lei

0.47

lei

2,13

lei

Impresiile celor care au condus Porsche Taycan Cross Turismo în ROCHARGE by Vitesco Technologies

Radu Hângănuț (Euronews)

Cred sincer că există mașini care măcar o dată în viață trebuie conduse. În cazul modelului Taycan Turbo Cross Turismo de la Porsche, să o conduci o dată și-apoi să te întorci prin lume, între toate celelalte mașini pe care planeta le ține cu gravitația, e chiar păcat. E dureros. Dar a doua zi mergi altfel la muncă, cu o inegalabilă dorință de a munci până în ziua în care îți permiți un Cross Turismo cu toate opționalele.

Să începem de afară și să mergem înspre miezul acestei mașini. Un Cross Turismo pe șosea, în trafic, e testul suprem pentru capacitatea copiilor și a adulților de a porni camerele foto ale telefoanelor mobile. Arată în multe feluri și te duce cu mintea în multe zone. Arată suficient de mult ca un Porsche încât să știi că e Porsche, dar are o sumă clară de detalii care te fac să te întrebi “ce fel de Porsche o fi, totuși și care-i faza cu el?”. Iar într-o lume plină de mașini, forme, culori și gadgeturi, să faci omul de pe stradă să pună mâna pe telefon e probabil visul oricărui designer auto. Iar cu Taycan Cross Turismo, celor de la Porsche le-a ieșit.

Când intri în mașină, baftă să găsești o bucată mai mare de 5 cm pătrați care să te nemulțumească. Finisajele premium au ceva extra premium, plafonul e capitonat cu materiale pe care le-ai vrea pe orice persoană te ia în brațe, iar pielea volanului lasă senzația că te ia de mâini și te invită la conexiune. Da, la exterior sunt acele elemente protectoare de plastic, dar nu e momentul să reacționezi cu “ah, a trecut și Porsche la plastic”.

Spațiul este generos și până să o pornești, poți postula cu mare încredere că mașina asta e una de familie. Portbagajul are un volum de 405 litri, iar în frunk ai încă 84 de litri. La interior, spațiile de depozitare își fac treaba, dar senzația pe care mi-a lăsat-o mașina e alta: dacă ai ceva de transportat, nu umple câmpul vizual pe care îl ai din scaunul șoferului. Pentru că tot ce vezi cu ochii e făcut ca să construiască o experiență de condus.

Deși mașina are toate sistemele de siguranță la care te-ai putea gândi, ele există în mașină, la cel mult un buton intuitiv așezat distanță, dar nu activat “by default”. De exemplu, există asistența pentru păstrarea benzii de mers și toate vibrațiile din volan. Dar există dacă alegi să o folosești. Și e bine că e așa, într-o lume în care mașinile tot mai mult te obligă să îți bați capul cu toate opționalele pe care ai dat bani.

De ce face Porsche asta? Poate pentru că vrea să îți lase mașina doar pentru a o conduce și a te bucura de ea. 625 de cai putere, 0-100 km/h în 3,3 secunde și lista poate continua până la prețul de 202.016 euro. Toate sisteme care sunt alături de tine pe șosea fac mașina să pară un bisturiu din trusa unui neurochirurg: nu lasă impresia că ar putea să existe erori, iar direcția sunt sigur că am controlat-o cu privirea de fapt. Un mic minus pentru sistemul de infotainment, a cărui cârdășie cu Android nu arată tocmai bine. Dă rateuri, se desparte de telefonul la care e conectat fără veste și, în esență, nu lasă impresia că se bucură de oaspeți.

Dincolo de asta, consumul de energie mixt de 21,2 kWh/100 km declarat de Porsche e ceva plauzibil și nu, nu te obligă să te târâi prin viață. Porsche știe de ce a făcut mașina asta și cifrele de autonomie chiar par să ia în calcul secvențele episodice în care te mai înfigi în accelerație ca să îți amintești ce se află în universul de dincolo de pragul de 600 cp. Mașina te duce departe, până dincolo de 420 de km (486 km este autonomia oficială), dar relația cu Porsche nu e despre distanțe fizice. Metaforic vorbind, Taycan Cross Turismo te duce fix unde vrei.

Mihaela Chirac (eblogAUTO)

N-ai cum să fii la volanul unui Porsche și să nu zâmbești, așa că eu și Cristiana ne-am început ziua cu zâmbet. Am condus un Porsche cu care poți face și off-road, Taycan Turbo Cross Turismo. Cei 680 CP au tropăit pe modul silent de la Singureni Manor până la Craiova, când am oprit să le dăm să mănânce. Și nu pentru că le-ar fi fost foame, ci pentru că am vrut noi să-i știm alimentați.

Este cea mai rapidă dintre mașinile testate în tur, prinde suta în 3,3 secunde, așa că porțiunea de drum expres a fost o bucurie! Mi-au plăcut mult protecțiile aripilor pe care le întâlnim, de obicei, la SUV-uri. Dar și cum alunecă pe șosea, chiar dacă e o mașină destul de grea, de 2,3 tone.

Tibi Buzdugan (AUTOCRITICA)

Ziua cu vedeta din tur a sosit: Porsche Taycan Cross Turismo Turbo. Este singura mașină cu adevărat sportivă din tur și singura în care cobori, nu urci. Teoretic există și un model cu AMG în denumire în ROCHARGE, dar nu l-aș include niciodată în acea categorie. Chiar dacă este primul model electric dezvoltat de Porsche de la zero, se observă că a fost conceput fără compromisuri.

Dispune de o baterie generoasă, o arhitectură de 800V care suportă viteze de încărcare remarcabile (>250kW) și, nu în ultimul rând, motoare gândite să te facă să te simți ca într-un Porsche. Fiind versiunea Cross, are și un design mai robust, cu gardă la sol ușor mărită, ceea ce îi conferă nu doar un aer sportiv, dar și o alură pregătită pentru mici aventuri off-road. Aceasta combină eleganța specifică Porsche cu versatilitatea necesară pentru drumurile mai puțin convenționale de la noi, făcând-o mașina perfectă pentru cei care doresc performanță fără a compromite funcționalitatea.

În discuțiile despre mașini electrice, autonomia și eficiența sunt adesea în prim-plan. Când te așezi la volanul unui Porsche, nu te gândești neapărat la cifre și statistici. Ci mai degrabă la sentimentele pe care urmează să le trăiești până ieși din acel vis. Cu toate acestea, datorită cutiei sale de viteze cu două trepte (un lucru rar în lumea vehiculelor electrice), Taycan redefinește eficiența la viteze de autostradă, rivalizând cu mașini mult mai compacte și mai ușoare. Cu stații de încărcare ultrarapide (>250kW), poți fi sigur că nu vei petrece mai mult de 10-15 minute încărcând bateria la fiecare 250 de km.

Deși este o mașină cu un caracter sportiv pronunțat, spațiul interior generos o transformă într-o mașină ce poate fi un veritabil daily driver. După ore de condus, te simți revigorat, nu obosit. Și cel mai probabil fericit. Scaunele sportive îmbrățișează fiecare colț al corpului tău, oferind în același timp atât un confort perfect cât și senzația că ești într-un cocon care nu-ți dă drumul deloc când forțele G laterale încep să crească. Portbagajul este imens. Astăzi am pus cu ușurință două trollere mari, două rucsacuri, un costum și câteva genți mici. Portbagajul frontal (frunk) este și el destul de spațios, perfect pentru depozitarea cablurilor sau a altor obiecte la care vrei acces ușor. De materiale și calitatea asamblării nu este de zis nimic la Porsche, totul este aliniat la milimetru și orice atingi este foarte plăcut.

A, și că aproape uitasem: în majoritatea mașinilor lansate în ultimii ani, designerii parcă au ales un loc foarte neinspirat unde au amplasat încărcătorul wireless pentru telefon. De parcă au gândit mașina și înainte să o trimită pe linia de producție, și-au adus aminte că au uitat să pună pad-ul de încărcare prin inducție. Fie e ascuns, fie este greu accesibil, fie zboară telefonul în viraje sau când accelerezi. La Taycan este poziționat în cotieră, în peretele cotierei de fapt, iar telefonul se prinde cu un fel de arc destul de strâns de unde nu cred că sare nici la testele EuroNCAP. Asta ar trebui să spună tot despre ce forțe de accelerație poți simți în mașina asta atunci când o provoci pe șosea.

Dar, așa cum spune o veche zicală, toate lucrurile bune trebuie să aibă un sfârșit. Din fericire Taycan este scumpă și momentan nu am garaj, așa că nu o să visez prea mult la ea după ziua asta ca să nu îmi fac rău singur. Cu toate că, sincer să fiu, e o mașină cu care m-aș putea obișnui foarte repede.

Alin Ionescu (Mașinistul)

Acesta este o electrică în care îmi place să fiu la volan. Pentru că are 680 CP și prinde 100 km/h în 3,3 secunde. Dar și pentru că arată extraordinar din toate unghiurile. Și este confortabilă, ba chiar și destul de practică, putând fi considerată o adevărată familistă. Însă cel mai mult o apreciez pentru că te face să te simți într-o mașină sport adevărată, cu o poziție de condus joasă și cu un feeling al direcției pe care nu-l mai găsești în nicio electrică.

Este incredibil cum inginerii de la Porsche au găsit compromisul optim între sport și confort. Taycan Cross Turismo trece peste denivelări cu suplețea unei limuzine și este capabil să țină pasul cu un model supersport pe un drum de munte fără să se încline pe viraje cum ar face-o orice altă mașină confortabilă.

Evident, bateria de 83,7 kWh se descarcă rapid când se abuzează de putere. Producătorul declară o autonomie de 486 km, însă un Taycan alergat bine nu parcurge nici jumătate din această distanță. Și probabil că ar fi putut să fie echipat de la început o baterie mai mare, însă asta ar fi diluat din caracterul dinamic, ceva mult mai greu de acceptat într-un Porsche. Pentru că în lumea automobilelor electrice, Taycan este în continuare un etalon prin performanțe, dar mai ales prin felul său de a se conduce.

Laura Antonov (LaChicBoutique)

Din păcate pentru mine am testat mașina din tur pe care mi-aș cumpăra-o fără să clipesc (dacă m-aș trezi cu cei 202.016 euro în cont, bineînțeles) pe unul dintre traseele scurte, despărțindu-mă de ea la prânz, după nici 100 de kilometri parcurși.

Taycan Turbo Cross Turismo de la Porsche este (și face) senzație. De la sentimentul premium – de bogăție elegantă, nu opulență gratuită, pe care îl ai când pășești în interior la senzația îmbătătoare de eliberare și putere pe care ți-o dă când apeși pedala de accelerație.

Eu nu i-am găsit cusur, nici scaunelor, nici poziției la volan (sau cea a pasagerilor), nici în privința calității materialelor sau a display-urilor cu diferite funcții și comenzi. Are un interior pur și simplu atrăgător, foarte inteligent conceput din toate punctele de vedere și foarte facil de utilizat (ceea ce poate părea puțin contradictoriu dacă țin cont de faptul că la prima vedere te trimite cu gândul la o navă spațială).

La volan, uiți complet că te afli într-o mașină electrică, uiți de orice constrângere sau limitare. Taycan Turbo Cross Turismo este doar desfătare… nici nu bagi de seamă cele 2,3 tone pe care le poartă cu extremă grație, alergând superb, în deplin confort pentru șofer și pasageri, în linie dreaptă, dar și pe drumuri virajate.

Și la capitolul autonomie stă foarte bine, peste 450 de kilometri, completată de capacitatea uriașă a portbagajului (și eu știu să apreciez asta nefiind un light traveller) aș zice chiar că este o mașină perfectă pentru vacanțe (pentru cei bogați, evident, dar cu toții putem visa).

Pe scurt, Taycan Turbo Cross Turismo este prima mașină din tur care mi-a dat senzația aia mișto de piele de găină încă de când am urcat la volan și până când am coborât, și dorința de a ghici cele 6 numerele la loto.

Gabriel Nica (Cu și Despre Mașini)

Porsche Taycan Turbo Cross Turismo. 202.000 de euro. Nume lung, preț uriaș. Pare o mașină a extremelor încă de la început și, sincer vorbind, când Porsche a anunțat primul său model electric toată lumea a ciulit urechile. După ce au demonstrat că pot face modele cu forme diferite de atotprezentul 911 care să merite să poarte sigle Porsche, eu știam deja că prima electrică dezvoltată de inginerii din Stuttgart se va ridica la nivelul așteptărilor.

Cross Turismo nu e nimic altceva decât o variantă mai versatilă a Taycanului original. Are o gardă la sol mai înaltă, protecții în jurul aripilor, un portbagaj mai spațios și un nou mod de condus : Gravel. Și tocmai pe acolo nu cred eu că va fi condusă vreodată.

Dar chiar și așa, în ciuda diferențelor evidente, Taycan Cross Turismo, mai ales în varianta Turbo, rămâne fidel principiilor Porsche. Ținuta de drum e impecabilă, livrarea resurselor telepatică și parcă m-aș jura că ai și un iz de feedback în servodirecție. Ca să folosești toți cei 680 de cai putere ai nevoie de sânge și reflexe de felină. De restul se ocupă suspensia adaptivă, aderența excelentă a celor două punți motoare și frânele ceramice uriașe, în caz de urgență. Per total, mi-a luat ceva mai mult de 3,3 secunde să scriu acest text, cât îi trebuie mașinii să atingă 100 km/h dar în cei 350 de kilometri parcurși la bordul ei am înțeles că fix așa ar trebui să se comporte un Porsche electric. Bravo!

Andrei Barbu (MotorVlog TV)

Să judeci electricele după experiența alături de Taycan Turbo Cross Turismo e ca și cum ai judecat toate mașinile convenționale raportându-le la un 911. Adică greșit. Pentru că Taycan-ul e în stratosferă în timp ce restul încălzesc aerul din balon.

Are putere cât să-nvârtă Pământul pentru un sfert de rotație. Precizie și acuratețe în mișcări mai bune decât modulul lunar din Apollo 11. Și mai e și eficient dacă vrei asta.

Dar, mai presus de toate, e un Porsche în tot și toate. Și ăsta e mare lucru.

Pe de altă parte, prețul te-ncântă ca o eclipsă solară în miez de noapte. Pentru că 200.000 sunt bani mulți pentru orice mașină, nu doar pentru una electrică.

Dar Taycan Turbo Cross Turismo nu e pentru ce-i săraci cu banca. Și e absolut normal să fie așa.

Julius Constantinescu

Fiindcă noi, săracii, avem de regulă bani doar pentru o singură pereche de pantofi și o singură pereche de pantaloni, le alegem cu mare grijă, să se potrivească la orice – ideal ar fi să meargă și de oraș, și la fotbal, și la nuntă.

Sigur, bogații nu au această problemă, dar să știți că au și dânșii dificultățile lor: de pildă, chiar dacă au în garaj și o limuzină, și o mașină sport, nu pot pleca la drum decât cu una.

Ce faci însă dacă la mijlocul zilei, după ce ai mâncat un polonic de icre negre, ai vrea să treci de la condusul sportiv la confortul unei limuzine, dar tu ești cu Taycanul? Probabil nu v-ați gândit niciodată la asta, erați prea ocupați să găsiți sneakerșii perfecți pentru nuntă și drumeții.

Din fericire, Porsche, marcă mereu sensibilă la soarta cetățenilor care își permit să dea 200.000 de euro pe o mașină, a rezolvat și această problemă. Așa a apărut Porsche Taycan Turbo Cross Turismo, o mașină de 680 CP cu caroserie break capabilă să facă switch-ul de la modul turbo la suspensiile de limuzină doar apăsând un buton.

Fișa mașinii care ne-a însoțit în ROCHARGE by Vitesco Technologies

Logo Porsche

Porsche Taycan Cross Turismo

BEV 105KWH TURBO CROSS TURISMO AUTO

de la 185.314 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Electric (BEV)
Sursă principală energie
Electric
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
884 CP
Cuplu maxim sistem
940 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
2
Tracțiune
4×4
Motor termic
Configurație / nr cilindri
Capacitate cilindrică
Putere maximă
Cuplu maxim
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
2
Putere maximă electric
884 CP
Cuplu maxim electric
940 Nm
Baterie
Capacitate brută
105.00 kWh
Putere maximă încărcare AC
11.0 kW
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
2.8 s
Viteză maximă
250 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
19,0 kWh/100 km
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
601 km
Dimensiuni și mase
Lungime
4974 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1967 mm
Înălțime
1412 mm
Ampatament
2904 mm
Volum portbagaj
405 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1171 litri
Masa proprie
2395 kg
Siguranță
Rezultat
Netestat
Preț
Preț de pornire model
185.314
Preț mașină testată
202.016 €

Porsche Taycan Cross Turismo Turbo este disponibil prin leasing operațional Autonom de la 2.984 euro fără TVA rată lunară.



este un proiect susținut de SCHAEFFLER

Încărcat de
OMV eMotion și Renovatio e-charge

Green Partner
Autonom

Stații de încărcare
MOON România

Pus pe șosea de
Michelin

Tehnologizat de
Server Config