Tesla Model Y: consum, autonomie reală, costuri de încărcare

Am testat Tesla Model Y, cel mai bine vândut model din Europa în primele 8 luni ale anului, timp de 9 zile prin România. Am analizat datele acumulate și îți prezentăm raportul final despre autonomia reală, consum și încărcări.

Tesla Model Y este cel mai bine vândut model din Europa în primele 8 luni ale anului. Și aici nu mă refer doar la segmentul electricelor, ci la clasamentul general – cel care acoperă orice tip de sistem de propulsie.

În ROCHARGE by Vitesco Technologies, cei 16 jurnaliști auto și invitați au testat un Model Y în versiunea Long Range: baterie mare de 79 kWh și două motoare electrice. Impresiile acestora după aproape 1.600 de kilometri parcurși prin țară, dar și un raport complet cu costuri de încărcare, consum real și autonomie găsești în rândurile următoare.

Tesla Model Y Long Range: consum, autonomie reală, costuri de încărcare

PARCURS

CONSUM

DISTANȚĂ PARCURSĂ

(km)

RITM DE
RULARE

ENERGIE CONSUMATĂ

(kWh)

CONSUM MEDIU

(kWh/100 km)

AUTONOMIE REALĂ

(kilometri)

SEGMENT 1

Singureni
Craiova

225

4/5

36,5

16,2

487,7

SEGMENT 2

Craiova
Drăgași
Craiova

174

2/5

24,2

13,9

568,3

SEGMENT 3

Craiova
Băile Herculane

201

3/5

33

16,4

481,7

SEGMENT 4

Băile Herculane
Timișoara
+


o zi în Timișoara

215

3/5

33,5

15,6

506,4

SEGMENT 5

Timișoara
Teleac

218

3/5

44,9

20,6

383,5

SEGMENT 6

Teleac
Târgu Mureș
+

o zi în Târgu Mureș

197

3/5

34,7

17,6

448,9

SEGMENT 7

Târgu Mureș
Piatra Neamț
+
o zi în Piatra Neamț

193

3/5

29,3

15,2

519,7

SEGMENT 8

Piatra Neamț
Zăbala

181

4/5

26,2

14,5

544,8

TOTAL

TOTAL

MEDIE

PONDERATĂ

MEDIE

PONDERATĂ

1.604

262,3

(kWh)

16,35

(kWh/100 km)

489,5

km

ÎNCĂRCARE

ENERGIE ÎNCĂRCATĂ

(kWh)

TIMP TOTAL

(minute)

COST

(lei)

STAȚII DC

(Rețea, putere)

STAȚII AC

(Rețea, putere)

SEGMENT 1

Singureni
Craiova

38

Peste noapte

0

-

Hotel

AC, 22 kW
38% - 87%
Peste noapte

SEGMENT 2 

Craiova
Drăgași
Craiova

40,3

Peste noapte

0

-

Hotel

AC, 22 kW
49% - 100%
Peste noapte

SEGMENT 3

Craiova
Băile Herculane

-

-

-

-

-

SEGMENT 4

Băile Herculane
Timișoara
+

o zi în Timișoara

83

20
+
Peste noapte

112

Supercharger

DC, 250 kW
88% - 100%
20 minute

Hotel

AC, 22 kW
12% - 100%
Peste noapte

SEGMENT 5

Timișoara
Teleac

24,5

36

73,5

MOL Plugee

DC, 300 kW
71% - 100%
36 minute

-

SEGMENT 6

Teleac
Târgu Mureș
+

o zi în Târgu Mureș

69,3

66

168,8

eCharge

DC, 150 kW
28% - 84%
30 minute

PlugPoint

DC, 75 kW
64% - 97%
36 minute

-

SEGMENT 7

Târgu Mureș
Piatra Neamț
+
o zi în Piatra Neamț

40,8

69

49

ELMotion

DC, 50 kW
53% - 100%
69 minute

-

SEGMENT 8

Piatra Neamț
Zăbala

-

-

-

-

-

TOTAL

TOTAL

TOTAL

COST MEDIU per km

COST MEDIU per kWh

295,9

kWh

191

minute
+ 3 overnight
la hotel

403,3

lei

0,25

lei

1,36

lei

Impresiile celor care au condus Tesla Model Y în ROCHARGE by Vitesco Technologies

Andrei Barbu (MotorVlog TV)

E primul model Tesla pe care îl conduc vreodată și nici distanța, nici traseul de azi nu sunt suficiente pentru a emite o părere similară ca cea după un test drive. Dar, Model Y, cel puțin în versiunea din tur pe mine unul m-a surprins de două ori. Mai puțin plăcut cu interiorul “minimalist”, care e departe de perfecțiune. 

Surpriza plăcută vine de la eficiența fantastică a mașinii. Am consumat 16,2 kWh/100 km pe o distanță de 225 de kilometri în care am mers departe de ce poate fi considerat “la consum”. Și când iei în calcul faptul că ai peste 500 de cai și aproape 500 Nm, tracțiune integrală și că poți face suta în cinci secunde, începi să înțelegi de ce asta-i cea mai bine vândută mașină din Europa.

Nu e nici pe departe perfectă, dar la cât costă și la ce oferă, nu e deloc rău. Iar dacă autonomia și consumul sunt pe primul plan, atunci e clar că Model Y e pe podium.

Cristiana Oprea (cristianaoprea.ro)

Azi am condus pentru prima oară o Tesla și sper, pentru ultima. Încep prin a spune că odată ce treci prin datele tehnice ca informații obiective, alegerea unei mașini este finalmente un gest subiectiv. La fel este și alegerea unui gadget pe patru roți, care se pretinde a fi o mașină electrică revoluționară.

Dacă revoluționar înseamnă să ai butonul de avarii în tavan, să deschizi torpedoul cu un click din meniu, să nu ai mânere la uși pe interior sau să atingi o cartelă de plastic pe stâlpul ușii șoferului ca să încui sau să descui mașina, atunci eu mă declar conservatoare convinsă. Mie îmi plac mașinile, pe benzină sau electrice, care în primul rând demonstrează responsabilitate pentru siguranța utilizatorilor și interes pentru dinamica pe șosea, despre care nu mă aștept să fie musai sportivă, ci corectă.

Tesla Model Y dezamăgește printr-o serie de invenții cel puțin chestionabile, la nivelul funcțiilor de bază: de exemplu, setarea ștergătoarelor la intensitate mare se face tot cu câteva clickuri în display, exact ce nu ai nevoie pe o ploaie torențială când ar fi bine să stai cu ochii la drum. De ce să nu amintesc de luneta foarte mică, prin care nu vezi uitându-te în oglinda retrovizoare? Sigur, veți spune că de asta îți apare pe display imaginea din camera retrovizoare, undeva peste navigație, lângă informațiile despre viteza de rulare, postul de radio pe care îl asculți în acel moment și meniul prin care poți alege cu ce melodie să claxonezi.

Poate cel mai mare minus este faptul că nu are opțiunea de Apple CarPlay. Glumind, aș spune că nici nu ai nevoie de navigație într-o electrică, că știi drumurile de lângă casă. Într-o notă mai serioasă însă, e imposibil să navighezi în siguranță cu Google Maps pe telefonul pus sub display, în consola centrală.

De dragul echilibrului, am făcut un efort să notez și câteva avantaje: e încăpătoare, cu finisaje de nivel mediu și performanțe bune în ceea ce privește încărcarea sau autonomia obținută. Aș spune că e rapidă, dar când vrei să vezi asta asigură-te că ești pe un drum drept, pentru că pe viraje se înclină mai ceva ca un Duster cu suspensii de macadam. Nici poziția prea înaltă în scaun nu ajută, dar o să mă consolez cu gândul că asta e “boala lor”, a SUV-urilor.

Mihai Vasilescu (mihaivasilescublog.ro)

A venit și ziua în care am condus prima Tesla din viața mea. Care Tesla a mai fost și Model Y Long Range, adică cel mai vândut model al mărcii. Așa o fi, nu știu, nu mă pricep, așa vorbește lumea de prin jur.

N-o să mint, așteptam destul de nerăbdător momentul, nu cred că mai e cazul să explic de ce.
Iar așteptarea mi-a fost răsplătită. Tesla chiar e o super-mașină. Cei 514 cai putere o pun în poziția de a doua cea mai puternică mașină din ROCHARGE, iar cele 5 secunde în care atinge 100 km/h o fac a treia cea mai rapidă.

Iar toate astea vin cu un consum mediu foarte bun. Noi am scos o medie de 16,4 kWh/100 km, după ce am mers cu ea 202 kilometri. Și nu ne-am abținut deloc să călcăm pedala de accelerație, n-am mers la consum. Dimpotrivă, am mers să vedem ce poate.

Mi s-a părut și foarte sigură și pe viraje, destul de decent insonorizată, pe scurt, are toate ingredientele să poți spune ce-am scris eu mai sus: e o super-mașină.

Și-acum o să vă rog să vă țineți bine, pentru că vine paradoxul: n-a existat niciun pic de chimie între mine și Tesla. În ciuda celor 514 cai putere, în ciuda răspunsului exploziv la reprizele de accelerație bruscă, n-am simțit niciun moment că vreau să-i dau pedală până îmi iese piciorul prin podea, cum simțeam la Porsche.

N-aș putea să vă explic exact de ce, cred că există un cumul de factori care au dus la această concluzie, dar ăsta e adevărul, așa stau lucrurile în ceea ce privește relația mea cu Tesla. Nu m-a atras niciun moment ecranul ăla central care e atât de mare că-ți dă impresia că ești în fața unei tablete uriașe în jurul căreia s-a construit mașina. Serios, n-am nevoie de un televizor în bordul mașinii, că nu vreau să mă uit la meciuri.

Poate totuși aș fi reușit să trec peste impresia de tabletă cu roți dacă m-ar fi ajutat și restul interiorului mașinii, dar n-a fost să fie. Totul este atât de spartan și minimalist în jurul tău, încât chiar ai impresia că tableta aia uriașă e tot ce există în Tesla.

Că toate funcțiile și comenzile sunt cu touchscreen pe aceeași tabletă, nici nu mai vreau să pomenesc. E o „plăcere” să trebuiască să-ți iei ochii de la drum și să-i muți în tabletă de fiecare dată când te întrebi lucruri precum: „oare de unde pot să fac mai frig în mașina asta?”. Sau: „oare de unde aprind farurile?”. Sau: „cum pot să fac să reglez oglinzile?”. Și pot să continui la infinit cu lista de „sau-uri”.

Pe scurt, există o singură funcție care se poate controla de la un buton pe care îl atingi cu mâna: deschisul și închisul geamurilor. În rest, totul se face din tableta aia nenorocită. Nu știu cum să vă explic, dar eu îmi doresc o mașină nu un gadget cu roți.

Ah, să nu uit, m-a mai scos din minți și faptul că nu există Android Auto sau Apple CarPlay. Tesla este un sistem închis în care nu te poți loga tu cu telefonul tău. Well…

Nfine, nu mai insist. Pe foarte scurt, e fix ca atunci când întâlnești o tipă (sau un tip) mișto, dar, fără vreun motiv evident, lipsește cu desăvârșire chimia. Și-atunci fiecare pleacă în drumul lui, fără ca cei doi să se mai intersecteze vreodată.

Radu Gurămultă (TurboMAG)

Seppuku în fața fanilor pătimași.

[Știu ce o să urmeze, voi fi răstignit și judecat și apoi iar răstignit de către fanii Tesla. Sau, mai trist, de către cei care visează la o Tesla, nu au urcat vreodată într-una, dar vor ști mult mai bine (și mai corect!) decât mine cum este interacțiunea cu un Model Y. Nu vreau să spun că acest automobil nu este bun, pentru că nu e așa, doar că pot afirma cu inima deschisă că nu este pentru oricine și că, după cum se vede și în rândul proprietarilor și al anti-fanilor, pentru o tipologie de client poate reprezenta tot ce este mai bun în lumea auto în 2023, în vreme ce pentru alta, nu e nici pe departe o opțiune pentru lista scurtă.]

Tesla, în general, Model Y în particular, propune două argumente absolut solide și greu de combătut – prețul de achiziție și autonomia propusă. Lor li se adaugă și nivelul de performanță pură (a se citi puterea) care atrage fanii pornirilor spectaculoase de pe loc ori de la semafor, de cele mai multe, ori doar în linie dreaptă. Dacă și calitatea suprafeței de asfalt este foarte bună, deci fără bătăi de cap pentru sistemul de suspensie (și mai ales pentru silențiozitatea pe care o etalează în lucru) este minunat. Unde mai pui că, dacă faci trecerea pentru prima dată de la o motorizare termică spre una complet electrică prin intermediul unui model Tesla, șocul nu poate fi altfel decât de înțeles.

Numai că, pentru unul ca mine, care preferă să despice firul cel puțin în patru și care a condus ceva automobile electrice în ultimii ani, Tesla este o rețetă care nu încântă, ci doar merită o doză consistentă de respect pentru cultul pe care a fost capabilă să-l construiască într-un timp relativ scurt.

În primul rând, nicio tușă a niciunui model Tesla nu mi se pare sexi. Rețetele de design sunt foarte aerodinamice, just, însă partea de atractivitate mi se pare că lipsește. Pentru unii poate că greșesc grav, doar că m-au stricat vizite pe la muzee în care italienii expun cu mândrie produse care au fost nu doar automobile, ci opere de artă pe patru roți. Apoi, sincer, nu pot să trec peste faptul că dacă te-ai urca legat la ochi la bord, fără să fii atras de ecranul gigant, pur senzorial, te-ai simți fix ca într-un vehicul utilitar la nivel de calitate a execuției. Cum nu pot să înțeleg cum de – și nu sunt excepții se pare – la un rulaj absolut decent, de sub 10.000 kilometri, pot apărea zgomote parazite în habitaclu care nu-ți dau pace. Și iar nu pot să pricep cum „finețea” trenului de rulare și a sistemului de suspensie nu a stârnit controverse printre publicul de peste Ocean. Sigur, dacă revenim de unde am plecat, probabil că strict costul de achiziție are foarte multe răspunsuri la misterele din mintea mea.

Iertat să fiu, însă nu rezonez cu Tesla; cel puțin deocamdată. DAR, am puterea să realizez că unii-i cad în mreje fără întoarcere și tocmai ei sunt vectorii ai căror rezultantă garantează succesul. Dacă ar fi să fiu ascultat pe subiect, aș recomanda achiziționarea unei Tesla în sistem de leasing operațional. E mai costisitor, pe termen scurt, însă pe termen lung se poate dovedi o grijă în minus (dacă ne raportăm măcar la revânzare). Tocmai de aceea mă bucur că partenerii ROCHARGE, Autonom, propun un sistem de finanțare cu rată fixă corectă (leasing operațional, rată de 866 euro/lună pentru Tesla Model Y Long Range). Pentru mulți oameni moderni, viitorul a venit mai repede.

Mircea Meșter (AUTOCRITICA)

Dacă o judeci după standardele clasice ale unei mașini, Tesla Model Y are multe lucruri despre care se poate vorbi în termeni mai puțini pozitivi decât lasă să se înțeleagă rezultatele în vânzări ale modelului. Are suspensii zgomotoase și mai degrabă rudimentare, are un interior spartan și care nu inspiră, vizibilitatea spate e doar aproximativă prin luneta înclinată, vine cu un design „cocoșat” și tot așa.

Dar adevărul palpabil e că mașinile din 2023 s-au schimbat radical, iar criteriile după care judecăm un produs de IT cu roți ar trebui să se modifice și ele, pentru că altfel riscăm să arătăm la fel ca moșnegii morocănoși care băgau cuțitul în minge, nervoși pe tot și pe nimic deopotrivă. În final, lumea a adunat mai mulți oameni care preferă să negocieze cu pixelii decât cei care deapănă amintiri cu mâinile până-n cot în baia de ulei în fața blocului.

Iar dacă privești Model Y prin vizorul erei tehnologice în care ecranul devine mai important decât persoana (E bine, e rău? Asta e altă poveste), mașina asta devine brusc o reușită, pentru că face multe lucruri pe care mărcile auto tradiționale nu au reușit încă să le dibuiască. Și sunt departe de a o face – din mândrie sau din tradiție sau din cauza metodelor perimate pe care refuză să le modifice, considerând absurd că au clienți care le vor cumpăra pentru totdeauna produsele pentru că întineresc pe măsură ce trec anii.

Lăsăm la o parte eficiența sistemului electric, secretul unei autonomii excelente (400 de kilometri și ceva pe un drum format în majoritatea sa din autostrăzi, dar 500-600 de kilometri pe șoselele testate în primele zile de colegii din turul cu electrice).

Lăsăm la o parte și prețul pe care nu-l înțeleg multe branduri de tradiție. Dar sistemul multimedia al mașinii ăsteia este absolut stelar și e la distanță apreciabilă de orice alt sistem construit de orice altă marcă auto a lumii. 

Dar unde la alții e stufos și complicat inutil, la Tesla Model Y e simplu, ușor de găsit și fulgerător ca răspuns. În navigația bazată pe Google Maps găsești imediat orice opțiune vrei, iar un traseu construit cu mai multe halte se rezolvă în câteva secunde, mult mai repede decât pe un telefon, de exemplu. 

Ai nevoie, într-adevăr, de un pic de timp să te prinzi unde-s butoanele de reglaj al oglinzilor. Sau butonul de avarie. Sau de unde deblochezi cablul de încărcare din mufă. Dar odată bifat „turul” de orientare, începi să înțelegi de ce oamenii care cumpără mașina asta o preferă în fața unor rivali care aruncă 96 de butoane pe volan și vin cu navigația pe care a folosit-o și Moise să se plimbe printre tufișuri pe Sinai. 

Totul funcționează pur și simplu, fără să depui eforturi. Volanul e simplu, dar plăcut la nivel de materiale. Intri în mașină, muți în Drive și ai plecat. Nu ai cheie căreia i se termină bateria, ci un card sau pur și simplu o aplicație cu care accesezi mașina. Dacă ai sincronizat calendarul cu aplicația Tesla și pleci spre o întâlnire, mașina te așteaptă cu harta pregătită. Telefonul stă într-un spațiu tapetat cu Alcantara sub ecranul central și se încarcă acolo, fără să troncăne aruncat prin te miri ce suporturi de sticle de pe consola centrală. Consolă centrală care la Tesla Model Y poate înghiți fără urmă sticle de un litru. Lucruri simple care îți ușurează viața, nu ți-o complică cu explicații fandosite și tehnice de care n-are nimeni timp în anul de grație 2023.

Uită-te la maneta de pe care activezi sistemul de Cruise Control adaptiv, de exemplu. Analizează-i simplitatea, apoi ia orice sistem asemănător al oricărei alte mașini: cel puțin 5 butoane de toate felurile, leviere, indicații de utilizare mânjite cu vopsea pe o manetă. Simplu versus overcomplicated, cum zic englezii.

Avem și elemente practice: cotiera și marginea ușii pe care-ți sprijini cotul stau la aceeași înălțime, perfectă pentru a ține volanul corect. Până și marginea de ușă pe care-și sprijină pasagerul cotul e confortabilă. 

Iar când ducem discuția spre zonele crepusculare ale altor mărci electrificate, de exemplu spre faptul că Tesla se încarcă la Supercharger înfigând pur și simplu mufa în mașină, fără alte aplicații sau timpi morți, înțelegi brusc de ce Tesla Model Y este cel mai vândut model european al momentului.

Pentru că primești de departe cel mai bun pachet tehnologic în banii pe care-i dai. Și pentru că banii vin din partea celor pe care nu-i interesează că direcția altora e mai exactă sau că suspensia altora e mai confortabilă. Deși sunt convins că ar aprecia și lucrurile astea, gropile metaforice în care se blochează roțile tehnologiei de pe cele mai multe electrice de pe piață le fac pur și simplu indezirabile pentru oamenii ăștia. Oameni care vor lucruri care merg pur și simplu. Funcționează și atât. Și o fac fluid și ca pe telefon sau tabletă, nu cu grafică din minecraft.

Tesla a reușit să facă o pasiune din simplitate și a avut inspirația de a nu călca pe aceleași șleauri care încă miros a benzină mustind în noroaie. E simplu – dar nu simplu în sens sărăcăcios, ci în sensul în care Tesla Model Y face cu un buton ce fac alții cu 30. Iar manageri cu cămăși scrobite din zeci de țări cu tradiție își fumează trabucurile și-și beau băuturile fine la mese scumpe vorbind despre cum clienții nu mai apreciază complexitatea și valoarea unui bord în 6 trepte care ascunde un ecran cât lățimea mașinii în care te pierzi ca-n mlaștină. 

Dincoace, un tip în tricou mută-n Drive și pleacă fără să dea doi bani pe faptul că suspensia spate e zgomotoasă la gropi sau că pe viraje mașina are ruliu. Iar ca s-o spunem pe aia dreaptă, pe unde se vând mașinile astea în cantități mari nici nu ajungi să testezi suspensiile, pentru că drumul e ca-n palmă, iar oamenii nu trag de viraje ca de ultima suflare atunci când simt în față un volan.

E Blackberry vs. iPhone, episodul al doilea. Și știm cum s-a terminat primul.

Andrei Dumbravă (Electromobilitate.com)

Rețeta propusă de Tesla prin Model Y pare a fi una extrem de simplă: un SUV cu multă putere, eficiență energetică de top, încărcare decentă și mult software. Extrem de mult software. Totul cu pretenții de mașină premium. Sau cum ar zice El, mărit fie-i numele, taica Musk, cel mai rapid SUV premium și cel pe care și-l poate permite oricine.

De bune ce pot să zic despre Y e că are o eficiență greu de egalat. Un consum de 20,6 kWh / 100 km la un mers normal pe autostradă (130-140 km/h) este greu de atins de oricare altă electrică. Așa că ai să ajungi departe și repede. Mai are și putere multă. Atât de multă încât pentru utilizare zilnică trece în domeniul irelevanței. Ai să depășești orice și oricând. Și are mult spațiu de depozitare. Atât de mult încât dacă nu îți va fi de ajuns, singura soluție va fi să îți iei dubă.

Apoi vine contactul cu evidența: nu-i prea SUV, motiv pentru care i-au zis CUV. Adică gardă la sol n-are chiar așa de multă încât să te îndepărtezi de la asfalt sau să cucerești borduri. Bug-uri software are din plin, cu o cadență greu de tolerat. Nu trec 10 minute fără să facă o trăsnaie, de la pornit ștergătoarele când trece de la zone însorite la zone cu umbră, autopilotul se dezactivează fără vreun avertisment când acționezi semnalizarea. ACC frânează muuuult prea devreme, iar dacă vrei să schimbi banda continuă frânarea până nu mai vede nimic în față. Și astea sunt genul de bug-uri care te cam scapă de hemoroizi într-un trafic aglomerat, oricât te-ai obișnui când o deții pe termen lung.

Iar interiorul, anost și departe de a fi premium. Am văzut interioare mai bune de la mașini chiar cu pretenții non-premium. Nu excelează mai la nimic. Scaunele sunt ok și atât, ai să găsești o poziție comfortabilă. Suspensiile… există și ele pe mașină deși mi-e greu să zic că fac ceva util și pentru pasageri. Iar despre sistemul audio – după 3 zile pe mașini de la Lexus, Mercedes și Porsche, ăsta mi se pare doar decent. Se aude bine, dar parcă n-are toate sunetele din melodii. În Ariya se auzea mai bine.

Așa că, dacă vrei cea mai puternică, cea mai eficientă mașină la un buget mediu de achiziție, fără să ai așteptări de mașină premium, ia-ți un Model 3. Y-ului nu-i văd rostul decât dacă vrei un liftgate și ai un volum imens de bagaje. Altfel, nu-i nici cal, nici măgar. E doar o struțo-cămilă.

Dan Scarlat (TopGear România)

Tesla Model Y este cel mai ieftin model din ROCHARGE by Vitesco Technologies și are tracțiune integrală, cea mai mare autonomie declarată, al doilea cel mai bun consum WLTP, a doua cea mai ridicată viteză maximă și a treia cea mai rapidă accelerație de la 0 la 100 km/h.

Dacă ar fi un utilaj agricol sau de construcții, ar fi din start cea mai logică alegere pentru orice utilizator. Dar din fericire nu este una, lumea nu este formată doar din contabili iar industria auto este una foarte subiectivă și pasională, că altfel am merge toți cu același tip de mașină. Și n-ar fi fost Tesla, ci probabil Dacia Logan. Sau Mercedes Cobra. Sau Ford Model T.

Așadar, la fel cum o mașină electrică nu are cum să fie astăzi alegerea ideală pentru oricine are nevoie de un automobil, nici Model Y nu este neapărat alegerea perfectă pentru cineva care ar vrea o mașină electrică. Marele avantaj a lui Tesla este că a produs doar modele exclusiv electrice și a apărut într-o perioadă în care acestea erau cel mult niște curiozități. Așa că a putut să le facă exact cum a vrut, fără cutumele proiectării clasice de automobile pe care le au producătorii prezenți în această industrie de decenii, ba unii chiar de mai bine de un secol.

Modul revoluționar în care sunt proiectate modelele americane au convins inițial clienții de tip early adopters și apoi, ușor ușor, o parte din clientela tradițională care a vrut să treacă la un automobil electric, unde eficiența tinde să fie mai importantă decât conveniența.

Dar este dificil pentru Tesla să convingă un client cu adevărat conservator. Mașina se descuie cu un card sau dintr-o aplicație, interiorul este foarte minimalist, nu există un tablou convențional de bord iar majoritatea comenzilor se realizează prin intermediul uriașului display central. Da, este destul de logic, dar necesită o perioadă de acomodare și poate fi enervant pentru cineva pe care industria auto l-a învățat în ultimii zeci de ani că trebuie să există câte un buton pentru fiecare funcție. Proprietarii de Tesla și-au asumat asta și unii consideră acum redundante multe din comenzile clasice omniprezente la un automobil modern – dar nu înseamnă că toate lumea este dispusă să facă asta.

Apoi, suspensia nu este deloc rafinată. La noul Model 3 se pare că aceasta problemă a fost remediată, însă Modelul Y din testul nostru își zdruncină pasagerii pe orice drum mai prost, refuzând cu încăpățânare să filtreze mai ales denivelările mici și dese. Scaunele sunt confortabile, dar nu oferă prea mult sprijin lateral iar imitația de piele, altfel durabilă și rezistentă la pete, nu lasă deloc corpul să „respire”, mai ales în zilele caniculare (când nu ajuta nici plafonul panoramic standard).

Calitatea multor materiale este perfectibilă iar sistemul de cruise control adaptiv nu este nici pe departe la fel de rafinat ca al modelelor germane sau asiatice, chiar dacă Tesla se consideră un pionier al condusului autonom. Spațiul pentru bagaje este uriaș (doar la ID. Buzz e mai mare), dar locurile din spate nu sunt optime pentru pasagerii mai înalți de 1,85 m.

Altfel, Model Y se conduce surprinzător de bine, aproape sportiv. Direcția este scurtă și incisivă, suspensia ține foarte bine mașina pe drum (trebuia să existe o justificare pentru sacrificarea confortului) iar cei 514 CP galopează cu mult entuziasm, chiar dacă nu intervin niciodată la fel de brutal ca la Taycan sau EQE-ul AMG. Dacă ești pasionat de gadgeturi și SF-uri vei găsi multe motive pentru a deveni dependent de o Tesla. Dacă însă îți place să mergi pe cărări deja bătute, atunci cel mai probabil nu este pentru tine.

Julius Constantinescu

Paradoxul lui Tesla Model Y e că, deși are suspensii și interior de căruță, a reușit totuși în primele șase luni ale lui 2023 să fie cea mai vândută mașină din lume. Sigur, e greu de înțeles de ce doar urmărind pe internet cearta dintre fanii și haterii Tesla, însă un test drive te poate lămuri destul de repede.

Nu tableta care a înlocuit toate butoanele și care îi extaziază pe fani e explicația, ci mai degrabă manevrabilitatea excepțională dată de demultiplicarea mică a sistemului de direcție. Practic, Model Y e o mașină de 40.000 € care se conduce la fel de precis ca un Ferrari sau Lamborghini – sau, dacă nu aveți termenul ăsta de comparație, să spunem ca o bicicletă, unde roțile urmează întocmai ghidonul când tragi de el stânga – dreapta.

Fișa mașinii care ne-a însoțit în ROCHARGE by Vitesco Technologies

Logo Tesla

Tesla Model Y

BEV LONG RANGE ALL-WHEEL DRIVE AUTO

de la 51.990 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Electric (BEV)
Sursă principală energie
Electric
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
372 CP
Cuplu maxim sistem
509 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
1
Tracțiune
4×4
Motor termic
Configurație / nr cilindri
Capacitate cilindrică
Putere maximă
Cuplu maxim
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
2
Putere maximă electric
372 CP
Cuplu maxim electric
509 Nm
Baterie
Capacitate brută
Putere maximă încărcare AC
11.0 kW
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
5.0 s
Viteză maximă
217 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
16,9 kWh/100 km
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
565 km
Dimensiuni și mase
Lungime
4751 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1921 mm
Înălțime
1624 mm
Ampatament
2890 mm
Volum portbagaj
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
Masa proprie
1979 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
51.990
Preț mașină testată
54.240 €

Tesla Model Y Long Range este disponibil prin leasing operațional Autonom de la 866 euro fără TVA rată lunară.



este un proiect susținut de SCHAEFFLER

Încărcat de
OMV eMotion și Renovatio e-charge

Green Partner
Autonom

Stații de încărcare
MOON România

Pus pe șosea de
Michelin

Tehnologizat de
Server Config