Tesla este investigată în SUA pentru autonomia mașinilor
• Tesla a confirmat că Departamentul de Justiție al Statelor Unite a declanșat o anchetă cu privire la informațiile apărute recent în presă în legătură cu autonomia estimată a mașinilor sale.
• Informația apare într-un document oficial pe care producătorul l-a transmis Securities and Exchange Commission (SEC), instituția care supraveghează bursa americană.
• Anterior, agenția de presă Reuters a publicat o anchetă potrivit căreia Tesla a primit numeroase reclamații din partea clienților că autonomia reală a mașinilor este cu până la 50% mai mică decât cea estimată oficial de Tesla.
• Ancheta agenției de presă a scos în evidență că Tesla a produs un software care estimează o autonomie mult mai mare decât cea reală. Clienții au crezut inițial că autonomia reală este mai mică pentru că există o problemă tehnică la baterie, motiv pentru care au făcut rezervări în service. Problemele pentru Tesla au apărut în momentul în care rezervările legate de baterie au fost anulate de Tesla fără niciun fel de explicație oficială.